TIHNA ROBULUI
 
Mă simt ca o duminică rănită
În libertatea sa, când se trudește
În mintea mea la fel de ostenită
Precum un rob supus ce nu primește
 
Zi liberă de la stăpânul său,
Ci-n fiecare clipă se gândește
La El, adică la surâsul tău,

plăcerea toamnelor ude

au început să se usuce singuri
ne trebuie o confirmare
ştirbită de plăcerea toamnelor ude
avem o resursă care ne-a afectat jocul 
voi 
vă lipsiţi
de gestul omenesc al unei femei ascuţite 
precum creta pe tablă

 Seara...

Seara, când te duci la culcare , 
Iar camera ta respiră singurătate,
Când e atâta linişte încât auzi cântecul greierilor,
Când întunericul şi răceala nopţii te pătrund,
Atunci, îţi simt cel mai mult...lipsa!

Încerc să adorm cu capul pe pernă,
Ochii mei închişi, cer visare.

val

m-am oprit

unde întunericul

a uitat o pagină

am văzut în oglindă

În poezia mea

 

Nu mai bate la uşi imaginare în poezia mea

Priveşte în jur – de cât timp eşti în ea?

ţi-au înflorit aripi

norii sunt aburi de cafea