Alexa Gavril Balepandemie

plânsul omenirii prin vântul primăvăratec
ivizibile particule
de viață plutind
în hoarde ucigaşe

nu spunem  nimic
încremeniți în disperare
singurătatea ne țese
în pânza ei de tăcere
ne uităm cât la apus
cât la răsărit
orizontul are dinți de fierăstrău
nici o speranță de aici

zobuPictură-n amurg...

Copacii își freamătă ușor tăcerea lungă,
Care apune peste ziduri reci de aramă
Ce își plâng durerea morții fără a lua seamă...
La pașii sunetelor vii, ce vor să ajungă.

Când zarea se privește printre lacrimi ce dor,
Sunetele acute din vocile înalte
Se pierd prin spinii grei, mai aspru săgetate...
Înlăuntrul sufletelor când clipele nu mor.

costel stancunimic nu e întîmplător
o pasăre
smulge inima sperietorii
și fuge cu ea peste rîu.
ca o oglindă de bîlci te deformează realitatea
ori tocmai ea te readuce la adevărata-ți înfățișare.
de ce atîta liniște? numele tău
s-a rătăcit în peștera unei urechi?
îți privești ceasul:
în dreptul fiecarei ore
se luptă doi cocoși
- unul alb altul negru.

Echim Vancea 3clar-obscur

un drum orbit de valuri urmează cărarea mută
de rouă nu se atinge crucea de întuneric nu se atinge
umbra de zăpadă nu se atinge cum nu se atinge
lutul de ea apoi se face liniște ziua devine egală
cu noaptea de pe maluri se retrag lumânările
se retrag acolo prin octombrie are piciorul știrbit
și le străbate călare pe caii adăpostiți sub giulgiuri

VASTAG INGRIDMI-E DOR

Mi-e dor și nu e prima oară
De tot ce-nseamnă a noastră școală;
De doamna mea învățătoare
Cu ale sale vorbe iubitoare.

Mi-e dor de toți colegii mei,
De cât de minunați sunt ei.
De steluțele din ochii lor,
Îmi este atât, atât de dor …