CCXXXVIII

 

Şi bine-ar fi să nu te ştiu.... să nu te fi ştiut

vreodata. Să mă retrag în altă fire, de

copil. Să-mi trag suflarea. Să port a morţii

iarnă, grea, pe umeri, să văd ce om n-a

Cum vorbim

 

Eu, daca cineva ma-ntreabă
Raspund frumos si fară grabă.


Si doar frumoasele cuvinte
Le-aleg din cîte am în minte.

Să uităm tristeţea

 

Ne-au înstrăinat nu ne găsim loc

alergăm prin lume fără noroc

anii grei pe care i-am trăit

trădează obrazul ridat şi trudit

Raiul pierdut
 
Mâinile tale cleşte de jar,
mă cercetează iar şi iar
sunt ca nişte săbii de foc
ce joacă un joc.
Ele îmi dau fiori, teamă
sunt curioase, mă înfioară
mă ard ca o pară.
Trupul îmi este străin mie,

Minerul

 

L-am văzut stând neclintit

dur

dârz

de granit