Cafea amară

Din ceştile speranţei,
Ne bem existenţa,
Cutremuraţi de frisoane bizare,
Strivitoare e pânda
Ce ne foşneşte-n auz.

Vânzătoarea de comori

 

Măriuca vrea să fie

Vânzătoare de comori

Şi de mică,-n pălărie,

Strânge fericită nori,

47

 

Frisoanele mele s-au născut

În deşertul unei ierni

Stigmatizate etern cu februarie.

TIHNA ROBULUI
 
Mă simt ca o duminică rănită
În libertatea sa, când se trudește
În mintea mea la fel de ostenită
Precum un rob supus ce nu primește
 
Zi liberă de la stăpânul său,
Ci-n fiecare clipă se gândește
La El, adică la surâsul tău,

plăcerea toamnelor ude

au început să se usuce singuri
ne trebuie o confirmare
ştirbită de plăcerea toamnelor ude
avem o resursă care ne-a afectat jocul 
voi 
vă lipsiţi
de gestul omenesc al unei femei ascuţite 
precum creta pe tablă