Seara...

Seara, când te duci la culcare , 
Iar camera ta respiră singurătate,
Când e atâta linişte încât auzi cântecul greierilor,
Când întunericul şi răceala nopţii te pătrund,
Atunci, îţi simt cel mai mult...lipsa!

Încerc să adorm cu capul pe pernă,
Ochii mei închişi, cer visare.

val

m-am oprit

unde întunericul

a uitat o pagină

am văzut în oglindă

În poezia mea

 

Nu mai bate la uşi imaginare în poezia mea

Priveşte în jur – de cât timp eşti în ea?

ţi-au înflorit aripi

norii sunt aburi de cafea

opusul cuvântului meu eşti TU

cel ce-a scrijelit toate adevărurile lumii
în palma mea stângă
începutul acestui cuvânt are ochii larg deschişi
de parcă ar vrea să treacă barierele sorţii
adânc înrădăcinat în mine
să-i simt pentru tot restul vieţii strigătul

cuvânt-tată
descătuşează toate literele

***

mi-aş putea pierde uşor urma                                                                                                                                                    
şi lumea ar continua şi fără mine
aş putea mirosi a poteci, a roşu închis                                                                                                                                         
şi a nopţi de beţie  
dacă poftele nu mi-ar amorţi de fiecare dată