Mariana Tasente 1Marea, azi

Cu părul lung
împodobit cu alge
îți unduiești trupul
în ritmul vântului
pletele înspumate
se-nțepenesc în
nisipul auriu
șoptind povești de dor
și eu, trup de lut
între stânci,
ascult tăcută,

af1Poete

Stivuitor de litere și humă,
Te-nalți măreț, când lumea te sugrumă,
Cu visul tău, de-a pururi împăcat,
Din propriile-ți fapte exilat.

Aripile te dor, când fugi spre tine,
Te sprijini în odăjdii de mai bine,
Ofrande încă mai aduci sub soare,
Din lacrimile gândului amare.

og1XI

Un Do la octavă în pântec
Sufăr. Am ieșit din dalele străzii să locuiesc în sinea mea. Îmi clănțăne dinții în gura timpului. Un do la octavă m-a uitat într-un miercuri cu frig.
Inspir. Îmi văd coaja de ou. O copilă așchie ieșită din aproapele cerc se strâmbă la ceas – neștiindu-l pe nume.
Aerul se suspendă.
Inspir mai târziu.
E aproape mai. Amintirile încep să-mi iasă din echilibrul urechii. Se mută-n ieriuri mărunte. De sfârcul stângaci mi s-a spânzurat cu capu-n jos mersul în dale. Punctul G preschimbat în migrenă îmi urcă în cap unde pune punctul pe azi. Fac roata țiganului pe pereți. Din ieri până azi, copilul ce nu știa să stea singur în casă a-nchis ușa cu fuga cheie.

Mariana Tasente 3Mă întreb

Cine sunt eu?
Și adie vântul.
Cine ești tu?
Și aud tunetul.
Cine sunt eu?
Și candela pâlpâie.
Cine ești tu?
Și fulgerul scânteie.
Cine sunt eu?
Și mi-i verde iarba.

af3Prea târziu...

E prea târziu pentru căință,
Te-ntreb, Stăpâne, acum cu frică,
Mă-ngăduie întru credință,
Să-mi spăl păcatul umilită.

Mai lasă-ne să fim în lume,
Atâtea lucruri nu le-am spus,
Învață-ne să stăm anume,
Pecați în fața lui Iisus .