Edi(c)torial

Despre tineri, (ne)implicare și falsă de…

Despre tineri, (ne)implicare și falsă dezamăgire

În Cartea a V-a din Tusculanae Disputationes Cicero sublinia că îi aparţine poetului Marcus Pacuvius...

Continuare

alis

Opiniuni

Muzica zilelor noastre | …

Muzica zilelor noastre | O deplasare justificată

Pe Andreescu merită să-l vezi la lucru oriunde. Dirijând energic, precis și cu vădit...

Continuare

„Viața de noapte a Matrio…

„Viața de noapte a Matrioșkăi” se lansează La Biblioteca Județeană Satu Mare

Biblioteca Județeană Satu Mare organizează vineri, 18 octombrie, cu începere de la ora 1500 ...

Continuare

Teatrul zilelor noastre |…

Teatrul zilelor noastre | Cum se naște ”micul infern”...

  Ne arată, nimerit, Sam Bobrick. Răposat, păcat, în ăst Brumărel. La texte, bine rodat...

Continuare

Traditii

Povești din Țara Lăp…

Corina Isabella Csiszár

Povești din Țara Lăpușului

Povestea celor trei vorbe

    Un om o slujit pă tri vorbe, tri ani...

Continuare

Haina îl face pe om…

Gabriela Boceanu

Haina îl face pe om... superstițios! De la noi şi de la alţii - credinţe şi tradiţii legate de garderoba de zi cu zi

Să fie asortate, de bun-gust, comode şi, pe cât posibil, în pas cu moda -...

Continuare

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2…

DN

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2019, cea mai lungă zi din an. Totul despre debutul verii astronomice şi tradiţiile din această zi

Solstiţiul de vară 2019 are loc vineri, 21 iunie, începând astfel vara astronomică şi înregistrându-se...

Continuare

Interviu

Dan Doboş, autorul celui …

Dan Doboş, autorul celui mai cunoscut roman SF românesc. ''Cred sincer că în următoarea sută de ani omul va deveni practic nemuritor, ceea ce va crea o extraordinară presiune asupra planetei''

În următoarea sută de ani se vor întâmpla două lucruri care vor modifica radical fiinţa umană: energia va deveni practic gratuită, ceea ce va duce la dispariţia proprietăţii şi implicit...

Continuare

Interviu cu pictorița Har…

Interviu cu pictorița Hara Dana

Daniela Harabagiu, artista care își semnează lucrările cu pseudonimul Hara Dana, este o talentată pictoriță și poetă din Teleorman. De loc din Localitatea Slobozia Mândra, Daniela Harabagiu a studiat Dreptul...

Continuare

Istoria literara in inter…

Istoria literara in interviuri – anul 1995

Marian Ilea< Ce credeti despre situatia politica de la noi in comparatie cu celelalte tari post-comuniste? Monica Lovinescu

< In decembrie ’89 ne-am aflat in avangarda. Reintrarea noastra in „istorie” eclipsa...

Continuare

Posta redactiei

Câştigătorii premiilor No…

Câştigătorii premiilor Nobel pentru Literatură 2018 şi 2019 sunt Olga Tokarczuk şi Peter Handke

Scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk şi scriitorul austriac Peter Handke au primit, joi, premiul Nobel pentru literatură pentru anii 2018 - amânat pe fondul unui scandal...

Continuare

IN MEMORIAM - ANA PODARU

IN MEMORIAM - ANA PODARU

 Pe talentata şi minunata poetă din comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, ANA PODARU am cunoscut-o întâia oară prin  poemele Domniei Sale (unele publicate şi de...

Continuare

CĂRŢILE ANULUI 2018 - Teo…

CĂRŢILE ANULUI 2018 - Teodor Ardelean şi Ioan Ardeleanu Pruncu, marii câştigători

Într-o atmosferă sobră, toţi cei prezenţi regretând moartea eminentului Dragomir Ignat, s-au decernat premiile de anul acesta al cărţilor scrise cu mult har în 2018.Continuare

Critică literară

Prev Next

Eugenia Mihu – poeta cu lacrima rotundă şi „dorul în ochi”

Camelia Ardelean

Eugenia Mihu – poeta cu lacrima rotundă şi „dorul în ochi”

Dacă Nichita Stănescu ne dezvăluia, în trecut, din perenitatea gândurilor sale, afirmând: “Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie” şi insistând asupra faptului că „Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet”, dar „poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab decât sine însuşi”, un alt mare colos al literaturii române, Lucian Blaga, susţinea, nici mai mult, nici mai puţin, că poetul este un „donator de sânge la spitalul cuvintelor”.
Eugenia Mihu, o poetă despre care cu siguranţă se va mai auzi, nu contrazice cu nimic aceste afirmaţii. Ea se autodepăşeşte în permanenţă, făcând cititorului „transfuzii” cu poezie de calitate, cu simţăminte ardente şi mai ales cu sinceritate, pentru a-i „trata” acea parte ascunsă ochiului, dar fără de care existenţa ar fi imposibilă – sufletul.
Anul trecut, când mă bucuram pentru prima oară de scrierile sale, aşternând câteva note de lectură pe marginea unuia dintre volume (Curcubeu de suflet, Editura Inspirescu, Satu-Mare, 2017), nu bănuiam că elanul creator al Eugeniei va erupe din nou, ca un vulcan. Poezia pare o permanentă joacă în ţesăturile măiestre ale acestei romantice incurabile, creionând uneori un vals elegant, învăluitor, alteori un tango vertiginos, dar temele abordate...

Continuare

Ion Roşioru – un virtuoz al poeziei cu formă fixă

Camelia Ardelean

Ion Roşioru – un virtuoz al poeziei cu formă fixă

Ion Roşioru (n. 1944) este un nume de prestigiu în literatura română contemporană. Membru al Uniunii Scriitorilor (Filiala Dobrogea) din anul 1995 şi al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Quebec (Canada) din 2010, a îmbogăţit cu lucrări de valoare patrimoniul nostru cultural în calitate de poet, prozator, critic literar şi traducător, fiind semnatarul a peste 25 de volume personale şi a numeroase traduceri din poeţii francezi (şi nu numai) de renume (Victor Hugo, Alfred de Musset, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine, Charles Cros, Emile Verhaeren etc.), care au fost publicate ulterior în diverse antologii de uz şcolar.
Posesor al unor premii importante la diverse concursuri organizate în ţară şi în străinătate (Franţa, Liban), el continuă să ne încânte cu creaţii originale, experienţa acumulată de-a lungul anilor lăsându-şi amprenta cu generozitate asupra lor. Pasionat de limbi străine, pe lângă franceză şi latină, pe care le-a predat la Liceul „Ioan Cotovu” din Hârşova, vorbeşte mai multe limbi, printre care spaniola şi rusa. Fiind un profesionist în tot ceea ce face, nu este de mirare că a reuşit să îmbine armonios rezultatele excepţionale obţinute de elevii pe care i-a pregătit cu dăruire, cu propriile performanţe scriitoriceşti, rezultând un drum luminos, al cărui nume...

Continuare

Alina Narcisa Cristian, Lacrimi pe portativ

Petronela Apopei Ignat

Alina Narcisa Cristian,  Lacrimi pe portativ

„Când îți plouă în suflet, fă-ți umbrelă dintr-o bucurie!”, spunea Emil Cioran, iar Alina Narcisa Cristian și-a făcut sieși, dar și cititorilor săi o „umbrelă”, un nou volum de versuri „Pâlpâit de lacrimă”, apărut la Editura „eCreator”, din Baia Mare. Și cum ochii sunt ferestrele sufletului, iar din ei cad lacrimile, autoarea ne dezvăluie cu o sensibilitate debordantă sufletul său de artist, lăsând cititorul să pătrundă subtil în cămările neștiute ale trăirilor sale.  Albert Camus scria: „Trebuie să trăim și să creăm. Să trăim până la lacrimi.” Așa face și Alina Cristian, creează, trăiește până la „lacrimi”, acele lacrimi de bucurie sau tristețe care se îngemănează, pornite din același izvor al talentului și al imaginației. Sunt lacrimi de viață și din viață, fac parte din noi, cei care știm să dăm clipei ce-i al clipei. Macedonski spunea că „viața e o ciudată comedie care amestecă împreună și dureri și bucurii, punând lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns.”  Titlul volumului îl dă o frumoasă imagine, un „pâlpâit de lacrimă”, care e și titlul unei poem concentrat și extrem de fin: „Pâlpâitul de lacrimă / În strigăt de mir, / Smuls de pe frunți asudate de griji,/ Veghează lumina pământului dezgolit...

Continuare

Şampanie cu veveriţe – interior de suflet

Viorel Şerban

Şampanie cu veveriţe – interior de suflet

            Nu sunt la prima întâlnire cu poezia lui Daniel Marian şi de aceea m-am decis ca de data aceasta să mă aplec mai atent asupra ei, să încerc a o percepe mai bine şi să scot, pe cât îmi va fi posibil la suprafaţă, „grăuntele de aur” ascuns în profunzimea versului său.
            În acest volum de poezii, Daniel Marian abordează un univers fragmentat, dând viaţă obiectelor şi înzestrând fiinţele cu caracteristici ale obiectelor. Poezia lui e o reflectare a realităţii şi chiar a suprarealului, fiind mai mult de notaţie decât o meditaţie. „Una dintre cămările inimii/ E aleasă cu rândul/ Pentru sufletul/ Care nu doare/ Aici se coc cozonaci/ Aici se bea vinul/ Aici se iubeşte continuu/ Vâsleşte sângele/ Astfel încât să nu doară –/  Decât în una dintre/ Cămările inimii/ Se trăieşte; în celelalte/ Se repetă scenariile/  Pentru moarte/ Ceea ce nu are nicio/ Importanţă.” Se întâlnesc aici şi câteva confesiuni de credinţă şi despre rolul poeziei în viaţa cotidiană. „Atunci când îi cauţi poetului loc/ În lumină şi în umbră tot la fel/ Caută-i iubirile toate deodată/ Vei îngheţa sau vei pierde împreună / Aflând da aflând unde-i el.”  Sau Versurile: „Eu nu/ Am/ Închis/ Niciodată/...

Continuare

Curgi poemule, curgi!

Daniel Marian

Curgi poemule, curgi!

(Gheorghe Vidican – „Fisura privirii”, Ed. Şcoala Ardeleană, 2017)

            Văd cum poemul în proză capătă tot mai multă forţă, de fapt a avut întotdeauna şi nu şi-a pierdut-o vreodată. Poate fi şi o revenire cu aplomb a optzecismului, în neo-formă, după ce neo/post-modernismul s-a dovedit o figură de stil mai apropiată de descrierea unor nisipuri mişcătoare.
             Meseriaş/maestru de ceremonii în această privinţă îl ştiu pe Nicolae Silade, iar acum îl descopăr pe Gheorghe Vidican. El vine cu aerul acela condescendent faţă de cataclismele fiinţei şi ale lumii, din care nimeni şi nimic nu scapă teafăr. Este o poezie a realului precum şi a iluziei, care mângâie dar şi doare, o preumblare entropică între fantasme ce uneori se materializează brusc şi irevocabil.
             „Fisura privirii” este un volum întreg şi chiar rotund. Mai cu teamă, mai fără teamă, poetul se încumetă în depărtarea minţilor şi a epocilor, începe cu „Intrarea în peşteră” şi încheie cu „Ieşirea din peşteră”. O elevată „Sete bipedă” îl paşte în acest parcurs. Sunt titluri cu cârlig între ele unele, ceea ce presupune consecvenţă dând şansă ansamblului. Avem aşadar precum „Arcul electric”, „Urma arcului electric”; „Osteneala sărutului”, „Sforăitul sărutului”, „Varianta rustică a saărutului”...

Continuare

Sub hipnoza toamnei

Daniel Marian

Sub hipnoza toamnei

(Costel Simedrea – „Calendare de fum”, Ed. Eubeea, 2019)

            Vremea veşniciei celei crunte pare, în care nu e loc de nicio pâlpâire vie. Dar e numai toamna, una obsedantă, repetitivă, venită dâră şi venită bulgăre. Cu frig, cu vânt, cu tot mai multă noapte şi desigur cu cât cuprinde fum. Se alcătuiesc chiar şi „Calendare de fum”, în care Costel Simedrea îşi contorsionează spaimele. Poezia sa hotărât elegiacă e tot ce mai răzbate prin întristarea până la lugubru. De undeva ca dintr-o aripă a lui Bacovia, se ţes de muşcă rimele şi ritmurile. 
            Încălecare de senzaţii nebune prin suflet jumulit de percepţia jur-împrejurului fatidic. Sonetele din acest volum, toate de o muzicalitate sumbră ce invocă sumbrul într-o rarefiere cadenţată, valuri-valuri... Fum deci, ipostaze ale fumului: „Poate ceasul cuprins de tristeţe/ Bate, azi, cea din urmă secundă,/ Poate-i inima chiar muribundă,/ Începând veşnicia s-o-nveţe...// Poate că în zadar ne e teamă,/ Fiindcă nu-i niciun capăt de drum,/ Poate că totul începe acum/ Şi aici este numai o vamă...// E vama fum prin care-au trecut/ Păsări, plecând din cuibul de lut...” (Vama de fum); „Doar fum şi vânt şi ce-a fost şi ce nu-i.../ Nimic altceva, nicicând, niciodată,/...

Continuare

TREI POEȚI KAMIKAZE

Virgil Diaconu

TREI POEȚI KAMIKAZE

Cum se scrie astăzi poezie, în epoca pe care o numim postmodernă? Și cum este evaluată poezia postmodernistă? Este ea evaluată corect? Este subevaluată, sau supraevaluată?
Dacă citim cronicile literare, publicate în revistele literare și în volumele de critică literară ale ultimilor 30 de ani, observăm lesne că cea mai mare parte a cărților de poezie contemporane „cronicizate” sunt considerate cărți „semnificative”, „importante”, „pline de har poetic”, sau că operele poetice în cauză „ocupă un loc important în literatura română”, și așa mai departe. Așa încât, dacă luăm de bune toate aceste evaluări, putem să concluzionăm că poezia noastră contemporană este, aproape în bloc, „cea mai…”, dintre „cele mai…”, și că ea merită un loc de frunte în poezia europeană, dacă nu cumva poezia europeană ar avea de învățat din excelența poeziei noastre.
Și totuși, cea mai mare parte a poeziei contemporane românești nu este nicidecum atât de performantă pe cât ne-o spun, aproape în fiecare zi, criticii sau pseudocriticii literari. Realitatea este că cea mai mare parte a poeziei „cronicizate” este supraevaluată, deci că ei i se acordă o valoare pe care această poezie, pur și simplu, nu o are. 
Dar de calitatea poeziei care se...

Continuare

 

Poezie

Prev Next

Poezii de Mihaela Hutanu

Mihaela Hutanu

Poezii de Mihaela Hutanu

Din tristețe fac poeme

E un vis legat la ochi între noi doi
și uneori se așterne doar tăcere,
un ochi privește depărtarea-n gol
când celălalt visează revederea ...
mă zbat în legătoarea dintre noi
când mă lovești cu timpu-nsingurat,
pe rană îmi împrăștii sare și ruină
din alte începuturi ce păreau plăceri
azi nu aș fi vrut să plouă ...
ca pașii să nu-ți uzi din nou,

Continuare

Poezii de Daniela Micu

Daniela Micu

Poezii de Daniela Micu

Vom fi și noi o amintire...

Cândva, vom fi și noi o amintire,
Rămasă într-un vechi album
Sau versuri pline de iubire
Ce mai păstrează prin cântece, parfum.
Dar până atunci mai trebuie să treacă,
Mult timp și multă, multă apă.
Suntem datori să savurăm secunda
Și fiecare clipă s-o transformăm în veac
Și veacul să măsoare sângele din venă
Și să triunfe-n veci iubirea.
Avem un stâlp de referință,
Privind în față adevărul,

Continuare

Poezii de Mihaela Oancea

Mihaela Oancea

Poezii de Mihaela Oancea

să stăm la taifas

să stăm la taifas propui -
mai e puțin și se va rumeni berbecul
sacrificat pentru praznic –
să sporovăim așadar
despre moartea 
injectată în sânge și-n limfă
despre câte erori s-au strecurat în program ori
despre modul în care năpădesc slăbiciunile

e întuneric - ochii motanului sticlesc

Continuare

Poezii de Simona Serban

eCreator.ro

Poezii de Simona Serban

1
îmi aud numele
strigat de o voce
dincolo de fereastră

ești tu - iubire
cosmetizată  la The London Dolls
apărută în umbra înserării
pentru că lumina soarelui
nu te-a putut ajunge

vocea ta cu inflexiuni senzuale
picioarele tale lungi

Continuare

Poezii de Camelia Ardelean

Camelia Ardelean

Poezii de Camelia Ardelean

Nu sunt poet…

Nu sunt poet, cel mult un trubadur
Al zărilor foșnind arar sub pleoape,
Un rătăcit pe-al sorții abajur,
Ce-și ia răgaz din lună să se-adape!

Nu sunt poet, ci un refugiat
Pe marea găzduită de foneme;
Din timp în timp, la nori afiliat,
Îmi dezvelesc azurul prea devreme.

Continuare

 

Proză

Prev Next

PIANISTUL

Vlad Alexandru

PIANISTUL

Louis era un băiat de 15 ani, un geniu al pianului, însă datorită faptului că avusese o traumă când fusese mic, renunțase să mai cânte. Era un băiat retras, nu socializa, nu își prea făcea prieteni, viața lui se rezuma în a se duce la școală și de a veni acasă. Era un geniu în ale pianului, un viitor mare pianist, însă mama lui, o celebră pianistă cu foarte mulți fani în întraga lume, în timpul unui concert, pică de pe scaunul pianului, subit la podea murind. Din cauza acestei tragedii, băiatul încetase să mai cânte la pian, fiind marcat profund, de moartea mamei lui. Trecuseră 15 ani de la tragedie, acum Louis, era un tânăr frumos, înalt, lucra într-un atelier de tâmplărie, ajutându-l pe tatăl lui. Era conștincios în ceea ce făcea, părea la prima vedere că își găsise o nouă vocație, aceea de tâmplar, însă în inima lui, rămăsese pianul. Într-o dupa-miază, Louis termină lucrarea pe ziua respectivă, apoi se uită spre tatăl lui care cerceta cu deamănuntul lucrările pe săptămâna respectivă.

- Tată, am terminat lucrarea doamnei Kennedy, eu plec.

Tatăl lui se întoarse spre Llouis, începând să-i zâmbească încet.

Continuare

EXCURSIE LA MARE

Geta Stan Palade

EXCURSIE LA MARE

În pădurea de lângă satul Ponoarele, Doruleţ s-a împrietenit cu o veveriţă care îşi avea locuinţa în scorbura unui stejar rămuros căptuşită cu muşchi violeţi şi frunze uscate. Suratele din pădure, căprioarele, privighetorile şi chiar cerbii o alintau Riţa-Domniţa!
          În fiecare dimineaţă o chemau să meargă împreună la izvorul din vale să se ospăteze din talgere de scoici sidefii. Mâncau alune, merişoare, porumbe, măceş şi beau roua adunată de flori din cupe cristaline de ghindă.
          Riţa-Domniţa, era considerată de Doruleţ o zână frumoasă, subţire, cu ochi albaştri ca brânduşa, cu plete de foc lungi până în pământ.  
          Într-o dimineaţă însă n-a mai ieşit din locuinţă să meargă la izvor unde era aşteptată de prieteni pentru obişnuitul ospăţ.
          - Oare ce i s-o fi întâmplat Domniţei? s-a întrebat uimit un pui de căprioară… Să fi păţit oare ceva?
          - Chiar aşa! - se băgă în vorbă o privighetoare.
    Şi toţi au început să o strige nemaiavând chef de ospăţ fără prietena lor.

Continuare

CĂLĂTORIND PRIN ŢARA POVEŞTILOR

Geta Stan Palade

CĂLĂTORIND PRIN ŢARA POVEŞTILOR

Dis-de-dimineaţă, o zbughisem de acasă toţi trei. Eu, Cristina prinţesa şi Haiduc, un buldog cu blana roşcată şi urechi blegi. În trăistuţa din cânepă, cu margini brodate, am pus câteva bucăţi de plăcintă şi mere amestecate cu miez de nucă făcute de mama la cuptor, să ne ţină de foame la drum.
           Era o zi atât de albă şi frumoasă, încât îţi venea să-ţi arunci pălăria în văzduh, chiuind de bucurie.
          Lumina din dimineaţa aceea de mai era rubinie, asemenea lacrimii florilor picurată în fagurii din stupii lui moş Onisei pitiţi la poalele viilor şi livezilor. Păşeam mândri pe cărăruia veselă care se iţea printre tufele de mălin şi măceş încolo şi încoace, ducând cu noi cerul de-acasă pe umeri.
          În faţa noastră, în străfundurile zărilor de mărgean, la deal, pe apa de cleştar a Ozanei sau dincolo de Obcinile mari spre clina troienită a Bistricioarei, se văd înălţimile Ceahlăului îmbrăcate în purpura dimineţii.
          - Într-un ceas, dragă prinţesă, vom călca culmile de la Toaca Haiducilor, am spart eu tăcerea într-un târziu! 
          - Ce nume tainic, îmi întoarce vorba Prinţesa. Îţi închipui că dincolo, ai străbate depărtări necunoscute, cărări nebătătorite de paşi!

Continuare

BĂIATUL CU DOUĂ INIMI

Geta Stan Palade

BĂIATUL CU DOUĂ INIMI

Satul bunicului se află căţărat pe-o colină înconjurată de grădini şi livezi, aproape de apa Moldovei. În fiecare an, îmi petrec vacanţele aici, unde mi-am făcut mulţi prieteni de la care am învăţat lucruri de mare preţ. De pildă, în primăvara aceasta m-am împrietenit cu doctorul veterinar Săbiuţă Sorin. Seamănă la chip cu tata, blond, ca un spic de grâu dolofan cu plete sărutate de vânt, iute şi priceput la multe.
          M-am nimerit într-o seară, când, la ferma de vaci, o văcuţă roşcată, cu câteva pete albe aruncate, parcă la întâmplare, pe grumazi de o mână ghiduşă, semănând cu un bulgăre de zăpadă, se străduia să aducă pe lume un viţeluş atât de drăgălaş şi jucăuş pe care n-am să-l uit niciodată. Era leit maică-sa de la care împrumutase nu numai petele albe, dar şi steluţa aceea albă din frunte semănând cu un luceafăr de seară.
Şi, pentru că purtam în permanenţă în buzunar un şnur cu canaf roşu pe care mi-l împletise de ziua mărţişorului bunicul,  l-am agăţat de gâtul firav al fiinţei abia aduse pe lume.
          - Văd că te pricepi, băiete, mi s-a adresat într-un fel anume domnul Săbiuţă. Ai putea să ajungi medic veterinar, aşa, ca mine. Mâine, poimâine îmi vei putea lua locul. Gospodarii din satul nostru au nevoie de oameni harnici, pricepuţi şi de ispravă ca tine!  

Continuare

NECAZURILE LUI DORULEŢ

Geta Stan Palade

NECAZURILE LUI DORULEŢ

Fiind zi de duminică, mi-am făcut drum, către casa lui Doruleţ. Un băieţel cu chica blondă, plină de zulufi, cu două gropiţe în obrajii trandafirii. Casa lui se află cocoţată pe o culme de deal înconjurată de grădini şi livezi, departe de oraş, ferită de hărmălaia maşinilor care aleargă disperate pe şosea.
          Drumul l-am parcurs în şareta lui moş Pătru, trasă de doi roibi iuţi, musculoşi, cunoscuţi prin partea locului că ar în herghelia lui Făt-Frumos,  pe care îl ştiţi şi voi, din povestea bunicului!
          După câteva ceasuri bune de mers pe şoseaua şerpuind ca o panglică argintie, pătată de soare, pe lângă apele Bistriţei străpunse de curcubeie căzute din cer şi păstrăvi zglobii, am poposit lângă uluca unei gospodării de unde se vedeau iţindu-se căpiţele fânului spânzurate de prepeleaci.
          Moş Pătru poposise aici să-şi potolească armăsarii grăbiţi, abia struniţi în hamurile roşii meşteşugite chiar de mâinile lui harnice! Se oprise de fapt, în locul acela, să aibă timp, să-şi ghiftuiască pipa uriaşă, din punga cu tutun arămiu, pufăind în jur rotocoale albastre de fum!

Continuare

 

Teatru

Prev Next

Fantezie cu mazare (piesa pentru copii d…

Melia Cerchez Marin

Fantezie cu mazare (piesa pentru copii de Melia Cerchez Marin, dupa „Printesa pe bobul de Mazare”)

Personaje
Regele - Adrian Ancuta
Regina – Isabela Iacupovici
Pastaia - Isabela Iacupovici
Printul     
Printesa

Decor
Masa si scaune, dulap vase, mobila cu lavoar sau fantana mica sau orice sursa de apa, pat. Poate in fundal o fereastra prin care se vad crengile batute de vant ale unui copac (se rezolva cu un ventilator)

Intra in scena, oboist, Printul. Isi pune haina intr-un cuier si se asaza pe un fotoliu, ofteaza de cateva ori profund si comic, ostentativ. E nemultumit  ca nu vine nimeni si ofteaza mai tare. Din partea opusa intra in scena tatal sau, regele.

Continuare

ALBASTRU.GALBEN. ROȘU

Radu Macrinici

ALBASTRU.GALBEN. ROȘU

Cea mai bună piesă românească de teatru a anului 1997 (cu titlul Ț/TARA MEA), premiu acordat de UNITER şi Casa Regală a României

 Se dedică celor doi ofițeri de securitate din Baia Mare care, într-o dimineaţă a anului 1984, m-au trezit din somn şi m-au dus pe strada Scânteii.

O cameră cu scaun, dulap şi masă metalică, toate albe. Pe melodia ”Iubirea-i doar o glumă”, Femeia, îmbrăcată într-un halat maro de spital, şterge cu o cârpă peretele din spate, unde se vede amprenta însângerată a unei palme, pete de sânge, urme de lovituri. Se aude o sonerie, femeia se duce la dulap, îl deschide şi ia de acolo câteva cutii cu medicamente, cu dimensiunea in crescendo, culminând cu un flacon uriaş.

Bea pe rând şi din ce în ce mai greu, din fiecare flacon câte o pastilă.

Pune flacoanele înapoi în dulap, rămâne cu cel mai mare din ele, e descumpănită, apoi răstoarnă din...

Continuare

PĂIANJENUL

Ana-Cristina Popescu

PĂIANJENUL

Actul I

Scena I

Decorul: o cameră sărăcăcioasă, mobilerul vechi alcătuit dintr-un dulap, o masa, două scaune şi o canapea.

Personajele: Malu, Sera

(Sera era la masă şi decojea mere. Malu stătea pe canapea şi îşi rotea privirea prin cameră.)

Malu: Îl văd.

Sera: Pe cine?

Malu: Pe el.

Sera: Care el?

Malu: Cel care trăieşte în umbră.

Continuare

 

Eseistică

Prev Next

Cel mai MARE filosof al secolului XX nu a mai putut să predea din cauza angajamentului lui politic. Mai înainte a răsturnat ideile lui Aristotel, Descartes şi Kant

DN

Cel mai MARE filosof al secolului XX nu a mai putut să predea din cauza angajamentului lui politic. Mai înainte a răsturnat ideile lui Aristotel, Descartes şi Kant

La 26 septembrie 1889, în Germania, s-a născut Martin Heidegger, cel mai important filosof al secolului al XX-lea, ce a avut o mare influenţă asupra filosofiei contemporane.

Martin Heidegger s-a născut la Messkirch, un orăşel liniştit, conservator şi religios, iar acest lucru a constituit o influenţă formatoare asupra lui şi a gândirii sale filosofice. În anul 1909 acesta a petrecut două săptămâni în cadrul Ordinului Iezuit înainte de a-l părăsi (probabil din motive de sănătate) pentru a studia teologia la Universitatea din Freiburg. În 1911 acesta a schimbat domeniul, trecând la filosofie. În 1913 dă examenul de doctorat ("Teorie despre sentinţă în psihologism") şi în 1916 examenul de docenţă la Heinrich Rickert ("Categoriile şi teoria semnificaţiei lui Duns Scotus").

A început să predea în 1915. În 1917 s-a căsătorit cu Elfride Petri, cu care a avut doi fii (Jörg şi Hermann), de care nu s-a mai despărţit niciodată (deşi aventura sa cu Hannah Arendt, studenta sa la Marburg la mijlocul anilor 1920, este binecunoscută).

Nu există multe puncte de cotitură veritabile în istoria filosofiei, momente în care ceva cu adevărat nou s-a născut în istoria minţii umane. Însă Martin Heidegger reprezintă un astfel de punct.

Continuare

Boleslaw Prus - corifeu între corifeii literaturii polone

George PETROVAI

Boleslaw Prus  - corifeu între corifeii literaturii polone

Considerat pe bună dreptate „cel mai iscusit zugrav al timpului său”, B. Prus – aidoma tuturor marilor artişti – ni se dezvăluie, totodată ne convinge de temeinicia acestei aprecieri, doar citindu-l şi recitindu-l cu atenţia mereu cuvenită scriitorilor excepţionali şi cu pasiunea neîncetat stârnită de fiorul lăuntric al operelor sale, egale doar cu ele însele.
    Numai astfel ne vom pătrunde de umanismul său atotcuprinzător, fie că autorul – fidel realismului critic de cea mai aleasă factură, rulează pe preceptele pozitiviste, care – după cum cu justeţe opinează Stan Velea – adeseori „interferează cu cele ludomane (lud=popor)”, fie că nemulţumit de eficienţa mijloacelor întrebuinţate pentru demascarea potentaţilor şi apărarea nesfârşitelor cohorte de oprimaţi, el recurge la umorul său jovial şi îngăduitor, dar care dobîndeşte neiertătoare ascuţişuri satirice ori de cîte ori se impune acest lucru.
    Iar motivele nu aveau cum să lipsească, căci întreaga operă a lui Boleslaw Prus (inclusiv romanul istoric Faraonul, prin străvezia analogie dintre fenicieni şi nemţi), se raportează la problemele politico-economice şi social-morale generate de luptele acerbe duse pentru afirmarea rânduielilor capitaliste într-o ţară dominant agrară şi dominată de-o aristocraţie tot mai trufaşă şi mai parazitară, aşa cum se prezenta Polonia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Continuare

Solitudine

Mladin Cristian

Solitudine

  Simt. Înțeleg. Și totuși nu încetez să mă mir de acest paradox. Singurătatea în colectivitate.
Cunosc mulți sportivi și intelectuali, oameni naivi, care se mint singuri încercând să etaleze calități fizice ori ale minții pentru a impresiona. Mai ales în mediul virtual. Nu sunt de învinovățit întru totul. Felicitările, aplauzele din grupurile închise , dedicate celor ce au aceleași pasiuni sunt asemenea unui joc trist de pin-ball, închis într-o cutie cu multiple opțiuni și variante de câștig.
  Ca la Loto. Un loto absurd, al vieții deliberat alese. Alese pentru a compensa alte goluri și a le umple cu ceva. Nu se știe exact dacă acest lucru este benefic pe termen lung. Dar se încearcă constant. Mi se pare adesea că trăim într-un matrix repetitiv, absurd, cu pattern-uri care se întrevăd ca deja-vu – uri, absurde și ele.

  Singurătatea...
 Uneori poate fi un cadru optim creației.

Continuare