Edi(c)torial

Despre tineri, (ne)implicare și falsă de…

Despre tineri, (ne)implicare și falsă dezamăgire

În Cartea a V-a din Tusculanae Disputationes Cicero sublinia că îi aparţine poetului Marcus Pacuvius...

Continuare

alis

Opiniuni

Influenţa cursului de sch…

Influenţa cursului de schimb valutar asupra exporturilor, importurilor şi economiei unei ţări

Cuprins.
1. Precizări de ordin semantic
1.1. Devalorizarea
1.2. Revalorizarea
1.3. Deprecierea
1.4. Reprecierea
2...

Continuare

Curs valutar, devalorizar…

Curs valutar, devalorizare, revalorizare, depreciere, repreciere, reapreciere

Rezumat. Cursul valutar de schimb înseamnă „preţul” unei monede exprimat în altă monedă, adică „preţul”...

Continuare

Muzica zilelor noastre | …

Muzica zilelor noastre | Domnu` Doctor Sbârcea

Nu e medic, cum s-ar crede, ci muzician. Sbârcea, nume de familie, cu obârșia-n...

Continuare

Traditii

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2…

DN

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2019, cea mai lungă zi din an. Totul despre debutul verii astronomice şi tradiţiile din această zi

Solstiţiul de vară 2019 are loc vineri, 21 iunie, începând astfel vara astronomică şi înregistrându-se...

Continuare

Superstiţii demult u…

Alexandra Mortu

Superstiţii demult uitate, readuse la viaţă. Motivul halucinant pentru care doi bărbaţi au ars de vie o bufniţă albă

Chiar dacă superstiţiile dubioase par a fi rămas în Evul Mediu, doi bărbaţi din Mexic...

Continuare

Tradiţia focurilor d…

DN

Tradiţia focurilor din Joia Mare. Oamenii cred că se deschid porţile Raiului şi Iadului

În noaptea de Joimari, oamenii dintr-un sat din Dolj cred că se deschid mormintele, cerul...

Continuare

Interviu

Interviu cu pictorița Har…

Interviu cu pictorița Hara Dana

Daniela Harabagiu, artista care își semnează lucrările cu pseudonimul Hara Dana, este o talentată pictoriță și poetă din Teleorman. De loc din Localitatea Slobozia Mândra, Daniela Harabagiu a studiat Dreptul...

Continuare

Istoria literara in inter…

Istoria literara in interviuri – anul 1995

Marian Ilea< Ce credeti despre situatia politica de la noi in comparatie cu celelalte tari post-comuniste? Monica Lovinescu

< In decembrie ’89 ne-am aflat in avangarda. Reintrarea noastra in „istorie” eclipsa...

Continuare

Puțini sunt cei care scri…

Puțini sunt cei care scriu...

Interviu cu Ștefan Jurcă realizat de Cristina Vari, clasa a XII-a, Liceul „Vasile Lucaciu”, Baia Mare

1) Am înțeles că ați copilărit în Arad, localitatea Sălăjeni. Ce v-a adus în Baia...

Continuare

Posta redactiei

Nouă texte inedite de Mar…

Nouă texte inedite de Marcel Proust vor fi publicate

Nouă texte inedite de Marcel Proust vor fi publicate pe 9 octombrie sub titlul ”Le mystérieux correspondant et autres nouvelles inédites/ Corespondentul misterios şi alte...

Continuare

Consiliul Județean Maramu…

Consiliul Județean Maramureș, coautor la lansarea volumului ”Arta din România”

Ședința de îndată a Consiliului Județean Maramureș stabilită pentru joi, 5 septembrie 2019 a început cu un moment frumos și extrem de important pentru administrația...

Continuare

Prima pagină › Istorie v…

 Prima pagină › Istorie vezi toate articolele din Istorie › Istorie Un manuscris budist vechi de două milenii, care oferă detalii importante despre un mare regat antic, poate fi consultat online

Manuscrisul are o vechime de 2.000 de ani şi provine dintr-un regat antic numit Gandhara, localizat între Pakistan şi Afganistan.
Experţii de la Biblioteca Congresului...

Continuare

Critică literară

Prev Next

Amintirile de la mit la tabiet

Daniel Marian

Amintirile de la mit la tabiet

(Liana Stamin – „Sub genunchii mei se pierde lumina”, Ed. Rafet, 2019)

            Ni se poate întâmpla să trăim în trecut de parcă am fi umblat la maşinăria timpului şi am fi rămas blocaţi acolo pe unde s-ar fi nimerit. Refuzăm viitorul iar prezentul îl detestăm de-a dreptul. Sunt lucruri trecătoare până la urmă dar nu le putem nega de-a dreptul. Poate fi o criză de vârstă dar oricum psihologii ne pot confirma că este ceva normal şi nu trebuie să ne speriem prea tare. Mai mult, trebuie să admitem că de multe ori ne inventăm amintiri, de dragul de a avea un trecut cât mai bogat, cu oarece teamă de ce ne-ar putea aştepta mai departe, şi până la urmă ajungem să le credem şi pe acestea adevărate. Aşa funcţionează mintea umană, până la urmă n-avem ce-i face.
            O oscilaţie prin zona aceasta de indecizie asupra priveliştii vieţii, ne oferă Liana Stamin, pseudonimul ales de către Oana Anca Mihaela Glasu, atunci când stabileşte cum „Sub genunchii mei se pierde lumina”, într-o carte care vine decisă în spaţiul poetic, şi unde îndoielilor inerente le iau locul certitudini din perspective reale sau nu. Până la urmă, pe cine interesează...

Continuare

Privighetoare şi lebădă

Daniel Marian

Privighetoare şi lebădă

(Yvonne Rossignon – „Cântec de lumină frânt”, Ed. Grinta, 2018)

           Doar în artă pot fi flori care nu ofilesc odată cu trecerea timpului, nici după aproape un secol, se poate numi acesta primul secol de veşnicie. Iar explicaţia veşniciei nu o mai căutăm de mult, ne-am obişnuit cu ea ca fiind confirmarea trecerii prin viaţă cu folos, pur şi simplu.
           Mi-a fost de curând dat să ascult citindu-se din opera fabuloasă a unei poete franceze de origine română, care a fascinat şi prin faptul că parcă a fost scrisă ieri, azi sau mâine, deşi se întâmpla de fapt în anii ’30  ai secolului trecut. Ca de obicei, din păcate, valorile autentice, cele  care au apucat dintre ele, au părăsit această ţară, refugiindu-se în altele care le-au respectat în loc să le ignore ori mai grav să le defăimeze sau uneori să le arunce în puşcării. Este vorba aici despre  Yvonne Rossignon, cu un destin dramatic şi cu o operă impresionantă. Am scultat aşadar poezie de Yvonne Rossignon pe pajiştea moale de la „Panorama” din Ghelari, la cariera de marmură de la Alun şi în biserică. Peste tot, mi s-a părut aceeaşi poezie sclipitoare, meditativă şi deseori...

Continuare

Memorii de haiduc semantic şi semiotic

Daniel Marian

Memorii de haiduc semantic şi semiotic

(Costel Stancu – „Hoţul de ferestre”, Ed. Mirador, 2019)

             Ajung să cred că totul se poate fura pe lumea asta, cu casele e ceva obişnuit dar măi şi ferestrele... Caii de la bicicletă şi piticii de sub pat sau leii care scot flăcări din pereţi sunt furate mai de mult. Ajungem chiar la o necesitate a furatului, din pricină că unele lucruri trebuie mutate dintr-un loc în altul din pricină că pur şi simplu nu trebuiau să fie acolo, nu se potriveau ca la carte.
            Cu ferestrele e şi a fost întotdeauna o problemă. Dacă e să ne gândim cum dacă sunt prea generoase se pot încurca cu uşile: Sau să ne amintim cum poetul Andrei Caucar şi-a desenat pe ziduri ferstrele pentru a le decupa mai târziu după ce îşi aranjează mobila. Mai sunt şi ferestrele minţii care chiar nu pot fi ţinute sub control, sunt făcute ca locuri de evadare şi decât să tot ieşi pe ele mai bine le iei la tine şi te faci una cu ele aşa simbiotic.
            În cazul lui Costel Stancu e ceva mai complicat, el haiduceşte peste tot pe unde sunt ferestre şi le ia să le...

Continuare

Aleatoriul dintre duh şi patimă

Daniel Marian

Aleatoriul dintre duh şi patimă

(Llelu Nicolae Vălăreanu Sârbu – „Poeme Vălărene”, Ed. Blumenthal, 2011)

             S-ar face c-ar fi o fantă subţire pe unde s-ar trăi. Între ceva şi altceva, între. S-ar putea şi să nu putem fi, din lipsă de spaţiu sau timp, cu complicaţiile care se ivesc pe parcurs ne putem trezi între două sau mai multe paranteze. Niciodată nu vom şti dacă ar fi fost ceva sau altceva. Suntem atât de fragili încât mai mereu ne e toamnă în timp ce stăm cu primăvara în braţe. Iar dacă nu se poate şi se vede treaba că chiar ba, atunci „De voi veni încă odată” nu se ştie sau poate s-o şti ce şi cum: „am fost plecat cu gândul/ cerul scuturat de ploi/ sub un acoperiş de stele/ unde respiră-n ierburi câmpia// te-am întâlnit prin grâu/ ademenitoare umbră de iubire/ vom locui în cortul verii/ cu sarea topită-n palmele moi// de voi veni încă odată, ştiu/ îmi voi umple golul cu tine/ caii câmpiei vor fi ai mei/ îi vom călări pân’ la rău// te voi îmbăta cu vise/ şi voi aştepta iarna/ în plete cu ninsori/ la căldura bătăilor inimii”.
             De ce i-o fi poetului sete şi...

Continuare

Femeia prea devreme pentru a fi adevărată

Daniel Marian

Femeia prea devreme pentru a fi adevărată

(Gabriela Trotuş – „Femeia cu chipul târziu”, Ed. Pim, 2019)

            Se întâmplă acea senzaţie de neputinţă, de insuficienţă, de nu sunt eu, atunci când te naşti prea devreme astfel încât totul ţi se pare a fi târziu. Începând cu sângele tău care arată ca o lacrimă desprinsă de la streaşină pe timp friguros, neputând fi smulsă până la capăt din dorinţă şi din ispită şi din convingerea că vrei să ştii dacă eşti cu adevărat viu, îţi trebuie o dovadă pentru a şti că eşti viu. Practic, simţi cum te scalzi în acea imponderabilitate tridimensională, dintre fiinţă, iluzia unei fiinţe şi neconcludenţa dacă nu chiar imposibilitatea unei fiinţe.
            De când relativitatea lui Einstein s-a dovedit utilă într-o percepţie imediată dar oarecum  jalnică în jocul universal care are loc la scară infinită sub aspect ciclic, devreme şi târziu sunt acelaşi lucru, nu are niciuna dintre noţiuni nicio valoare decât în raport cu un sistem de referinţă înşelător.
            Gabriela Trotuş porneşte de la priveliştea aparentă, corect ar fi spus minciuna senină a oglinzii, în care ni se arată întotdeauna ceea ce spaţiul fizic ne permite să obiectualizăm. „Femeia cu chipul târziu” reprezintă un fel de a...

Continuare

Cartea zilelor noastre | Teroarea lu` Dej

Adrian SIMEANU

Cartea zilelor noastre | Teroarea lu` Dej

Exercitată din plin în pușcăriile vremii. Pline ochi de deținuți politic. Care nu-l iubeau pe ”marele frate” de la Răsărit. Nici orânduirea instalată ilegitim de cozi de topor dincoace de Prut. Suferind pe nedrept represalii odioase din cauza asta. Chinuind și murind la Jilava și Gherla, de pildă. În Deltă și-n Balta Brăilei. La stuf, în apă, la diguri, în praf. Păziți de câini și gardieni. De trupe de securitate. Flămânzi și goi, emaciați. Umiliți și pedepsiți de călăi nenorociți. Plătiți bine de partid tocma-n scopul ăsta. Precum povestește cu acuratețe un octogenar pățit, într-un tom de mare preț. Om cu bune studii universitare. Realizator pân` la pensie de emisiuni radiofonice în zona culturii. Un condei tare priceput și convingător la narațiune. Cartea* sa, de mine cetită pe nerăsuflate, o dovedește din plin. Că nu-i doar o relatare simplă și anostă. Ci mustește de culoare, umor și maliție inteligentă. Zugrăvind o lume înfiorătoare. Ticăloasă foarte și revoltătoare. Din care fac parte, profund condamnabil, și magistrații epocii. Cert mai vinovați ca anchetatorii. Vânduți regimului pentru privilegii. Fără conștiință, milă, spirit obiectiv, respect pentru dreptate și profesiune...

Continuare

Aripi de împrumut

Ionuț Caragea

Aripi de împrumut

Trebuie să recunosc că există puține poete care trezesc în mine, prin versurile lor, prin devotamentul și respectul acordat cuvântului, prin ambiția de a se ridica deasupra superficialității și mediocrității generale, un sentiment de admirație și apreciere. Alina Narcisa Cristian face parte din categoria acestor poete speciale. Ea scrie versuri care ating și sufletul, și mintea, un alt avantaj fiind acela că știe să esențializeze, eliminând balastul inutil, acea poetizare redundantă în capcana căreia cad mulți autori, nefiind capabili să spună ce trebuie, când trebuie și cum trebuie. Mai mult de atât, ea folosește cu pricepere frumusețea paradoxului, atât în poezie, cât și în aforismele pe care le șlefuiește cu atenție și delicatețe. Această propensiune paradoxistă pare să deconspire un suflet mult încercat la granițele trăirilor, dar indică și o rezonanță puternică artistică și spirituală cu opera unor scriitori care au explorat abisul ființial, sărind apoi, pe trambulina viselor și/sau a imaginației, până la porțile extazului și ale revelației, fiind adevărați acrobați ai transcendentului.

Continuare

 

Poezie

Prev Next

Poezii de Marinela Belu-Capșa

Marinela Belu-Capșa

Poezii de Marinela Belu-Capșa

Nimic nu mai e ca ieri    


Nimic nu mai e ca ieri
Când păru-ți flutura în blonde primăveri,
Când zgomotosu-ți zâmbet naiv mă-mbrățișa,
Când viața ta senină pe-a mea o alina.

Nimic nu mai e ca ieri
Când împărtășeam aceleași bucurii și dureri,
Când gura ta cea dulce cu foc mă săruta,
Când florile plăpânde râdeau în mâna ta.

Continuare

Poezii de Mihaela Banu

Mihaela Banu

Poezii de Mihaela Banu

Deja mi-e dor de fluturi ...

Din văzduh plouă cu fluturi.
Le-aș pune pe-aripi săruturi,
Dar își văd de drumul lor,
Înspre Raiul florilor.

De când cântă pitpalacii,
Ard de dor, în flăcări, macii,
Ce-i așteaptă-n lanuri coapte,
De cu zori până în noapte.

Continuare

Poezii de Constantin ANTON

Constantin ANTON

Poezii de Constantin ANTON

TATĂL MEU …

„Valoarea omului se măsoară
după greutățile pe care el le învinge”
(VOLTAIRE)
Tatăl meu, salcâm sub cruce,
Iarba-n jur o să se usuce,
Grijile de-acasă cad mereu
Peste lacrimile fiului tău…
Tatăl meu, floare de dor,
Te-ai stins din văzul tuturor,
Te-ai topit în negru veșmânt,
Fără de chip, făr-de-cuvânt…

Continuare

Poezii de Ursu Marian Florentin

Ursu Marian Florentin

Poezii de Ursu Marian Florentin

Căprioară în crâng

te-ai întors iubire de foarte departe
genunchii ţi-s juliţi de la vânt
dumnezeu astăzi parcă iarăşi desparte
apele dintre cer şi pământ

inorogii pasc printre munţi de zăpadă
copitele le sunt prea fierbinţi
vara asta pare c-ar vrea să mai ardă
doi copaci încărcaţi de dorinţi

Continuare

Poezii de Mihaela Hutanu

Mihaela Hutanu

Poezii de Mihaela Hutanu

Ți-am dat mult ... cu multe m-ai ucis
Simțuri dezgolite, încredere hăcuită,
neagră smoală arde în cea care-a îndrăznit
să viseze o clipă ... nepăsătoare
la acel ochi verde de fericire ...
o sârbă în care-i prins și-i e totuna,
nu mă vede deși trec prin el,
n-am prins rădăcini, doar credeam
sau eu n-am știut să-i dau apa rece ...
câmpul meu nu dezlănțuie furtuni
multă bătălie în tine, speranța-i fără scut,

Continuare

 

Proză

Prev Next

O noapte valpurgică sau beția puterii

Mihai Suciu

O noapte valpurgică sau beția puterii

Debutând cu felicitări și vorbe ademenitoare, șerpuite printre pahare de șampanie, seara evoluase (degenerase?!) într-o veritabilă „noapte a valpurgiei”, demnă de părintele lui Faust. Trăită intens de cei adunați în Cabinetul Prefectului, mai toți ostenitori întru izbânda cauzei, momentul se cerea fixat în memorie: a doua înfrângere, zdrobitoare, a adeversarului politic. Mișu Niță se nimerise ofițer de serviciu la Cabinet. Frunzărea o revistă, cufundat în jilțul secretarei din anticamera prefectului, cu vederea spre ușa de intrare în paradisul puterii,  deschisă și închisă în urma lor de mai mulți ostași credincioși ai partidului aflat la putere, convocați de Șef spre a serba noua biruință în alegerile locale. Fusese o zi  de duminică agitată. Ora închiderii urnelor rămăsese în urmă. Numărarea voturilor nu se finalizase, dar. atât exit-pol-urile, cât și primele date ale BEC-ului le erau mai mult decât favorabile  și îmbătătoare. La un moment dat, în pragul ușii imense a Cabinetului apăru silueta impunătoare a prefectului.
- Tu ce faci aici?, îl abordă pe Mișu Niță.
- Conduc județul, domnule prefect. Vă țin locul cald.
Teoretic, chiar asta era misia ofițerului de serviciu. Înregistra raportările descentralizatelor răspunzătoare de... somnul liniștit al județului și sesizările cetățenilor. Se insinuau și alarme false, dar cele mai multe se confirmau, anunțând nenorociri mărunte sau chiar catastrofe. În limitele competenței, lua măsurile adecvate, prin apel la „organe”.

Continuare

Nopți la Putere

Mihai Suciu

Nopți la Putere

Evocându-și străbunii, preaîncercați de nenorociri dar neîcovoiați prin vremuri fără patrie, Mișu Niță nu-și putu reține o lacrimă, rostogolită pe povârnișul obrajilor. Telefonul. Rodica. De data asta, doamna secretară nu-l convoca la cabinet, „la Șefu”. Era pe post de aide-memoir.
- Să nu uitați, domnule Niță, la noapte sunteți ofițer de serviciu.
Cum era să uite, Doamne ferește!, o misie atât de importantă: înlocuirea la comandă a șefului la conducerea județului, fie și cu termen redus, pentru o noapte. Responsabil cu... somnul județului, Mișu Niță își lua de fiecare dată treaba în serios. Nu totdeauna somnul era lin. Nu lipseau alarmele semnalând evenimente nedorite: casă în flăcări la Apold, un bătrân găsit asfixiat din cauza unei acumulări de gaze în apartamentul cuprins de flăcări dintr-un cartier al târgului. Trimiși urgent pompierii în foc, spart geam, ușă, salvat pensionarul, dar vai de capul lui, va avea ce plăti din cauza pagubelor pricinuite vecinilor și blocului de locuințe! Mai bine s-ar fi îndurat Domnul să-l ia prin preajmă! O conductă de gaz spartă de o mașină în derapaj. Vreme grea în țară, cod galben. „Iarna drăguță” prefera varianta „cumplita iarnă”, sau „iarna mizerabilă”, evident, toate poetice, una mai metaforă decât alta! Își făcea de cap, abuza, precum politicienii. Ninsori abundente de noiembrie în toată țara.

Continuare

FRAGMENT

Nicoleta Nistoreanu

FRAGMENT

     Trenul înseamnă şi dezamăgiri, aşteptări înfrigurate, uneori scoate oameni din vieţile noastre...
     Pe coridor s-au tot perindat nişte tineri în haine militare, de ofiţeri, nu de soldaţi în termen, fie pentru a fuma, fie pentru a lua o gură de aer proaspăt. Ocupau compartimentul în zona căruia mă aşezasem, dar mă asigurasem că nu stâjenesc cu prezenţa mea. Lumina era chioară de tot, slabă la extrem, aşa că cititul s-a dovedit a fi o întreprindere mult prea anevoioasă şi, după ceva timp de privit la poze, am şi renunţat. Unul dintre ei, care nu ieşise pe culoar la o ţigară, ci doar să-şi scoată capul afară  (pentru o sezaţie de şoc, mi-am spus în sinea mea, mai ales că trenul prinsese viteză), m-a întrebat dacă doresc să închidă geamul. Era curent, perdelele parcă voiau să-şi ia zborul pe ferestre, iar noaptea se arăta răcoroasă. Am aprobat mai mult din cap, dar contactul nu s-a limitat numai la atât. A dispărut, oarecum în grabă, ca să se întoarcă după câteva clipe cu o propunere neaşteptată: să împart compartimentul cu ei, opt militari care mergeau la Boboc, lângă Buzău. Instinctiv, uniforma dă un aer de seriozitate, de încredere, de siguranţă chiar, induce gândul că necunoscutul nu e chiar total, că răul - dacă ar exista cumva - nu poate ataca din prima. Tipul, bine crescut, cu un aer de om educat, mai mult spre blond decât şaten, slăbuţ, drăguţ, fin, mi-a spus să  n-am reţineri pentru că garantează el că se vor purta cavalereşte.

Continuare

JUDECATA FINALÃ

Nicolae Toma

JUDECATA FINALÃ

Într-o după amiază călduroasă de toamnă, cu regrete târzii de vară caniculară, doi masculi sănătoși și în puterea vârstei, au rămas înlemniți, de parcă timpul complice s-a odihnit un pic. Eu și Jebe, câinele meu lup, cu lătratul înghețat sub limbă, am privit arătarea feminină cum traversează curtea, cu pași soldățești, fără să țină cont de plăcuța de avertizare „câine foarte rău”, bătută în cuie în scândura noduroasă a gardului dinspre stradă.
Am văzut-o pe fereastră cum se apropia de ușa de la intrare, cu un mers ușor legănat, împrumutat desigur de la paradele de mode și văzând-o cât de bine arată am plescăit din limbă. Nici nu m-am dezmeticit prea bine când auzind-o cum bate în ușă, primele bătăi mai slabe, urmate în curând de altele mai tari, deschid larg și după ce-am măsurat-o cu nerușinare de sus în jos și de jos în sus, oprindu-mă în dreptul pântecului îi spun, fără să o privesc în ochi:
- Poftiți !
- Poftesc ! îmi răspunde cu o voce obosită de tutun, imediat acompaniată de râgâituri de bere scumpă.
- După damf AMSTEEL ! remarc ca un bun cunoscător și mai ales băutor de bere.
- Ești deștept ?
- Câteodată.
- Și-acum !

Continuare

Să vină Jubileul

Ioan Andreica

Să vină Jubileul

Jubileul în societatea românească ar fi trebuit să vină. Se împlinesc în Decembrie treizeci de ani de când a avut loc o schimbare totală în societatea românească după lovitura de stat dată statului socialist român, un nod în gât capitalismului occidental. Cauzele şi formele de schimbare a societăţii româneşti  din Decembrie 1989 acum nu mai contează, cert este că din 1990 schimbările s-au petrecut pe voia deţinătorilor de capital şi de putere pe plan mondial, toţi au tras de hoitul României inclusiv majoritatea românilor ajunşi la ciolan prin ,,frumoasa democraţie”.  Practicile au fost libere aşa cum au strigat tânăra generaţie socialistă ,,Libertate, Libertate”  şi Libertate a urmat, libertate la furat, libertate la dus din ţară tot cu rădăcini sau fără rădăcini, din şcoli şi arhive de pe câmpuri şi ogoare, din munţi şi de sub munţi, pentru că atunci Jubileul organizat dinafară cerea să se înceapă de la zero.  Adică să se facă lumea românească cu josul în sus, numai că josul în sus nu a reuşit, adică nu toţi nomenclaturiştii comunişti sau dus la fund sau jos, jos, au coborât ei până la umbră undeva, pentru că la răcoare nu s-a dorit şi de acolo sau îmbrobodit cu niscai capital. Au cumpărat spaţii, au vândut păduri, ce mai, ce s-a putut, chiar şi ţara prin faimosul plan de acoperire ,,Noi nu ne vindem ţara”  cu final ,,O dăm gratis” cu ciubuc.

Continuare

 

Teatru

Prev Next

Ghicitoarea la avocat

Melia Cerchez Marin

Ghicitoarea la avocat

Avocata e purie, plinuţă, îmbrăcată într-o rochie ternă, lungă, gri sau maro, cu multe accesorii cu iz interbelic (perle, mărgele gri sau bej, inel cu camee). Are un aer plictisit, obosit, e resemnată. Intrǎ Ghicitoarea, o pirandǎ plină de zorzoane, o explozie de sunet şi culoare. E foarte nervoasă. Avocata e surprinsă, clar nu aştepta pe nimeni.
Ghicitoarea
(dând buzna şi foşnindu-şi fustele) Săru’mâna!
Avocata
(puţin speriată) Bună seara, pe cine căutaţi?
Ghicitoarea
(se opreşte din foşnit fustele) Apă pe mata, pe cine fra-su să caut? Ai chef de miştouri?
Avocata
Doamnă, vă aflaţi în biroul meu de avocatură şi nu ştiu cu cine am onoarea, că nu aveţi programare...
Ghicitoarea
Onoarea, oroarea om mai vedea. Şi la ce îmi trebe programare? Păi ce-s la doftor, că nu-s bolnavă? Îs la avocat, că la mata am şi venit! Deci ştiu unde sunt, că eu nu e proasta, da?

Continuare

LUPUL, CAPRA ȘI SCUFIȚA (Piesa pentru co…

Melia Cerchez Marin

LUPUL, CAPRA ȘI SCUFIȚA (Piesa pentru copii)

PERSONAJE:  Capra, Lupul, Ied 1, Ied 2, Ied 3, Scufița, Bunica

Mama capră se prezintă copiilor
Capra
Bună, dragi copii. Știți cine sunt eu? Nu? Cum așa? Păi sunt îmbrăcată în costum popular, am cornițe, cine pot fi? Văcuța Fulga? Văcuța Milka? Păi ce, sunt mov? Nu! Sunt Capra cu trei iezi. Vă întrebați unde sunt iezii? Și eu! Că nu i-am văzut de azi dimineață. Cine știe ce prostii fac! Știți cum sunt iezii mei? Năstrușnici! Adică vioi și neastâmpărați! Adică nu stau o clipă locului și fac multă gălăgie. Trebuie să apară, dar până atunci să profit să mă odihnesc. Ce liniște e. Ce bine. Și acum… trei… doi… unu...
Dau buzna iezii făcând mare gălăgie
Ied 2:
Vreau tabletă!
Ied 1:
Vreau desene!
Ied 3:
Vreau prăjitură!

Continuare

GAINARUL

Melia Cerchez Marin

GAINARUL

Decor de incapere rurala, troneaza undeva la vedere un tablou impunator cu o gaina. Intra in scena Gainarul, cu o figura preocupata, se aseazala un soi de birouas, scoate un catastif si completeaza in el mormaind ceva despre un numar de oua, apoi numara banii dintr-un plic, e multumit. Dintr-o laterala intra, timida, o doamna, decenta, cu o eleganta discreta.
Doamna
Buna ziua, dumneavoastra sunteti gainarul?
Gainarul
(o priveste suspicios) In ce sens si mai ales cine intreaba?
Doamna
(incurcata) Pai...Eu? adica eu intreb...
Gainarul:
(sec) Dumneata fiind...
Doamna
(usor emotionata) A! Scuze, Marilena Popa, lector universitar...la filologie...
Gainarul
Dupa nume trebuia sa fiti la teologie. Dar matale ai ales limbile! Si daca esti experta in limbi sigur stii cum e cu sensul! Deci in ce sens gainar?

Continuare

 

Eseistică

Prev Next

Despre profesie și frica de anatemă socială

Mihaela Mușetescu

Despre profesie și frica de anatemă socială

În „Eleganța ariciului”, Muriel Burbery ne arată lumea prin ochii unei portărese de bloc inteligente, preocupate de cultură, artă și filosofie, care își maschează instruirea și preocupările savante, dorind să lase o impresie contrarie. Dacă se surprinde citându-l pe Tolstoi, tresare și stă cu teama-n suflet că va fi depistată, iar oamenii își vor da seama că disimulează, adică de faptul că face pe proasta.
În România zilelor noastre și parcă-n România de oricând, dacă stau să mă gândesc bine, oamenii sunt tocmai inversul acestui prototip uman, conturat de scriitoarea franceză. De fapt, mai mult decât ceea ce știu, ei vor să pretindă că au cunoștințe mult mai ample. Pe scurt, vor să pară ceea ce nu sunt. Vor să-i facă pe ceilalți să creadă că au un nivel extins de pregătire, vor să-și găsească job-uri de birou, eventual în funcții bune, vor să fie în poziția de a patrona masele, fiecare cel mai cel sau cea mai cea. Nimeni nu vrea la munca de jos, gunoierii umblă noaptea nu din rațiuni de confort (gen, e liber orașul, e mai răcoare etc.), ci de rușine, ei chiar au sporuri de rușine, de parcă atunci când dai cu mătura în casa ta și strângi gunoiul nu se cheamă că faci ceea ce fac ei, numai că la o scară mai mică... Ce-i atât de rău în a fi vânzător? Sau chelner? Dacă în Spania poți să o faci, ba te consideri încă norocos că „tienes trabajo”, aici de ce găsești că e umilitor?

Continuare

Anima... Libertatea de a lipsi

Petrica Toma

Anima... Libertatea de a lipsi

Spiritul este "știința" pe care ți-o oferă experiența de grup. Doar o parte insignifiantă a populației de pe această planetă descoperă anima vieții. Restul, după cum se vede,, sunt doar parte a spiritului unui grup. Peste tot vedem oameni spirituali, peste tot vedem oameni care urmează dogmele "turmelor de oi" rătăcite. Ceilalți, din ce în ce tot mai puțini, trebuie să se încreadă cu simplitate în propria animă, în abilitățile propriei minți. Spiritul, de mii de ani, urmează cu sfințenie doar sfințenia religiilor. Se pare că ceva îi lipsește omului, altfel nu ar bate atâta lume inconștientă la ușile religiilor. Atunci când individul nu ajunge la percepția propriei anime spiritul îi oferă imediat capacitatea și puterea de grup a religiilor. Oamenii dintotdeauna au fost atrași de mirajul puterii pe care religiile l-au predicat sistematic ca fiind în posesia lor. Sub pretextul credinței oamenii toată viața lor de fapt își caută disperați o identitate, o identitate de stăpâni. Cine va descoperi simplitatea animei care sălășluiește în natura vieții nu va avea niciodată nevoie de apartenența la vreun grup, la vreo forță artificială pentru a trăi.
Anima naturii, omului sau animalelor nu are nevoie deloc de spiritul vândut pe altarele religiei. Anima își deduce cu smerenie provienența, din acest motiv știe cu precizie ce anume înseamnă realitatea de dincolo de moarte. Când omul moare corpul și mintea sa se dispersează la fel ca spiritul pe care, din păcate, omul l-a urmat cu religiozitate.

Continuare

Marele poet român care nu a mai putut crea după moartea unicului său fiu

DN

Marele poet român care nu a mai putut crea după moartea unicului său fiu

La data de 8 septembrie 1866 s-a născut George Coşbuc, poet, membru al Academiei Române (d. 9 mai 1918, Bucureşti).

George Coşbuc s-a născut în Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi a fost un poet, critic literar, publicist (revista "Semănătorul", "Viaţa Literară"), ocazional şi traducător român din Transilvania ("Odiseea", "Eneida", "Divina Comedie"), membru titular al Academiei Române din anul 1916. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără: "Nunta Zamfirei", "Noi vrem pământ!", " Trei, Doamne, şi toţi trei", "Paşa Hassan" sau "Iarna pe uliţă".

Poezia sa aparţine patrimoniului cultural naţional şi, deşi este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările şcolare sau populare, creaţia sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvîrşit şi un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele şcolare nici în ziua de azi.

Continuare