După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
CU ANTONIA PITU ÎN GALAXIA DIN NOI
- Detalii
- Scris de: Valentin Lupea
- Categorie: Critica literara
- Accesări: 8
După debutul interesant al Antoniei Pitu la Editura eCREATOR din Baia Mare, tânăra studentă a Universității OVIDIUS din Constanța, Specialitatea Limba şi Literatura Franceză - Limba şi Literatura Italiană, cu cartea LACRIMĂ DE CÂMP, 2024, Colecția DEBUT, carte de poezie, căreia am avut onoarea, la vremea respectivă, să-i scriu prefața, constat acum cu mare bucuriei faptul că domnișoara Antonia Pitu apare în câmpul liric românesc cu o nouă carte interesant, GALAXIA DIN NOI, la aceeaşi Editură eCREATOR, Baia Mare, 2025, Colecția POESIS, la fel, carte de poezie.
Spuneam atunci, despre prima carte a Antoniei Pitu, LACRIMIĂ DE CÂMP, că este o carte prin care poeta vrea să-şi reflecte propriul univers interior al eului său poetic, plin de emoţii trăiri şi frământări consumate la modul cognitiv în direcția conexiunii eului să liric cu propria-i lume intetioară, dar şi cu lumea exterioară acestuia, lume marcată de nelipsitele teme ale iubirii, ale naturii ocrotitoare, ale familiei, ale scurgerii nemiloase a timpului şi aşa mai departe, încercând să aducă lumină, pace şi linişte în propriile-i trăiri existențiale, respectând în acelaşi timp limitele legilor obiective ale firii.
Constat, la fel, cu aceeaşi plăcere, faptul că demersul liric al Antoniei Pitu, prin cele aproximativ 80 poeme prinse-ntre coperțile GALAXIEI DIN NOI, pride consistență şi un contur destul de bine jalonat, poeta stabilindu-şi deja propria-i albie creatoare.
Confruntarea cu viața de zi cu zi şi cu diversitatea problemelor ei, a pregătit-o şi a maturizat-o pe tânăra poetă pentru confruntarea cu noile provocări în drumul devenirii sale, beneficiare fiind două elemente, cel al îmbogățirii experienței de viață şi cel legat de formarea unei adevărate pasiuni pentru frumos, cazul în speță, pentru arta poetică, pentru poezie.
Citind şi răsfoind, cu creionul în mână, conținutul acestei minunate cărți, GALAXIA DIN NOI, ne putem da seama cu uşurință de faptul că Antonia Pitu tinde a deveni un poet matur, cu o tehnică de lucru din ce în ce mai bine formată, un poet care se joacă, parcă, cu verbul și cu versul, cu atâta uşurință şi nonșalanță naturală, încât ne face impresia că s-a născut odată cu poezia, sau poezia a fost inventată parcă special pentru ea, acolo undeva "...pe-o margine de sat", un loc mirific în care copilul din poetul de azi a rămas, acel "...prunc zglobiu / Cu râsul viu şi pasul greu, / Când alergai pe drumul viu / Sub cerul cald, mereu, //Sub cireşul mare ne jucam, / Cu mâinile-n pământ şi lut, / Fugeam desculți, visam, uitam / Că timpul n-are niciun scut. //La gard strigam spre cer cu foc, Să prindem stele cu arcanul, / Și ne credeam stăpâni pe, loc, / Ne adormea sub lună, pianul. // Azi stai, copil tăcut și dus / Pe-o margine de sat pustiu, / Cu fruntea grea şi ochiul sus / Spre un cer ce pare tot mai viu.// Dar eu te ştiu, eşti încă-n mine, / Eşti jocul visul și-al meu cânt, / Eşti lacrima ce se cuvine / Să-mi spele viața pe pământ"(UN PAS DIN MINE).
Acesta pare a fi locul, clipa și momentului fantastic în care tânăra poetă s-a născut din poezie, sau poezia din ea, spuneam, un loc minunat de frumos, "la margine de sat", într-un cadru natural plin de mioritic şi de bucolism misterios, un loc ce-ndeamnă la reverie, la visare şi la poezie, un loc ce-ndeamnă, în acelaşi timp şi la trăiri intense, puternice şi dădătoare de frumos și de creativ.
Astfel, Antonia Pitu reuşeşte, zic eu, ca prin creațiile sale, să regăsească şi să redescopere acele virtuți latente ale cuvintelor, virtuți pe care le actualizează într-un mod particular, făcându-le să nu mai fie, ele, cuvintele, numai sens și expresie, ci şi un mister revelat la modul definitiv, galactic parcă, relevanță transpusă pe neobservate în limba poetică a creatorului de artă, investită fiind din plin cu epitetul metaforicului, chiar dacă utilizează sau nu metafore propiuzise.
În felul acesta, cuvântul capătă, la Antonia Pitu, oricât de banal ar fi el, investitură cu sarcini mitice, am putea spune, dar și un rol figurativ scos în evidență prin repetare şi prin acea forță interioară a creației, moment în care el, cuvântul, este invitat, parcă, să participe constructiv la desemnarea unei constante lirice menită motivării unei componente inestricabile, foarte încurcată şi complicată, uneori de neînțeles, a unui mod liric de a vedea lumea și de a încerca lămurirea ei în nelămurirea-i, pătrunzând incisiv în orbita galactică a Egoului, încercând crearea unei originale cosmogonii a momentului: "Ne învârtim prin spațiu, pe-o orbită mută, / Cu soarele-n mijloc şi lumea-ntr-o rută, /Unde fiecare crede că-i centru galaxiei, / Pentru că totul se roteşte pe axa mândriei, /(...) / Dar unii nu observă, privesc doar în oglinzi, / În loc să vadă stele, ei văd doar reflexii, / Se cred constelații, dar sunt doar proiecții. // Planeta dansează în vechi echilibru, / Dar oamenii se ceartă pe locul din titlu, / Uitând că-n Univers, suntem fire de nisip, / Ce trec şi pier, ca un vis risipit." (ORBITA EGO-ULUI).
Avem aici o dojană, o dojană lirică adusă seamănului nostru pământeana, dându-i înțelepte povețe meditative cu profunde tente moralizatoare, făcând educație în poezie şi prin poezie: "Ar trebui să privim spre cerul senin, / Să ne lăsăm mândria să cadă-n destin, / Căci tot ce rămâne, oricât am lupta, / E doar amintirea din urma de stea" (ORBITA EGO-ULUI).
În felul acesta, și-într-un asemenea context, alteregoul liric al poetei străbate prin timp şi timpuri frumosul vieții și-al iubirii, călătorind pe aripile renaşterii, pe-acea insulă "pierdută-n larg", unde ajunge plutind "...sufletul drag, / Sub soare cald şi cer senin", lăsându-se îmbrățişat de "...aerul lin / Pe malul alb, sub palmieri...", în timp ce briza mării îi "...șopteşte ușor mister / Iar lumea-i veche, plină-n glas, / În valuri moi de timp rămas" (PE ARIPILE RENAŞTERII).
În asemenea momente, poetei îi revine inițiativa creării unui limbaj sugestiv ierarhic personal, ceea ce duce spre dorința de izolare în mijlocul naturii, şi de chemare a naturii în mijlocul ei, o izolare impropriu spusă, deoarece trăind şi contopindu-ne în natură și cu natura, nu vom mai fi izolați, vom fi parte din aceasta, devenind noi înşine natură, ne reîntoarcem aici, în mijlocul creației universale, în care am luat ființă, ne-am născut şi ne-am format, reîntoarcere finală şi stabilă în humusul de început al creației, motiv pentru care alteregoul liric al poetei doreşte mereu "Să fie-n seară cânt, / Prin frunze, lin, un veşmânt sfânt, / Copacii să suspine blând, / Şi părul să mi-l poarte-n vânt // Sub luna albă mă plimb iar, / Şi dorul plânge solitar, / Al meu glas răsună lin, / Pe-al ei pământ adânc, divin"(ŞOAPTE DIN VÂNT).
Acum, eul liric este pătruns de o stare poetică de excepție, stare atinsă prin contemplarea elementelor naturii cărora le surprinde neaşteptatele atribute de sunet şi culoare, neaşteptatele valențe menite să poetizeze umanitatea eroului liric, precum şi bucuriile sale diurne.
Forțelor elementare ale firii, li se alătură, cu această ocazie, frumosul, adevărul şi binele, toate acestea în nişte imagini pe care natura le modelează şi le ordoneză la modul etic.
Mânată de dorința acută a propriului său echilibru creator, Antonia Pitu rămâne un creator de artă, de frumos artistic care, se pare că a scăpat, de ceva vreme, de acea obsesie strivitoare a oricărui început, de acea obsesie a inovației poetice cu orice preț, preferând în schimb o meditație liricâ de pătrundere prin adâncire şi transfigurare a datelor fundamentale ale existenței umane, devenind un creator profund conștient de faptul că timpul trece ireversibil, iar împreună cu el, trecem şi noi.