În data de 25 februarie 2024 am semnalat faptul – pe Facebook – că (a)numita Iulia – Florentina Paciurea a publicat, în antologia „Fior de argint” - recent apărută la Editura „Contraste culturale” din Giurgiu, coordinator Izabela Tănasă – un...
Continuare
Etalată-n iulie canicular de Ziua Națională a Hexagonului. La Filarmonica Pitești. Ce a programat, onorant, un recital cameral cu DUO CATHARSIS. Format inspirat din doi muzicieni bucureșteni de calitate. Soprana...
Continuare
Dorul este sentimentul universal și unic ce reprezintă un amalgam de trăiri intense, sub povara căruia s-au născut și se nasc adevărate capodopere literare.
Titlul prezentului volum „Dorul dintre...
Când eram copilă și mă întreba cineva câți prieteni am, afirmam cu încredere că aceștia sunt câteva sute sau chiar câteva mii.
Și nu înțelegeam de ce adulții îmi zâmbesc...
CORINA ISABELLA CSISZÁR
Fata Pădurii în casa părăsită
Aveam vreo zece, doisprezece ani și ne jucam sara, vara...
ContinuareCorina Isabella Csiszár
Viaţa evoluează cu paşi repezi pierzându-se obiceiurile vechi în locul cărora apar altele noi. Vechile...
ContinuareLB
Zi mare în calendarul creștin, 15 august prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, momentul în care Sfânta...
Continuare
”Sunt prea bătrân pentru a mă mai putea maturiza!” (Ioan Marchiș)
Interviu cu sculptorul Dr. Ioan Marchiș, realizat în atelierul său din Ocoliș
-Aici, în atelierul tău de la Ocoliș, te-am...
Continuare
-răspunde scriitorul Ioan Romeo Roșiianu-
Ștefan Doru Dăncuș: Cum vă simțiți ca mare scriitor?
Continuare
III. „Muzica folk este de fapt muzica poeziei”
- Mă întreb ce şanse are tânăra generaţie din provincie, chiar asta din nordul ţării, să afle sau să vadă pe viu un...
Continuare
La poalele Munților Nemira, umbrit de culorile vremurilor, orașul Dărmănești a fost un izvor curat de suflete tari (intenție vădită după semnificația numelui său). La finalul unui octombrie răsucit pe axa firescului, se aprinde un...
Continuare
„Verdele este culoarea principală a lumii
și de-aici ia naștere frumusețea”.
(Pedro Calderon de la Barca)
Pornind de la esența acestui citat, îmi „recolorez’’ si eu cuvintele, inspirându-mă din titlul mai mult decât sugestiv ...
Asociaţia LIGA Scriitorilor Români prin Comitetul Director al Ligii Scriitorilor din România oferă anual Medalia Virtutea Literara scriitorilor în viață, a căror operă promovează idei umaniste de tolerantă, valori ale patrimoniului national și a căror...
ContinuareValentin Lupea
Luând în calcul ideea că literatura pentru copii este parte integrantă a literaturii naționale şi universale, în anul 1964, scriind despre Jules Vernes şi literatura pentru copii, George Călinescu făcea o precizare prin care scotea în evidență un adevăr psihologic esențial, şi anume, faptul că această etapă a vieții noastre - copilăria - ca stare sufletească, este o constantă permanentă la orice vârstă a sufletului nostru: "Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii şi tineret trebuie să intereseze ṣi pe oamenii maturi şi instruiți. Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieții noastre"(George Călinescu - CRONICILE OPTIMISMULUI, E. P. L., 1964, p. 274).
Evocarea copilăriei este una dintre temele esențiale ale acestui tip de literatură, națională sau universală, deoarece copiii citesc cu pasiune, nu numai creațiile dedicate lor, ci şi alte creații care, prin problematica şi frumusețea limbajului, precum şi a mesajului transmis, îi interesează deopotrivă şi pe ei, şi pe adulți.
Valentin Lupea
Aşa după cum declară însuşi autorul în cuvântul de încheiere al cărții sale RITUALURI POETICE, carte apărută la Editura eCREATOR, Baia Mare, 2024, Colecția POESIS, este a treia carte a poetului şi prima pe care o scrie în stilul aṣa-zis modern al versului alb, al versului liber, o carte la care a lucrat circa cinci ani, adăugând sau modificând câte ceva pe parcurs, o carte prin care Dănuț Cepoi, fire cerebralo-meditativă fiind, caută răspunsuri la problemele esențiale ale vieții, încercând să scoată la iveală "adevăruri nespuse, poveşti uitate, sau vise".
Principala sursă de inspirație a poetului, pe lângă viața de zi cu zi, pe lângă amintirile copilăriei sale, ale părinților săi, ale bunicului erou, mort la Cotul Donului, ale tatălui său cu care a luat un prânz copios, ale mamei sale care, pornea noaptea, pe la ora două, cu carul tras de boi, împreună cu frații şi surorile sale,să lucreze pământul bogat de la 15 km distanță, cu ritualul rugăciunii la câmp şi cu dejunul oferit la fața locului de către mama sa, singura rămasă în viață după războiul în urma căruia au pierit surorile şi frații lui, împreună cu tatăl său, amintindu-şi, după revoluție, cum o însoțea...
Ioan Romeo Roșiianu
O carte despre cum să faci văzut nevăzutul este cea pe care ne-o propune dr. Gheorghe Mitrofan, un om ce a făcut dintr-un serviciu o misiune de onoare și viață.
Un amestec inedit de jurnal și (re)evocări a ascuns într-o consistentă carte despre lumea televiziunii românești, o poveste ce-a început pentru el încă din data de 1 aprilie 1961.
N-a fost, nu este și nu va fi o farsă istorică acest adevăr cioplit meșteșugit pe albul unei hârtii ce-i rămâne datoare confesării.
E ca un balerin ce merge pe vârfuri Gheorghe Mitrofan, unul ce se teme cumva să nu tulbure liniștea lemnului ce-a nemurit greutăți, poveri și amintiri.
La vârsta de 30 de ani deja scria o istorie tehnică pentru TVR, iar tânărul rebel și visător a fost cel care-a inovat titratea cu caracter transparent sau peliculă transparentă, premieră mondială altfel.
Ca om care a trăit aproape trei decenii în studiourile de televiziune, ca reporter, redactor, realizator sau moderator știu mirarea vederii la televizor, reținerea uimirii între ce se vede de acasă din fotoliu și ce meșteresc tehnicienii de platou și nu numai.
Adriana Crăciun
În era digitală, când ecranele ne acaparează atenția încă din copilărie, nevoia de povești tradiționale devine tot mai acută. Copiii de azi, bombardați de informații rapide și stimuli vizuali permanenți, riscă să piardă legătura cu poveștile care formează o parte esențială a culturii și identității lor. Aceste povești nu doar că hrănesc imaginația, dar și formează caracterul, oferind lecții de viață, valori și o conexiune profundă cu valorile strămoșești.
În acest context, volumul „La gura sobei” de Liliana Gabroveanu, publicat de Editura eCreator din Baia Mare în 2024, vine ca o adiere de aer curat, aducându-ne aminte de magia poveștilor spuse în tihnă, la lumina focului.
La gura sobei, este locul unde se adună poveștile și căldura, unde cei dragi stau împreună, ascultând cum trosnește lemnul în foc și cum se leagă cuvintele într-o poveste captivantă. Soba este ca o inimă a casei, care împrăștie căldură și lumină, iar la gura ei, adică aproape de ea, toți se simt în siguranță, ca într-un cuib. Aici, în acest colț călduros, poveștile prind viață, iar timpul parcă stă în loc, pentru ca toți să poată visa cu ochii deschiși. Chiar dacă nu ai văzut niciodată o sobă, imaginează-ți un loc unde...
Valentin Lupea
Doamna Liliana Gabroveanu a început să scrie în urmă cu zece ani, debutând cu POVEŞTI ŞI POVESTIRI DE CITIT ŞI COLORAT; ARHIVA DE MĂŞTI şi volumul MUZICANȚII DE BRONZ, la Editura SINGUR, urmând apoi FATA DIN CODRU şi POVEŞTI MODERNE DIN NATURĂ, ambele la Editura ART CREATIV din București, schimbând în ultima vreme registrul creativ în proză scurtă, AMALGAM DE SUFLETE Editura, eCREATOR Baia Mare, Colecția PROZĂ, 2024, şi-n poezie, vezi actualul volum de versuri, AMALGAM EMOȚIONAL, Baia Mare,2024, Colecția POESIS.
Am avut plăcuta ocazie să scriu PREFAȚA cărții de proze scurte, la cartea doamnei Liliana Gabroveanu, AMALGAM DE SUFLETE, ocazie cu care, pornind de la un citat din Albert Camus, ("O conştiință încărcată are nevoie să se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesie."), de la această succintă, dar concentrată meditație asupra operei de artă, ajungeam atunci la cartea doamnei Liliana Gabroveanu, AMALGAM DE SUFLETE, despre care spuneam că este o carte de proză artistic realizată, adică o operă de artă, o creație literară în care întâlnim un amalgam de sentimente provenite din tot atâtea suflete.
Valentin Lupea
Domnul Grigoraş Ciocan s-a născut în Sălnița, comuna Vima Mică, județul Maramureṣ.
După absolvirea Şcolii Profesionale de Construcţii din Dej, Grigoraş Ciocan a avut, posibilitatea să acumuleze o vastă experiență practică de viață, muncind pe multele şantiere de construcții din țară, dar şi din străinătate (Irak, Israel şi Spania).
Încă din copilărie a cochetat cu scrisul aşezându-şi gândurile, tinerețea şi frământările sufleteşti în poezie, manuscrise pe care le-a păstrat ani mulți în sertarele dulapurilor, adăugându-li-se apoi altele de altă natură mult mai matură, provenite din experiențele sale de viață acumulate prin efectuarea stagiului militar, dar mai ales prin alergările sale trudnice pe şantierele țării şi pe şantierele altor țări, în căutarea surselor necesare vieții şi a înjghebării propriei familii, în căutarea normală a unui rost în viață.
Johnny Ciatloș-Deak
’’Poezia este un fel de muzică, trebuie să o auzi ca să o apreciezi’’. (Voltaire)
De-a lungul anilor îndrăgita poetă Titina Nica Țene a bucurat cititorii săi cu numeroase volume de poezii pentru copii, povestiri, poezii cu teme diverse și memorii. Deoarece anul 2024 este un an mai special care marchează aniversarea poetei de 80 de ani, iată și motivul pentru care editura Napoca Star din Cluj Napoca s-a gândit să-l marcheze cu o antologie de versuri, POEZII ALESE -SELECTED POEMS, în ediție bilingvă româno-engleză, traducerile în engleză fiind realizate de Mariana Zavati Gardner, John Edward Gardner și Fay Jacqueline Gardner.
Versul care te poate pătrunde prin muzicalitate și emoție, acela poate ajunge la inima cititorului precum o melodie pe care s-o asculți în tihna unei seri de toamnă. Muzicalitatea și emoția versurilor cuprinse în acest volum, scrise de distinsa poetă Titina Nica Țene, la care se adaugă și melodicitatea specifică limbii române, se împletesc într-o doinire a inimii poetei Titina Nica Țene.
Vlad Opran
Oraș de câmpie
Aici, unde câmpul ia foc în amurg
Se înalță așezările noastre
Din lutul prin albia căruia curg
Atât de îndepărtatele astre.
Brazde adânc semănate cu umbre
Străbat ținutul acesta de aur -
Demult, oameni cu privirile sumbre
Au vărsat sânge aprins de balaur.
Uneori, după vreo rară furtună
Când frunzele străzii picură șoapte,
Poți auzi cum ascuns după lună,
Monstrul acela se tânguie-n noapte.
Liliana Gabroveanu
Toamna se ține de glume
Copacii nu s-au lămurit.
Unii prea degrabă că s-au desfrunzit,
fructe coapte pe alese ni le-au dăruit,
cămările le-au parfumat și-mpodobit.
Când, într-o întunecată dimineață,
porni o ploaie cu bulgări de gheață.
Păsările de plecare deja s-au pregătit.
Cuiburile și le-au curățat și părăsit.
Puii iute au crescut.
Gheorghe Pop
Mă aflu aproape la capătul de drum
iată mă aflu aproape la capătul de drum
al itinerariului care mi-a fost dat să-l parcurg anume
de când am fost trimis să ființez în Lumină
și nu găsesc cuvinte să pot să vă spun
cât de mult am dorit și așteptat
Clipa supremă Care să-mi aline
Dorul tainic fără de margini
ce-l port în Suflet neîncetat
precum Bolta cerească pe fruntea sa
poartă stelele, soarele, luna
fără să pot înțelege de ce și cum, clipă de clipă
Vlad Babiciu
Septembrie
Este un decor realist
Într-un tablou care plange mereu
Cu lacrimi ce se scurg pe trupul
Unei frunze orfane pe copacul cenușiu
Care stă mereu inăuntru meu
Iar frunza de toamnă plange mereu
Cu lacrimi de septembrie
Iși trăieste ultima clipă prin frunza moartă
Prin delirul toamnei răvășită după vara lungă
secetoasă , caniculară si sumbră.
Maria Bacău
M-am lăsat azi să- ți fiu floare
și din mirosul meu
am să-i dau vântului strop
să dea iubirii o culoare
și celor ce n-au încă noroc...
și din petale de crud-verde
să-și pună soarele o umbră
când se va duce către stele
dor să devină cu gust de ambră
Codrut Constantinescu
1 august 2016
Am citit şi eu celebra "listă a lui SOV cu numele celor din mass-media plătiţi de mogul" şi mă încearcă o mare admiraţie faţă de SOV. Omul ăsta chiar a crezut în formatorii de opinie din Valahia şi i-a plătit împărăteşte cu sute de mii de lei şi chiar milioane. Ce generozitate! Ce naivitate! Credea că le cesionează conştiinţele însă s-a înşelat big time, cine îşi vinde conştiinţa o dată, o va face şi a doua oară şi a treia oară. Să semnezi contracte de cedarea de drepturi de autor pentru mii de euro! Daţi-mi voie să visez. Şi cei mai mulţi au fost plătiţi doar să-şi dea cu părerea. Merci, la asta orice român este mare expert. De exemplu eu aş putea să am acum o părerea despre absolut orice pentru doar 500 de euro, doar m-am întors din vacanţă cam lefter. Daca există vreun mogul interesat, îl rog să ma contacteze. Mulţumesc.
Ioana Precup
La poalele unui munte trăia, cândva, o familie de țărani. Casa lor a fost învrednicită cu doi copii, un băiat și o fetiță, veseli și iubiți ca zilele de sărbătoare.
Pe lângă casa acestora își ducea zilele o familie de cai, ajutându-și stăpânii care le ofereau toată atenția ,să uite de asprimea traiului la țară. Într-o zi de primăvară, iapa dădu naștere unui mânz sănătos, sprinten , cu părul negru și lucios ca pana corbului, căruia copiii stăpânului îi dădură numele de Negruț.Acesta însenina zilele celor din jur. Creștea de pe o zi pe alta . Se lăsa admirat, răsfățat și mângâiat de parcă ar fi fost o jucărie însuflețită.Seara, părinții cu greu își convingeau copiii să meargă la culcare.
Într-o dimineață, pe când Negruț alerga, lipsit de griji, la marginea pădurii, îi sări în cale un animal ce semăna tare bine cu Maxilică, câinele stăpânilor.Ar fi vrut să se joace cu el, dar acesta se propti în fața lui cu o privire amenințătoare și mârâi, arătându-și colții.Un fior de spaimă îi cuprinse trupul pentru prima dată. Dar poate e doar o părere...Își făcu curaj și-i spuse:
-Bună ziua! Eu sunt Negruț. Vrei să te joci cu mine?
Zina Dorina Pancu
De câteva nopţi somnul meu e nesomn, gândurile se risipesc în întuneric, în haosul ce mă absoarbe. Categoric, serile de mai nu sunt romantice, sunt cianozate. Tristeţea e mai seducătoare decât fericirea, aşa că azi vreau să fiu romantică. dar dacă nu-mi iese, dacă realismul dur e mai puternic şi mă învinge?
În loc să-mi aducă liniştea, parfumul teilor îmi deschide tenebrele minţii, mă sufocă, ochii mi se înroşesc din cauza amintirilor ascuţite care nu vor să rămână-n trecut, imagini ascuţite revin pe retină, iar pleoapele refuză să se-nchidă. Pulsul accelerat îmi face pielea să vibreze, cad la pământ. patul meu e gata de moarte.
Copacul meu are ramurile arse de picături otrăvite, de lacrimi sticloase, de răni deschise.
Ion Dulugeac
Discutând cu doi foști colegi de școală generală, Brâncoveanu se întoarse din senin şi le arătă o carte despre caii lipițani, pe care o înmână celor doi ce doreau autografe, după ce coborâse să meargă la măcelăria lui Nas, situată lângă părculețul aflat aproape de casa părintească. După ce a mers câţiva paşi către portbagajul mașinii, pentru a lua un stilou, să le scrie autografe celor doi prieteni din copilărie, se auzi glasul fetei din mașină, strigând agitată pe geam:
― Domnul Ion, uitați-o pe mama dumneavoastră, trece strada la măcelăria lui Nas.
Când acesta a văzut-o pe mama lui, pe doamna Elena, a simţit punându-i-se parcă un nod în gât. Bărbatul o iubea foarte mult pe mama sa, apreciindu-i eforturile mari pe care le făcuse, pe vremea când acesta era copil. Brâncoveanu ţinea la mama sa, mai ales pentru multele mizerii îndurate de la soțul ei, Marin, un oltean gelos din zona Drăgășani. Astfel că semnă grăbit autografele celor doi și apoi plecă pe urmele femeii.
Soţul doamnei Elena îi fusese tată vitreg luiIon; acesta își aminti cum, adesea, mama sa, îndurase multe mizerii de la olteanul de la Dobroteasa, pentru a-i putea da o educație aleasă fiului său, mai ales că Marin nu-i trata la fel pe Ion şi pe cele trei surori ale sale. De aceea, atât mama, cât şi fiul, suferiseră în tăcere, umplându-şi sufletul de amărăciune şi nemulţumire.
Raducan Gheorghe
Auzi și nu-ți vine să crezi! S-a trezit (perș)edintele! Omul surdo-mut a început să vorbească!
Da. Vorbește și vorbește prost! Din visul contondent și bleg(oslovistic) ne spune că trebuie să facem armată. Să meargă și femeile în armată, chiar și cele mai în vârstă, chiar și jeluitoarele de la cimitire.
De ce armată, nene? Ce să apărăm? Țara cui? Mai avem noi, poporul de proști, țară? Să apărăm fabricile și uzinele? Crede-mă, nea’ Joha, le-ați mâncat de mult! Nu știi!? Și mai grav! Lăcrima Dunărea sub barjele de fier vechi!
Să ne apărăm pădurile!? Care păduri, Doamne, că le-ați Kelemenit și le-ați hrebenciucit!
Să ne apărăm câmpiile!? Care câmpii, băi, omule!? Chiar așa de dus cu pluta ești!?
Marian Ilea
Personajele:
Eva Dragoman (64 de ani, văduvă): fostă casieră şi fostă nevastă de farmacist, în scaun cu rotile, nu are un picior.
Braier Fisu (71 de ani, văduv): fost fotograf de evenimente oficiale şi fost terapeut de ocazie, în scaun cu rotile, nu are un picior.
Cei doi dorm în aceeaşi cameră. Trezirea şi forfota de dimineaţă.
Totul se petrece din zori şi până la lăsarea întunericului.
ContinuareGeorge PETROVAI
Întreaga acţiune se petrece în atriumul (curtea interioară) din imensul palat al lui Pontius Pilatus, procuratorul Iudeii. Ca în toate marile case romane, în mijlocul atriumului susură un splendid havuz, iar jur-împrejurul său se întinde porticul acoperit, loc amenajat nu doar pentru destindere şi odihnă atunci când căldura devine sufocantă, ci şi pentru desfăşurarea activităţilor specifice cancelariei celui mai important demnitar roman din zonă: consfătuiri, audienţe, punerea rezoluţiilor, alcătuirea rapoartelor şi a răspunsurilor la adrese.
Deşi e dimineaţă devreme şi soarele de-abia s-a avântat pe bolta sticloasă a cerului, deja aerul a devenit irespirabil, semn neîndoielnic că vine furtuna.
Deocamdată, înveşmântat în togă albă, cu căptuşeală sângerie, procuratorul se plimbă gânditor pe aleile ireproşabil întreţinute din preajma havuzului, savurând prin toţi porii aerul înviorat de stropii apei cântătoare şi jucăuşă. Trupul ciolănos, înalt şi drept este al unui militar de carieră, care circa jumătate din cei peste...
Dan Lupescu
Canon pe voci prietene
Dan: România a rămas săracă…
Danko: Românii de pretutindeni au rămas foarte, foarte săraci…
Daniel: Ideilor/idealurilor de românism, românitate, panromânism li s-a pierdut cheia de boltă, le-a fost spulberată şansa de a se mai plini vreodată.
Dincă: Greu, foarte greu va fi ca românii să mai rămână popor. Lunecarea, prăbuşirea, căderea liberă spre neantul stadiului primitiv de populaţie (fără trecut, prezent şi viitor, fără identitate) se vor accelera instantaneu şi ireversibil.
Ducu Berţi: De la dânsul am învăţat că trebuie să ai coloană vertebrală şi să te simţi liber mereu.
Valentin Lupea
În primul rând, frumosul în sine e stabil (BANCHETUL, 211). Frumusețile multiple se nasc şi pier. Niciun obiect concret, fie fizic, fie spiritual, pe care l-am putea elogia numindu-l frumos, nu ar putea rezista la această încercarea a permanenței frumuseții absolute. Trupurile şi podoabele, legile şi deprinderile omeneşti, ştiințele, oricât de bune, de frumoase şi de adevărate ar fi ele, sunt totuşi mărginite şi pieritoare.
Pentru Platon, contrastul dintre idei sau esențe şi existențele sau cazurile particulare implică, de fiecare dată, opoziția dintre Unul neschimbător şi Multiplul schimbător.
În cazul ideii de frumos, constanța caracterului ei are o semnificație deosebită pentru un suflet în formare. Cerința noastră cea mai intimă este de a ne prelungi şi stabiliza binele sau ceea ce suntem în esență (Ibid.,206, 207e-d.). Această necesitate instinctivă, care nu este altceva decât lucrarea lui Eros în sânul nostru, îi apare în chip vag conştiinței noastre cotidiene drept o năzuință după viața nemuritoare, o năzuință către nemurire, care se manifestă la rându-i în noi ca îndemnuri de a procrea, deoarece prin generaţiile ce izvorăsc din pântecele noastre ne zugrăvim pe noi înşine ca tipuri nemuritoare.
Eva Monica SZEKELY
„Explicaţia şi comprehensiunea
nu constituie polii unui raport de excluziune,
ci momentele relative ale unui proces complex
care ar putea fi numit interpretare." (Paul Ricœur)
Abstract: The communicative imperatives of the contemporary world impose upon the return of the textual & discursive complexes in the essence of present formative programs, with the vast problematic lying at the both her moments, comprehension and interpretation, at the intersection of some reference subjects like “the death of ideologies”, the priority of hermeneutics as a practical philosophy in the present, when the interpretation seems to became “the only game in town” (Stanley Fish). Our intention is to capture some new modeling elements in order to continue our first part of this article able to render the features of the interpretative strategies for a structuring pattern of the great textual or discursive complexes in its double dimension: as a cognitive model and as a legitimate cultural negotiation pattern.
Valentin Lupea
Socrate se încumetă să găsească el însuşi o definiție pentru acest termen, motiv pentru care se apropie, fără să-l atingă, încet, încet, de conceptul pe care îl explicitează dialogurile târzii. Astfel, frumos este tot ceea ce poate să-şi împlinească bine rostul propriu, sugerează el; aşadar, nu s-ar putea oare ca frumosul să fie o funcție îndeplinită cu succes?(HIPPIAS MAIOR, 295c-d, traducere parțială de Constantin Noica în ARTE POETICE). Însă, nu întârzie să constate faptul că şi această definiție trebuie amendată pentru că nimeni dintre noi nu ar accepta să laude ṣi să socotească drept nobilă acea destoinicie de a face rău.
Ar fi posibil ca frumosul să fie "prielnicul". Aici întâlnim o prefigurare a tezei platonice conform căreia frumosul este binele.
Se va ajunge la un impas cu această definiție, din cauza distincției dintre puterea producătoare si produsului finit.
Dacă frumosul este cauza binelui, binele şi frumosul se deosebesc în aceeaşi măsură în care tatăl se deosebeşte de fiu sau autorul de opera sa. În consecință, şi frumosul trebuie să difere de bine, ca o necesitate, adică trebuie să fie un nou-bine, concluzie inadmisibilă (Ibid., 296 c-d).