Şirul păcatelor iertate

Daniel Marian

(Eugen Posa „Centura lui Orion”, Ed. Amanda Edit, 2019)

            Cărţile despre viaţa reală sunt cel mai dificil de scris, pentru că nu lasă loc de confortul acela diafan al imaginarului, realul este posesiv şi îţi jumuleşte mintea ca şi cum ai primi palme reci şi grele cu nemiluita drept peste toate răsadurile de unde mai ţâşnesc iluzii. O carte despre ce a fost, este sau iar de ce nu, ce va fi să se întâmple, e un roi de furnicături care te va urmări departe de coperte, privindu-te grav şi întrebându-te nu neapărat dacă ţi-a plăcut, ci dacă ai înţeles-o.       
            Această carte a lui Eugen Posa, este o carte despre visuri dar şi despre indiferenţe, despre o lume fecundă şi alta stearpă – suprapunându-se dramatic, extazul şi deznădejdile sunt croite după nemila unor destine implacabile. Văzând titlul în raft, te întrebi de ce nu e la secţiunile ştiinţă ori SF; de-aia! „Centura lui Orion”, un roman elevat, limpede şi nu văd de ce m-aş feri de cuvântul ’frumos’, pur şi simplu. Un roman al destăinuirilor importante ale unor personaje interesante, cu firi când puternice, când firave, astfel încât se suprapun inevitabilele contrarii care marchează  existenţe ce...

Altfel de Vasile, altfel de Morar

Daniel Marian

(Vasile Morar – „Poezele de amor”, Ed. Eurotip, 2019)

             Uneori ne lepădăm de costum şi cravată, pentru a putea ţopăi fără să năduşim într-un spaţiu şi într-un timp care vrem noi. Cam aşa: Mai lasă-mă, măi frate, cu eticheta de la haină, mai bine dă jos haina că nu-ţi vine tocmai bine, e-ntr-o rână, demodată, deşirată şi descusută. Ei bine, la Vasile Morar nu e vorba, toate ţoalele ţin de îndelungă tăvăleală, dar mai răsuflă şi el, no. Cu „Poezele de amor” îl şi văd şugubăţ la cumpăna vremilor şi în intersecţii de suflet.
             Cum se zice pe la noi, ’arz-o focu’ dragoste’, fript cu tot cu dragostea poetul trece în spirit liber ca sărind din barcă în fuioare, în şuviţe, în sprâncene şi-n gene de libertate reală nu eufemistică. Poezia sa nu se apretează, dar se pretează la un ritm muzical alert, o ţipureală pe cinste. Versurile sunt îmbrăcate în patimă nedisimulată şi au dichisul, tâlcul şi troncul lor. Cum ar fi în „Balada păunilor mofluzi”: „Se smulg caii din căpestre/ e lumină-n trei ferestre/ şi e noapte până peste// Marginea de jos a lunii/ unde dorm mofluzi păunii/ şi-au trecut călare hunii// În cealaltă...

Far difuz între morţi şi vii

Daniel Marian

(Dumitru Cristănuş – „Morminte insomnice”, Ed. Agnos, 2017)

             Cum e să n-ai treabă pe nicio lume, să stai aşa între ele şi să nu te recunoască nimeni ca fiind viu sau mort, pentru a-ţi da ceva de făcut, orice, numai să fii conştient de existenţa ta de-adevăratelea într-o formă sau alta de agregare a spiritului măcar, dacă nu şi a materiei...
             Dumitru Cristănuş are parte în mod deliberat de o paloare existenţială, stând la propriu de veghe la graniţa dintre cei vii şi cei morţi, în incinta şi luminoasă şi lugubră denumită cimitir. Trebuie că este o experienţă pe cât de ciudată pe atât de benefică, deoarece un suflu vijelie îl străbate ca o angoasă fără capăt şi fără vreme şi vremuri. E, firesc, un aflux de oameni care intră şi dintre aceştia numai unii mai găsesc calea de ieşire, ceilalţi se pierd între cruci, pe sub cruci. Astfel se nasc aceste dure crestături în memorie, „Morminte insomnice”.
             Pare-se că nevăzut, poate şi imponderabil, poetul stă şi îşi scrie propria istorie, aceea prezumtivă a nevăzutului şi imponderabilului. Cei care trec prin faţa sa, învăluiţi după caz de viaţă sau de moarte, sunt mulţi, nu...

Anotimpuri din vremi

Petronela Apopei

            Octavian Paler spunea: „Înțelepții hinduși pretind că există patru anotimpuri în viață. Unul pentru a studia și a descoperi lumea. Al doilea pentru a întemeia un cămin. Al treilea pentru a reflecta. Și, în sfârșit, al patrulea, în care, eliberat de inhibiții și de obsesii, devii un fel de călător fără bagaje.” 
Aflată în anotimpul studiului și al descoperirii lumii poeziei, Elena-Alina Grecu dă cititorilor săi un nou volum de versuri, „Minunat cum ochii...”, apărut la Editura „eCreator”, din Baia Mare. Cu o degajare ludică, fascinată de natură și elementele ei, prezintă succesiunea anotimpurilor, un fel de jurnal al acestora, o mișcare firească în curgerea vieții, văzută prin „ochii luminii luminoși”.
Astfel se perindă ca pe o scenă, diferite tablouri: „Tablou de iarnă”, „Tabloul nopții”, „Stare de vară”, „Noapte de februarie”, „Anotimpul meu”, „Toamna” („Acum parcul este suflet singuratic, / Pe-alei sunt numai frunze ce inspiră aer tomnatic, / E toamnă, / Toamnă!”) sau iarna care este „mândra zână”.

CANDOARE, SENSIBILITATE ȘI OPTIMISM

NICOLAE DINA

După trei volume de poezii, „Cuvinte pentru…Tine” (2011), „Invitație la visare” (2012) și „Picături de lumină” (2016), poeta ELENA-ALINA GRECU, profesoară de limba și literatura română, Doctor în Filologie, revine, iată, cu o nouă carte de versuri, remarcabilă prin sensibilitatea, sinceritatea în confesiune și buna dispoziție pe care o degajă, etalându-și fără rețineri simțămintele și trăirile afective în fața minunățiilor naturii, sentimentul de dragoste pentru tot ceea ce o înconjoară, oameni și fire, dar și pentru un „el” care îi dă încredere în forțele proprii și devine punctul de sprijin al întregii sale existențe.
Este convinsă că aceste lucruri sunt posibile numai prin puterea lui Dumnezeu, pentru care are o evlavie dincolo de orice îndoială, pentru că îl vede drept „miros de mărgăritar,/neprihănit al vieții dar” sau ca acea „inimă cu-obrajii de foc” care aduce „bucuria și pacea la un loc”, devenind, în felul acesta, „a lumii diamantică alinare,/revărsare de-atâta bine,/Eden pe pământ, o, al nostru!” („Dumnezeu e iubire”).
    Poezia religioasă este una dintre speciile lirice preferate de poetă, tema fiind prezentă în multe creații care îl preamăresc pe Cel de Sus la sărbătorile de peste an, cum ar fi Paștele, când toți credincioșii îl slăvesc pe...

Goarna lui Tuturuz (sau moartea unei localități așezate pe un "pământ cumsecade")

Ică Sălișteanu

Motto:
                                 Se duse și Pelencea într-o joi
                                   Uitând să ceară de la iarbă voie
                                   Iar cârtiței să-i spună c-o să vină
                                   În raiul ei îngust fără lumină 
                                                                     Ștefan Mitroi

    Goarna lui Tuturuz, cred că i-ar face geloși până și pe cei mai importanți scriitori sud-americani, fiindcă fantezia lor educată să dea mare dimensiune fabulosului, ar trece în umbră în fața suprarealismului lui Ștefan Mitroi, exprimat printr-o sensibilitate aproape imposibil de vindecat.
    Marele periplu al caselor, care pleacă spre oraș, pentru a-i întâlni pe ultimii zămisliți între zidurile lor, pare anunțat din vreme de clopotnița bisericii care se deplasează spre Olimpiu, ultimul locuitor, pentru ca mâna acestuia să tragă frânghia clopotului pentru a-i anunța moartea (pag.154.)
    Dacă la Salvador Dali ceasurile curg odată cu timpul măsurat, de ce casele din măgura lui Hariton, n-ar putea merge să ducă până la capăt un destin pe care oamenii (care le-au locuit) l-au...

Poezii de LILIANA BADEA-CÂRSTEA

LILIANA BADEA-CÂRSTEA

Vuiet

Vuieşte vântul printre ramuri,
Pădurea geme şi se pleacă,
Se unduieşte şi revine
Mai verde, și mai dreaptă.

Vuieşte vântul peste ape
Şi valurile viu vuiesc
Învolburate, înspumate,
Spre maluri se rostogolesc

Poezii de Gelu Dragos

Gelu Dragos

1. Înserare

Umbrele cu aripi stufoase,
somnolente,
cuprind depărtările.

La ore neştiute de nimeni
vine înserarea tiptil -
ca o felină desprinsă
cu întunericul

Pe un pisc al singurătăţii lui

Poezii de Florentina Mitrică

Florentina Mitrică

Nedumerire

Am auzit, cândva-ntr-o doară,
Cum că iubirea se măsoară!
De-atunci am o nedumerire:
Care e cuatificarea în iubire?
Știți vreo unitate de măsură
Pentru emoții, dragoste sau ură?
Iar dacă este vreunul care știe
Ar vrea să-mi spună într-o zi și mie?

Eu nu știu să se fi creat vreun for
Care măsoară gradul de amor

Poezii de Claudia Anghel

Claudia Anghel

(...)
Toamna
A tras cortina
Peste retina verii,
Auzi, iubite ,
Cum plâng
Merii?!
Auzi, iubite,
Cum torc norii
Pânze dospite
De gem sorii?!

PIANISTUL (5)

Vlad Alexandru

Louis nu o mai văzuse de doua zile pe Layla, dispăruse subit, ca un fulg de nea ce se topise la contactul cu pământul. El își derula viața la atelier și apoi acasă. Adevărul că încercase să o găsească însă nu putuse, simțea cum ceva în interiorul lui se rupse. Însă de fiecare dată când trecea prin parc, se uita spre leagăne, în speranța că o va vedea însă nici o șansă, asta până într-o zi .... Întrr-o dimineață în timp ce se ducea spre atelier, simții că cineva îl urmărea. Louis se opri brusc întorcându-se spre cel care îl urmărea. În spatele lui stătea un băiat cam în jur de 6 ani care îi întinse un bilețel.
- Asta este pentru tine.
Louis se uită uimit și în același timp surprins.
- Pentru mine ?
Louis se uită la bilet apoi la băiat.
- Da, pentru tine. Este adresa lui Layla.
Brusc, Louis se însenină la față, apropiindu-se de băiat și luându-l de umeri, zduncinându-l încet.

Oase crestate

Diana Matei

Mâinile tatălui meu erau cel mai frumos lucru din lume. Pe mama nu mi-o amintesc. În casa noastră nu exista nici măcar o poză cu ea. Nimeni nu avea voie să o pomenească.
Atunci când mă lua în brațe, ca să mă facă să tac, prin cutele acelea adânci și prin pielea aspră din palme, pline de mister și statornicie, tata își vărsa în trupul meu mic toată iubirea pe care o ținea în el, iubire pe care nu o arăta altora. Era secretul nostru, ceva ce ne aparținea doar nouă. Bărbatul aspru și atât de temut, prezentat în ziare și la televizor în așa fel încât semăna mai mult cu un căpcăun decât a ființă omenească, era capabil de iubire. Dușmanii lui nu trebuiau să știe acest lucru. Nici prietenii lui, căci oricând îi puteau deveni dușmani.
Odată l-am văzut pe tata omorând pe cineva, cu aceleași mâni care mă încărcau cu iubire. Probabil să omul o meritase. Eu mă jucam în dulap, nimeni nu știa că sunt acolo, aveam obiceiul să dispar așa câteodată, eu și cu jucăriile mele. Bărbatul era mai tânăr decât tata. La început s-au salutat și au vorbit despre ce se vorbea la întâlnirile acestea, ceva legat de bani și transporturi și oameni care trebuiau cumpărați și alte lucruri care nu mă interesau deloc  - oricum nu le-al fi înțeles. Pe urmă i-am auzit certându-se. Asta m-a făcut curioasă. Mi-am apropiat privirea de fanta dintre ușile dulapului.

PRINŢESA DIN NUFĂR

Geta Stan Palade

Eu sunt Prinţesa din nufăr Darina- Maria! O fetiță cu codițe blonde și ochi albaștri îmbrăcată cu rochiță cu buline de culoarea ochilor mei i-a spus lui Mircea-Iulian, un băiețel răutăcios și neîncrezător care mai tot timpul o contrazicea, refuzând să fie de acord cu adevărul vorbelor ei.
          - Nu este adevărat! Se burzului arțăgos băiatul tu, ești Darina și atât! N-ai cum, să fii Prinţesa din nufăr îmbrăcată în rochiță cu buline albastre și pantofiori roșii de lac! Tu știi, cum arată o Prințesă adevărată?
          - Sigur că știu. Tocmai de aceea ți-am zis că de astăzi eu, Darina Stamate mă pot declara, că am devenit Prinţesa din nufăr și locuiesc pe strada Rozelor, aproape de lacul cu nuferi galbeni.
          - Se vede cât de acolo că minți! O contrazise din nou băiatul gata- gata s-o tragă de cele două codițe așa cum o mai făcuse și altădată când se contraziceau între ei.
          - Dacă pe mine nu mă crezi, întreabă-l pe bunicul. De la el am aflat că sunt Prinţesa din povestea pe care mi-a spus-o aseară.
          - Ha, ha, ha, ia te uită la ea! Scrie cumva în certificatul de naștere, că tu ești Prinţesa din nufăr?

Armonie perfectă

Cristina Mariana Bălășoiu

Mari,   nepoata   cea    mică   a   lui   nea  Costică,  s-a trezit,   în   miez   de   noapte,   cu   un   schelălăit    de    cățel  pus   în   cadă,   pe   un   petec   de  covor,  apoi   s-a dus   repede   în    dormitor,   lângă    sora   mai   mare:
-    Trezește-te!  Trezește-te!  Să  vezi  o  minune!  Ții  minte   că   în   urmă   cu   două   zile   am   visat   un  cățeluș?
Ioana,  cu   ochii   împăienjeniți    de   somn   își  ascultă   sora    cea   mică:
-   Ce   tot   îndrugi,   soro,   acolo?
-   Vino,   vino    să-ți    arăt!
-    Iar    visezi    câini   și    alte    animale?
-    Trezește-te    odată   și   vino   să-ți   arăt!
-   Punem   pariu   că   nu   este    niciun   câine  în cadă?
-    Punem.
-   Dacă  este,  tu   îmi   dai   mie   150  de  lei   să-mi cumpăr  alte  cizme  la  modă.  Nu   mă   interesează  cum  îi  ceri   mamei  și  tatălui ! 

MÂINE (2)

Paul Grosoșiu

CU

CRISTI și MAGDA

Kurt Cobain, Jim Morrison
Krist Novoselic, Dave Grohl
o stewardesă și-un pilot

Paul
Roxana și Adina
Marius
educatoarea

Întoarcerea rătăcitorului (Poem baladesc…

George PETROVAI

    Personajele:
    Samuel, 70 de ani, tatăl lui Daniel şi Beniamin
    Naomi, 50 de ani, soţia lui Samuel şi mama flăcăilor
    Daniel, ca la 30 de ani
    Beniamin rătăcitorul, 21 de ani
    Sara, iubita lui Beniamin, 18 ani
    Iosif, fost ortac de petreceri al lui Beniamin, 35 de ani
    Ethan, slujitorul lui Samuel şi omul de încredere al lui Daniel

Filosofia indiană și sublima ei subtilitate (IV)

George PETROVAI

4.Concepții cosmogonice indiene, chinezești și grecești
    Funcție de forța lor spirituală, toate popoarele antice, chiar și cele mai puțin civilizate, au fost intens preocupate de marile probleme ale filosofiei (existență-nonexistență, viu-neviu, materie-spirit, macrounivers-microunivers, absolut-efemer, mișcare-repaus, temporal-atemporal, spațial-nespațial, haos-cosmos, moarte-nemurire), încercând să răspundă în manieră proprie la etern sâcâitoarele întrebări umane privind începutul și sfârșitul lumii, apariția viului și condiția umană, necontenita metamorfoză a materialului/corporalului (care pentru viu se cheamă moarte) și posibila nemoarte a sufletului sau eului omenesc, fie în sensul răsplății creștine pentru exemplaritatea scurtei vieți pe Pământ, fie în sensul metempsihozei indiene.
    De pildă, toți bibliștii onești și echilibrați (a se citi nefanatizați ba de ideile creaționiste, ba de cele evoluționiste), admit că – taman ca la indieni – admirabila Genesă provine din tradiție, fiind așezată de Moise în fruntea Pentateuhului (primele cinci cărți ale Vechiului Testament), pe care tot tradiția i le atribuie acestui prim reformator și organizator al seminției iudaice.

Cum s-a vândut comuniştilor masonul şi marele scriitor Sadoveanu. Apoi a asistat impasibil la închiderea în puşcării a ''fraţilor'' săi

DC

La 5 noiembrie 1880 s-a născut scriitorul Mihail Sadoveanu, povestitor, nuvelist, romancier, om politic (m. 19 octombrie 1961).

Mihail Sadoveanu a fost membru corespondent al Academiei Române din 26 mai 1916, membru titular din 1 iunie 1921 şi membru titular activ din 12 august 1948.

Cunoscut mai degrabă ca un ilustru scriitor decât ca om politic, Mihail Sadoveanu a lăsat posterităţii o operă care se întinde pe o jumătate de secol, având „amploarea unei întregi literaturi”. Raportat la curentele literare, Mihail Sadoveanu a fost caracterizat de critica literară drept un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ.

Din punct de vedre al orientării politice, la începutul activităţii sale, Sadoveanu a făcut parte din Partidul Poporului, apoi l-a urmat pe Constantin Argetoianu când acesta şi-a fondat propriul partid, timp în care fost numit preşedinte al Senatului. După instalarea regimului autoritar a lui Carol al II-lea, scriitorul s-a numărat printre cei fideli monarhiei, dar după venirea comuniştilor la putere acesta şi-a schimbat brusc orientarea politică devenind un fervent susţinător al regimului.