Confesiuni dintr-o „fericire”

Petronela Apopei

„Mi-l închipui pe dumnezeu frământând omul” („cu veșmântul albastru argintiu suflecat / aura un pic transpirată / și tălpile goale / adâncindu-se în desăvârșirea lutului / precum olarii sau cărămizarii / îl și văd cântând cu îngerii alături / cu bucurie și speranță”) afirmă Tudor Gheorghe Calotescu în volumul de versuri „Viața nu e o dare de seamă”, apărut în 2021 la Editura „eCreator”, din Baia Mare, un volum care ar trebui să lase imaginația doritorului de lumină să zburde într-o lumină absolută.
    Volumul constituit din două părți: „Dumnezeu își caută Dumnezeul” și „Fericirea de a căuta fericirea” aduce în fața cititorului devoalarea unui suflet de poet aflat într-un moment al confesiunilor.
    Părintele Arsenie Boca spunea că „trăind în iubire, descoperi lumina”, iar după cum se poate observa din titlurile celor două părți constitutive care se află într-o frumoasă și firească interdependență, Iubirea (Dumnezeul) conduce către Fericire. O viață fără iubire mu este viață, căci dacă „dragoste nu am, nimic nu sunt” (Sf. Apostol Pavel).

POEZIA MAGIEI, MAGIA POEZIEI

Nicolae Dina

După doi ani de „tăcere editorială”, poeta MIHAELA MARILENA CHIȚAC revine în atenția cititorilor cu un nou volum de versuri, Sub semnul Ursei (Editura eCreator, 2021), ale cărui caracteristici nu se îndepărtează prea mult de stilu-i deja cunoscut, autoarea cultivând „un lirism ce se poate înscrie în mai multe orientări estetice, de la neoromantism la un tradiționalism, de la modernismul interbelic […] la postmodernismul optzecist”, cum afirmam în prefața volumului publicat în anul 2019 (În umbra pajurii) și la care, constatăm acum, se adaugă o preferință pentru ermetism și pentru expresionism, mai ales pentru avangardism, stil în care jocul de cuvinte, imaginația nesecată în crearea unor noi vocabule, adăugate unui (excesiv) limbaj neologic preponderent, joacă rolul principal în reflecțiile unei creatoare preocupate de legende și mituri, de semnificația milenară a unor forme ale artei, de „magia” elementelor primordiale ale corpurilor și fenomenelor naturii, pe care le transfigurează artistic nu numai ca un foarte bun cunoscător al limbii, ci și ca un adevărat fantast, un visător care pune în pagină ideile sale originale despre toate aceste „minuni”, precum și ca unul fantezist, având în vedere bogata imaginație a unei minți adâncite în tainele lumii.

Filatelistul suprem

Ică Sălişteanu

Oamenii și faptele care i-au marcat sensibilitatea l-au determinat pe FIRIȚĂ CARP să-i și să le consemneze așa cum știe el mai bine, adică scriind despre "timbrele sale", cu migala și ezitarea cu care un filatelist își aranjează timbrele în clasor după reguli impuse de exigența valorii și cea a sentimentului de dragoste puternic manifestat.
Și-a pus sufletul la vedere și a lipit pe el ce i s-a părut că trebuie arătat și a mărturisit, zămislind o carte de căpătâi "Timbre de lipit pe suflet", unde asemenea unui colecționar alege întâmplări, reflexii și prieteni cărora le retușează portretul, scoțând în evidență însușirea dominantă.
Încep prin a comenta "Capră în altă poveste" (care după părerea mea n-are egal nicăieri în lume).
Un om care scrie "Capră în altă poveste" n-are cum să fie normal (la cap) în sensul cel mai frumos al cuvântului.

O mână de poezii care mângâie | Violeta Anciu. Migraţia inocenţei. Editura Tribuna, 2021

Ion Toma Ionescu

compune-te şi descompune-te/ compune şi descompune la nesfârşit/până piesele se fac atât de mici încât/ devin bucle, şiraguri, unghiuri/ afli de ce iubeşti geometria şi compoziţiile/
fără să te întrebi de când sau unde/ compoziţiile te calculează singure şi vin/ până la capăt…pg.62, spre tine.
Am extras aceste versuri din singurul poem ceva mai lung, poem aflat în finalul cărţii, ca o confesiune după un act ce ar fi putut marca sfârşitul, dacă ar fi fost să fie, al unei presupuse inocenţe, urmând să devină cumva cheia unei profesiuni de credinţă. Migraţia inocenţei, evident prea târzie, poate fi luată în consideraţie doar ca o alintare, poeta, suficient de experimentată, expunându-şi înoptările sale rafinate, în spaţiul uşor cosmopolit prin diversitate culturală, dar fără îndoială bine ales, sub auspiciile prestigioasei edituri de la Tribuna.

Călător înspre coperta patru

Ică Sălişteanu

Motto :
“ Singurul detaliu care contează între noi
 Este cât timp am pierdut împreună “
 Corneliu O.Rodeanu

Cornel Octavian Rodeanu încearcă aproape exhaustiv să abordeze toate dramele societăţii noastre de acum, pȃnă la năucitoarele-i simţiri personale şi în afara faptului că anunţăm un poet autentic, încercăm după modestele noastre puteri şi priceperi să-i înţelegem versurile cu bucuria de a constata că “fără poezie viaţa e pustiu”.
Îl încearcă dilema şi disperarea bătrȃnilor noştri, cei care au făurit o ţară de vis, pe care ulterior cozile de topor au distrus-o încurajȃnd tinerii buni (dar şi pe cei răi spre a ne face ţara de rȃs) să emigreze şi după priceperea şi calificarea lor să participe la dezvoltarea altor naţiuni, unde îşi trăiesc relativa bunăstare de a mȃnca (cu noduri) chinuiţi de dorul după locurile natale.

Din spectacolul vieții – Mihaela Marilena Chițac: „Sub semnul ursei”

Mioara Bahna

Între ludic și grav, în poezia semnată de Mihaela Marilena Chițac, perspectiva lirică se focalizează atât asupra celestului, cât și a universului terestru, din care ipostaziază chintesența de imagini definitorii pentru condiția umană și, subordonate ei, tentativele de apropiere de înalt, spațiul predilect fiind cel de la granița celor două tărâmuri, acolo unde se plămădesc și se cizelează, de fapt, visurile și de unde se pot vedea, de asemenea, mai limpede, și dezamăgirile, de care, de obicei, responsabil este făcut destinul, sugerat, în primul rând, în corelații transcendentale („ursita urzire / în codri răsună”), dar și prin trimiteri la inexpugnabilele lui canoane, care îi preocupă pe toți.
Un aspect important al poeziei din volum este că, atât la nivelul construcției, al prozodiei, cât și al imagisticii, se îmbină osmotic tradiționalul și modernul, ca în „ROCK&ROLL”, de pildă: „licăriri în cerul minții / prin obloanele uzate / stelele-și arată dinții / aruncând jeturi de laser / rânjete, harpii rujate / se grăbesc să mă înhațe //fâlfâie o vâlvătaie  / își ia zborul peste case /traversând evul nevolnic / ornicul trage cu arcul / ritmice bătăi din aripi / relansează rock&roll-ul”.

Poezii de Vlad Babiciu

Vlad Babiciu

Marea albastră

Privesc în zare pe mări,în depărtări
O splendidă aură boreală în zări
Aud pașii linii ai nisipului fin
Catifelează tălpile arse de arșița verii
Muzica corală în sălbăticia mării
Îmi joacă imaginea unei nobleți pământești,
ai reginei mărilor,
soarele intersectează valul mării cuprins de strălucirea adâncului mării

Poezii de Cristian Ovidiu Dinica

Cristian Ovidiu Dinica

dacă,

aș fi putut spune
brațele ei cuprind pământul,
așa cum uneori strâng la piept
florile, cerul sau păsările
le udă cu lacrimi,
tăcere sa se ascunde pentru
ai umple inima cu nevinovată iubire,
din iubirea sa nu se pleacă
exită totdeauna dimineți
binecuvântate,
aș fi putut spune dacă, ea ar fi existat.

Poezii de Mirela Rusu

Mirela Rusu

ABOI AU CLAIR DE LUNE

Écoute le chant progressif du chien d’Ararat,
le vent du désert qui dessine la fausse porte de Dogon!
Fixe ton regard sur
la rage du lion
et non pas
les rayures de nos zèbres sur mon corps guerrier!
Avale la douleur des blessures,
suit l’eau des puits en fuite,
les mystères de nos dieux qui s’éloignent

Poezii de Nadia Prigoană

Nadia Prigoană

Venirea primăverii

Prins printre nămeţi de gânduri
Şi nelinişti troienite
Aşteptam cu nerăbdare
Zile calde, liniştite.

Alungând frigul şi neaua
Luna lui prier mi-aduce
Cer senin şi noi speranţe
Dispărând a iernii cruce.

Nunta: între ieri și azi sau despre cum și-au câștigat cutumele hegemonia

Maria IVANOV

07.07.2020. Republica Moldova. Orașul Sărbătorilor. Sunt venită în inspecție în incinta Nunții. N-am mai dat pe aici de 7 ani. Șefa comisiei a primit o reclamație, prin care i se comunică faptul că riturile au cam luat-o razna. Unele, căzute în infernul beției, refuză să se mai prezinte la manifestare, altele își atribuie comportamente insolite. Mișcată de frica de a nu pierde, fără cale de întoarcere, specificul nunților, șefa m-a delegat să refac, pe cât posibil, echilibrul universal. Știe că sunt meticuloasă și că pot fi foarte severă când vine vorba de o cauză atât de nobilă cum este nunta.
Sunt la etajul 3, cabinetul 360. Pe bancă – o față de masă de un alb imaculat, o vază verde, în vază – un buchețel de flori (crizanteme, evident, n-au uitat că-s preferatele mele, se simt cu musca pe căciulă, eh…), printre flori – o gâză. Aștept. Eu și gâza… Așteptăm. De regulă, i-ar sta bine inspectorului să se lase așteptat, dar… aștept. Cer iertare, așteptăm (eu și gâza!).

Iubire pe muchie de creion

Maria IVANOV

Duminică. Soarele-și alintă razele prin crengile copacilor. Păsările încântă auzul prin ciripitul lor de sărbătoare. Firele de iarbă parcă se iau la întrecere între ele. Miroase a primăvară!
Francesco, un tânăr pictor, adulmeca din ochi grădina, în căutarea inspirației. Deodată, zări o păpădie ce se clătina ușor, încercând să opună rezistență zefirului care ar fi putut s-o despartă de podoaba sa capelară. Cu toate că nu păpădia era cea care încununa misterul grădinii, pictorul nu-și putea rupe privirea de la ea. Dorința de a o picta se aprinse-n sufletul său. Se întoarse hotărât spre masa de lucru, luă creionul de după ureche și începu a picta cu aviditate.
- Doamne, e minunată!, zise pictorul, văzându-și desenul încheiat.
În adâncurile verzi ale ochilor săi licărea o mândrie tainică. Își puse pălăria pe cap și plecă. Creionul a rămas, însă, pe masă, alături de acea păpădie insolită. O vedea, era de-o frumusețe răpitoare, era de-a dreptul ademenitoare. Nu-i venea a crede că el, un simplu creion, a dat viață acestei măreții.

AMINTIRI CU MESTECENI

Roxelana Radu

Motto: "...fiindcă unde nu-i poveste/ lume nu-i și om nu este...!" (Adrian Păunescu)
 
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti...a fost o toamnă de miere, aur și lumină. Și un ținut cu piscuri semețe îmbrățișate de obcine molcome, cu primăveri repezi și Sara pe deal, cu viața aspră și oamenii blânzi, cu țipătul vieții izbucnit din verdele ierbii și plânsetul ultim jelit din recele goarnelor, cu ierni geroase și credință fierbinte.  I se spunea Țara de Sus. Sau Bucovina. Sau Țara de fagi. Sau Arboroasa. Sau Ținutul mânăstirilor...
***
Parcarea de lângă mânăstirea Voroneț era goală. Brumar cel neguros așternuse liniștea și pustiul peste toată firea.  Afară era frig și calm, nu se zărea țipenie de om, doar fumurile caselor și mirosul de frunze arse mai dădeau semn de viață pe pământ. Radu mă ținea strâns de mână, era  emoționat, urma să vizităm mânăstirea. Își dorise mult să venim aici, să o revedem, ca pe o re-întoarcere la începuturi.
De nicăieri apăru dintr-o dată un câine, venise din depărtare, alerga fericit, ca și cum ar fi văzut pe cineva drag.

ACASĂ LA DACII LIBERI

Roxelana Radu

Motto: Lele de la Orăștie/ Cu catrință și cu ie/ Și ce maică-ai mai avut/ De-așa mândră te-o făcut.

    "...Mno, așa să știți, că am trăit vremuri grele, era grea viața sub comuniști, nu aveam de nici unele, eram săraci, condițiile de muncă erau grele...iar acum, în anii bătrâneții suntem bolnavi, uite vin să iau apă de-aici de la izvorul ăsta, că-i bună pentru tăt felul de boli și beteșuguri...! Apăi mereți cu bine și s-aveți bună înțelegere și sănătate!"
    Bătrâna care ne vorbește așa de frumos se odihnește pe-o bancă, lângă izvorul despre care spune că are puteri tămăduitoare. Nu știu cum și de unde a apărut, suntem lângă vestitul lac cu nuferi din Arboretumul din Simeria, admiram florile de nenufar (vorba poetului) când ne-a apărut brusc în fața ochilor și a legat o conversație. Ne-a povestit despre viața grea din vremea comunismului, despre cum s-a distrus tot în Simeria după '90 și, de la înălțimea vârstei sale, ne-a dat tot felul de sfaturi bune, pe care nu le-am uitat nici până astăzi.

CRUCIADA ELEVILOR

Roxana Galan

PIESĂ ÎNTR-UN ACT ȘI TREI SCENE

PERSONAJE

 1. PAVEL-liderul
 2. PETRU- teologul
 3. ADAM -autorul
 4. EVA    - autoarea

 5. MARIA- viața-Fecioara Maria
 6. MAGDALENA- speranța
 7. ILEANA- îngerița
 8. PROFESOARA- diriginta clasei
 9. LUNA- imaginația
10. MARA- moartea
11. KLARA- ispita-șarpele

Gustând din măr

Ana-Cristina Popescu

Piesă într-un act

Personajele: P1, P2, Litră și Zamă.

Decorul: O peșteră care inițial este confundată cu un tunel.

(Este semiîntuneric.)

P1: Ne-am rătăcit.

Tezeu, eroul atenian care l-a învins pe Minotaur

Gabriela Alexandru

În lumea greacă antică, mitul funcționa ca o metodă de înregistrare a istoriei. În timp ce astăzi cuvântul „mit” este aproape sinonim cu „ficțiune”, în antichitate, mitul era o realitate alternativă. Astfel, ascensiunea lui Tezeu ca erou național al Atenei, evidentă în arta ateniană, a fost rezultatul unei evoluții istorice și politice.
Mitul din jurul lui Tezeu sugerează că a trăit în epoca târzie a bronzului, probabil cu o generație înainte de eroii homerici ai războiului troian. Cele mai vechi referiri provin din Iliada și Odiseea, epopeea homerică de la începutul secolului al VIII-lea î.Hr. Cea mai importantă realizare a lui Tezeu a fost Synoikismos, unificarea celor doisprezece deme sau așezări locale din Attica, în entitatea politică și economică care a devenit Atena.
Viața lui Tezeu poate fi împărțită în două perioade distincte, ca tânăr și ca rege al Atenei. Egeu, regele Atenei, și zeul mării, Poseidon, s-au culcat cu mama lui Tezeu, Aithra, în aceeași noapte. Din acest motiv, Tezeu avea atât descendență divină, cât și regală.

Scriitorul Mihai Horga și cea de-a șaptea carte a sa, un savuros Amalgam de cugetări

George PETROVAI

    Cu domnul Mihai Horga ne știm de ani și ani prin intermediul internetului (ăsta-i unul din indiscutabilele foloase cu care oamenii rezonabili se aleg de pe urma acestei făcături aidoma unui drog). Lucrurile s-au petrecut în felul următor: deschizând un site cu care colaboram, la „Comentarii” am dat peste câteva cuvinte elogioase la adresa mea, plus un număr de telefon la care eram rugat de Mihai Horga să sun. Așa am ajuns să stabilim și o legătură telefonică pe lângă cea internautică...
    Ei bine, până acu vreo câteva zile eu știam/presupuneam că domnia sa este numai un bun și consecvent poet, prin consecvență înțelegând nu doar remarcabila sa loialitate față de rimă și -  într-o oarecare măsură - față de metru clasic, ci și inevitabilele ciocniri (firește, urmate de nepublicarea sa) cu acei redactori șefi care, dintr-un ridicol și contraproductiv snobism, se dau în vânt după aproape toate fioroșeniile moderniste și postmoderniste (ce naiba este o asemenea  dihanie?!), unde totul e cu putință, inclusiv torturarea iraționalului agramat, dar nimic nu aspiră la sublim. Spun asta (și) pentru că în anul 2018 am scris câteva cuvinte despre volumul său de poezii Crepuscul...