Acel ultim care nu e niciodată ultim

Daniel Luca

Volumul de versuri al Feliciei Feldiorean intitulat Risipitele Iubiri (Editura Ceconi, colecția eCreator, Baia Mare, 2017) conține trei diviziuni: ”Risipitele Iubiri”, „Petale de suflet” și „Celor fără vină”.
Poezia inclusă aici este amplă, densă, atât ca spațiu, cât și la nivelul conținutului și pornește de la filonul folcloric pentru a ajunge la Adrian Păunescu. Autoarea nu se dă înapoi în fața patriotismului, ci îl îmbrățișează strâns: iubirea de neam, de țară, de univers chiar („Pe-ai noștri frați îi plângem și îi vom plânge-n veci”; „Și-ngenunchez în fața copiilor desculți / Care la Timișoara cu lumânări în mâini / Au fost uciși de gloanțe trase de cei nebuni”).
Interesantă este asemuirea României cu un sat („Vă spun ce mi se pare-acum, / Că România e un sat / În care fiecare știe / Când ai venit, când ai plecat”). Pe cât de surprinzătoare, pe atât de adevărată, cu atât mai mult cu cât „Fratele mai mare” ... veghează îndeaproape.
Trăim cu adevărat vremuri de cumpănă, iar poezia Feliciei Feldiorean este angajantă, în căutarea fericirii absolute. Ori, altfel spus, a păcii, sub semnul credinței („Să fim de-a pururi fericiți, / Până-n Demnezeire, / Să ne iubim nedespărțiți, / Acum și-n nemurire”; „Să...

Daniela Pătraşcu sau noua devenire poetică prin cuvânt şi trăire

IR Rosiianu

Daniela Pătraşcu - „Eternitatea într-o singură carte”, Editura Rafet, 2017

Cu o poezie confesivă ne provoacă Daniela Pătraşcu în noua sa carte, „Eternitatea într-o singură carte”, o vedere clar introspectivă asupra propriei viziuni despre poezie, trăire şi lume, un semnal de alarmă - dacă nu chiar un strigăt de disperare - asupra efemerităţii, o punctare a clipei, fără a se închina, însă acesteia.
Nu e un îndemn la detaliu, ci doar o subliniere a acestuia în întregul trăirii, fapt susţinut bogăţia imagistică, de lumina metaforelor cu care-şi îmbracă scrierea.

„Fragmentarium” de Mircea Eliade

Horia Picu

“Nu cred că cea mai bună metodă de a te face iubit şi înţeles este să scrii „facil". De aceea, public cu bucurie încă o culegere de eseuri şi fragmente.” (Mircea Eliade)

Eliade recunoaşte în eseul “Despre un anumit sacrificiu” din „Fragmentarium” că „Nu este nici o ruşine să mărturisim că scriitorii îşi clădesc operele la întâmplare — după cum cer timpul, editorul, publicul sau capriciul. Aproape toată producţia noastră eseistică şi beletristică este scrisă la întâmplare”.

Fapt care are trei consecinţe majore: meritele unei opere literare rămân la fel de mari (dacă este cazul), şi cititorii au posibilitatea să se gândească la...cărţile nescrise de marii autori. A treia consecinţă e legată direct de autorul de opere valoroase, care ar fi putut să scrie şi mai bine. Ar fi putut... Eliade îşi încheie eseul spunând că, aşa cum Eugenio d’Ors arde în noaptea de An Nou o pagină proaspăt scrisă, simbolic dorind să îşi demonstreze sieşi că poate să scrie şi mai bine, oricare scriitor ar putea face un lucru asemănător, „ca fiecare dintre noi să „sacrificăm" o pagină scrisă în noaptea Anului Nou — ca să putem scrie toate paginile frumoase şi de nimeni cunoscute pe care le jertfim atâtor zădărnicii...

Poetul cu o singură inimă

Nicolae TOMA

Poetul Nicolae Vălăreanu Sârbu, autor al mai multor cărți de poezie, prin cartea sa „Femeia de ploaie” se impune prin același stil matur și cuminte.
Titlul sugestiv „Femeia de ploaie” trimite însăși la geneza naturii, care prin ploaie se curăță și se perpetuează, devine mai pură, iar ființele umane sunt spălate de păcate.
Și dragostea este privită ca o ardere interioară, de parcă nimeni nu trebuie să fie părtaș la ce gândește și ce sentimente există față de femeia iubită.
Iubirea este acceptată conștient, dar undeva printre rânduri transmite  frica, o dragoste privită ca un păcat, ca o slăbiciune și nu cumva să fie descoperită și nici măcar să fie înțeleasă de cei din jurul său.
Am făcut un ocol lingvistic pentru a explica pentru toți cititorii ce este o iubire platonică.

DE LA «UNIVERSUL POEZIEI» LA «LUMILE POSIBILE» DIN POEZIE

Alexandru BOBOC

1. Poet, critic literar, excelent organizator al unor întâlniri ale scriitorilor (îndeosebi ale poeților) noștri, Ioan Romeo Roșiianu desfășoară de aproape o jumătate de veac o bogată activitate de valorizare a creației literare, prin care, cu un remarcabil simț al valorii și cu o reală capacitate creativă se înscrie el însuși în domeniul literaturii române.
    În acest sens și sunt de remarcat contribuțiile sale: în poezie (Unghi al durerii, 1994; Nașterea insomniei, 1996; Poetul ucis de cuvinte, 1999; În căutarea Îngerului pierdut, 2004; Înnomenirea cuvintelor, 2005; Arhitectura poemului, 2015; Scrisori de dragoste pierdută, 2018); în publicistică (KAKE poveste ratată); în critica literară (Pictorii cuvintelor, 2015; Punte peste vremuri, 2017); în prefețe, postfețe sau referințe critice (la aproape 400 de cărți).
    Reiese astfel o prodigioasă activitate în poezie, proză, eseu și critică literară, multe dintre contribuțiile sale fiind publicate și în străinătate.
    Este de reținut specificul (de fapt, stilul) abordărilor autorului, atât în creația proprie, cât și în valorizarea contribuțiilor altor participanți (din diferite zone ale țării) la afirmarea literaturii noastre noi: raportarea cu discernământ și nuanță la creațiile poetice noi, fără să uite de unitatea cu tradiția valorică a literaturii noastre; spiritul obiectiv al precedării în critica...

RECENZIA UNEI CĂRȚI | ”DIAVOLUL ESTE POLITIC CORECT” de SAVATIE BAŞTOVOI

Daniela Achim Harabagiu

 – este o carte apărută la editura Cathisma în 2010. Despre autor aflăm că este  ieromonah, poet, prozator, publicist şi editor. A studiat  pictura, filozofia şi teologia. Este membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.
A fost premiat cu Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru volumul ”Elefantul promis” (1996) – pentru acelaşi volum a mai obţinut Premiul Salonului Naţional de Carte de la Iaşi şi Premiul pentru debut al Fundaţiei Soros. În 2007 a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Eseu pentru volumul ”Ortodoxia pentru postmodernişti”(Cathisma, 2007).
În 2008 apare cu două volume, romanul ”Nebunul” şi ”Când pietrele vorbesc” cu care a obţinut premiul Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău oferit de Consiliul Europei, prin reprezentanţii săi în teritoriu.
Ca poet, este prezent în antologii din SUA, Franţa şi Germania.

Poezii de Elena Andreea BÎRSAN

Elena Andreea BÎRSAN

Iubire

un zâmbet infinit
ai pus in mine
și m-am pierdut
în trupul tău de vară
nemărginitele cuvinte
sunt scrise azi
pe brațul meu
ce alunecă
pe a ta aripă
sub un sărut
și inima aud cum strigă
iubirea
ca la început

Poezii de Constantin Vaciu

Constantin Vaciu

Speranțele lui Amichai

*
distanța dintre speranțele lui Amichai
dă contur gândului tău
mâinile întinse acoperă cerul
ochii sunt norii
cuvintele au trup
au drum și plan de urmat
au roți și dinți
un angrenaj întreg
de îmbrățișări
ca să ne spună exact
ce a măsurat Amichai
când ne-a privit din cer...

Poezii de Olimpia Sava

Olimpia Sava

LUNĂ PLINĂ

Munţi de nori s-au tot ivit
Şi cu stele s-au hrănit.
Cerul s-a întunecat.
Doamna Lună a aflat
Şi, cu o baghetă lungă
Grabnic norii îi alungă.
Speriaţi, ei fug îndată.
Bolta iar e înstelată.
Dintre stele, câte una
Tot mai tremură întruna,

Poezii de Constantin Vaciu

Constantin Vaciu

Să furi din valuri

*
să furi din valuri briza
prin alge să alergi
nisipul să te strige
când îl săruți cu pasul
în păr să se ascundă
timid când el răsare
și îți cuprinde sânii
cu dor...ieșit din mare

Cartierul ascuns

Puiu Răducan

După ce a tot ros viața și stresul din el, un munte de om de peste 100 kile „în viu”, s-a oprit sărmanul pe la vreo 40, tot de kile și a fost lăsat în „stagiunea”… asta.
Pe când era-n …. „coborâre”…, pe la 60-70 de … „bucăți” și mintea-i mai lucra, și-a adunat nea Ion familia la o masă „festivă” sub uriașul nuc din fundul grădinii.
După ce au spus toți rugăciunea și s-au închinat, a strigat la „enoriași”:
-Bă! Drepți! Nu mănâncă nimeni! Băgați lingurile-n buzunare o țâră să vă spui ceva că de-aia v-am adunat aici!
După cum vedeți, „cobor” zdravăn, sănătos, mă duc! Când n-o să vă mai înțelegeți cu mine, de creanga aia bătrână a nucului să mă puneți într-un balansoar! Uite-așa să vă aliniați, să mă bălăngăniți la umbra pomului, arăta cu mâinile-amândouă! Nucul ăsta este prietenul meu de-o viață, bă!

DATORIA

Ştefan Aurel Drăgan

A trecut destul de multă vreme de când nu i-am văzut pe Nina şi pe soţul ei Georg. Imediat după vremea studenţiei, perioadă în care eram recunoscuţi ca un grup cel mai legat şi cei mai statornici prieteni. Nimeni nu şi-a dat seama când cei doi s-au îndrăgostit şi nici nu se bănuia mecanismul. Patima între ei s-a dezlănţuit brusc, fără preambul.Arzătoare, devastatoare, fără împotrivire şi putere de raţionalizare; fără putere de temperare şi fără de scăpare. O demonstraţie şi o manifestare dezlănţuită şi absurdă pentru noi  care-l ştiam pe Georg un nestatornic confirmat, un împrăştiat şi un aerian vestit, iar Nina o o fiinţă exagerat de calculată, de raţională şi cu tălpile lipite conştient de pământ. „ Lăsa-ţi, măi! ne consola ea. Dumnezo aşe-o vujit, unu’ bun, unu’ trăznit!”.

Fiecare timp își are povestea lui

Ana-Cristina Popescu

- Vreau o poveste nouă! a spus Maria.
- Poveștile, Marie, s-au cam spus toate, demult. Acum sunt alte povești. Poveștile se schimbă odată cu vremurile. Fiecare timp are povestea lui.
- Mie îmi plac poveștile cu împărați și împărătese, cu zmei și feți frumoși.
- Domnia împăraților a cam luat sfârșit, Maria, iar poveștile au început să curgă pe alte râuri. Toate poveștile au timpul lor.
- E adevărat că fiecare om are povestea lui?
- E adevărat, Maria!
- E adevărat că fiecare om e asemenea unui actor ce-și joacă propria poveste?

EVADAREA DIN CONTEXT

Dumitru Hurubă

Gata, plec!
Trebuie să plec, fiindcă mă cheamă ţara, îmi roade inima patriotismul şi mă furnică prin tot trupul o conştiinţă de neimaginat – înţelegeţi, iubiţi colegi? Plec în Munţii Apuseni, la Vidra de Sus sau de Jos, la băciţe faine şi harnice, la ciobani cu ţundră cu miţă-ntoarsă, sprijiniţi în bâte fierte-n zer… La jintiţă şi la rotoaie de caş afumat, preparat în cântec de greier, lătrat de câini sobri şi zbierăte de oi adevărate şi… şi… Da, plec în Apuseni, la Abrud, la Câmpeni, la Valea Ampoiului, la Sohodol, la dracu ştie pe unde, în orice caz, la moţii şi moaţele pe care-i iubesc până la os – pricepi, doamna Milorina? La moaţe!, ridic arătătorul. Voi cânta la fluier doine, învârtite ardeleneşti, geamparale dobrogene şi, ici-acolo, câte-o Ţarină de la Costeşti – ce părere ai?
–Doamne!...
–Fără! Să nu-l amestecăm pe Doamne-Doamne în plecarea mea, Milorina – ok?

Ușa pierdută

Ana-Cristina Popescu

(Din volumul „Sinusoide“, volum aflat în lucru)

Personajele: X, Femeia cu chipul angelic, Bătâna țigancă, Copilul, Bătrânul, Copila cu părul galben, Femeia despletită, Femeia în negru, Groparul, Preotul, Cântărețul, Baba 1, Baba 2, Omul cu sticla, Femeia fără chip, Cei șapte draci, Femeia văduvă, Cei trei copii.

Actul I

Decorul: Mai multe uși.

FLOARE ALBASTRĂ

NICOLETA CASIANA OPRUŢ

Decorul: O bancă într-un parc.

Personajele: Copilul 1, Copilul 2, Copilul 3 şi Maria.

Copilul I: Astăzi, la şcoală, sora mea a învăţat poezia Lacul, o poezie foarte frumoasă.

Copilul II: De ce este frumoasă?

Copilul I: Voi v-aţi imaginat vreodată un lac albastru, plin de nuferi galbeni?

Copilul III: Am văzut într-o carte cu poezii scrise de Mihai Eminescu un lac plin de nuferi.

Copilul I: Chiar Mihai Eminescu a scris poezia Lacul.

Copilul II: Da, parcă am citit şi eu poezia.

Copilul I: Ascultaţi: „Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl încarcă / Tresărind în cercuri albe / El cutremură o barcă.“

Monahul Teodor Stănescu și tulburătoarea sa carte „Adevăruri adevărate”

George PETROVAI

Recunosc, nici măcar nu auzisem de Teodor Stănescu și cartea lui până acu vreo câteva zile, când (desigur, invitat fiind) l-am vizitat în apartamentul său de pe strada Basarabiei pe bunul și înzestratul prieten Ioan Tivadar, fost profesor de fizică la colegiul „Dragoș Vodă”, de unde s-a pensionat în urmă cu câțiva ani.
    Ei bine, nu numai că acest apartament constituie rara și adorabila împletire (ordonată și captivantă) dintre un mic atelier de „isprăvi” electronice și unul mult mai amplu de negrăită delectare spiritual-artistică (bibliotecă, pictură, sculptură, grafică), dar amfitrionul realmente te încântă cu zestrea lui intelectuală și prin modul cum te tratează cu fine delicatese, toate ieșite din mâinile sale pricepute și neobosite – un delicios vin de struguri negri și, mai ales, o divină miere,  pe care o produce cu un rafinament apropiat de cel artistic...

Particularităţi ale culturii româneşti în general, ale culturii maramureşene în special

Petrovai George

Înainte de-a intra în subiectul propriu-zis al capitolului de faţă, cuvine-se să facem câteva precizări în legătură cu cultura. Din următoarele două motive:

   1)Conceptul de cultură este atât de frecvent folosit în vorbirea curentă, încât aproape nimeni nu-şi mai pune problema conţinutului său, lucrurile – la fel ca, bunăoară, în cazul inteligenţei sau al frumosului – fiind considerate deplin lămurite prin repetare şi întrebuinţare, nicidecum prin analiză şi înţelegere. În cele ce urmează, vom vedea cât de departe de cunoaştere şi adevăr se situează o atare poziţie superficială şi comodă.

   2)Componenta ludică este pretutindeni prezentă în poezia lui Ion Burnar. Ori ludicitatea este un indiscutabil fapt de cultură!