Anul 2020 este an bisect, cu 366 zile, luna februarie având 29 zile. Din patru în patru ani este nevoie ca lunii februarie să-i fie adăugată o zi.
29 februarie este ziua cu cele mai puține aniversări. Aproape 13.000...
Începutul acestui an școlar pentru elevii și cadrele didactice ale Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu” a fost unul trist. Probabil că a fost unica instituție de învățământ din țara...
Continuare
Timpul e așa cum sunt oamenii.
Le seamănă.
Când oamenii sunt necăjiți și timpul e necăjit.
Când oamenii râd și timpul se bucură.
Iarna aceasta este prima, de la...
Nu doresc să-mi spun opinia despre COVID 19, fiindcă nu sunt în măsură să fac acest lucru, nu e de competența mea. Cert este că mor oameni care ajung să...
ContinuareCezar Iordache
Diferenţele culturale şi religioase influenţează percepţia oamenilor asupra modului în care părăsim această lume. Astfel...
ContinuareIoan Romeo Roșiianu
Studiile au fost efectuate la Institutul Einstein cu un sondaj efectuat la peste 300 de...
ContinuareIoan Romeo Roşiianu
Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională a primăverii, a bucuriei, prospeţimii, a victoriei binelui împotriva răului...
Continuare
Născut în anul 1955, scriitorul Jordi Villaronga Eguren este profesor de limba și literatura spaniolă la Universitatea din Barcelona. În anul în care l-am cunoscut, 1998, era președintele Asociației Poeților...
Continuare
În următoarea sută de ani se vor întâmpla două lucruri care vor modifica radical fiinţa umană: energia va deveni practic gratuită, ceea ce va duce la dispariţia proprietăţii şi implicit...
Continuare
Daniela Harabagiu, artista care își semnează lucrările cu pseudonimul Hara Dana, este o talentată pictoriță și poetă din Teleorman. De loc din Localitatea Slobozia Mândra, Daniela Harabagiu a studiat Dreptul...
Continuare
O listă a celor mai inspirate 100 de romane scrise în limba engleză au fost stabilită de experţi, iar printre titluri se numără lucrări moderne, ca "Jurnalul lui Bridget Jones", de Helen Fielding, dar şi...
Continuare
Scriitorul Paul Goma a murit la Paris în noaptea de marţi spre miercuri, anunţă Mariana Sipoş, apropiată a familiei scriitorului. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière, după ce a...
Continuare
Nicolae Grigorescu, Marele Maestru al artei românești, semnează cele mai multe lucrări aflate vreodată într-o licitație. Pentru prima dată 6 tablouri grigoresciene, unele celebre, se întâlnesc în Licitația de Primăvară, cel mai mare eveniment anual...
ContinuareDaniel Luca
Geta Stan Palade, în volumul de proză scurtă pentru copii Prințesa din nufăr (Editura Ecreator, Baia Mare, 2018), îl poartă pe cititor, pe nesimțite, între realitate și imaginație.
Lumea poveștilor se află în apropierea noastră, iar copiii știu exact unde se află. Atunci când simt nevoia de a o vizita, nu pregetă să o facă. Uneori, însă, chiar și ei sunt absorbiți cu totul, nemaireușind o delimitare clară față de lumea reală (Visul lui Dragoș).
Copiii cunosc graiul păsărilor și al plantelor, puritatea sufletului lor ajutându-i să le afle nevoile, spre a le sări îndată în ajutor. Asistăm la un joc serios, și nu la o simplă joacă, la care participă și păsările, precum în Jocul de-a oamenii buni, unde doi Pițigoi refac casa Rândunicii rănite, chiar înainte de-a o face Dragoș. Un joc plin de învățăminte („Ce bine ar fi dacă și copiii ar învăța să fie la fel de buni ca cei doi pui de Pițigoi!...”).
De altfel, bunătatea și prietenia sunt constante în scrierile din acest volum, neputând exista una fără alta. Chiar și cearta, precum cea a jucăriilor (fiecare văzându-se a fi cea mai importantă pentru băiat), este tot o dovadă de afecțiune...
Gelu Dragoş
A apărut anul trecut la Editura Pontos din Chişinău volumul de versuri „Să mă ierţi, Primăvară” de Nicolae Bălţescu. Prefaţa este semnată de Mariana Moga, care defineşte foarte bine, în esenţialitatea sa, creaţia autorului: „Poezia lui Nicolae Bălţescu este una adânc trăită, marcată de o atmosferă de suferinţă, de aşteptare, de speranţă, de armonizare a minţii cu inima. Gândurile şi simţirea şi le revarsă în cuvinte cu mireasmă de primăvară”.
Volumul este structurat în şase unităţi tematice: „Din istoria lumii”, „O lume, azi”, „Psalmi”, „Să mă ierţi, Primăvară”, „Gânduri pentru Neamul meu”, „Picături din roua lirei”, şi chiar din titlurile acestora se poate observa că poetul român-moldovean abordează mai multe subiecte sensibile: imperfecţiunea acestei lumi – datorată neatnţiei omului; admiraţia faţă de Marea Creaţie a lui Dumnezeu; respectul faţă de Neam şi strămoşii direcţi, cu înălţimea trudei şi a jertfelor lor din verticala istoriei şi din orizontala spaţiului care li s-a dat; frământările poetului, meditaţiile şi zbuciumul lui sufletesc; dorinţa de perfecţiune; efortul pentru mântuirea sufletului său.
De remarcat faptul că scriitorul Nicolae Bălţescu intercalează, printre poezii propriu-zise, şi scurte poeme în proză, lucru care ne descoperă un scriitor stăpân pe diverse formule de comunicare artistică, posesor al unui condei...
Daniel Marian
„Crescând, iarba face să se desprindă treptele” (Odysseas Elytis). La fel şi cu timpul, la început fâşii pentru ca mai apoi bucăţi, până la de-a dreptul hălci din viaţă să se zădărnicească părăginind un trup gol tot mai muribund. Cu un suflet pe care crezi că-l mai ai, te apuci odată şi odată de marea ta lucrare, cu pistolul de lipit şi cu pasta decapantă, cu cositor – să pui viaţa la loc. Dacă iese tot brambura şi nu va obţine certificat de conformitate cu originalul, nu e vina ta ci a pistolului de lipit, a pastei decapante şi a cositorului.
Este rezultatul ispitei ce l-a cuprins pe Vasile Rodian în a sa „Reconstituire anarhică”, un reparatoriu şi un reconfigurator pentru a schimba imaginea dezastrului într-un eventual posibil rai. Dacă nu vedeam anul apariţiei cărţii şi luându-mă după dedicaţie, eram convins că au fost alaltăieri scrise şi dedicaţia şi cartea. Cu fervoarea unei disperări atroce în care se înfige un ac cu o gămălie de speranţă.
Scriu despre o carte cum aş scrie despre frunze şi să fiu a dracu că mă legăn şi io; strepezit de nelinişti şi îndeosebi mai decât altcare. Cartea fiind...
Gelu Dragoş
Am citit cu mult interes, dar şi cu graba curiozitatății date de faptul că în volumul de critică literară „Scriitorii timpului meu” (Editura eCreator din Baia Mare) al lui Cristian Gabriel Moraru sunt recenzate volume ale câtorva scriitori pe care-i cunosc personal, fiind, alături de ei, participant la întâlnirile organizate de scriitorul Ioan Romeo Roşiianu sub genericul „Prietenii literare”.
Autorul și-a adunat în acest volum texte de comentariu literar publicate de-a lungul timpului în revistele „eCreator” (Baia Mare), „Pro Saeculum” (Focșani) și în ziarul „Drum” (Roșiori de Vede). Materialele se referă la 27 de autori (predominând poeții), dar volumul însumează 34 de cronici, unii dintre cei recenzați beneficiind de mai mult de un articol (Ioan Romeo Roşiianu de trei, Katy Şerban şi Nicolae Vălăreanu Sîrbu de câte două), și volumul cuprinzând în final trei analize aprofundate pe marginea apariţiei antologiilor „eCreator” intitulate „Prietenii poetice”, „Damele metaforei” şi „Primăvara cuvântului”.
Cristian Gabriel Moraru, poet și critic literar, nu disociază harul cerut de beletristică de cel necesar criticii literare. „Poezia şi critica literară nu se exclud. Dimpotrivă. Se completează. De regulă, cei mai buni critici literari sunt poeţi ei înşişi. Şi exemplele sunt nenumărate. Poate cel mai elocvent este cel al lui...
Ioan Romeo Roșiianu
Locurile-n care ne este dat a trăi au fost supranumite încă de primii lor vizitatori, metaforic, „Grădina Maicii Domnului”.
Drept urmare, în nenumărate zone ale țării multe lăcașuri de cult au fost închinate celei ce l-a născut pe Mântuitor.
Aici se adunau și trăiau cei curați la suflet, găsind la Maica Sfântă apărare, înțelegere și sprijin.
Căci Ea le-a fost alături înaintașilor noștri, Ea le-a fost sprijin și scut, la Ea au găsit ei forța necesară pentru a rezista întâi împotriva nenumăraților asupritori, apoi împotriva altor vicisitudini și ispite de tot felul.
Documentele istorice și hrisoavele bisericești relevă acest fapt.
Dar mai relevă și faptul că sub oblăduirea Sfintei Mame Cerești s-au scris în istoria noastră primele texte, sub acoperișul și tihna Bisericii.
Adică în Casa Domnului, unde un loc neasemuit îl are Maica lui Isus.
Daniel Luca
Un tânăr scriitor, al cărui nume nu este dezvăluit, intervine în povestea de dragoste dintre o scriitoare, Mouelle Roucher, și un degustător de vin, Pierre Devoin, în primul volum al romanului (de debut) Mouelle Roucher. „Dezliterarea” pe fuior de timp de Cosmisian (Editura Libris Editorial, Brașov, 2019).
O poveste de dragoste despre care tânărul știa, din spusele doamnei Roucher, că s-a încheiat prin moartea lui Pierre, în urma unui teribil accident de motocicletă. În realitate, Pierre se afla internat la Spitalul Universitar Edouard Herriot din Lyon, în comă, după cum avea să afle de la Eugénie (pe care Mouelle Roucher o trata ca pe o fiică).
O poveste de dragoste care constituia subiectul celui mai recent roman al scriitoarei, Fiorul, și cu care tânărul scriitor avea o legătură de care nu avea habar, încă de când era în lucru. Astfel, o scrisoare pe care i-a trimis-o scriitoarei în care o sfătuia, urmare a lecturilor din scrierile anterioare, să nu își mai dorească moartea, va primi drept răspuns capitolul al XIV-lea din Fiorul, intitulat Nu îți mai dori să mori! Fără să o știe, el a atins cele mai intime resorturi ale doamnei Mouelle Roucher.
Petronela Apopei
„Când tremurându-și jalea și sfiala / Un cânt pribeag îmbrățișează firea... // Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare / A vremii noastre, dreaptă muceniță”, scria cu atâta frumusețe a cuvântului Octavian Goga, „poetul pătimirii noastre” și nu poți să nu te gândești la aceste versuri citind noul volum de „povești” al Nadiei Urian Linul, „Satul poveștilor”, apărut la Editura „eCreator”, din Baia Mare. Spunând „poveste”, te gândești involuntar la „basm”, acolo unde „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, dar poveștile Nadiei Urian Linul sunt povești de viața, dintr-un loc în care „s-a născut veșnicia” (L. Blaga). Citindu-i creațiile, te transpui într-o lume ireală și totodată reală, o lume vie, nemoartă, chiar dacă unele sate sunt depopulate: „Casele-s pustii. Pământul e gol. Gol, dar bun! Însă cine să-l mai lucreze?”. Da, pământul rămâne uneori fără lucrători, dar solul sufletesc cu care sunt înzestrați oamenii, este lucrat cu măiestrie de slujitorii Cuvântului: dascălii, preoții, înțelepții... Figura centrală a cărții este DASCĂLUL, acel meșteșugar al minții celui aflat la grădiniță sau chiar la vârsta senectuții... Fiind de profesie dascăl, autoarea, femeie, mamă, bunică, fiică a Năsăudului este un exponent extraordinar al frumuseții omului.
Continuare
Gina Neagu
Contextualitate
Unele cuvinte
își ard consoanele
de sete de rotund,
traversează eterul
cu o goliciune sintactică nedisimulată,
își caută sensul într-un haos
ce-și găsește beregata strânsă
de mizerii metaforice,
Ioan Romeo Roşiianu
PREALUNGA SECUNDÃ A MORŢII
Doamne, ia-mi toate secundele vieţii acum
dar lasă-mi pentru altădată secunda morţii!
Ia-mi acum trãirile toate, dar lasã-mi
pentru mai târziu trãirea morţii!
Îţi dau acum respiraţiile toate,
dar amână-mi puţin respiraţia morţii!
Ia-mi respiraţia care doare atât şi lasă-mi
durerea de-a fi aproape eu însumi
într-o lume ce moare-nviind,
într-o lume ce-nvie murind,
secundă cu secundă,
clipă după clipă, degeaba!…
Marian Oprea
imediat după revoluţie
au apărut publicaţii noi
la poşta lui cupidon din publi-tim
mulţi căutau fericirea
pe la tanti Bibi venea un economist
la vreo 40 de ani
săptămânal dădea anunţ
nu-nchega mai nimic
o lady i-a zis
nu pot să-ţi ofer decât sex
el voia luna de pe cer
Ioan Romeo Roşiianu
Târgul cu Psalmi de Crăciun
„Cheamă-Mă în ziua Necazului, și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi” Psalmi, 50:15
Încă de când nu mă născusem mi-a promis Dumnezeu
o audiență de suflet,
speranța izbăvirii mi-a dat, printre rânduri,
încă de când puținii oameni încurcau secundele cu ora.
Nu era nimeni de față atunci,
dar toată lumea își aduce aminte
surâsul Luminii la ceasul greu.
Ioana Greceanu
Sunt aici sa dau explicatii
Sa apeși un buton
Sa folosești o cartelă
de acces
să ridici
un chepeng
Ca să fii acceptat vom amâna
prea scurta noastră moralitate
eu nu mă mai întorc niciodată
Cu aceeași limbă
altfel lovește acum limba
Cu sistemul ei inchizitorial
Virgil Stan
Trecând prin curtea spitalului din Mangalia, drumul cel mai scurt de acasă spre malul mării, am observat cu bucurie că au apărut rândunelele şi lăstunii. Era dovada că primăvara s-a instalat definitiv şi în Dobrogea. Trecuse de prima jumătate a lunii aprilie şi noi începusem să ieşim cu bărcile pe mare la pescuit, chiar dacă apa era încă foarte rece. Ne îngheţau degetele pe peşte când îl scoteam din cârlig. Apa nu avea mai mult de 9 – 10 grade.
Abia aşteptam să se întoarcă şi perechea mea de lăstuni ce-şi construieră culcuşul sub streaşina balconului. Cuibul rămăsese aproape intact, chiar dacă o pereche de vrăbii gureşe puseseră stăpânirea peste el, imediat cum adevăraţii proprietarii îşi luaseră zborul spre zonele temperate ale Asiei sau Africa de nord pentru a ierna, urmând ca anul următor străbătând mii de kilometri în zbor, să revină la cuibul de sub ştreaşina balconului meu. Cine putea şti dacă era aceeaşi pereche de lăstuni sau unii dintre puii ei.
În ciuda faptului că roiau pisicile în jurul blocului, perechea mea de lăstuni nu s-a speriat şi şi-au construit cu migală acel cuib chiar deasupra ferestrei. Parcă ştiau că aşa erau mai ocrotiţi.
Ștefan Aurel Drăgan
1. Mama pădurii
Nu mai știa Petrea de câtă vreme rătăcea singur, părăsit și mereu cu spaima în spate, ca un animal la pândă, prin pădurea tăcută și tăinuitoare. Nu s-a apropiat de nici o așezare omenească – „Nu te poț' bd'izui nici în cămeșa di pă tine”, își calcula el cu precauție toate mișcările. S-a hrănit pe apucate și puțin, cu fructe de pădure: mere și pere pădurețe, alune, roșcoave și bureți usturoi pe care îi prăjea noaptea în vreo văgăună. A ajuns la malul Apei, lângă o moară; cunoștea locul, îlcunoștea și pe morar, dar acum apele au crescut și moara a fost trasă la bontău . Lângă moară era ancorată luntrea cu care ar fi trebuit să treacă clienții cu sacii dincolo, în Țara Codrului. Înăuntru nu era nimeni. A dezlegat luntrea de la mal și a început a vâsli prin apele învolburate, îndepărtând în același timp tot felul de resturi de construcții spulberate în amonte, lemne smulse din pământ, animale moarte, dar mai cu seamă – un fenomen ciudat - o mulțime de pești morți, întorși cu burțile albe înspre cerul negru și neprimitor, care parcă îl priveau cu avertisment cu ochii lor mari și rotunzi, ieșiți dintre solzii murdari. Pe măsură ce se apropia de mijlocul puhoiului forța viiturii era tot mai puternică; mai întâi i-a spulberat o lopată – „Noa, Petre de vrei să trăiești, dă cu cealaltă”) - și a încercat să se ajute de cealaltă până când un trunchi imens cu rădăcinile învârtindu-se ca niște caracatițe i-a smuls-o și pe aceasta – („ Noa, Petre, amu cu ce-i mai vâsli?...)” . S-a prins de marginile luntrii, dar un alt munte de apă i-a smuls-o de sub el și a înghițit-o.
Daniel Luca
Îmi iau jurnalul, învelit într-o folie roşie pe care am lipit steluţe de mai multe culori, stiloul şi mă pregătesc să scriu.
Mama iar e suparată pe mine. Mi-a lăsat mâncare şi trebuia să o încălzesc. Eu am sărit peste masă şi m-am pus în faţa televizorului. După o vreme am pornit şi calculatorul.
Am început să caut muzică pe You-tube şi după ce am găsit Metallica am dat drumul la maximum la boxe.
Geamurile au început să danseze şi ele în ritmul başilor.
Cui îi trebuia mâncare?
Într-un târziu, au început să-mi cânte maţele în stomac şi m-am hotărât să mănânc ceva.
Am dat peste o ciocolată într-un raft şi haţ, am înfulecat-o.
Nadia Urian
La poarta dinspre drum, câinele se arunca de zor, gata s-o rupă pe cea care încerca să o deschidă.
– Doamnăăă, faci bine să vii o țâră, până aicea! Mă rupe cânele mnitale! Nu pot intra…
– Ba da! Maaarș, Hera! Lasă femeia în pace! Du-te, hai!
– Vaaai, bine că te-am aflat acasă, doamnă, că te-am mai cătat o dată. Auzi, tătucul țânea în pod ceva cărțulii de-a lui, de demult. Într-un cufăr, încuiet cu lăcată. De cân’ o fost cătană.
Am vrut să le zvârlu în foc da’ m-am gânit să te întreb pe dumneata mai întâie. Nu-ți trebe? Știu c-ai zâs cândva, că ț-ar trăbui la muzeu multe lucruri de demult. Ț-am adus câteva. Da-s veci, vai ș-amar de lume!
– Mulțumesc frumos, lele Rafilă! Bine ai făcut că nu le-ai aruncat. Încă mi le-ai adus acasă… Dă-mi să mă uit prin ele! De-i mai găsi, fă bine și nu le arunca, că-s de mare preț!
Flora Mărgărit Stănescu
Oare am fost noi doi sufletul unei povești încă nescrisă? Cu siguranță că da dar, asta nu înseamnă că a fost o poveste de dragoste ieșită din comun. Nu, a fost ceva... ce a început din două singurătăți rătăcite în eter și s-au ciocnit orbește. Scântei au sărit când am deschis ochii privind în adâncul genunilor de singurătate ale fiecăruia dintre noi.
Ca doi luceferi străluceam într-o noapte senină cu lună plină și mii de stele, singurii martori
Am luminat și-ai luminat, până când zorii cenușii ne-au trezit la realitate. Ai fost în visul meu și am fost în visul tău...doar atât, doar în vis.
Sulițele razelui de soare au apărut săgetându-ne, trezindu-ne din visare. Iată că încă mai doare greaua resemnare.
Când simți că n-ai aer, iar timpu-i un caier obosit de prea mult tors...
Flora M. Stănescu
Un inspector financiar intră într-un restaurant pe care-l suspecta de ceva timp de unele nereguli. Se așezase la masă, aștepta deja de un sfert de oră, iar ospătarii spuneau bancuri undeva într-un separeu, după cortină. Răsfoia o revistă pe care o citise și recitise dar, nici un ospătar nu se sinchisea de el. Un om beat criță vine și se așează la masa lui, neinvitat.
B- Mă nene, eu când vreau să citesc, stau acasă și mă așez în pat și știi ceva? Numaidecât mă ia somnul.
I – Da? Și ? Uite că pe mine nu mă ia somnul.
B – Aha, d-aia-ți pierzi timpul pe aici, sau vrei să agăți pe cineva ?
I- Da, vreau să-l agăț pe chelner, că-l aștept cam de mult…
B – Aoleuuu! Bre, mata ești din ăiaaa…
I – Dumneata de ce bei așa mult ? Uite în ce hal ești…
George PETROVAI
Corul îngerilor:
Domnul este pretutindeni,
în ce-a fost şi-n ce va fi;
lăudată-I fie vrerea
prin puterea de-a iubi.
Căci Iubire El se cheamă
şi din ea ne-a zămislit –
cu iubire, de aceea,
de noi este răsplătit.
George PETROVAI
Actul I
Adam şi Eva în grădina Edenului, îndată după săvârşirea păcatului.
Scena1
Glasul Domnului:
O, voi mişei fără de minte,
vicleni ortaci ai ispitirii,
ce voia Mea aţi necinstit-o
ca servi să-i fiţi neascultării,
George PETROVAI
7.Locul destinului și al norocului în credința și cugetarea antică
Toate popoarele fanion (indienii, grecii, romanii) ale lumii antice s-au arătat foarte interesate de soartă/destin și noroc. Firește, fiecare popor în felul lui, adică în formele cele mai adecvate gândirii sale filosofico-teologică. Excepție fac vechii evrei. Theofil Simenschy ne spune că, potrivit credinței mozaice, destinul sau întâmplarea nu mai avea loc în această lume aflată „sub conducerea unică a lui Dumnezeu” și că atât fericirea celor puternici și răi, cât și nefericirea celor umili și virtuoși „nu mai sunt consecința destinului sau a norocului orb, nici a vreunei fapte săvârșite într-o altă existență”, motiv pentru care noțiunile „soartă” (meni în ebraică) și „noroc” (gad în ebr.) apar doar de trei ori în Vechiul Testament (Genesa 30/11, II Macabei 7/37, Isaia 65/11-12), iar Eclesiastul nu întrebuințează termenul „destin”, ci „deșertăciune”.
Credința în atotputernicia și atotștiința lui Dumnezeu face ca termenul „destin” să nu apară deloc în Scripturile grecești (Noul Testament) cu toate că grecii exprimau soarta prin cuvântul moira și cu toate că el este un cuvânt des folosit nu numai de Herodot, ci și în literatură, îndeosebi în tragedie.
N. Grigorie Lăcriţa
„O bună definiţie înseamnă un pas în cunoaşterea lucrurilor”.
(George Călinescu, Aforisme şi reflecţii, p.79).
.Epidemia cu coronavirus a făcut ca zilnic (aproape) fiecare cetăţean să pronunţe noţiunile virus, virusuri și viruşi, dar fără ca numeroşi dintre aceştia să cunoască sensul și conţinutul acestora și care este diferenţa dintre acestea.
Până la apariţia calculatoarelor:
1) noţiunea de „virus” era una singură, avea un singur sens și se referea numai la „materia organică”, numai la „organismele vii”;
2) nu se făcea diferenţă între „virusuri” și „viruşi” care, la singular, au denumirea comună de „virus”.
În biologie / microbiologie noţiunea de „virus” a avut și are și acum acelaşi sens (sublinierile îmi aparţin): 1) agent patogen, vizibil numai la microscop, caracterizat printr-un parazitism celular strict, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii infectate şi provoacă diverse boli infecţioase; 2) care ţine de structura, de esenţa, de funcţiile unui organ sau ale unui organism viu, care se referă la organe sau la organisme vii.
Noţiunea de „viral” are sensul (în biologie) de „care este specific unui virus, care se referă la un virus, care este provocat de un virus; virotic.”. Exemplu: hepatită virală.
Dan Lupescu
Filolog pasionat, cu vaste lecturi beletristice, cu propensiuni pentru tatonarea și asimilarea unei solide culturi cu orizonturi filosofice și mitice, profesionist al cuvântului virtuos și virtuoz -, Mariana Tomescu a respectat cu sfințenie regula de aur de a nu se lansa în scrierea de romane decât după ce a acumulat o experiență de viață bogată, asumându-și provocări și riscuri demne de o Leoaică autentică, născută adică în aceeași zodie cu Marin Preda, Dumitru Radu Popescu, Romulus Cojocaru, dar și cu Guy de Maupassant, Ernest Hemingway sau Aldous Huxley.
Cronicar de teatru și de film, autoare a câtorva volume de proză pentru copii, dar și a patru romane – unul mai captivant decât celălalt -, Mariana Tomescu s-a bazat, se bazează încă, în postura de romancier redutabil, pe consistența de granit viu pe care i-o asigură faptul că a profesat îndelung într-unul dintre cele mai dure meșteșuguri, acela de jurnalist, cu state irefragabile, de câteva decenii, ca publicist-comentator și realizator de emisiuni politice cu mare impact la posturile publice de radio (mai întâi, la Craiova, apoi la Radio România Actualități).