dimitriu univers          Se spune că istoria, la fel ca drama și ca romanul este fiica mitologiei.
Este o formă specială de înțelegere și de expresie în care, granița dintre real și imaginar nu a fost încă trasată, şi nici nu va fi vreodată.
          S-a mai spus, bunăoară, despre ILIADA lui Homer, că cine o citeşte ca pe o povestire istorică, găseşte în ea ficțiune, și în schimb, cine o citește ca pe o legendă, află în ea istorie (Arnold J. Toynbee).
          Sofistic vorbind, dacă privim lucurile din acest unghi, toate cărțile de istorie ar semăna cu ILIADA, deoarece ele nu vor putea niciodată să elimine în întregime ficțiunea.
          Simplul fapt de a alege, de a ordona şi de a prezenta lucrurile constituie o tehnică ce aparține de domeniu ficțiunii.
          Acelaşi lucru se întâmplă şi-n critica literară.


Nici aici, granița dintre real ṣi imaginar nu va fi trasă niciodată, pentru că el, criticul literar, el, omul cerebral porneşte de la ceva pe care-l suceşte, îl gândeşte ṣi-l interpretează prin toți porii lui, prin toate simțurile lui, prin toate criteriile lui estetice, dacă le are, și cu siguranță că le are, trăgând concluziile de valoare, apreciind sau blamând, înălțând sau coborând trecând producția literară în cauză prin acel "univers literar personal" al criticului literar care, în fond, nu este altceva decât un instrument al exegezei literare care te duce undeva și te întoarce de undeva, dându-ți acei fiori ai îngrijorării estetice, care îngrijorare, la fel ca o descindere imaginară în universul creativ al unui autor, prin opera acestuia, prin cartea luată în discuție, îți dă ceva de făcut, te trimite într-o direcție sau alta, fără a te duce nicăieri, pentru că, până la urmă, te întoarce mereu la sursa de la care ai plecat.
          Tind să cred și să intru în acest joc al ficțiunii descinderii în universul literar personal al doamnei Gabriela Dimitriu, asumându-mi și iminentele riscuri de rigoare, deoarece este destul de dificil să faci critică literară unei cărți de critică literară, cazul în speță, cartea doamnei Gabriela Dimitriu, UNIVERS LITERAR PERSONAL, Editura eCREATOR din Baia Mare, 2025, Colecția CRITICĂ, prma carte de critică literară a autoarei.
          Gabriela Dimitriu s-a născut în localitatea Adjud, județul Vrancea (14 aprilie 1967), copilăria și adolescența petrecând-o în Țibucanii de Jos, județul Neamț, actualmente stabilită-n oraşul Carei, județul Satu Mare.
          A colaborat și colaborează la multe reviste literare şi de cultură ale momentului, cu studii de referință, recenzii și cronici literare la diferite cărți ṣi autori contemporani, precum și-n felurite antologii, obținând premii și mențiuni la festivaluri și concursuri.
          Debutul în volum este marcat de apariția romanului TRECUTUL, LABIRINTUL VISELOR, Editura INSPIRESCU, 2021, urmând apoi romanul SUB TALPA DESTINULUI, Editura GEORGE COŞBUC, Bistrița, 2023 (carte căreia i-am scris recenzia) și publicarea pe AMAZON, 26 septembrie 2023, a romanului EL SELLO DE MARTES, 13 - DESTINO IMPLACABLE (SUB TALPA DESTINULUI), traducere în limba spaniolă de scriitoarea Ana Vacarasu.
          Doamna Gabriela Dimitriu, romancier şi critic literar, a scris și cronici de carte, referințe critice, prefețe și posfețe, la multe dintre cărțile editate în ultima vreme de editura eCREATOR din Baia Mare, printre care se află și  câteva cronici scrise unora dintre cărțile mele.
          Cartea de față, UNIVERS LITERAR PERSONAL, cupride un număr de 19 recenzii și studii critice la cărți și autori diferiți, publicate-n reviste literare și strânse acum, iată, în prezentul volum de critică, carte de debut a autoarei în critica literară, și care face obiectul discuției noastre, deschizându-se cu cronica romanului ANETA, scris de Lucian Domşa din Aiud, simbolic intintulată SATUL ROMÂNESC, DINCOLO DE AMINTIRILE PERINDATE-N INIMILE NOASTRE, şi încheindu-se cu LABIRINTUL SUFLETULUI, în poemele Anei Vacarasu.
          Criticul literar Gabriela Dimitriu scrie aşadar aici, o carte tulburătoare, o adevărată mărturie, care pune întrebări fără să întrebe.
          Viziunea creatoare a autoarei vine să cizeleze, cu mult tact şi tâlc, autori şi scrieri dintr-o vastă paletă artistico-creativă, înregimentându-i pe fiecare, cu multă pricepere și disciplină, într-un contingent, din care va fi greu de evadat.
          Aparent, ele, cronicile doamnei Gabriela Dimitriu, ne pot duce cu gândul la imaginea unor referințe critice deosebit de reușite pe marginea cărților şi personalităților literare, pe marginea orientărilor estetice şi a problemelor litigioase din ele.
          Conţinutul lor este însă unic şi adânc, dându-ne ocazia să întrezărim o mare coerență ideatică ce stă la baza unui sistem clar de apreciere artistică, al autoarei UNIVERSULUI LITERAR PERSONAL, sistem dedus dintr-o experiență nemijlocită cu faptele de imagiație.
          Aspectul divers al celor 19 cronici literare prinse-ntre coperțile UNIVERSULUI... nu ne poate înşela asupra unor linii de mare forță intelectuală care traversează substratul cărții, unindu-i înțelesurile și făcând-o detectabilă la modul superior.
          Cărturarul - romancier și critic literar, Gabriela Dimitriu - verifică pulsul valorilor cu o devotațiune supravegheată, nefăcând altceva decât să se autoverifice permanent, punându-se mereu în raport cu operele literare trecute prin vizorul său critic, din nevoia de a-şi stabili, pe undeva, parametrii propriului său eu, şi asfel, cunoscându-i pe alții, autoarea se determină pe sine.
          Apoi, se observă pe tot parcursul cărții, în cuprinsul considerațiilor pe care Gabriela Dimitriu le face asupra căților și autorilor, luate şi luați în discuție, un stil detaşat în abordarea lucrurilor, siguranță, precum și propuneri novatoare în materiei de artă.
          La urma urmei, critica literară este o ştiință, dar şi o artă în care criticul literar, asimilând literatura şi trecând-o prin propriul lui angrenaj de evaluator, format din metode, procedee, trăiri şi interpretări personale, ajunge în cele din urmă la constituirea unui sistem critico-estetic propriu.
          Tind să cred, şi cred că talentata și productiva romancieră şi critic literar, Gabriela Dimitriu se încadrează perfect în acest tipar al criticii textuale moderne.