Dualitatea albului - Reflecție de Lidia Popa

"Albul meu și albul tău

Ioan Romeo Roșiianu

Albul meu e alb cu voia mea
albul tău e alb că ninge iară
lângă mine n-ai să fii o stea
lângă mine ești o nouă fiară

albul meu lucește că-i frumos
albul tău miresme nu mai are
albul meu e înger maiestuos
albul tău doar aripi de ninsoare

albul meu e mijloc de înalt
albul tău e mijloc de genune
după alb și cerurile scald
amintiri prin margine de lume

albul meu e alb cu tot dichisul
albul tău e alb că e curat
albul meu e pururea ne-nvinsul
albul tău e veșnic vinovat

albul meu e alb ca dimineața
albul tău e înserare mută
albul meu e cântecul și viața
albul tău sfârșitul și-l ascultă

albul meu e alb că albă-i zarea
albul tău e alb ca de sfârșit
albul meu iubește înstelarea
albul tău e-n lacrimă prăjit

albul meu e o poveste spusă
albul tău ecouri nu mai are
albul meu e ultima redută
albul tău nici margini nu mai are."

Poezia „Albul meu și albul tău” de Ioan Romeo Roșiianu oferă o reflecție profundă asupra dualității albului, simbol al purității și al contradicției. Albul, în acest context, este o metaforă a percepției noastre subiective asupra realității, emoțiilor și experiențele personale.

Alb ca puritatea și controlul

„Albul meu e alb cu voia mea” reflectă ideea că albul poate fi un act de voință, o emanație controlată și intenționată a sinelui. Acest alb este strălucitor, frumos și maiestuos, reprezentând puritatea interioară, grația și aspirația divină.

Alb ca natura și inevitabilitatea

„Albul tău e alb că ninge iară” introduce natura inevitabil a albului care este dincolo de controlul uman, precum zăpada care cade fără voia noastră. Acest alb nu are parfum, este rece, trecător și uneori vinovat, reprezentând natura și realitatea care ni se impune.

Verticalitatea existenței

"Albul meu e mijloc de înalt, albul tău și mijloc de genune" sugerează o dihotomie între elevație și coborâre. Albul personal este asociat cu aspirația și creșterea spirituală, în timp ce albul altora este legat de abis, pierdere și disperare. Această dualitate explorează modul în care aceeași condiție (albul) poate duce la rezultate opuse, bazate pe perspectiva individuală.

Lumina și întunericul

„Albul meu e alb ca dimineața, albul tău e înserare mută” înfățișează albul ca simbol al luminii dimineții, al noului început și al vieții, în timp ce albul celuilalt este un apus tăcut, un sfârșit. Aici, albul devine o metaforă a ciclului vieții, zi și noapte, naștere și moarte.

Alb ca Memoria și Uitarea

„Albul meu e o poste spusă, albul tău ecouri nu mai are” evidențiază cât de albul poate fi o poveste plină de viață și sens, în timp ce albul celuilalt este fără ecou, uitat. Acest contrast sugerează că memoria și uitarea sunt două fețe ale aceleiași monede, influențate de experiența și percepția noastră.

Tema albului din poezia lui Romeo Ioan Roșiianu reflectă o complexitate de emoții și semnificații care depășesc simpla aparență. Albul devine un simbol polisemic care îmbrățișează puritatea și corupția, controlul și inevitabilitatea, aspirația și căderea, lumina și întunericul, memoria și uitarea. Prin această reflecție, înțelegem mai bine natura subiectivă a experiențelor noastre și modul în care aceleași condiții pot fi trăite în moduri dramatic diferite. Prin urmare, albul nu este doar o culoare, ci o reflectare a sufletelor noastre și a vieții noastre.