TRĂIRI ŞI FRĂMÂNTĂRI LIRICE APROAPE DE APUS

          Semnalăm cu mult interes și cu mare bucurie o nouă apariție editorială a poetei năsăudene Claudia Talpoş, cu volumul APROAPE DE APUS, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2025, Colecția POESIS, a treia carte de poezie a dânsei, după debutul autoarei din anul 2020 cu volumul de versuri DULCE AMĂRUI REGRET, urmat apoi de un alt volum de poezie, ULTIMUL ZVON DIN ANOTIMP, 2022, la aceeaşi editură băimăreană, eCREATOR, volum căruia am avut onoarea, la vremea respectivă, să-i scriu prefața.
          Pe poeta frumoaselor meleaguri  bistrițene, din județul Bistrița - Năsăud, județ care, tot atât de bine putea fi numit județul Rebreanu - Coşbuc, am avut bucuria de a o cunoaştere personal cu ocazia celei de-a XII-a ediții a Festivalului (Inter)Național de Literatură, desfășurat în Baia Mare, 6-7 august, 2022, sub egida Editurii eCREATOR, unde am ascultat-o recitând câteva poezii din primul dânsei volum, şi unde, într-una din pauze, a venit la mine cu volumul meu de istorie şi critică literară, DOUĂ DESTINE, Editura eCREATOR, 2O22, solicitându-mi o dedicație, pe care i-am acordat-o cu mare plăcere.

          Chiar dacă cunoaştem puține date despre poeta Claudia Talpoş, neavând la dispoziție Fişa de Autor a dânsei, ştiind doar că s-a născut la data de 17 martie 1954, în județul Bistrița - Năsăud și că locuieşte în oraşul Năsăud, un oraș plin de cultură şi literatură, cunoaştem însă faptul că autoarea și-a mărturisit oarecum, crezul și aspirațiile poetice în primul său volum de versuri, DULCE AMĂRUI REGRET, 2020, aspirații care au continuat apoi prin varietatea sinceră a unei meditații complexe în cel de-al doilea volum de versuri, ULTIMUL ZVON DIN ANOTIMP, 2022, în care lirismul dânsei atinge, atât nostalgia timpului trecut, cât şi această dulce amăruie melancolie a prezentului, din care nu lipseşte, pe undeva, un anumit regret, cel al trăirilor şi al arderilor în sine şi pentru sine.
          Registrul liric al creațiilor doamnei Claudia Talpoş se derulează în aceleaşi nuanțe și-n volumul de față, simbolic intitulat APROAPE DE APUS, volum în care axa trăirilor şi meditațiilor eului poetic continuă în aceeaşi notă poetică, vizând, pe lângă anotimpul maturității poetice din volumul al doilea, anotimp în care viața, raportată la noțiunea de timp, îşi are şi ea împlinirile sau neajunsurile ei, acum când trăirile şi frământările eului poetic se apropie din ce în ce mai mult de inevitabilul "apus", în volumul al treilea de versuri, (APROAPE DE APUS), unde el, eul poetic tânjeşte în continuare şi după acea stare  independentă a libertății, libertate față de tot ce se află şi se-ntâmplă în jur, libertate față de sine şi prin sine, dar şi după dorința secretă de socializare, de coexistență cu cei din jur, toate acestea, având drept suport viața însăşi, o libertate care-şi are prețul ei, visurile ei, mereu altele, visuri multe, prin care eul poetic trăieşte şi simte, de data aceasta, nu cu discreție, ci cu destăinuire sinceră, matură şi responsabilă, în mijlocul naturii, prietenă şi confidentă, în acelaşi timp.            "Mă simt liberă / Când marea este în față, / Distanța-i mică, de-o zi, / Rătăcind cu visele-n plasă. // Mă simt liberă, / Când dorul prinde aripi! / Când dimineața vine / Şi soarele răsare!(LIBERTATE).
          Acum, eul poetic se simte cu adevărat liber, dimineața când soarele răsare şi-ncepe o nouă zi, privind şi admirând nemărginitul, care este totuşi mărginit atunci când dorul prinde aripi, dorul de multe alte doruri nostalgice pe care le-a trăit sau nu le-a trăit încă suficient.
          Tot acum, eul liric nu mai plânge, sau poate plânge doar în tăcere, aflând în fond importanța căutărilor şi vrerilor sale: "Nu plâng decât în tăceri. / Important pentru mine este, / Ce caut, nu ce-am găsit ieri! / Zbor uşor cu aripi grele, / Chiar poate-i şi o povară, // Omul liber pe dinafară! / Şi-o distanță tot amară!"(Idem, LIBERTATE).
          Cu toate acestea, zborul prin libertate, care pare-a fi privit din exterior, drept un zbor uşor, este în fond, în sufletul eului poetic, un zbor pe mai departe dificil, un zbor "cu aripi grele", poate chiar "o povară", şi nici nu se poate altcumva într-un suflet poetic chinuit şi zbuciumat, care tânjeşte spre înalturi şi care-şi pune întrebări retorice, fără de răspuns, întrebări care pulsează mereu în jurul noțiunii de "dor", atât de complexă şi de nesaturată în nuanțe, întrebându-se: "De ce dorul prinde viață? / De ce rătăcesc mereu? / Şi există o distanță, / Când am marea-n față, eu?"(Ibidem, LIBERTATE).
          Cu siguranță, libertatea despre care face vorbire eul poetic aici vizează, nu atât libertarea socială după care tânjeşte din când în când fiecare dintre noi în anumite monente ale vieții, cu atât mai mult în apropierea "apusului", cât libertatea creației artistice, după care orice creator de artă, de frumos, aleargă necontenit în ideea de a atinge idealul poetic.
          Eul liric ştie însă că idealul nu poate fi ajuns niciodată, acesta nestând pe loc, pretențiile, doleanțele şi standardele lirice fiind mereu altele, motiv pentru care ştie să aştepte, cu calm şi cu alinare, clipa/clipele în care: "Valul mării mă ajunge / Pe nisipul mişcător, / Miliardele-i de fire, / Ce îngroapă al meu dor. / Ce aduce valul mării / Sufletul să ți-l încarci / De frumos şi de iubire, / Uitând florile de maci? / Tot privind în zarea largă /Suspinând sau chiar zâmbeşti! / Aşteaptă să treacă valul, / Rămânând aşa cum eşti!"(AŞTEPTARE).
          Poetul/poeta aşteaptă, dar în acelaşi timp şi caută, caută mereu "...izvor / De apă vie" şi multă bucurie, convinsă fiind, că-n sufletu-i singuratic, în sufletul creatorului de frumos, trăiesc împreună "Și rază și putere! / Bobi de lumină / Picuri de lacrimi", care "Cad neîncetat / Pe vatra de patimi "(CĂUTARE).
          În asemenea momente, "Zorile sunt / Clipă de prisos", în timp ce "Un văl nepătruns / În miez de noapte", cade peste fruntea îngândurată a eului poetic, făcându-l să se-nchine luminii de lună "în şoapte", în clipele-n care "Ard candele aurii" şi-n jur "E beznă şi pustiu"(Idem, CĂUTARE).
         Fiorul liric al cărții se desfăşoară, se simte şi se manifestă la fel de divers, din punct de vedere tematic, ca şi-n primele două cărți ale autoarei, asemenea şi stilul exprimării artistice rămânând acelaşi, al unui modernism temperat cu uşoare nuanțe neoclasice, un stil care se potriveşte de minune cu demersul liric al poetei, un stil care pare a fi deja stabilizat la nivelul substanței poetice a cărții, nemaiîntâlnind alte căutări, un stil în care Claudia Talpoş verifică cu uşurință, fără concepte prestabilite, reușind să exprime la modul alert, toate pornirile şi trăirile dânsei, adânc zbuciumate, de multe ori, mereu incerte şi nesigure.
          Poemele doamnei Claudia Talpoş îşi au complexitatea lor plină de maturitate creativă şi de încărcătură filosofică în acelaşi timp, fiind rezultatul unui condei care tuşează deja cu precizie, în versuri scurte şi sacadate, frământările, incertitudinile, întrebările şi doleanțele unui suflet problematizat, exprimate liric la persoana întâi, complexitate care tinde spre stabilitate, care stabilitate devine cerință intimă şi profundă ce trebuie să apară la un moment dat în sufletul omului creator, stabilitate  care nu poate fi obținută în chip mulțumitor, decât prin considerarea lucrurilor deja înfăptuite.