Redenția prin Cuvânt: În memoriam Ioan-Romeo Roșiianu (1969–2025)

Biografiile oamenilor mari nu sunt „linii drepte”, trasate în laboratoare sterile de moralitate. Uneori, cele mai profunde spirite se nasc din coliziunea cu propriile prăpăstii. Valoarea unui om nu se măsoară prin absența greșelii, dar prin uriașa forță de a se ridica, de a se reinventa și de a dărui celorlalți. Poetul și ziaristul Ioan-Romeo Roșiianu (1969–2025), plecat dintre noi pe 3 noiembrie (la doar 56 de ani), a fost definiția vie a acestei metamorfoze.

Poet vulcanic, jurnalist de o dârzenie rară și mentor pentru generații întregi, el lasă în cultura Maramureșului și a țării un gol imposibil de umplut. Pentru noi, Redacția Jurnalului Bucureștiului, comemorarea lui la un an de la dispariție nu este doar o datorie profesională, dar și o confesiune, strâns legată de colaborarea pe care am avut-o între anii 2011 și 2017, cu redacția Ziarului Necenzurat (avându-l ca șef pe Ioan-Romeo Roșiianu, aflat atunci în momentele sale de maximă efervescență publicistică, când spiritul său de luptător nu accepta jumătăți de măsură, iar redacția devenise o adevărată școală de caractere și condeie).

Un portret onest al lui Ioan-Romeo Roșiianu nu poate ocoli perioada sa cea mai controversată, pe care el însuși nu a ascuns-o, ci a integrat-o poetic în destinul său ca o rană asumată. Născut în sudul țării, la Roșiorii de Vede, destinul l-a purtat spre nord, unde tinerețea i-a fost marcată de o prăbușire brutală: condamnarea și încarcerarea sa în Penitenciarul din Baia Mare între anii 1989 și 1993 (conform unui articol detaliat publicat în „Graiul Maramureșului” nr. 3-4 iulie 1993, de către Lt. col. Emil Bote, fost șef serviciu al IPJ Maramureș). Acei patru ani petrecuți în izolarea detenției (inclusiv în perioada anilor „fierbinți” ai Revoluției Române) ar fi putut frânge definitiv un om. Pentru el, însă, acea perioadă a reprezentat un purgatoriu. Dincolo de zidurile aspre, Ioan-Romeo Roșiianu a descoperit că libertatea interioară nu poate fi încătușată dacă deții cheia cuvântului. Reabilitarea sa ulterioară nu a fost doar una juridică sau socială, dar și una profund spirituală - o adevărată evadare prin cultură. Imediat după eliberare, în 1994, debuta editorial cu volumul „Unghi al durerii”, un titlu care sintetiza perfect trauma și transcenderea ei prin poezie. Din acel moment, cel care intrase în penitenciar ca un tânăr rătăcit a ieșit purtând mantia unui viitor om de litere.

În perioada 2008–2017, brandul Necenzurat a atins o bornă de aur a jurnalismului de investigație prin deschiderea unei punți internaționale unice. Aceasta s-a datorat colaborării strânse cu prof. univ. dr. Thomas Csinta, o personalitate franco-română complexă de la Paris (atașat de presă în Franța al Poliției Capitalei și al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului – Națiunile Unite), cu care Ioan-Romeo Roșiianu a întreținut relații apropiate și s-a întâlnit în repetate rânduri. Investigațiile criminologice de anvergură transfrontalieră realizate de Thomas Csinta și publicate în paginile Ziarului Necenzurat au fost extrem de prețuite de Ioan-Romeo Roșiianu. Printre acestea se numără:

• Celebrele analize judiciare pe faimoasele dosare criminale de mare anvergură considerate „erori judiciare oficioase” (cazurile Seznec, Agnelet-Le Roux, Ranucci, Tangorre etc.), semnalate și în presa franceză;
• Amplele studii de specialitate despre mediul carceral francez („În umbra vieții”), care abordează marea criminalitate franceză organizată și marile dosare criminale de „sânge”;
• Cea mai mare catastrofă industrială postbelică din Franța (explozia turnurilor gemene AZF de la Toulouse);
• Congresele internaționale ale organizației ECPM (Împreună contra pedepsei cu Moartea), inclusiv cel de la Kuala Lumpur (Malaezia), în care, în cadrul unor lucrări de specialitate, Thomas Csinta ia apărarea celor 3 cetățeni români condamnați la moarte (Ionuț-Alexandru Gologan, Daniel-Ionuț Țurcan și Marian-Laurențiu Peity) și a unui francez (Serge-Areski Atlaoui);
• Articole de investigație jurnalistică legate de Compania de asigurări „Astra”, implicată într-o serie de abuzuri și infracțiuni care au contribuit la prăbușirea clanului de tip mafiot al omului de afaceri Dan-Grigore Adamescu etc.

Romeo înțelegea valoarea imensă a acestor materiale redactate la granița dintre jurnalismul judiciar riguros și cercetarea științifică. Ele au propulsat publicația dincolo de granițele unui ziar local, aducându-i lui Roșiianu și întregii redacții un prestigiu academic și profesional deosebit în bresla presei de investigație. Această colaborare istorică a durat până în 2017, când Thomas Csinta a fost chemat de către Nick Iliescu la Jurnalul Bucureștiului (al cărui redactor-șef a fost), o revistă culturală și de cercetare de elită unde, din 2019 (după decesul neașteptat al lui Iliescu), a preluat integral conducerea și direcția editorială. Chiar și după această mutare, respectul profesional reciproc dintre Roșiianu și Csinta a rămas o constantă a peisajului publicistic românesc.

Stabilit definitiv în Baia Mare, Ioan-Romeo Roșiianu a intrat în arena presei cu o energie de nestăvilit. Îi plăcea adevărul tăios, fapt care l-a dus adesea în conflicte deschise cu autoritățile vremii. Însă cea mai mare realizare a sa nu a fost războiul cu sistemul, ci darul de a construi echipe și de a modela oameni. Te arunca în vâltoarea evenimentelor, dar îți și păzea spatele. Avea un fler nativ în a mirosi talentul brut și o generozitate rară de a-și pune timpul și resursele la dispoziția celor aflați la început de drum. Ulterior, prin proiectele pe care le-a clădit, el a mutat acest spirit de mentorat din zona jurnalismului pur în cea a literaturii prin intermediul eCreator (editură, revistă și cenaclu) - unde a coordonat sute de cărți și a publicat zeci de antologii, devenind o rampă de lansare pentru poeții tineri, scria prefețe, postfețe, corecta manuscrise nopți la rând și organiza festivaluri unde tinerii talentați stăteau la aceeași masă cu autoritățile consacrate ale literaturii.

Ioan-Romeo Roșiianu a trăit cu o intensitate care părea să-i prevestească sfârșitul prematur. A publicat peste 20 de volume de versuri, a lăsat în urmă dicționare, eseuri și mii de articole de presă. Ultima sa bătălie, purtată de pe patul de spital în toamna anului 2025, a fost tot pentru presă, transmițându-le colegilor mesaje de susținere pentru libertatea de exprimare. A fost un om complex, cu lumini orbitoare și umbre adânci, dar Maramureșul cultural îi datorează o mare parte din efervescența sa modernă. Generațiile de ziariști și poeți pe care i-a format sunt mărturia vie că amprenta sa rămâne neștearsă. Să-i fie somnul lin și amintirea binecuvântată!

Galerie foto: Ioan-Romeo Roșiianu alături de dr. Thomas Csinta