(9) INVENȚIA ȘI SURSELE EI

Astfel, invenția, prima parte sau primul element al unui poem sau al unei picturi neoclasice, implică venerarea și utilizarea modelelor Antichității, a subiectului literar și adaptarea acestei materii după loc, timp și circumstanță, ca și compoziția în sensul mai restrâns de tipar formal plăcut. "Printre particularitățile acestei arte, subiectul și planul ar trebui să ocupe primul loc, deoarece ele sunt, ca să zicem așa, cea dintâi producție a spiritului, iar planul într-un poem este ceea ce se numește ordonare într-o pictură. Doar marii pictori sunt capabili de un plan măreț în lucrările lor, precum un Rafael, un Giulio Romano, un Poussin, și numai marii poeți sunt capabili de un subiect măreț în poezia lor" (Rapin, op. cit. pp. 26, 27, XIX).

Modificarea definiției invenției și rolul influenței italiene în acest sens devin încă mai evidente când acest plan, luat din surse antice și remodelat, este identic cu verosimilitatea sau imitația naturii. Este tot una să selectezi în chip adecvat din depozitul antic de forme sculptate sau povestiri mitologice și să alegi în mod judicios cele mai frumoase dintre formele naturii, ambele operații constituind prima și cea mai însemnată parte a metodei artistice sau aderării la regulă. Tocmai atunci, fondatorii filosofiei moderne afirmau că imaginația creatoare a artistului deformează natura. Imaginația, spune Bacon, "depășește măsura naturii, alăturând după placul ei lucruri care în natură nu s-ar fi împreunat niciodată și introducând lucruri care în natură n-ar fi ajuns niciodată să treacă" și făcând astfel "căsătorii și divorțuri nelegiuite între lucruri". În vreme ce Bacon făcea afirmația aceasta, Boileau spunea: "Nimic nu-i frumos decât adevărul". Și curând, Pope avea să le adreseze poeților acest îndemn:

"Urmați natura-ntâi și-al ei model
Vă-nchege judecata drept, la fel.
Natura fără greș, lucind divină,
E-universala, veșnică lumină".
(Pope, An Essay on Criticism, I, vv. 68-72)

Regulile artei poetice, primele principii ale metodei sunt, spune el, "tot natură, dar natură sistematizată". Rapin folosise aproape aceleași cuvinte înaintea lui: "Afirm că luând bine seama la aceste reguli vom constata că sunt făcute numai ca să reducă natura la metodă, să o urmărească pas cu pas și să nu-i îngăduie nici cea mai mică intenție de a ne scăpa din mâini. Numai prin aceste reguli este menținută în ficțiune verosimilitatea, care este sufletul poeziei". Chiar înainte de instaurarea epocii rațiunii, La Gaulle scria în prefața la tragedia SAUL (1572), următoarele: "În concluzie, nu am ticluit aici istorisiri fabuloase despre nebunia unui Athanasie, unui Hercule, unui Roland, ci înfățișez istorii pe care le-a dictat însuși adevărul și care-și poartă pe frunte permisul de liberă trecere". Accentul pus pe însemnătatea adevărului pentru poet apare mereu în dictoane ca acestea: "Comorile poeziei nu pot fi mai bine puse altundeva decât pe veșmântul Adevărului". "Adevăratul meșteșugar nu va fugi de natură, ca și când s-ar speria de ea, nici nu se va abate de la viața și chipul adevărului". "Tocmai de verosimilitate trebuie să aibă grijă poetul".