Afrodita Cionchin ne semnalază apariția numărului 9, pe septembrie 2015, anul V de apariție a revistei on-line www.orizonturiculturale.ro cu subiecte la fel de interesante, ca și în edițiile anterioare, despre lumea culturală italo-română. Reamintim că revista are și o componentă de diplomație publică ea find o punte între cele două culturi.

Din ediția în limba română reținem câteva titluri:

Dinu Flămând: „De la Petrarca la Montale, marea poezie vine din trecut"

La „Invitaţii Smarandei Bratu Elian" îl avem în această lună pe Dinu Flămând, cunoscut poet, eseist şi critic literar, unul dintre importanţii noştri traducători de poezie. Membru fondator al cenaclului şi revistei „Echinox" care, la sfârşitul secolului trecut, marchează una dintre cele mai importante mişcări literare din România, Dinu Flămând a fost şi un prieten apropiat al marelui italienist Marian Papahagi. Despre această experienţă culturală, despre opera de traducere poetică, dar şi despre legăturile sale cu poezia şi cultura italiană ne vorbeşte pe larg în acest interviu.

Nota traducătorului, indiciu al diversităţii. Despre etica traducerii

Prin colaborarea cu revista „tradurre. pratiche teorie strumenti", prezentăm cititorilor un articol de Gaetano Chiurazzi despre nota traducătorului şi etica traducerii: Traducătorii - a căror operă este în mod nedrept depreciată la nivel profesional, tocmai pentru că nu i se înţelege adevărata funcţie etică şi socială - sunt nişte „apărători ai diferenţei": sunt aşa tocmai pentru că vorbesc mai multe limbi şi sunt de aceea capabili să înţeleagă diferenţa pe care monolingvul nu este în stare s-o înţeleagă. Dacă există aşadar o etică a traducerii, aceasta este etica de la care se învaţă respectul diferenţei.

„Miorița" de Emil Rațiu sau Victoria lui Abel

Emil Rațiu, prin romanul Miorița (Editura Europeană 2013), recontextualizează și transferă acest mit fondator în care și-a petrecut copilăria, în actualitatea autohtonă și internațională dintre anii nouăzeci și două mii, lansând o nouă, fascinantă interpretare originală. Prin gura unui profesor calabrez, romancierul subliniază spiritul pitagoreic concentrat în balada Miorița, căci ce altceva era „nunta de proporții cosmice invocată de protagonist decât o reflexie a armoniei creației, a vieții și a morții, a participării la ea a celor cinci planete cunoscute atunci". Recenzie de Geo Vasile.

De-ale Sonetiștilor, italieni şi francezi

Anca-Domnica Ilea ne propune o incursiune comparativă în spaţiul sonetului italian şi francez, oprindu-se asupra unor nume reprezentative precum Cecco Angiolieri, poet predestinat parcă să stea călare între serafismul şi burlescul epocii sale, Michelangelo Buonarroti, cam prea grabnic expediat în banca rimătorilor post-petrarchişti, ori Mallarmé. Barocul italian, cu al său concetto, marcase big-bang-ul, proliferarea în lanţ a constelaţiilor de simboluri; modernul francez însă e maestrul cuvântului minimal cu conţinut maximal: două tehnici opuse ce par a fi dus la un acelaşi ermetism.

Biblioteca Orizonturi: Timişoara. 15 fondatori ai artei contemporane

Publicăm, în Biblioteca Orizonturi, albumul Timişoara. 15 fondatori ai artei contemporane, studiu introductiv de Coriolan Babeţi, concepţie, documentare şi selecţia materialului de Sorina Jecza, Ed. Fundaţiei Interart Triade, 2009. Albumul aduce laolaltă generaţia de aur a artei plastice timişorene: pictorii Diodor Dure, Simion Lucaciu, Constantin Flondor, Gabriel Popa, Leon Vreme, Adalbert Luca, Romul Nuţiu, Molnar Zoltan şi Ştefan Bertalan, sculptorii Victor Gaga şi Petru Jecza, graficienii Lidia Ciolac, Xenia Eraclide Vreme şi Eugenia Dumitraşcu, ca şi artistul decorator Magda Ziman.

Lectura lui Dante. Mantaua ipocriziei (Infern XXIII)

Laszlo Alexandru continuă „Lectura lui Dante" prin Cântul al XXIII-lea al Infernului, în care Dante şi Virgiliu, scăpaţi de escorta dracilor scandalagii, înaintează în linişte, încolonaţi ca franciscanii.. „După agitaţia foarte puternică din cele două cânturi precedente, ilustrată prin mişcarea şi confruntarea de mulţimi, începutul cîntului al XXIII-lea propune tema tăcerii şi a meditaţiei. Înaintarea lentă a celor doi poeţi se reflectă şi în măsura ritmică a primului vers, în timp ce comparaţia cu fraţii minoriţi sugerează atmosfera claustrală ce va caracteriza bolgia ipocriţilor" (Malagoli).

Cinemateca de aur: „Nostalghia" lui Tarkovski sau înstrăinarea de sine

Marian Rădulescu ne readuce în atenţie Nostalghia (1983) lui Tarkovski, film laureat cu Premiul Criticii Internaţionale, Premiul Juriului Ecumenic şi Premiul pentru Regie ex-equo la Cannes. Proiect început în Rusia (împreună cu prietenul italian, scenaristul Tonino Guerra, colaborator constant al lui Fellini, Antonioni şi Francesco Rosi) şi încheiat în occident, unde regizorul avea să se stabilească, după terminarea filmărilor, Nostalghia reprezintă o meditaţie asupra „omului recent" şi a civilizaţiei moderne dominate de materialism, de pierderea credinţei şi a respectului faţă de natură.

Revista este înregistrată în Italia, ISSN 2240-9645 www.orizzonticulturali.it

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=18949:ce-putei-citi-in-numrul-pe-septembrie-al-revistei-orizonturi-culturale-italo-romane&catid=49:cultura--culte&Itemid=74