Despre Ioan Slavici, întemeietorul , 90 de ani de la moarte

În anul 1882, în „Românul”  Nicolae Xenopol scrie că  nuvelele lui Slavici reprezintă un pas serios făcut pentru întemeierea nuvelei și romanului nostru  național. În drumul de la Arad către zona Codru-Moma, din fostul comitat al Zarandului, dacă ajungi în Șiria privirea îți este atrasă de un zid, niște statuiete apoi cîteva trepte către o clădire. Aici este muzeul memorial într-un fost conac al familiei grofului Bohus, maghiar cu origini  slovace.
         Se scrie că această clădire a fost donată comunității de către proprietar care a fost coleg de școală cu Slavici.

„ Din sus de sat locurile sunt sădite cu vii, și mai sus coasta e acoperită cu tîrși, pe culmea plaiului se vede marginea pădurilor, iar într-un vîrf ieșit înspre cîmpie, cel mai înalt dintre toate se ridică zidurile părăsite ale vilagășului, o cetate veche,

de unde ochiul străbate toată cîmpia, cît străbate zarea de lumină.” ( Ioan Slavici).  Cetatea vilagoșului sau cetatea de lumină există de prin secolul al XIII-lea, astăzi o ruină. Circulă și multe legende despre ea cum că ar comunica prin tunel cu cetatea Dezna. George Călinescu, cel care în compendiul Istoriei literaturii române (pag. 180, ediția din 1968,editura pentru literatură) îl face sucit dar opera sa o considera remarcabilă, simte nevoia să cunoască locurile de baștină ale scriitorului:  ” Femeile, mai ales au un accent moale și spiritual, aproape moldovenesc, o maliție blajină și obiceiul de a spune confidențial la ureche, bătîndu-te cu mîna în piept.” Un fost profesor la Șiria, la școala de surdo-muți               
         povestea că statuia ce-l reprezintă pe Slavici s-a realizat prin ajustarea uneia care ar fi fost al marelui conducător al popoarelor. Economia de material, respectiv de bronz se practica în toate timpurile. De altfel și după 1916 Slavici a fost un filogerman fapt pentru care a avut de suferit. Oare nu tot el ar fi spus că soarele pentru români de la București răsare ?
         Generației mele i-a rămas în memorie imaginea lui Lică Sămădău din Moara cu noroc, tot în vremea adolescenței am văzut și  filmul. Cum îl caracterizează auto-
         rul : „ Lică, un om ca de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprîncenele dese și împreunate la mijloc.
         Lică era  porcar însă dintre cei ce poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin, cu codoriștea de os împodobit cu flori tăiate și cu ghintulețe de aur. ” Lică era protejat de un grof care deținea turmele de porci peste care făcea socoteala. Se povestește că și din satul meu ar fi fost cineva boitar la turmele lui Lică. Am răsfoit cîteva numere vechi din Magazin istoric unde scrie despre lotrii Zărandului. La Curtea din Viena se cam știa de bravurile vitejilor de teapa Sămădăului. Fărădelegile lor se întindeau pînă către zona Codru- Moma: Susani, Neagra, Nădălbești, Slatina, Minead, Ignești.
 
         Ar fi fost șapte lotri.  De la curtea din Viena s-a poruncit să se termine cu aceștia care turburau liniștea domeniului. Poliția imperială a transmis porunca mai departe. Atunci s-au auzit șapte împușcături după care s-a făcut liniște în Țara  Zărandului
                                                                                      
         Lică „ trebuie să fie un om rău și primejdios”, zicea în sinea sa Ana de la cîrciumă  dar ea simțea tragere de inimă către Lică pentru că soarta soțului său Ghiță depindea de el, om care plătea totdeauna și mai mult decît consuma.
         Ioan Slavici ( 1948 – 1925) este fiul unui  meșter cojocar, al doilea dintre cei cinci copii ai săi. Urmează clasele  primare la școala ortodoxă din sat, citește cărți de modă în zonă: Esopia și Alexandria. La Arad  se înscrie la  liceul maghiar apoi devine elev vreme de doi ani la liceul piarist, de limbă germană din Timișoara. Revine la liceul din Arad după care își susține examenul de bacalaureat la Satu Mare
         în anul  1868 și nu la Oradea Mare, cum greșit s-a transcris în lucrarea Magdalenei Popescu (Slavici, ed. Cartea Românească, 1977, pag 345). După examenul de bacalaureat vreme de șase săptămîni vizitează zona după cum îl trăgea inima. “ Am trecut atunci pe la Baia Mare și pe la Baia Sprie, la Capnic ( Cavnic), de acolo peste Rotunda la Strîmbu, apoi pe la Mogoaje și pe la Lăpuș la băile de la  Stoiceni unde am petrecut cîteva zile. La Dej m-am oprit o zi. La Gherla, unde își ținea – din întîmplare - < Asociațiunea > ședințele, am stat două zile, tot așa la Cluj, de unde am trecut la Turda, apoi prin valea Arieșului la Ofenbaia, la Roșia, pe la Detunata la Buciumi și la Abrud, iar de acolo-n valea Crișului Alb, pe drumul știut, la Șiria.” Se înscrie la drept la Budapesta apoi la Viena. Cum de s-a ajuns ca Slavici să fie înmormîntat azi la Panciu ?  În luna august al anului 1925 Slavici se afla la una dintre fiicele sale, la Panciu, și i s-a făcut rău. Moare la 17 august și este înmormîntat la Schitul Brazi. Din partea Societății Scriitorilor Români participă la funeralii: Liviu Rebreanu, Gala Galction  și Mihail Sorbu. După cutremurul din 10 noiembrie 1940 mormîntul lui Slavici este afectat. Este  reînhumat în cimitirul orașului Panciu.   
         În urmă cu mai mulți ani am cunoscut un preot originar din Șiria, om instruit, cu facultatea de teologie absolvită la Sibiu , care scria poezii. Mi-a povestit demersurile pe care le-a făcut pentru a contribui la repatrierea rămășițelor pămîntește ale lui Ioan Slavici. L-am dus la atelierul pictorului Olos. Erau de aceeași vîrstă. Ușa atelierului era deschisă dar nu știam în ce toane se află pictorul. L-am strigat din grădina Coloniei: Mihaaai, ți-am adus un om de cultură din Arad !    
         Este cumva  Deliu Petroiu ? sosi vocea stinsă a lui Mihai. Nu, dar avem o sticlă de vin, o cumpărasem de la Alimentara din apropiere. Au devenit de nedespărțit, recitau, se minunau…
 
         Ne-am reîntîlnit, părintele își lansa ceva carte de predici,de versuri….aici în Baia Mare. Am povestit. Părintele : am fost la București, la nepotul său, profesor la universitate, arhitect, era un om înalt și solid. Semăna leit cu Slavici din fotografie. L-am dus și la Moneasa să cunoască frumusețile zonei.    
         Era cam bătrîn, trecuse de 80 de ani, mă gîndeam să nu pățească ceva să-l am pe conștiință. Mi-a dat acordul pentru strămutare, mi-a dat și IPS Nicolae Corneanu dar episcopul Epifanie Norocel nici n-a vrut să audă, profanare de morminte, toată lumea știe că aici zace Slavici și apoi, după cutremur toate au fost făcute în grabă, nici nu se știe, doamne iartă- ne, cum s-o fi așezat în mormînt prin strămutare.
 
           A  mai intervenit ceva, timișorenii îl vroiau în catedrala mitropolitană, într-o nișă,
         a învățat la Timișoara, au și universitate cu numele lui.
         L-am reîntîlnit pe consăteanul lui Slavici, i-a adus vin de Șiria lui
         Mihai Olos.  Mi-a spus cu bucurie : am vizitat Mănăstirea Rohia, am fost la complexul muzeal Lucaciu din Șișești, am cunoscut preoți cu multă carte dar nimic nu m-a impresionat ca Mihai Olos. Chiar aici locuiește ?  Nu, părinte, el este plecat în Germania dar s-a nimerit să fie atunci la atelierul său din Baia Mare.
         Din mărturisirile urmașilor scriitorului aflăm că Nicolae Iorga și Octavian Goga s-au purtat urît cu Ioan Slavici.Singurul care nu l-a trădat și l-a prețuit a fost Liviu
         Rebreanu.
                                
 
                Bibliografie :   
 
         G.Călinescu   Însemnări de călătorie, editura pentru turism, 1973
         G.Călinescu   Istoria literaturii române,compendiu,ELU, 1968
         Magdalena Popescu      Slavici,editura Cartea Românească, 1977
         Ioan Slavici   Moara cu noroc și alte nuvele, ed. Erc Press, 2009                    
         Ioan Slavici   Mara, tabel cronologic,ed. Tineretului,  1969
         Adrian Bucurescu  Slavici nu a fost înțeles... România libera,15 sept 2006
                                        Interviu cu prof. arhitect  Dan Slavici
        Nicolae  Xenopol  ( 1858, Iași  - 1917, Tokio), critic literar, eseist, om de cultură,
                                   diplomat, politician și ministru român, ambasador al României în
                                   Japonia, fratele mai mic al lui A.D.Xenopol  ( Wikipedia).