Reflexe leniniste

A fost o epocă gri în care, student fiind, învăţam la facultate marxism-leninismul, dialectica materialistă, istoria mişcării muncitoreşti, economia politică sau socialismul ştiinţific. Erau cursuri şi examene obligatorii, fără de care nu puteai trece anul şi contau ca notă la media generală şi apoi evident la repartiţie. Cu toate acestea reuşeam să ne descurcăm tratând de multe ori aceste discipline ca pe simple materii de examen, fără să ne gândim vreodată că ne vor folosi la ceva.

Adică, examenul odată trecut încercai să uiţi, cât mai repede şi mai mult, ca să nu te încarci cu informaţii inutile pe care le mai foloseai în viaţă doar câteodată, când îţi venea rândul şi trebuia să faci vreun referat la o şedinţă de partid, de sindicat sau la vreun consiliu pedagogic. În rest eram la fel de marxişti ca toţi românii care, de atâta marxism ce-au avut în ei, au făcut Revoluţia din Decembrie 1989 şi au pus cruce socialismului. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că uneori se mai declanşează şi la mine, în mod reflex câte un panseu de tip comunist în care cu ipocrizie critic realitatea mai ales în domeniul moral cu adresă la tânăra generaţie şi emit judecăţi de tip totalitarist de genul: ,,La muncă, nu la distracţie!’’sau ,,Ascultaţi-i pe cei mai în vârstă, că ei au experienţă!’’ etc. Evident că, după ce emit nişte platitudini de genul ăsta, mă dezmeticesc şi revin la normal, dar asta e! Nu sunt nici primul, nici ultimul, care mai are reflexe comuniste în limbaj sau conduită. Asta nu înseamnă că nu lupt să controlez fenomenul şi de cele mai multe ori reuşesc!

Toate acestea mi-au venit în minte zilele trecute, când scandalurile din USL, PDL, petrecute la televizor pe problema alianţelor l-am auzit pe un cetăţean bine cunoscut de noi toţi făcând nişte afirmaţii care m-au lăsat cu gura căscată! Spunea cetăţeanul în cauză că orice alianţă este rezultatul unui compromis, dar că important este să nu ieşi compromis din această acţiune. Pe urmă am auzit aceeaşi frază repetată de un altul dintre cei aflaţi la vârf de cealaltă parte a baricadei politice şi nu ştiu cum mi s-a declanşat un proces de rememorare şi iluminat, mi-am amintit faptul că textul respectiv cu tactica compromisului îl învăţasem şi eu la şcoală, dar pe vremea aceea el nu aparţinea tezaurului de gândire politică româneascăci originală, modernă şi contemporană era un text, o frază din cartea ,,Stângismul, boala copilăriei comunismului’ scrisă de către tovarăşul Vladimir Ilici Lenin, cel mai mare comunist din toate timpurile! Acum bănuiala mea este că din toată gaşca de papagali roşii, portocalii, galbeni , albaştri, singur domnul Iliescu cunoştea textul original, fiindcă a făcut, nu odată, dovadă că ştie bine operele marilor clasici marxist-leninişti şi nu numai în teorie dar ştie şi să le aplice în practică. Dar, m-a uimit faptul că o mulţime de inşi, semănând a intelectuali de partid repetau vorbele astea fără să aibă idée de unde vin şi cine le-a spus primul şi de ce! Nu mai vorbesc de faptul că marea lor majoritate nu aveau habar despre semnificaţia acestor fraze. Că, de fapt, ele reprezintă o mostră de gândire diabolică utilizată de bolşevici de-a lungul timpului pentru a-şi amăgi şi apoi distruge adversarii. Că unii luminaţi de farul călăuzitor de la Kremlin o declară cu emfază ca pe-o lozincă proprie şi că alţii din altă gaşcă o considerau un semn de la ,,marele licurici’ e o altă poveste, după cum e o altă poveste şi faptul că totul se va sfârşi, după cum spunea şi tovarăşul Lenin, cu moartea exploatatorilor. Dar, ceea ce mă pune pe mine pe gânduri este similitudinea care există între situaţia pe care v-o prezentam şi o anecdotă care circula pe vremea socialismului despre utilitatea şi importanţa învăţăturilor marxist-leniniste.

Se povesteşte că o dată nişte comunişti dintr-o ţară frăţească mai puţin dezvoltată nu reuşeau să-şi rezolve problemele socialismului la ei în ţară, fapt pentru care au plecat într-o excursie de documentare prin celelalte state socialiste. Ajunşi acolo i-au întrebat pe conducătorii comunişti ai ţării pe care o vizitau, cum şi de unde se inspiră pentru construirea socialismului. Aceştia le-au spus că atunci când au probleme apelează la tezaurul operelor marxist-leniniste şi din învăţătura marilor dascăli ai proletariatului îşi aleg soluţiile. Dar dacă nu merge? au întrebat vizitatorii. Atunci dăm un telefon sau mergem la Moscova unde tovarăşul Brejnev ne lămureşte ce-i de făcut. Delegaţia frăţească, înţelegând că de fapt lumina vine de la răsărit şi că singurii care au răspunsuri sunt cei de la Kremlin, s-a deplasat la Moscova unde fiind primiţi de tovarăşul Brejnev i-au pus aceeaşi întrebare:,,Ce facem dacă socialismul nu merge la noi în ţară?’’,,Păi citiţi operele clasicilor marxist-leninişti !’’,,Şi dacă nu găsim soluţia?’’,,Păi atunci veniţi aici la noi la Moscova şi încercăm s-o rezolvăm împreună!’’,,Şi dacă nici dumneavoastră nu găsiţi soluţia?’’ Înfuriat de atâta însistenţă, preşedintele Uniunii Sovietice, Leonid Brejnev a izbucnit:,,Dacă nu găsim şi nu găsim nici o soluţie, coborâm jos în pivniţă unde îl avem legat pe Lenin şi ne spune el ce să facem!’’

Aşa că nu ştiu de ce, indiferent de cine face afirmaţiile de genul celora pe care le aminteam mai sus, nu pot să nu bănuiesc că politicienii de azi, indifferent de culoare, de fiecare dată când au probleme de activitate politică, chiar dacă nu recunosc asta, coboară jos în pivniţă ca să ceară sfaturi . Şi, cum sfaturile şi metodele acestea au cam aceeaşi coloratura indifferent din care pivniţă provin, nu-i de mirare că încă mult timp, de acum înainte, vom confunda social-democraţia, liberalismul, umanismul, democrat-liberalismul şi toate celelalte ,,isme’’cu socialismul şi comunismul!