Limba Română, sfântă comoară

Limba Română, dulce și pur grai,
Ce din leagăn mamă mi-l-ai lăsat,
Tu ești comoara ce-o port peste plai,
Ești versul lui Eminescu încununat.

De la mama am învățat dorul,
De la tata – ce-nseamnă român,
Ești cu mine oriunde în lume,
Ești lumina ce-mi dă un nume.

În cuvintele tale născute în ani
Mi-am clădit amintiri și povești,
Cu tradiții și datini strămoșești,
Cu obiceiuri creştine, pur românești.

Când în zare mă poartă destinul
Și mi-e dor de-al patriei mele pământ,
Tu îmi ești speranța și leacul:
Gândesc, vorbesc și cânt românesc.

Ești pașaportul meu peste ani,
Ești dovada că sunt cine sunt,
Ești iubire, credință și etos,
Ești al neamului meu legământ.

Fără tine, n-aș avea un nume,
Fără tine, n-aș ști cine sunt eu,
Tu mă legi de străbuna mea glie
Cu ale tale cuvinte străvechi.

Limba Română, o comoară -
Te voi purta cu mine mereu,
Căci oriunde m-ar duce azi soarta,
Tu vei fi tezaurul sufletului meu.

Cât voi respira și voi avea glas,
Te voi îmbrățișa cu alean și dor,
Căci în tine, magică Limbă Română
Îmi aud inima pulsând românește.

Și de-ar fi să străbat lumea toată,
Printre oameni, continente și zări,
Tu, Limba Română Curată -
Te-ndrăgesc, nu te voi uita niciodată!