Poezii de Alexandra Mihalcea

Pământ şi oase

 

Stau ghem între oasele mamei

Şi mănânc pământ.

Ştiu exact locul

În care i-a bătut inima

Şi locul în care i-a stat.

Ştiu mai bine decât orice

Unde-i e Raiul,

Asa că mi-am legat strâns

Cordonul ombilical

De gât şi de el.

 

În Raiul meu nu sunt îngeri,

Sunt viermi.

Animale de casă

 

Moartea mi-e câine credincios

În fiecare dimineață

Îmi umple fața de bale

Iar seara se încolăcește

Cuminte la picioarele mele.

Se împacă bine cu Viața

Cu toate că zgârie rău -

N-ai cum să n-o iubești

Când începe să toarcă.

Într-o zi i-am tras un șut în cur:

'Te-n mă-ta de javră!

A sărit pe fereastră

Și s-a întors abia

După o săptămână

Leșinată de foame.

Moartea a luat-o în brațe

A plâns și mi-a spus:

De ce ai fost rea

Tu nu vezi ce frumos

Ne jucăm împreună?

Ea te mușca de gât

Eu te mângâi pe mână.

 

Abator

 

(Basically what we have here is a dreamer. Somebody out of touch with reality. When she jumped, she probably thought she'd fly)

 

Niciodată n-ai fost

Destul de bună cu mine,

Îmi spunea în timp ce-mi

Despica venele pe lung,

Ca la carte.

Niciodată n-ai vrut

Să înțelegi că bucata asta

De carne îmi aparține

Și pot să smulg din ea

CÂT - AM - CHEF.

Ți-am spus să nu te mai zbați,

Că o să-ți crească lanțuri din piele!

Şşşt... nu-mi spune, știu,

Sinuciderea ți-ar fi prins bine,

Dar, vezi tu, abatorul nu are

Cârlige pentru martiri.

Hai, stai cuminte,

Cuțitul meu vrea doar să vadă

Câte păsări mai țipă în tine.

 

Potcoavă

 

În colivie

Visele sunt interzise

Ți-ar putea deveni realitate

Și te-ar învăța să cânți

Aici nu ai voie decât

Să-ți lovești tăcerile

Puternic de gratii

Ca și cum moartea ta ar depinde

De câteva lucruri

Inclusiv de vreme

Așa că iată-mă

Rece și țeapănă mă văd

Trăind într-un sertar de morgă

Bând vin și gândind la Paris

Ce imagine ieftină

Cand nu ai pe nimeni

Cu care să împarți sertarul

 

Când mă voi face mică

Vreau să devin potcoavă

Și să aduc noroc unui cântec de pasăre

 

Lună plină

 

Am dreptul să respir

O singură dată -

La șapte ani,

Când sunt scoasă din groapă.

Atunci înghit luna

Și încerc să o fac mai rotundă.

Nu-mi spăla oasele,

Fă-le toacă

Și lasă-le să-ți spună povestea

Unghiilor mele înfipte adânc

Într-un timp în care

Noi n-o să fim niciodată noi,

Pentru că unde ești tu

Eu nu mai știu să fiu decât frica

De faptul că aș putea deveni prea vie

Și o să mă doară.

Atunci scuip luna,

Mă întorc în groapa din mine

Și tac.

 

Timeout

 

Mașina timpului obosit

A strivit de asfalt

O amărâtă de bucată de vreme,

Scurtând distanța dintre două zile -

Prima și ultima.

Când cade umbra lungă pe sub pleoape,

Inima care nu s-a iubit destul

O să devină o piatră funerară

Pe care va scrie că

În depozitul acesta de spaime

Suntem doar niște călători

Rătăciți în propriul trup,

Până când ajungem

În burta plină de dragoste a morții.

 

Ce gândeşte Electra înainte de plecarea tatei la război

 

Mama şi tata au plecat să se culce

Printre morţi cu priviri descărnate.

Mi-au lăsat un bilet în care spuneau

Că nu m-au iubit niciodată,

Pentru că n-am fost cuminte...

Am uitat foşnetul rochiei în şifonier

Şi nu se cade să porţi o rochie mută!

(Poate că mama şi tata n-aveau de unde să ştie,

Dar eu am auzit că rochiile albastre oricum nu foşnesc.)

Mi-am lăsat unghiile să crească prea mult,

Până s-au încolăcit în jurul cuvintelor,

S-au înfipt în ele şi le-au spart în silabe:

Ma-mă... ta-tă...

Mai târziu am încercat să le lipesc cu super glue,

Dar le-am greşit ordinea: mă-ta!

(Motiv în plus pentru ca mama şi tata să nu mă iubească.)

Mi-am ondulat genele cu virgule decupate

Din cărţi, ziare şi reviste de modă,

Am încălţat pantofi cu toc de uşă

Să-mi facă piciorul mai fin

(Apoi le-am tăiat limbile

Ca să nu spună pe unde am umblat).

Atunci, mama şi tata mi-au tăiat părul,

Mi-au dat un măr ras la masa de seară

Şi au plecat să se culce

Printre morţi cu priviri descărnate.

Mi-au lăsat un bilet în care spuneau

Că nu m-au iubit niciodată.

 

The kiss of death

 

Câtă moarte îmi creşte sub piele

Când mi se târăşte întunericul

Pe umărul drept

Şi încearcă să mă muşte

De jumătatea de înger

 

 

Hide and seek

 

Noaptea îmi întorc corpul pe dos

Ca să-mi ascund pielea

De orice atingere.

În colivia de coaste

Doar gândacii au curajul să intre.

Îi las să se plimbe

În voie prin carnea mea

Cât mai au timp.

Puţin mai târziu

O să vină iar doamna aia

Care, nu ştiu cum face,

Dar mereu îmi găseşte pielea.

Îşi afundă mâna în colivie,

Mă intoarce pe faţă la loc,

Apoi mă mângâie încet

Cu vârfurile unghiilor

Până gustă din carne

Şi mă ceartă că iar nu sunt cuminte:

"Un copil la ora asta

Ar trebui să fie pe acoperiş,

Să înveţe să zboare.

Uite aşa: ridici mâinile,

Dai din ele până se transformă în aripi,

Închizi bine ochii

Şi sari!"

 

 

Pâinea noastră cea de toate zilele

 

În unele zile se făcea dimineaţă.

Atunci venea mama să ne dea de mâncare

Avea buza muşcată de somn

Şi ochii vineţi, pentru că bătaia e ruptă din Rai

Şi din cauza asta a bătut-o Dumnezeu în Vinerea Mare.

Eu îi spuneam "Lasă-ne, mamă! Du-te şi culcă-te.

Odihneşte-ţi pasărea verde din ochi. Dormi fără grijă,

O să-i mâncăm zilele tatei la micul dejun".

Şi mama pleca plângând de durere,

Legănându-şi laptele în sânii tari ca de piatră

În care ne cioplise chipurile mie şi fraţilor mei.

Şi noi plângeam, că în sfârşit era dimineaţă

Şi ne era foame. Atunci venea tata şi ne spunea

"Mi-aţi mâncat zilele! Să o ia dracu' de viaţă!"

Şi pleca plângând, îşi punea mâinile-n cap

Şi uniforma pe el. Se ducea la război,

Pentru că trebuia să lupte ca să câştige

Pâinea noastră cea de toate zilele.

Mama plângea iar - aşa făceau toate femeile

Când le plecau bărbaţii de acasă.

Trebuia să fie şi ea în rând cu lumea -

Cu toate că nu-i părea rău.

Asta însemna o gură în minus la masă,

Adică mai mult pentru noi.

Tata lipsea mult. Se întorcea

Numai atunci când se făcea dimineaţă,

Mirosind a femeie uşoară.

Mama se supăra iar şi plângea

Pentru că nu înţelegea de ce!

Că doar şi ea era mică şi slabă!

Numai noi ne bucuram că s-a făcut dimineaţă

Şi dimineaţa primeam de mâncare.

De cele mai multe ori

Noaptea ţinea cât era ziua de lungă.