Poezii de Alice Valeria Micu

pseudofabulă cu voi

e o declaraţie de aproape iubire aici

căci poezia e singurul lucru

care vă deosebeşte de animal

o carte ar trebui să fie

un coş de nuiele uscate

în care stau aliniate

cornete de hârtie răsucită la un capăt

de unde mai sângerează uneori

carnea poetului a mir

 

viaţa asta de vânzător de cornete

e despre cel ce ţine cuţitul

 

pseudofabulă printre clipe de graţie

 

n-a învăţat nimic din rătăcirile de onix ale vieţii

despre rarele clipe de graţie când moartea

se ascunde în spatele unui trup de bărbat

ce-ţi zâmbeşte şi odată ce ţi-a ghicit conturul

sânilor ferecaţi nu ai nici o scăpare

 

n-a apucat să înveţe ceva

le plăceau clocotitoarele clipe de graţie

când viaţa se juca fără milă

cu trupurile lor vulnerabile

până rămâneau numai

patimă in stare pură

 

dar cel mai mult iubea clipa de graţie a tăcerii

când singurătatea împrumuta vocea bărbatului

iar el vedea cat e de minunat

pe chipul răvăşit al femeii

 

o privea cu ochii întredeschişi

captura fiecare

sunet din trupul ei vibrant

 

ştia că între rarele clipe de graţie

există una în care bărbatul din vis

aprinde trista treime a iubirilor de-o noapte

 

pseudofabula celor trei zile

 

există uneori între duminică şi marti

o zi ce vine dintr-o altă viaţă

în care patima trupului musteşte

ca o foame cronică

şi bărbatul din vis se adevereşte

cu asupra de măsură

 

el stă în lumină şi-ţi cere umbra

şi tu-i dai umbra părului întunecat

cu umbra sânilor să se îmbete

şi umbra coapselor i-o dai

ca un învins de război

 

să-i spui că-ţi lipseşte din clipa

în care ai aflat că exişti

că singurătatea din trup nu mai poartă

semnele trecerii ci teama că viaţa aceea

nu va cunoaşte împlinirea de a treia zi

şi fericirea din adânca bătrâneţe

 

bărbatul acela nu e al tău

iar viaţa din care ai trăit trei zile

stă împrejurul tău ca un mort neodihnit

cu chipul bărbatului înfipt în vene

 

pseudofabulă cu cioburi

 

noapte şi fără sfârşit

dezlănţuite patimi mă deşteaptă

strigă pe rând aşchii solemne din bărbatul ce-a trecut prin mine

 

niciodată cu totul plecat nu întreg

se plimbă ciobit

prin noapte şi fără sfârşit

 

simt moartea în trup alergând

nu ca o spaimă ci ca fetiţa cu coarda

ce sare sprinţară peste rămăşiţele

ultimului bărbat

 

îi strigă numele

cântând o silabă pentru fiecare

săritură

aşa ţopăie moartea printre oasele mele

şi ele trosnesc şi ele trosnesc

 

e noapte şi fără sfârşit

pe bărbatul acela îl iubesc de când era întreg

 

acum umblă prin mine ciobit

şi fără sfârşit

 

pseudofabulă cu mână moartă

 

când noi ne iubim

e ca şi cum am trişa la poker

quinta royală şi careul de aşi

sunt în mâinile noastre

nu mai lăsăm nici o şansă

singurătăţii să se nască

 

ea vine mult mai târziu

adultă posesivă se instalează

printre maţele noastre şi secretă

ritmic de acolo singurătăţi microscopice

de le retezi capetele îndată le cresc

buchete de braţe cleioase

ce se înfig prin carne şi uneori

direct în oase

 

au mai rămas în mine părţi care

încă nu te iubesc părţi care

n-au cunoscut otrava patimilor tale

şi atunci când ne iubim noi

e ca şi cum am trişa la poker

tu miroşi a fericire topită

patimă fierbinte pe piele fierbinte

 

după tine pustiul

orice bărbat s-ar sinucide ruşinat

de propria micime

orice femeie ar dezvolta

o incontrolabilă dependenţă

în apropierea ta

 

cerul se lasă ca un pansament uriaş

peste singurătăţile noastre

cele din afara trupului

quita royală şi careul de aşi

sunt în mâinile noastre

numai Dumnezeu pleacă uneori

de la masă

 

pseudofabulă mai tare ca moartea

 

când măreţia ta neîntrecută

coboară în adâncul de dorinţe

iubirea mă cutremură

mai tare decât moartea

înlăuntrul meu

înlăuntrul meu

înlăuntrul meu

mai tare decât moartea

 

aş vrea să mă aşez în tine

ca-ntr-o mare să-ţi fiu

al patimii izvor să mă trezesc

să isc furtuni şi iarăşi să m-aştern tăcută

ca o iubire tainic neştiută

 

iubitule deschide-mi trupul

când mă iubeşti un soare veşnic

mă străbate din creştet până-n glezne

iar floarea cărnii noastre creşte

acolo unde tu aşterni sărutul

cu buzele cu pleoapele şi braţele

cu patimă pe patimă călcând

 

înlăuntrul meu

înlăuntrul meu

înlăuntrul meu

iubirea mă cutremură

mai tare decât moartea

şi măreţia ta neîntrecută

 

 pseudofabulă cu noi

 

otravă drog alcool absint

şi toate laolaltă eşti

cum m-ai iubit de-atâtea ori

tu cu botul în ţâţele mele

eu una cu tine

însă numai în gând

 

gândul meu e plângând

 

cu degete de chitarist singuratic

ai desfăcut de pe os în petale

speranţa iubirii din trupul meu mut

exerciţii şi game pe viu

amor născut în carnea minţii

însă numai în gând

 

gândul meu e plângând

 

bărbatul meu de dincolo de viaţă

muierea ta-s de dincoace de moarte

mă duci cu trupul în iadul fericirii absolute

când sufletele noastre se zbat să intre-n rai

însă numai în vis

 

gândul meu e învins

 

ca un arbore de cafea Dumnezeu

ne-a scuturat dintr-u aceeaşi coajă

o dată la o mie de ani se întâmplă

iar noi ne-am găsit şi-am furat

trei zile din viaţa ce-ar fi fost să fie

dar e numai în gând

 

visul meu e plângând