Poezii de Andrei Liliana

Nu te vreau amintire...!

Ești viață! Nu te vreau amintire!
În fiecare noapte aș vrea în brațe să te țin necondiţionat.
În zori, să-ți sorb din privire iubirea,
Să mă înalț precum un porumbel pur, imaculat!

C-o lacrimă în colțul ochilor tăi blânzi,
Să simt că mă primești în a ta viață,
Când norii se duc la culcare,

Când zorii ne mângâie nevinovați, blând, pe fața.

Să-mi șoptești cald dorințele la ureche,
Să mă atingi pe tâmplă cu tâmpla ta,
Gura mea să-ți caute gura,
Inima ta să bată același ritm cu a mea!

Într-o îmbrățișare plină de trăire,
Zorii să ne prindă în fiecare zi.
Să strigăm cât vom putea de tare:
"- și astăzi suntem și mâine vom fi!"

Nu te vreau amintire, viața mea trăiește odată cu tine.
Plânge iubire, râde speranță,
Alungă tristețe, strânge dăruire,
Sentimente trăite într-o întreagă viață!

Trecutele iubiri...

M-am rătăcit în liniștea mea,
Am deschis fereastra să mă răcoresc!
Cerul, îmi cerne limpezime,
Eu număr stelele și îmi spun: iubesc!

Mută de iubire, rază de soare în zori,
Luceafăr strălucind târziu în noapte,
Arunc într-un surd ecou,
Vorbe fără duh, mii de sentimente, șoapte!

Tăcerea îmi șoptește că liniștea se pierde,
În infinitul ce încerc să-l ating,
Că toate amintirile ce îmi răscolesc sufletul,
Închid o ușă, topesc focul, îl sting!

Mă așez în liniștea mea și aștept,
Ziua de mâine, ziua de azi, pe cea de ieri.
Aș pune în sacul plin de amintiri,
Trecutele iubiri și primăveri!


Pe sub castani...

Rătăceam pe aleia pustie,
Castanii ne priveau nedumeriți,
Din ochi îmi curgeau mărgăritare
Și totuși erau calzi, blânzi, fericiți!

Mii de frunze cădeau fără noimă,
Ca o ploaie de vară târzie.
Alergăm, gândul meu rătăcea visător,
Era o reverie!

Pe banca din colț, ne-am așezat tăcuți,
Acolo ne-am sărutat prima dată.
În ochi îmi sclipeau sentimente confuze,
Copilăria revenise deodată!

Azi de mână ne prindem, rătăcim pe alei,
Amintirea ne poartă-n trecut.
Nu mai pot să visez, nu mai sper în minuni,
Stăm tăcuți, mână în mână, așa ca odată, demult!

Te rog, mă lasă!

Lasă-mă singur! Adesea, în singurătatea mea aș vrea să mă gândesc la tine.
Desprinde-te de mine, dă-ți voie să zbori!
Cel mai frumos zbor este acela în care îți întinzi aripile până la cer și...
Îți dai voie să visezi.
Azi, aș vrea să visez singur,
Să mă desprind de realitate și plutind,
Să-mi redescoper veșnicia!

Mi-am pus aripi de atâtea ori dar tu,
Mi le-ai frânt!
Clipa aceasta vreau să fie unică,
Trist dar puternic precum un vultur,
Vreau să ating cea mai înaltă creastă...singur!
În tăcerea mea, dragostea ta mă va striga cu glas de foc
.
Lasă-mă să mă regăsesc în singurătatea mea,
Să pot să îmi amintesc de tine fericit.
Să îmi închipui că tot ce a fost urât între noi erau,
Clipe de rătăcire, strigătul inimii mele rănite,
Gândul omului dezamăgit dar care își cunoaște limitele!


Aromă de cafea...

Trăiesc aromă de cafea,
Cu gust de miere și dulceață,
Sorb zilnic tot ce-i bun din ea,
Când zorii se ivesc, în dimineața!

Mă învelește în parfumul ei,
Din mine se trezesc dorințe efemere.
Aromă ce îmi amintește de trecut,
De zilele trăite, pline de mistere!

Văd fumul cum se pierde,aroma mă îmbie,
Să sorb din ceașca de cafea măcar o dată.
E dulce precum adierea vie,
E precum zborul păsării înaripată.

Privesc în ceașca de cafea, e chipul tău,
E limpede precum cerul albastru.
Zâmbește-mi ! Aroma ta mă îmbată,
Plecam împreună într-un zbor măiastru!


Unde...?!

M-am întrebat de atâtea ori unde să-mi pun sufletul?!
În palmele tale fragile, am așternut trăire,
Am deschis universul iubirii cu un sărut,
Am pus sufletul să strige... iubire!

Mii de luceferi s-au aprins pe cerul inimii mele,
Luminau mai puternic decât zorii de ieri.
Nu știam dacă sufletul meu îmbătrînește,
Sau adună doar trecute primăveri.

Mi-am așezat sufletul la fereastra ta,
Să-ți vegheze somnul târziu în noapte.
În vis, să vină lângă trupul tău,
Să-ți vorbească dragoste în mii de șoapte.

L-am pus într-un glob de sticlă să nu se sfarme,
Să-l scot atunci când am mai mare nevoie de el.
Să nu mai pun suflet în toate,
Doar viața simplă și pură să-mi fie țel!

Unde să-mi pun sufletul acum?
Cine să-l păstreze așa cum îmi doresc?
Cine ar putea să-i spună zilnic...
"-Ești al meu, te iubesc!"


Nasc întrebări...!

De ce se nasc în mine întrebări?
Visez că soarele e alb precum inima mea uneori.
Albastrul cerului, se preface în gri de câte ori simt lacrimi.
Luna, e roșie precum focul ce încă mocneşte în sufletul meu!
Cum pot visa așa?

Zilnic, mă prind de speranță zilei de mâine,
O văd verde precum iarbă abia ivită,
Îi simt mirosul proaspăt și de câte ori îmi pun întrebări,
Mă opresc... zâmbind!
Azi mai pot visa în culori!

Pe malul lacului plin de nuferi albi,
Cern prin ochii mei înlăcrimaţi iubire.
E atât de frumos să vezi stelele oglindindu-se în luciul apei,
E atât de romantic când luna zâmbește ştrengăreşte,
Căutând iubirea în adâncul lacului veșnic imaculat!

De ce se nasc în mine întrebări?
Pentru ca sunt om , simt, iubesc, trăiesc!
În culori vii, îmi trăiesc viața visând,
O îmbrac în puritate și cu fiecare clipă,
Îmi mai răspund la o întrebare!


... încă aștept !

Când aștepți pe cineva o viață,
Înseamnă că acei ce-au trecut pe lângă tine,
Nu au lăsat nimic în urma lor și eu...încă aștept!
Mi-ai atins de atâtea ori sufletul,
Doar atingându-mă cu mâinile tale blânde,
Doar vorbindu-mi tăcere!
Ți-am sorbit gândurile de atâtea ori încât adesea,
Nu e nevoie decât să mă privești în ochi
Iar gândul tău îmi spune...sunt viață!
Ți-am citit de atâtea ori privirea,
Ți-am rostit de atâtea ori ființa,
Ți-am respirat de atâtea ori sufletul...!
Am trecut pe lângă tine de atâtea ori fără să te recunosc!
Oare pe tine te-am așteptat o viață,
Sau viața m-a învățat să te aștept?


Destin...la răscruce

La răscrucea destinului mă opresc uneori să privesc clipe,
Îmi amintesc momente ce viața mi-au marcat,
Deschid cartea vieții și recitesc secunde,
Sunt însemnate cu roșu, sunt de neuitat.
Se scurg zile de ieri amestecate cu mâine,
Azi, rămâne în urmă nedefinit.
Aștept împlinirea ce vine cu speranța,
Mă leg de trecut, sunt fericit!
Trec peste dezamăgiri, pun la răscruce iubire,
O țin trează să meargă viața mai departe.
Lacrimi pure curg surâzând,
Pun vise și amintiri adunate... într-o carte!


Prin viață...!

Toți suntem lumină și libertate,
Toți ne naștem pentru a muri,
Toți ducem cu noi iubirea ,
Toți redevenim lumină într-o zi!
Îndrăgostește-te! Lumea se schimba cu fiecare clipă!
Nu lăsa clipa să treacă neobservată!
Atrage spre tine lumina, iubește soarele,
Fă ca viața să-ți fie un cântec...toată!
Nu cerem să ne naștem dar ...trăim.
Nu cerem să iubim dar...am iubit.
Nu cerem să murim dar într-o zi,
Tot visu' acesta minunat, se va fi sfârșit!


Curg și iar...curg!

Dacă astăzi curg, nu înseamnă că mâine trebuie să mă opresc!
Curg iubire limpede, printre obstacolele vieții,
Curg izvor de speranțe în liniștea pădurilor,
Râu de dorințe în mijlocul tristeții!
Curg dragoste nevinovată în inimile celor mulți,
Prin porii mei se varsă doar liniște și iubire,
Tuturor celor ce primesc răsăritul în suflet astăzi,
Le simt și mai puternică dorința de a curge... trăire!
Curg, nu mă opresc decât la vărsare,
Acolo unde toate gândurile oamenilor se împlinesc,
Curg tot ce îmi spune sufletul meu neliniștit,
Vise, lacrimi, pustiu, tot ce mă definește și îmi doresc!