Poezii de Camelia Cristea

Scrisoare...

Moșule în acest an, ghete nu mai pun la geam
Am primit daruri mereu de la Bunul Dumnezeu!
Dar te rog să duci colaci chiar la oamenii săraci,
Un bănuț să lași de-o pâine, cel sărman să creadă-n mâine!

În spitale să duci mir celor ce sunt mai umili
Să le pui și pansamente din trăiri ce-au fost absente,
Credința să le-o ții trează, celor ce încă veghează

Și-n tăcerea nopților uneori poate oftează...

Răni să vindeci de vei vrea chiar cu mare mila Ta,
Unde-i frig să duci caldură, pentru cei ce încă-ndură
Răului să-i pui și piedici cum ne spun și marii clerici,
Bucuria să-nflorescă ca-ntr-o glastră la ferestră!

Te-aș ruga să dai lumina celui ce nu poartă vină,
Gârbovitului să-i ei chiar povara dacă vrei
Schiopului să-i dai toiag și o inimă cu nard,
Fiecare să primească Pâinea Sfântă Împărătească!

Sfinte Mare Nicolae și în iesle să duci paie,
Când vine Domnul Hristos să le pui aici... pe jos
Să încălzești ușor pereții cum am spus chiar și profeții,
Pruncul să fie vegheat de un Înger luminat!

Iar în fiecare casă să pui lampa cea frumoasă,
Cu credință și nădejde, toate astea par mai lesne,
Pentru fiecare dar, clipe ce-au primit și har
Îți spun Sfinte Mulțumesc vreau să învăț să dăruiesc!

ALEARGĂ CAII...

Aleargă caii noștrii prin file înzăpezite  
Și trag în hamuri sănii de ani cu bucurii  
Îmi cerne amintirea prin salba de cuvinte,  
Un crin, în toiul iernii... eram totuși copii!  
 
Iubeam nespus zăpada și gerul deopotrivă,  
Atâți pitici destoinici zburdau pe lângă noi,  
În miezul unei zile creștea pe case neaua  
Ne țineam strâns de mână și împărțeam la doi!  
 
Dovleacul împănat cu multă scorțișoară  
Se perpelea pe sobă, chiar lângă vinul fiert  
Nu știu dacă povestea se va sfârși vreodată,  
La gura sobei totuși îți spun că mai aștept...  
 
În bradu împodobit ardeau micuțe stele  
Credeam în fiecare și le visez mereu  
E miezul mai fierbinte și inima ușoară,  
Când știu că le-aprindea chiar Bunul Dumnezeu!  
 
Doi cozonaci pufoși, pudrați cu multă nucă  
Plecau grăbiți în traista celor ce colindau  
“Ne dați, ori nu ne dati?”...cânta oare-o nălucă?  
La masă eram toți o soră, lângă frați...  
 
Cu flori de măr colindul ducea a primăvară,  
Frumoasa tinerețe saltă parcă în noi,  
Prin amintirea asta îi dau ușor binețe  
Și-o vreau măcar o clipă să vină înapoi!  
 
Ninsori de dalbe flori mi s-au oprit în plete  
Și lacrima beteagă proptită-n ochi îmi stă  
Fără să vreau strig tare:- Tu Dragă Tinerețe!  
(Vreau chiar în ultim ceas să-ți dau vreo trei povețe!).  
 
Aleargă caii noștrii prin file înzepezite  
Și trag în hamuri sănii de ani cu bucurii,  
Pe cerul din Cuvinte aprinsă este steau  
Măcar pentru o clipă... să fim cu toți copii! 

Bătrâna mea  
 
Bătrâna mea Țară cu umerii goi,   
În traista ce-o porți sunt atâtea nevoi...   
Nădejdea-ncolțește mereu prin Cuvinte   
Și-n inima-ți mare ce-o simt că-i fierbinte!   
 
Bătrâna mea Țară cu fruntea de aur,   
Pământul tău reavăn ne este tezaur   
Suntem tot mai singuri, feciorii ne pleacă   
Fântâna de dor și lacrimi ne seacă...   
 
Bătrâna mea Țară cu spice de grâu,   
Tu ține aproape și binele-n frâu,   
Părinții așteaptă își numără anii...   
Să plece legați pe rând toți dușmanii!  
 
Bătrâna mea Țară cu sfinți rugători   
Alungă blestemul și aprigii nori,   
Baladele acestea ne sunt încă-n glas   
Credința și mila pe-aici au rămas.   
 
Bătrâna mea Țară cu brumă pe pleoape   
Adună-ți copii să-ți fie aproape   
Aprinde și focul... în vatră e viu   
Știu că se poate și nu-i prea târziu!   
 
Bătrâna mea Țară ești încă frumoasă,   
Mulți spun că-aici înseamnă Acasă,   
Colindele noastre răzbat chiar prin lume   
Pe buze străine rostit e-al tău nume!  
 
Bătrâna mea Țară cu piept de aramă,   
Pe umerii goi îți punem năframă   
Să treci și prin viscol în iernile sure,   
Frumosul din noi nu pot să ni-l fure!   
 
Bătrâna mea Țară cu miere în glas   
Aud ciocârlia când sunt în impas   
Și mierla-n cocerte prin crângul de dor   
Aici m-am născut aici vreau să mor! 

Bunătatea  
 
Bunătatea-și poartă straiul  
Și discret îi este traiul!  
N-are tobă să răsune  
Pentru faptele din lume.  
 
Unii cred că e prostie  
Să dai cu mărinimie  
Fără să aștepți răsplată  
Pentr-o lacrimă vărsată...  
 
Bunătatea este pâinea  
Ce-a hrănit atâtea guri  
Ea se-mparte cu blândețe  
Nu cred c-ai putea s-o furi.  
 
Bunătatea-i temelia   
Pe care se-nalță podul,  
Din caușul palmei ei  
S-a umplut mereu năvodul.  
 
Omul bun are de toate,  
El din inimă împarte  
Cu cât dă mai mult sporește  
Și cu pace se hrănește...

O PĂRERE...

Trec desculță iar prin suflet  
Cu a Toamnei mele umblet  
Și-adun frunzele de aur  
În cel mai discret tezaur!  
 
 
Ploile de lacrimi albe  
Le așez în sfinte salbe  
Și împodobesc cu ele  
Ceasurile care-s grele..  
 
Viile ce-au fost în rod  
Cântă parcă un prohod  
Vântul le-a jertfit altarul,  
Dar învie iar la anul!  
 
Păpădia-și poartă straiul  
Unde -n toi este alaiul  
Pleacă Toamna-n alte zări  
Lasă-n urmă resemnări...  
 
Lăcrămioarele din glastră  
Se tot uită pe ferestră  
Să mai prindă câte-o rază,  
Prin senin cerul să-l vadă..  
 
Rânduri de cocori trec zarea  
Aripi bat iar depărtarea,  
Amintirile-ți fac casă  
Unde vremea e frumoasă...  
 
Raze calde și drăguțe  
Sărută discret mânuțe,  
Fără teamă un trandafir  
Se tot ceartă cu-n ciulin...  
 
Vântul parcă-i la paradă  
A ieșit subit în stradă  
Suflă-n ceafa unui pom  
A crezut că este-un Om...  
 
Norii suri îmbracă zarea  
Și alungă resemnarea  
Hornul fumegă-n tăcere  
Toamna parcă-i o părere...