Poezii de Cosovan Gabriela Mariana

Ore și clipe

Ca o haită de lupi
Au năvălit zilele peste mine.
Am aprins focuri de gânduri
Să le risipesc.
N-am avut nici o șansă.
M-au încolțit din toate părțile,
M-au fixat cu privirea lor fierbinte

Și mi-au scrijelit sufletul
Cu culori de curcubeu aprins.
E așa frumoasă viața !

Cine sunt?

Cine sunt eu?
M-am întrebat adesea...
O șoaptă dulce-n părul tău?
Un vis ce te sărută-n noapte
Și te veghează mai mereu?
Un strop de ploaie caldă
Ce-ți spală-obrajii plânși?
O notă muzicală gonind din pianul surd?
Sunt toate astea...
Și mai sunt un suflet firav
Răscolit de gerul iernii.

Vise înmugurite

Cărări de soare
Îmi sclipesc în gene
Și picături de rouă
Stau agățate-n ele.
Câte un nor hoinar
Se mai apleacă tandru
Și-mi șterge ochii ca smaraldul.
Râuri de vise aleargă la vale,
Pământul tresare.
Iarba îngenunchează sub pașii mei,
Se încovoaie.

1 Martie

Am smuls o stea
Dintr-un buchet aseară
Și-am rătăcit-o în privirea ta.
Parcă toți licuricii
Au năvălit pe fața ta.
Și te priveam zâmbind
În timp ce îmi prindeai cu șnur
În piept,inima ta.

Primăvara sufletului meu

M-am trezit zâmbind.
Ți-am simți parfumul
Și respirația ta
Mi-a împrăștiat gândurile.
Te-am căutat în dulap
Și nu am găsit decât
Petale risipite pe rochii.
Într-o poșetă ți-ai uitat iubirea.
Mi-ai colorat pantofii în verde
Și ai umblat prin sertare
Risipind toată negura iernii.
Te-am căutat peste tot
Înnebunită .
Te-am zărit ascunsă în sufletul meu.
Bine te-am regăsit ,
Frumoasă Primăvară !


Femeia,noua Primăvară


Femeie !
De câte ori te-ai născut,
A apărut o nouă primăvară.
Și fiecare avea alaiul ei
De ghiocei,brânduși ,zambile și lalele.
Fiindcă au fost prea multe
Și mult prea frumoase,
Cineva , a hotărât
Să le aleagă o zi ,
În care să le aștearnă
Toate florile și frumusețile lumii
La picioare ,
Cu toată candoarea și gingășia lor.
Astfel s-a înfiripat acest vis,
La fel de cald,de pur
Și plin de mister ,
Ca tine, Femeie !!!!

O iubire cât o galaxie

Lumea mea a luat-o la vale
Precum o mașină fără frâna trasă,
De când mi-ai dăruit inima .
Am putea să oprim visele
Din goana lor spre
Taina nopților noastre
Sau am putea
Să culegem emoțiile
Care ne leagă sufletul
Ca niște liane fosforescente
Pe cerul de cerneală.
Am putea...
Dar...  mai bine ,
Hai să ne unim galaxiile
Într-o mare iubire !

Bucurie

Iubesc muzica arcușului inimii tale
Și limpezimea ochilor tăi.
Strâng la piept notele muzicale
Izvorâte din adâncul,mult prea adânc
Al sufletului tău.
Îmi potolesc setea
Cu lacrimile răcoroase
Care-ți inundă chipul primăvăratec
Și buzele mele  îți strigă numele.
Iubesc aerul pe care-l respir în preajma ta,
Tânjesc după sărutările tale
Cu gust de caramel și scorțișoară,
Ca o sărbătoare râvnită de toți copiii.


Numai tu

Noapte de noapte
Îmi ocupi visele
Tu , străine,
Cu chipul nostalgic !
Când nu-mi vorbești
Inima mea se usucă
De un dor nebun!
Vreau să-ți simt parfumul
În fiecare dimineață,
Pe pernă.
Te strecori în brațele mele
Cu fiecare apus
Și dispari cu fiecare răsărit.
În urma ta , rămân
Amintiri cețoase
Cu aromă de munte ,
De ape răvășite între stânci .


Iubire de maci

Trăiesc într-o petală de mac.
Inima mea se pierde
În roșul de foc al iubirii
Și bate la fiecare adiere de vară.
Mă bucur clipă de clipă
De sărutul fluturilor
Îndrăgostiți de parfumul meu
Și mă rog soarelui
Să alunge norii de ploaie
De pe bucata mea de cer.
Iubesc cu toată ființa mea
Spicele de grîu și miriștea
Care-nsoțesc cărările tale...
Iubesc lumina zilei și întunericul nopților.
Iubesc...mă bucur...trăiesc...
Și cîntecul meu se aude vară de vară.

Anotimpuri


Uneori citesc câte doua capitole-odată
Din cartea numită Anotimpuri ,
Alteori îi frunzăresc doar paginile
Și-i privesc fotografiile.
Fiecare volum are atâtea amintiri
Legate in buchete de sezon ,
Că nu-mi ajunge o viață
Să le retrăiesc.
Clipe pierdute-ntre nămeți iarna
Sau rostogolite într-o iarbă
Verde și crudă ca primăvara ,
Plutind pe aripi de fluturi vara
Sau adulmecate de păsări
Când toamna le-mpinge spre alte zări.
Citesc ... frunzăresc.... obosesc ... și...
Mereu adorm cu cuvintele tale
Îmbrățișându-mi visele.

Duminica

Întorc duminica pe toate părțile
Ca pe o scrisoare pierduta demult.
Mă răsfăț în zorii ei senini
Ca visul unei mirese la altar
Și-mi savurez cafeaua
La lumina difuză a liniștii ei.
Îi sărut orele pline de zâmbete
Ca amintirile unui copil
Și-i îmbrățișez șoapta binecuvântată
De mamă iubitoare.
Opresc timpul cu lanțuri de sticlă,
Soarele rămâne agățat în fereastra mea
Pentru totdeauna.


Dorințe și vise

Mai pune-ți o dorință
Care –ncepe cu noi,
Cu dealul care urcă
Potecile spre nori.
Mai pune o clepsidră
Că timpul e prea mult,
Se scurge-n văi de piatră
Se risipește-n vânt.
Îmbracă-mă-n cămașa
De-un roșu purpuriu
Să simt sărutul soarelui
În asfințit , târziu.
Ascultă-mi șoapta caldă
Ce se arată-n calea
Minunii ce răsare
Din visul tău frumos.

Plouă...

E-atâta liniște în jur
Cu sărutări de rouă,
Cerul doar plânge
În geamul meu,
Afară plouă...
Privesc cum trist
Natura se întoarce
Plângând ușor
Și suspinând durere ,
Norii se joacă cu plăcere.
O pasăre se-ascunde
În micul meu balcon
Rugându-mă-n tăcere
Să o primesc în suflet.
Afară plouă...


Dimineața devreme

Mă trezesc îmbrăcată
În cămașa ta de vise.
Pleoapele grele de întuneric
Mi se strâng îndărătnic
Sub mângâierea dimineții.
Retrăiesc ultimele clipe ale asfințitului...
Se făcea... că am bătut în
Poarta zăvorâtă a inimii tale,
Obosită, ca un profet
Care împrăștie iubirea pe pământ.
M-ai ridicat pe brațe,
Mi-ai spălat picioarele însângerate
De cioburi de stele,
Mi-ai sărutat tălpile
Cu buzele asprite de  vârtejul munților
Și mi-ai așezat
Capul pe umărul tău ca stânca.
Totul a coborât
Într-o liniște pustie
Unde doar sufletele noastre
Se îmbrățișau răstignite pe o cruce.
Unde au dispărut toate?
Îmi țin strâns pleoapele
Să nu-mi fure dimineața nostalgia clipei.
Visele de pe cămașa ta
S-au spulberat sub lumina soarelui
Și au urcat la cer.