Poezii de Dan Vasile

MIAZĂZI

Întins-am pânză nouă, albă, 
Din suflet... până sus la stele. 
Corabie făcut-am ca să zboare... 
Pe gând, cu gând, în gândul ce împarte 
Vremea-ntre miazăzi şi miazănoapte.
* 
Merinde nu mi-am pus cu mine, 
Căci inima mi-e plină... 

Tu... ştii prea bine... 
*
Nici apă, nu mi-am luat, 
Căci setea mi se stinge... 
Cu roua ce pe buze mi-ai lăsat. 
* 
M-am luat pe mine... doar atât 
Şi-o floare albă cu petale mari, 
Aripi de lebădă ce zboară 
Pe şoapta nevăzutei linii 
Prin care cerul tău şi-al meu se-ngână. 
* 
Las bezna-n straie gri, de miazănoapte, 
Mă-mbrac cu ale tale şoapte... 
Ce vin din miazăzi, 
Să lumineze, drumul... vremea... 
Ploaie de sori, să-mi facă cerul, 
Ce întâlneşte... în lumină 
Soarele...cerului tău de...miazăzi.

PASTEL

Între buze s-a strecurat toamna. 
Picătură de rouă matinală, cu gând de seară trecută. 
Doar aşa...din senin fără prea multe explicaţii 
Soarele s-a întors pe-o dungă, 
Privind luna cum trage după ea 
Constelaţiile toamnei...precum un copil, zmee de gânduri.

E muzică de-un început de galben, 
Un galben ce vine din verde...şi vrea să plece 
Nu departe...doar un zbor scurt, o mică zbatere 
Din coroană...până-n iarba udă 
De şoapte...

Când vântul s-a hotărât să deseneze ce vrea el, 
Când ploaia a început să-şi spună versurile scurte, 
Când umbrele dimineţii au devenit mai lungi, 
Am schimbat culorile...cu acorduri mute.

Îmi caut bagheta fermecată printre unduiri de iarbă. 
Ştiu...am lăsat-o aproape de malul lacului.... 
Să-mi adune zborul păsărilor... 
Să-mi păstreze mireasma florilor...

Cu ea am să ating o pânză nouă... întinsă 
Între cele patru zări... 
Şi atunci...dintre buze... toate culorile 
Se vor aşeza precum un poem al primăverii, 
De care îmi este dor...tot timpul.

SCOICA

Pierdută-ntre flux şi reflux, 
Adunând nevăzute perle de gând, 
Sunt doar o scoică 
Rătăcită-n ţărmul oceanului tău, 
Plămădită încet, 
În mii şi mii de ani, 
Din nisip plutitor prin recife. 
*
Te aştept în strălucire mută, 
Să vii într-o viaţă de-a ta pe la mine. 
Adun culori şi sunet, 
Freamăt din adânc de ocean 
Şi sclipire de cer risipit luminos 
Printre ape legănate de val. 
*
E doar o scoică.... ai să spui... 
E doar o scoică rătăcită, în nisipul fierbinte... 
E mută... şi tace.... şi-i fără cuvinte... 
*
Când mă vei atinge însă,
Pe ţărmul de foc inundat de tăcere, 
Iar braţele tale mă vor ţine captiv 
Între flux şi reflux, 
Atunci vei înţelege şi vei vedea cum..... 
Şoptesc cuvinte care nu s-au rostit niciodată 
Dezvălui lumi ce n-au fost văzute nicicând 
Îngân poveşti neauzite vreodată 
Sonor la instrumente încă necreate, cânt. 
*
Eu....doar o scoică 
Rătăcită-n ţărmul oceanului tău, 
Port vuietul lui întreg 
Cu-ale sale poveşti ascunse în mine. 
O lume adâncă, secretă, nevăzută, netrăită, 
Nepovestită, încă ....de nimeni. 
© DAN VASILE