Poezii de Dana Borcea

Mi-e dat

În vârful lucirii m-ai țintuit-
Nu vei dormi lângă bărbat ,
Niciodat,
Da,noaptea vei plânge,
Ziua vei atinge
Răni crestate cu lacrimi
De sânge,
Să nu crezi ca vei naște, 

Vei lepăda copii din suflet,
Nu din carne…
În chinurile facerii,din rărunchi,
din pantece versuri vor curge;
N-o să părăsești lumina
Nici moartă,
Cu Mine vei înlănțui
Vecia toată!

Biet Poet

Mă înveșmânți cu slove multe,
Supui urechile s-asculte,
Ești ochilor țâșniri de ape,
Pui piedici inimii să scape!

Nu știi că vraja ta dispare
Când vieții i se dă născare,
Când altul fuge către mare
Să-nfrupte valurile- amare?

Ce faci cu vorbe maiestrite
Când zbiară fluvii țărmurite?
Oare furtuna ia aminte
Să tacă-n fața ta cuminte?

Se-adun cocorii ,pleacă-n stoluri,
Ține-i de poți,strigă-n simboluri,
Recită ploii ,să coboare
În secetă,chiar pe răzoare!

Toamna se zbate-n înserare
Cu vânt și brumă pe cărare,
Gonește iarna,zi-i că-i hâdă,
Și cheamă primăvara udă!

Mi-e clopot urletul din patimi,
Mă taie lacrima din lacrimi,
Spune ce-oi spune, fă să-mi tacă
Durerea lumii, cardiacă!

În pragul morții mele crunte
Ce versuri vrei să-mi scrii pe frunte?
De verbul tău are putere
Dă-mi întâlnire la-nviere!

Împlinire

Spuneai că te vezi frumos cu ochii mei,
Primăveri zglobii cutreierau prin ei,
Mă urmăreai ca să capeți culoare,
Te lărgeai să-mi cuprinzi orice mișcare.

Apele,plângânde sub pașii mei goi,
Dezrobeau din tine, destine si ploi,
Și rodeai noaptea struguri pe coline
Întregind datul născării din mine.

De oboseai,rămâneam stinsă în zare..
Adulmecând,un înger din depărtare,
Căuta să-și afle în irișii mei,
Mândrețea,rotundă și verde ,de tei.

Cuvinte

Poate c-ar fi nevoie de cuvinte-
Să spunem nemurire , și să fie!
Să cerem viața negrelor morminte,
Pentru ca pruncii noștri sa învie.

Un vis

Am visat că trăgeai cortina de cer,
Chipul nătâng Te urmărea-n eter,
Picioarele se-ndârjeau să tragă pământul
Lungindu-mă de-a curmeziș cu vântul.

N-am reușit să mă smulg din născut
Când trunchiul se-nălța spre neștiut,
Cu piatra tălpilor cercând s-ascut dorința
Am atins rana ce-mi desparte ființa.

Jumate în sus,Jumate-n mormânt,
Nu mai aflam în minte.. vreun cuvânt,
Nici timp nu mai era,doar spațiul se lungea
Subțiind chiar groaza din privirea mea.

Nu mai eram eu,nimeni nu mai era!
Și cum nevolnică, materia se răsfira,
Te-ai ivit,întorcând bolta,visului,
Trupu-mi,chircit de povara abisului.

Puncte slabe

Suntem slăbiciunile Tale,
Dumnezeule mare,
Cum ne-ai fi plămădit,altfel,
Să ne rostogolim
Departe?
Șchiopătarea Ta suntem,
Ca iubitul meu,
Lacrimează mut în fața
Fagilitații mele
Și cât de mult mă iubește!
Nețărmuritule,
Te-aud oprindu-Te
La marginea mea
Nu mai pleci,
Ți-aștepți eliberarea !
Suntem slăbiciunile Tale,
N-ai fi rostit
În dreptul pământului,
Spațiu de joacă
Pentru îngeri,
Rămână!
Nici eu n-aș fi iubit
Dar n-aș fi aflat fiorul,
La șoapta plecatului meu drag:
-Nu pot scăpa,sunt continuarea ta !

La noi

Pe-aici,
Se trec arbori în picioare,
Păsări se desprind de noi,să zboare,
Nuferi plâng în căutare de izvoare
Lacrimi care varsă câte-o mare.

Pe-acolo,
Elefanți se sting,
Munti prin înălțimi singurătați ating,
Se adapă flori de colț,
Căprioare.

Noi,chinuim câte-o zare
Să nască mereu
Departare.

Îmi curge prin păr

Îmi curge prin păr
Muzică stranie,
Nu foarte de sus
E atârnată doar
La înăltimea gândului meu
De insomnie; 
Uneori și ziua mai rup câte ceva
Niciodată noaptea
Când mor.

Nu știu când am început 
Să caut adăpost,
Vântul de azi-noapte
Mi-a aruncat în vis,sidefie
Aproape de atins,
Învelitoarea mea,
Poezia..

Poet

Tu nu ești poet, ești instrument !
Ca si cum aș fi pian sau clarinet
În mâna verbului.

De-i lună plină, între un a si un z-ed,
Somnambulă mă pierd,
Lăuntrul meu dă muguri,
Sudoare de vers.

Doar nu-s poet,
Sunt cuvânt, sunt rostire
Sosită de mai demult,
De mult mai departe 
Ca mine.

Lume

Nu-mi plac înțelepții
Întrucât au în nări ,
Viață,
Ador înțelepții morți
Veseli ca s-au scuturat de lacrima..
Înțelepciunii,
Nu-mi plac orfanii,
Își strigă rădăcinile
La târguri,
Nu-mi plac sărmanii,
Cum cară neavutul 
Cocoașă,
Nu-mi plac bogații,
Ei pretind că nu gustă
Banii,
Îmi plac- serile lungi cu ploi dese,
Gerurile-adânci cu lipsa de fețe
Retragerea mea-n genunchi!

Toamna

Durerea mea e tristă astăzi
Și mai că-ncepe să dispară
De frunze ce se tânguie pe străzi,
De zile osândite prea curând,la seară.

Deunăzi clocoteau doi ingeri
În trupul meu, încins de vară,
S-au dus de-acum,poate-s luceferi
în ochi pufoși de domnișoara.

De te-ai gândit cumva să vii,
Lasă-ncălțările la ..vamă
Respiră cât mai stins,de știi,
Să nu-ntrerupi a minții teamă,

Că nu-i printre suflări nici-o minune
Să nu-și opreasca inima sâ-ngâne
La astă maronie- ngropăciune,
De astă despuiere ce rămâne!

Poezia mea

Mi se-mpăienjenesc ochii
Cu poezie,Doamne,
Pornirile toate
Răsculate din robia
De zi și de noapte,
Complotează
( Ocrotesc minunea,
priveliștii nu-i dau nume),
Țes clipa trădării
( Adorm seara,ocrotită de sus
las întunericul ascuns),

De lațul cuvintelor, 
Agățată:
Vorbește, muto,
Spune-i frumuseții-frumusețe,
Zi-i culorii-verde,
Calcă pe lumină!

Flori de câmp

Flori de câmp, sălbatice şi caste flori de câmp,
Ca un semn de-ntrebare
Pentru îmblânzirile mele.

Flori de câmp,neterminată mustrare,
Ţintind în pereţii casei,
Înfrânează miracolul
Să-mi cucerească minţile.

Vai, solitare flori de câmp, îngheţ
Sub privirile voastre sfredelitoare.

Frumoaselor, nici până azi n-am aflat
Cum de-aţi avut curajul
Să-ntoarceţi spatele omului.
Mai sunt ochi să cuprindă
Mirosul vostru deplin?
Şi dacă nu, 
pentru cine vă-mpodobiţi, stranii iubite?

Sărmanele mele,vă rog,
Nu ma lăsaţi să mor nepătrunsă
de dorul înfloririi 
degeaba!


CV - Dana Borcea

Dana Borcea,născută pe 11 martie 1968,în Com.Glodeanu-Sărat,Jud.Buzău,47 ani impliniti. Absolventa a Facultății de Asistența Sociala din cadrul Institutului Teologic Adventist,Cernica-Ilfov și Pedagogie în cadrul Facultatii Constantin Brancoveanu-Brăila. Actualmente , președinte Fundatia Casa Painii din Com.Viziru,Jud.Braila. Activitatea mea de 13 ani,de ajutorare a bătrânilor abandonați,reprezinta cel mai bine idealul meu de vietuire-Ajută dezinteresat,dăruiește-te celor in nevoie ca să atingi plinătatea sufletului! Sunt convinsă ca și binele contaminează,nu numai răul ,tocmai de aceea imi doresc sa dau un ton în acest sens. Despre activitatea pe care o desfășor voi atașa două materiale realizate de Pro tv-Romania ,te iubesc. O parte din scrierile mele sunt legate de apropierea de suflet ce s-a creat între mine și batrânii din stradă, pe care i-am avut in grijă,de-a lungul anilor. Cugetările vin în urma meditatiei si aprofundarii Bibliei,a dorinței mele continue de-a cunoaște mai mult din Dumnezeu. Poezia? Nu mă pot impotrivi ei,am renunțat la ea,cu 15 ani în urma, după o coabitare profunda începută din clasele primare ca sa revină acum în forță. Cănd scriu poezie rup din lăuntrul meu,versul curge din mine,ca-n durerile facerii!