Poezii de Florin T. Roman

MESAJ

În această dimineaţă liniştită

de primăvară,

foarte devreme,

Iisus m-a trezit cu blândeţe

din somn şi mi-a zis:

„Aş vrea ca astăzi

să crezi în Mine mai mult ca ieri,

să nădăjduieşti în Mine mai mult ca ieri,

să Mă iubeşti mai mult ca ieri”.

Şi a adăugat:

„Te rog să scrii ce ţi-am spus acum

în caietul tău de poezii”.

Apoi rândunica a zburat.

 

MĂNĂSTIREA ARAD-GAI

 

 

Pe-aicea dimineaţa coboară dintre nori

în sunete de toacă şi în parfum de flori

şi-n loc de rouă rece aduce pe pământ

cuvinte de utrenii şi pale de Duh Sfânt.

 

Pe-aicea Preacurata se plimbă pe alei

cu-alai de serafimi zburând în urma ei

şi pomii toţi emană iubire şi miresme

şi iarba creşte lin, în ritmuri de pricesne.

 

O maică, Ieroteea, te-aşteaptă la intrare

cu cărţi duhovniceşti şi zâmbet şi candoare,

iar la trapeză zilnic se-ntâmplă o minune:

tot ce mănânci primeşte un gust de rugăciune.

 

Pe-aici s-a pripăşit pentru eternitate

un sfânt numit Simeon (un stâlpnic de departe),

şi-a mai rămas aici Cleopa – un părinte

ce predică cu foc şi pară în cuvinte.

 

Biserica cea nouă e plină de copii

iar pe pereţii proaspeţi picturile sunt vii

şi fiecare sfânt coboară din icoană

şi cântă acatiste, cu maicile, la strană.

 

Părintele Cleopa, cel de la Sihăstria,

când a venit la noi, traversând România,

a proorocit c-aici, cândva, ca într-un sfeşnic,

se va aprinde-un foc care va arde veşnic.

 

Pe-aicea am mulţi fraţi, surori şi nepoţei

şi mă-ntâlnesc Duminica, la liturghii, cu ei;

din curte trei altare zâmbesc spre Dumnezeu

şi-aicea m-am născut a doua oară eu.

 

CONŞTIENTIZARE

 

 

Ştiu, Doamne, că nu m-am rugat

niciodată cu adevărat.

Ştiu, Doamne, că nu am postit

niciodată cum ar fi trebuit.

Rogu-Te pe Tine, adună

întregul meu chin

într-un suspin

şi pune-un strop

din mila Ta nemărginită

într-o clipă

a vieţii mele atât de risipite

şi golite

ca să pricep şi eu

întru smerenie

ce spuse robul Tău iubit,

Arsenie,

cu înţelepciune,

că orice clipă poate fi un timp

şi orice suspin – o rugăciune.

 

O VOCE, PATRU INŞI ŞI EU

 

 

Pe uliţa ce urcă înspre plânsu-mi

m-am întâlnit, schilod, cu mine însumi.

Mă transportau, pe-o targă, patru inşi

care păreau din fresce vechi desprinşi.

 

Nu-i cunoşteam, nu ştiam cine sunt,

mă suspendaseră între cer şi pământ

şi-acoperişul îl stricară pentru mine.

(Eu nu ştiam dacă e rău sau bine).

 

Apoi m-au coborât pe duşumea,

dar înăuntru nimeni nu era,

şi s-au retras încet, discret, dincolo.

(Habar n-aveam ce caut eu acolo).

 

Şi-atunci, în al singurătăţii sunet

am auzit o voce ca de tunet,

ce cobora din Veşnicie-n efemer:

Te iert ! Ridică-te şi zboară către Cer !

 

SUSPIN 8

 

 

Cerul prelingându-se pe barba unui călugăr

care inspiră şi expiră în silabe de rugăciune.

Deasupra - soarele, luna şi timpul stinghere,

fără decor.

Dedesubt - pământul ars şi crăpat, nesimţindu-i genunchii coborâţi întru smerenie

şi Viaţa, of, Viaţa, curgând ca un râu de lapte

dulce-amărui

din mâinile-i căuş, peste întunericul

celor care cred că trăiesc doar pentru că respiră.

 

 

PÂNDĂ

 

 

Am văzut de după

acest colţ de veşnicie

cum s-a împiedicat istoria

de ultima respiraţie

a celui mai mic

copil al lui Brâncoveanu.

 

Tristeţile stăteau înşiruite

una după alta

la porţile din lemn de rugă

ale unei mănăstiri idioritmice

şi nu puteau să intre.

 

Undeva, departe,

spre sfârşitul clipei,

o aripă de vultur bătrân

survola tăcerea flămândă

a iernii ce se pregătea.

 

Doar o privighetoare rătăcită

printre şoapte de taină

mai şfâşia perdeaua nopţii

şi în trilurile ei mirate

un om cu o cruce

turna alifie pe răni

dintr-un potir nesecat.

 

ALTERNATIVE

 

 

Dacă n-aş fi om

aş fi vrut să fiu

o cruce de lemn

într-un cimitir

să spun fără glas

orişicărui viu

că-ntre el şi moarte

nu-i decât un fir.

 

Fir de busuioc

cu sclipiri de lună

trandu şi fragil

crescut la răscruce

om de omenie

cu inimă bună

aş fi vrut să fiu

dacă n-aş fi cruce.

LACRIMILE MARIEI

 

 

Lacrimile Mariei – rouă lină de seară

pe fruntea Fiului în suspine coboară

cu broboane de sânge din rug împletite

rechemând în străfunduri aşteptări risipite.

 

Neştiute de ei, neprimite de lume

din izvor ne-nceput înspre inimi postume

dau ocol şi se-agită şi se sparg şi revin

tot mai mult şi mai larg, din prea plin în prea plin,

 

un potop nesfârşit înecând flori şi stele

universul întreg nu se-ncape în ele

că nici cerul nu are nori să-i dea împrumut

iar adâncul se-ascunde nevăzut, neştiut.

 

Tragedie prin veacuri răzbătând iar şi iar

ne recheamă la viaţă luminoasă în har;

dezgopându-ne veşnic, iar şi iar, din mormânt

lacrimile Mariei oglindesc Duhul Sfânt.

 

IUNIE

 

 

Pe deasupra rândunelelor

cerul zâmbeşte a toamne

şi trăirile mele interioare

iau forma unor cireşe coapte,

iarba e tot mai verde

şi eu tot mai aproape de Tine, Doamne.

 

Pe marginea drumului

salcâmii de scutură sălbatici

de păcatele anilor ce stau la rând

şi totul miroase în jur a nemurire.

 

Numai Mărul lui Adam

şi câteva piersici putrede

mai pulsează seminţe primordiale

printre degete ce ţes

anotimpuri toride.

 

Crinii dansează transpiraţi

cu razele fierbinţi şi tandre,

sânzienele se retrag cuminţi

în icoane cu naşterea Botezătorului.

 

Vântul aleargă nebunatic prin grâu

şi Eminescu moare iar,

Mureşul a retrogradat în pârâu

dar trece în acelaşi ritm de caval,

Moldova îşi plânge poetul în Belu

cu lacrimi din flori de tei.

 

La un capăt copiii se joacă de-a anii

iar la celălalt capăt,

rostogolindu-se printre pietre şi veacuri,

unul spre altul,

se întâlnesc şi se sărută

capul lui Pavel cu capul lui Ioan,

în timp ce, zâmbind

a hortensii şi-a maci însângeraţi,

cu capul în jos şi cu inima sus,

Petru scrutează adâncul cerului

căutând cu privirea

de pe crucea lui dragă

preascumpii ochi ai lui Iisus

ce plâng o lume-întreagă.

 

 

JURNAL DE PELERINAJ ÎN ROMÂNIA ETERNĂ

                

 

Ce poate scrie un poet mirat

care-şi străbate ţara-n lung şi-n lat

mergând din Curtici până la Sulina

şi din Oltenia spre Bucovina?

 

Câmpii mănoase, plaiuri roditoare,

grâu şi porumb şi orz zâmbind în soare,

Posada şi Vaslui şi Mărăşeşti, Oituz,

frânturi de stele, schije de obuz,

români smeriţi şi credincioşi şi buni,

icoane făcătoare de minuni,

viteji eroi în faptă şi-n cuvânt,

sânge martir în vene şi-n pământ,

şi bravi ostaşi ce nu ştiau ce-i frica

şi Sfântul Calinic de la Cernica,

daci şi răzeşi, iobagi şi-un Car cu boi,

orfani, infirmi, văduve de război,

vecernii şi utrenii, liturghii,

Carpaţi cu stânci, părinţi cu mulţi copii,

Bodrog şi Frăsinei şi Sihăstria,

Ciuleandra, Căluşarii, Ciocârlia,

biserici, mănăstiri, troiţe, doruri,

poveşti şi zicători, legende, zboruri,

brazi falnici cu aromă de răşină,

dumbrăvi feerice scăldate în lumină

şi mâini bătătorite de ţăran

şi Iancu, Horea, Cloşca şi Crişan,

opinci, iţari, ie, cojoc, chimir

şi Mioriţa şi Cârţan şi Cantemir,

ritmuri străvechi de cântec şi de joc

şi fete şi femei frumoase foc

şi tata şi măicuţa mea cea dragă

şi Basarabia şi Bucovina-întreagă,

trestie, peşti şi nuferi, pelicani,

neamuri, vecini, prieteni şi duşmani,

sabia lui Ştefan, vioara lui Enescu

şi poeziile lui Eminescu,

cirezi de vite şi turme de oi,

livezi şi vii, necazuri şi nevoi,

verdeaţa verii şi zăpada iernii

şi iar utrenii, liturghii, vecernii,

boli, suferinţe, chinuri, lacrimi triste,

închinăciuni, mătănii, acatiste

şi gard de lemn şi casă de chirpici cu vatră,

cuptor de lut, fântâni cu cumpănă, din piatră,

păduri întinse de stejari şi fagi,

pomelnice cu multe nume dragi,

nopţi de mister cu lună plină, cer senin,

Păcală, Nastratin şi Bulă, Nea Mărin,

Dunărea, Oltul, crânguri, lunci, răzoare,

Mircea, Mihai, poiene, clăi, ponoare,

doine, colinde şi pricesne, râuri

şi şezători şi crini şi hore, brâuri

şi mămăligă şi sarmale, poale-n brâu,

măceşi, zmeură, mure, apă din pârâu,

Jianu, Pintea, Carol, urşi, zimbri şi mistreţi

şi drame de Luceafăr şi vieţi de Moromeţi,

duioase triluri de privighetori

şi cimitire înecate-n flori

frumoase uliţi de secui şi saşi

şi Cuvioasa Parascheva de la Iaşi,

şi Făt Frumos – voinicul din poveşti

şi Nică – pruncul de la Humuleşti,

Galeriu, Arsenie, Cleopa, cerbi, izvoare,

Cotnari, Jidvei şi Murfatlar şi pruni în floare,

Crăciunuri albe, Paşti înmiresmate,

Împărtăşanii cu iertare de păcate...

 

...Şi dintru toate crucile din ţară,

ca nişte raze dulci, de primăvară,

sfântă Nădejde, Ideal frumos

de reîntoarcere deplină la Hristos !