Tărâmul meu

Tărâmul meu e la marginea zării
Pe unde-şi are Dunărea hotar
Ş-adună-n apa dulce, greul sării
Să-l ducă lacrimă în Marea de Cleştar.
Tărâmul meu e-acolo unde zorii
Ridică pleoapa în apa Dunării
Şi unde eu plângând, petala florii
O tot descânt  în numele iubirii.
Tărâmul meu e dincolo de lume,
Unde iubirea răsare din pământ.
E un tărâm de dor ce n-are nume
Cărările-i în suflet scrise-ţi sunt!
Tărâmul meu i-acolo unde-l ştii
Unde se duce soarele-n apus.
Acolo unde, demult te-aştept să vii,
Să-ţi spun ceva, ce încă nu ţi-am spus!
.....


Însingurați

S-au răstignit iubirile pe mine
Dar nu sunt cruce, poate-s doar un zbor
Când aripi se întind spre zări senine
Și-n dulce vers, cuvintele înflor.
Cearceaful fin al nopții înstelate
Se-așează peste visele  cuminți
Ce dorm în mintea noastră- îmbrățișate
Ca niște rugi cu ochii către sfinți.
Doar stele mai veghează plictisite
Iubirile ocolul când și-l fac
Viața-i un ceas, noi limbile-aurite
Pe alte numere făcând popas...
Ne căutăm pe drumuri neumblate
Fără să recunoaștem ce dorim
Purtăm cu noi suflete-nsingurate
Dar dragostea mereu o ocolim...
de Gabriela Mimi Boroianu
....


Aripi de fluturi

Mă risipești în lăcrimări de nor
Când nepăsarea peste mine-ți scuturi,
Mă recompun pe-aripa unui zbor
Ce-mprăştie petalele de fluturi.
Și dor cu dor la mine-n trup adun
Crescând precum iubirile în rai,
Un flutur ce-al speranțelor parfum
Culege din cuvintele ce-mi dai...
Mai rar ce-i drept... atunci când poposești,
Pe-al sufletului alb boboc de floare.
Aduni în palme gândul ce-l dorești
Ca să-l strivești în visul ce mă doare.
Și totuși mă iubești...  nu-mi spui, dar știu!
Revii, chiar dacă vrei să-mi fii plecare.
Mă risipești, mă recompun să-ți fiu
Aripi de fluturi iubirii trecătoare...
de Gabriela Mimi Boroianu
....


Am învățat...

Am învățat cât doare un cuvânt
Și cât suspin poate să poarte-un dor
Că-s umbră rătăcită pe pământ
Ruptă din trupul ce-o purta în zbor.
Am învățat ce dureros e-un gând
Că inima-i o mare fără fund
Când urme talpa-și caută, plângând
Tăcerea neagră-n care se-ascund
Am învățat că valul nu e val
Nimic din el nu va mai fi rămas
Fără oceanul ce-l purta spre mal...
Că vorba-i mută de n-o rostește-un glas.
Că fără scop lupta nu-şi are rost,
Apăsarea timpului poate strivi,
Că fără dragoste nimic n-ai fost...
Am învățat... că poti murind,  trăi!