Poezii de Gelu DRAGOŞ Junior

Dezrădăcinat

 

Undeva departe de tot –

mai presus decât

ultimul petec de cer –

prind rădăcini;

stropit de ploile mult prea scurte

ale verii dogoritoare,

devin anomalie vegetală –

 

singurul din lume

cu rădăcinile în sus,

îmi întind ramurile,

dezrădăcinat de pământ…

 

 

Iubire târzie în iarnă

 

nu am nicio afacere cu toată zăpada asta

în ciuda celor spuse de tine...

 

nici măcar n-am văzut parisul iarna,

nici nu o să-l văd vreodata împreună cu tine

 

iar păsările?

 

parcă ieri spuneai că toate păsările acelea galbene,

căzute pe caldarâm,

îngheţate,

cu ciocurile strânse,

nu o să te mai iubească vreodată

aşa cum te-au iubit...

 

apoi cearta aceea dintre noi...

bibeloul acela de alabastru spart

cărţile

aruncate pe geam

 

dvd-ul cu mozart

 

...

 

unde sunt, fată, toate visele noastre?

 

 

Pactul cu Diavolul

sau „Diavolul şi Moartea au tot timpul aşi în mânecă..."  

 

Pactul cu Diavolul nu l-am făcut încă

deci de desfăcut nici nu poate fi vorba…

Sufletul îşi mai oblojeşte rănile;

pe căi nemedicamentoase

prinde a încolţii din sâmbure teama.

Monologhez, ca Faust nebun în aşteptarea

lui Mefistofeles…

 

ce lungă-i aşteptarea

când ştii că totul poate fi-n zadar…

 

„- Mi-e frică de o viaţă de om

când zilnic se pierd multe-atâtea?”

 

Ce lungă-i aşteptarea când joci viaţa

şi moartea la poker

cu Satan…

 

degeaba aştepţi asul de inimă roşie…

 

ce lungă-i aşteptarea…

... ce lungă-i...

... ce...

 

...

Poem pentru iubită

 

aştept:

 

să-mi iasă fluturi pe gură,

să-mi crească flori pe umeri,

să-mi curgă vin din ochi

 

sau cel puţin să-mi apară poeme în miezul palmelor

ca să mi le citeşti tu, iu,

când îmi săruţi buricele degetelor...

 

 

 

Viaţa noastră amice...

                amicului meu Doru Emanuel  

 

viaţa noastră, amice este un poem

pe care ni l-a scris ploaia răzbind printre frunze

şi pe care n-avem puterea să-l scriem noi,

să-l încrustăm cu vise, speranţe sau chiar

să-l înmiresmăm cu floarea aceea rară,

iluzia...

 

viaţa noastră, amice este un psalm pe care l-am citit

pentru prima oară în catehismul bunicilor,

simţind mirosul fraget al pâinii coapte în cuptor...

atunci am învăţat că îngerii nu mor niciodată din noi

ci doar ne părăsesc temporar corpurile...

 

în mijlocul acestui poem voi săpa o fântână,

o voi hrăni cu visele tale

o voi hrăni cu lacrimile mele

să am ce să-ţi ofer când te vor năpădi grijile lumii;

voi sădi apoi un copac în fântână

şi nu-l voi mai uda

ne vom mira când îi vom vedea poamele,

nu vor avea nicio formă cunoscută

o să le culegem, o să le lăsăm să zboare

dimineaţa o să mă găsească

mirat că în noaptea aceea

am visat că mă voi trezi îmbrăcat în inocenţa ta...

 

 

 

Psalm

 

Cu buze de rouă şoptesc un cuvânt;

Agonizând poemul, adaug un rând,

Pe coală, doar creionul mâzgălind hârtia

Vorbeşte cu Tine. Eu scriu poezia.

 

Şi port zilnic poveri grele-n frunte

Iar Ţie nu-Ţi pasă, deşi vezi că-s multe,

Mă laşi să zdrobesc în vers agonia,

Să risipesc în pahare adânci poezia.

 

Şi nu sunt eu cel vrednic să-Ţi vorbesc

Căci ştii bine, Doamne, eu zilnic greşesc,

Dar Tu, paşnic, nu-Ţi reverşi mânia

Şi-mi dai zilnic pâinea şi poezia.

 

M-ai ales dintre-atâţia să Îţi fiu artist,

De-aceea eu scriu şi sunt veşnic trist,

M-ajuţi, Doamne, să-mi înving mândria

Căci numai TU nu-mi ucizi POEZIA…

 

 

 

Filozofând cu îngerii disperării

 

Stând de vorbă cu îngerii dulci

ai disperării,

mâncăm mere şi aruncăm cotoarele pe geam

afară din noi…

 

în jur lumina-i tot mai puţină;

cuvântul Tău, Doamne, tot mai greu;

pe zi ce trece

auzim ţipete ce nu le recunoaştem

ca fiind ale noastre…

 

cântând pe diferite voci acelaşi cântec,

sfidăm moartea, Doamne,

în încercarea de a răzbi spre Tine,

fără să-Ţi cerem ajutor.

 

 

Căutându-mi existenţa

                sau "Ce se ascunde în sertar"  

 

în fiecare joi mi-e dor de mine

îmi caut certificatul de naştere paşaportul

buletinul de identitate

şi sper să nu fie tot eu cel de miercuri

dezamăgit scot din sertarul cu amintiri

poze cu prieteni pe care n-am certitudinea

să-i fi cunoscut vreodată

albumul cu amintiri

una bucată poezie scrisă la şapte-opt ani

 

mi-aduc aminte de dragoş-gelu-cel-de-cinci-ani

care la grădiniţă mânca hârtii

educatoarea îi spunea că o să ajungă un mare poet

deci beţiv deci avea dreptate

încet încet îmi dau seama că s-a făcut vineri

aşa că nu mai are rost să mă prefac

că sunt eu

 

în fiecare joi câştig câte o zi...

 

 

 

Devreme în cenaclu OJT

       sau "În OJT se dau delegaţii în rai"  

 

e devreme şi-n ojt încă muzele dorm;

doar el, cerşetorul, cere un leu şi mi-e jenă

că n-am să-i dau decât gânduri…

e deja de-al casei şi uneori mi-e frică

când văd că întârzie ritualul…

e orb şi mi-e teamă să nu-mi

ceară vedere. N-am de unde să-i dau

nici un leu, nici vedere, doar gânduri…

şi-aprinde o ţigară, trage un fum

şi începe textul ce-i vine turnat ca o mănuşă:

… „sunt orb şi sunt singur. Nevasta m-a lăsat

cu cinci copii mici, dar nu beau. Dorm pe unde

pot, dar nu beau, domnule, serios nu beau!

Mi-e foame, uneori mi-e şi sete şi nu am

bani… daţi-mi un leu, domnule, vă rog… ”

Nu plânge niciodată, însă dac-ar putea

ar plânge… orbii nu plâng… însă pot râde…

Nu râde niciodată, însă dac-ar putea

ar râde… cerşetorii nu râd…

 

e târziu şi-n ojt muzele se duc la culcare;

doar sufletul meu, singur, cere îndurare…

 

 

 

Legenda unui muritor

              sau "Iubind o himeră"  

 

În bucăţele mici s-a frânt iubirea

Şi toate-s risipite-n noptieră,

Chiar inima mi-e sus pe etajeră

Şi nu ajung la ea nici cu privirea.

 

Nu mai am timp să mă îndrăgostesc:

Iubire-adevărată ţine-o clipă,

Călătorind pe-a timpului aripă

Conjug în grabă verbul „te iubesc”.

 

În bucăţele mici s-a frânt amorul,

Zadarnic plâng şi-ncerc să mă căiesc

Căci nu ştiu de fac bine sau greşesc

Tot încercând cu tine să-mi iau zborul.

 

Dar poate zborul nostru e departe

Şi-oi obosi şi eu de-atâta drum,

Mi-oi pierde zilnic urmele prin fum,

Mi-oi pierde judecata printre şoapte.

 

Zadarnic, nu-i la tine fericirea

Pe care zilnic eu am căutat,

Pământul în zadar l-am semănat:

În niciun bob n-a încolţit iubirea.

 

Atuncea plâng, m-apucă disperarea

Şi lacrimi curg, de jale şi de dor

Şi iarăşi am în tine ajutor

Când tu apari şi-nseninezi cărarea.

 

Şi-acuma scriu, când mă gândesc la tine

Poemul tragic al iubirii mele,

Cum fost-am noapte, amândoi, cu stele

Pierdute printre galaxiile străine…

 

Zăpezile-mi sunt pline de durere,

Întroienită-n gene e mirarea,

Doar sângele nebun de prin artere

Năvalnic curge-nlăcrimând cărarea.

 

Mă uit în sus prin petecul de cer

Şi chiar nu iau în seamă disperarea,

Că nu voi amorţi de-atâta ger

Când sângele cel cald este uitarea.

 

Mi-e frig atâta de iubirea mea

Şi mă-nvelesc cu plapumă de jale,

Voi adormi la rădăcina ta

Să-mi vindec asprele răni siderale.

 

Voi face eu cumva ca să răsară

Din buzunarul gol iubirea-n tine;

Chiar dacă te-oi avea numai o seară

Va fi destul să zbor în ţări străine.

 

Te voi iubi, pe-o margine de ape

Cum nimeni niciodată nu te-a mai iubit,

Şi-oi scrie-ncet, pe ale tale pleoape

Legenda muritorului ce încă n-a murit…