ciuras2Sărbătoare

Aburul înmiresmat al sărbătorii troienite
Mângâie obrajii copilului,
Îmbujorându-i cu bucuria așteptării răsplătite
De mama, de tata, de soarta prielnică…
Aburul înmiresmat al sărbătorii troienite
Întristează ochii copilului,
Îmbrăcându-i într-o mantie de lacrimi cernite
Ale mamei, ale tatălui, ale sorții potrivnice…
Aburul înmiresmat al sărbătorii troienite
Aprinde obrajii, scaldă ochii,
Iar mâinile darnice nefățarnice
Neobosite trudesc Iubirii vestite.



Poveste de Crăciun

Om bun cu inima soare
Primește osteniții drumeți
Călătorind pe un asin
Umil și blând
Spinarea-i încununată
Cu tainică, neprețuită
Comoară
Din veșnicii hărăzită

Om bun cu ochii de stele
Așterne Fecioarei
Și Maicii Cuvântului
Gingașe flori de câmp
Cu fânul ales
Din poieni neumblate
Călătorilor
Sfântă, tihnită cărare

Om bun cu gândul senin
Potolește cu miere
Greul pelin
Ștergar și veșminte
Pruncului Dumnezeu-Om
Poftește-n tindă
Blândă rază
Duioasa inimii colindă


Imnul timpului

Peste fiecare clipă
Fin se așterne
Praf de stele
Și gânduri senine
În curgere lină
Timpul sfios
Se smerește
Înaintea porților
Nepătrunse
Nestricate
Nenuntite


Fulg de nea

Cu ochii inimii privesc cum ninge
Și fiecare fulg de nea
Coboară cu propria mantie
Fluturând elegant și liber
Iar când se așterne cuminte
În palma mea trudită
Tresar și cânt voios
Cu glasul copilului din mine
Căci aștepta să îl chem
Ca în fiecare an, de Crăciun
Să împodobim bradul
Împreună cu ai mei dragi
Plecați, dincolo, peste cer
Unde se țes dantele
Din apa dătătoare de viață
Izvorând râuri de bucurie
Îmi trimit inima de copil
Să colinde lin, ca un fulg


Aripi de înger

Petale de flori din cer
Presărate peste lacrimi
Secundă de secundă
Minut cu minut
Zi de zi
Alintate cu adieri line
Ale aripilor de înger
Căci ele mă apără
De soarele nemilos
Cu umbră și odihnă
Dar se așteaptă
Să îl îngădui și mîine
Altfel poate să plece
Spre un alt orizont
Iar ochii și inima
Îmi vor fi nemângăiate
Părăsite
Uitate
Asemenea unui brad
Cândva împodobit
Dar apoi uitat
Și cu ramurile ciuntite
Numai bun pentru foc
Astfel că am hotărât
Deplin
Definitiv
Și duios
Îngerul să-l îngădui
A-mi acoperi sufletul
Și mâine