Poezii de Ioan Romeo Roşiianu

Scrisoare de pe patul de spital

 

IUBITO, când asistenta voluptoasă mi-a pus perfuzia am avut senzaţia că mi se face infuzie cu viaţă

că speranţa renaşte-n arterele mele bătrâne că vântul visului se opreşte în inima mea a taină

credeam că o să se prabuşească peste mine tavanul înalt şi că mă vor strivi amintirile toate

amintirile din vieţile anterioare le-am uitat sau le-am pierdut la cărţi la drum de seară

nu mai ştiu ce-am trăit dar am văzut trecându-mi prin faţa ochilor tristeţea şi golul

femei pe care le-aş fi putut iubi şi femei care m-ar fi putut iubi au trecut a paradă-n surdină

de după dulapul cu medicamente stătea moartea la pândă.

 

(Mai ştii că atunci când m-a cuprins ameţeala vântul m-a luat în braţe şi zorii mi-auşters sudoarea de pe frunte cu mâneca zilei?)

 

Aşa a fost, Iubito, mirosea crunt a moarte şi-a nesomn în cabinetul rece şi alb

prin saloane se auzea pustiul respiraţiei de sfârşit insomnia făcea trupului semne cu mâna

hulpavă moartea stătea şi juca zaruri de una singură dădea în cărţi şi în bobi suflete pierdute

acul înfipt în braţ mă ţintuia la pat şi chipul tău frumos nu era să-mi aline orbitele goale

priviri goale de sensuri aveam în dimineaţa aceea şi nimeni nu ştia de ce inima bate de una singură şi nesilită de nimeni.

 

(Mai ştii când durerea m-a trântit la pământ în ceasul nopţii şi când te-ai întors să-mi numeri pe degete respiraţiile duse?)

 

Apoi mi s-a făcut frig ca la marginea lumii ca la naşterea ei mă uitam la secundarul ce-mi măsura vieţuirea şoptit

stateam chircit în salonul cu vedere la viaţă şi speram să vii şi să-mi mângâi trăirea

erai departe şi dusă erai iar din pragul uşii ochi hulpavi măsurau trupul sfrijit şi dădeau o comandă de moarte.

 

Scrisoare despre adulter şi suflete pereche

 

IUBITO, aseara te-am înşelat c-o idee rebelă c-o şoaptă pierdută în noapte c-o rază uitată de lună

am strâns în palmele reci sânii tăcerii adânci şi-am sărutat c-o patimă surdă liniştea din sufletul meu

ştiam că-n tot acest timp tu te destrăbălai cu gândul şi îmi era ciudă că nu pot îmbrăţişa o idee

şiam că dorul e-n braţele tale şi tremuram de plăcere când pipăiam înserarea

simţeam cum te posedă vântul şi mie îmi era ciudă că nu pot atinge sânii luminii.

 

(Mai ştii când ţi-am spus că iubirea nu se luptă cu nimeni că ea câştigă mereu chiar şi când pierde?!)

 

IUBITO, aseara te-am înşelat c-o stea călătoare şi printre mătăsuri de lună am făcut dragoste nebună cu ceaţa

eram singur în mijlocul câmpului şi ielele mă-mbătau cu licoare de nori

păream pedepsit în crucea lumii răstignit între clipa de ieri şi ziua de mâine

păream că îmbrăţişez lumea dar eu te căutam pipăind prin intunericul moale

aşa parea Iubito şi mi-e deja îmi este dor de tine desi n-ai plecat decât de o viata intreaga în lume

doar tu ai Iubito pe buzele tale umbra sarutului meu muscatura soptita tandretea traita pe trup şi pe coapsele tale

aşa mi-am scris povestea trecerii prin lume descult şi iubind cu patimă surdă.

 

(Mai ştii că de când iubirea a înflorit în inima mea ating mai uşor norii cu mâna când sufletele noastre se plimbă pe stradă?!)

Iubesc să te privesc şi să te admir, Iubito, iubesc să te iubesc, iubesc să te iubesc iubindu-te

când eşti fericită în braţele mele mi se face dintr-o dată cald şi bine

când îmi zâmbeşti din priviri ţi se vede sufletul plin de lumină şi taină.

 

Scrisoare despre atunci cand mi-e dor de tine

 

IUBITO, aseară am trecut pe lângă tine şi voiam sa tac însă sub balconul tău serenada a început singură

tu n-ai ştiut asta pentru că sub tavanul boltit trăiai intens alte şi alte vise

eu mă strecuram ca un strâin pribeag printre picăaturile reci ale ploii

ca nişte suliţe păreau stropii în vantul rece ce mi se strecura fără voie sub haina ploaută

eram în stradă, iubito, şi cerşeam adăpost şi tu nu mă auzeai pentru că muzica era dată tare

iar râsul tău cristalin se auzea din stradă şi era ca un hanger de despicat emoţii de mărunţit simţiri şi tocat viaţa.

 

(Ce bine că nu suntem scoţieni că până şi pe fusta ta de ţigancă ne-am fi certat dimineaţa?!)

 

Ploua turbat, iubito, şi părea că cerul e mânios pe mine că Dumnezeu m-a părăsit în mijlocul lumii, Iubito.

aşa părea de aproape că departe nu văd că nu mi-am făcut ochelari de vedere

şi tu nu vrei să mă programezi să văd bine ca nu cumva să te prind când surâzi pe furiş

sau să nu simt cum îţi încolţeşte speranţa şi visul în suflet

de parcă ţi-ar fi frică, Iubito, de viaţă aşa te porţi cu mine şi te cerţi cu mine din nimic

şi-mi calci amintirile-n picioare şi-mi răneşti lumina din priviri cu încrâncenarea ta.

 

(Mai ştii când mi-ai luat nişte ciorapi mărimea 43 şi eu te-am refuzat spunându-ţi că mă strâng pentru că eu nu mai port decat 39?!)

 

aşa a fost, Iubito,-n vântul rece ca un blestem se lasă seara printre copacii dezgoliţi de frunze

se vedea cerul pribeag răvăşit de nori uzi aducători de-ntuneric şi ceaţă

eu mă uitam în sus ca să văd balconul şi ploaia se prelingea de pe barbă în suflet

în jos nu mă uitam, Iubito, ca să nu îţi văd urmele imprimate pe asfalt în plimbarea noastră nocturnă cu mine.

 

Scrisoare despre binecuvantare şi blestem

 

IUBITO, azi mă uitam la trupul tău zvelt în curtea bisericii şi preotul zicea din amvon că e păcat

zicea că ce iubesc eu la tine-i desfrâu şi că voi fi ca un prinţ în iadul ce vine

vorbea părintele de legi scrise şi nescrise dar sângele meu se răzvrătea pentru încă trei vieţi

te priveam cu ochii deschişi şi-mi râdea din suflet privirea

i-am închis complice dar şi aşa vedeam trecerea ta printre semeni

te vedeam păşind ca o felină să aprinzi lumânări pentru vii şi morţi

te simţeam deschizând înspre suflet cărare.

 

(Mai ştii când ploua afară şi ţi-am zis să mergem legănat ca să ne strecurăm printre picuri?)

 

Iubito, aşa a fost azi şi m-am mâniat pe preot şi l-am chemat martor pe Dumnezeu în singura viaţă avută

n-a venit să-l văd dar era acolo şi ştiu când respira iubire şi pace

am simţit trecerea Lui printre noi şi în noi ca un vânt strecurat printre frunze

era tihnă, iubito, şi lumina era în crucea zilei de dincolo de noi norii stăteau la pândă a ploaie

Evanghelia zilei nu se potrivea cu ce simţeam şi cu ce-mi doream eu

şi nu ştiam, Iubito, care-i păcat sau blestem.

 

(Mai ştii când ne-am rugat amândoi ţinându-ne de mână şi sfinţii ne făceau complice cu ochiul sufletului?)

 

aşa a fost atunci, Iubito, şi sunt deja prea mulţi martori la singura viaţă avută

prea mulţi ştiu că ne iubim prea mulţi că e patimă surdă

prea mulţi oameni răi ne vor binele şi prea mulţi oameni buni ne vor răul

aşa e lumea făcută, Iubito, din demoni şi sfinţi din blestem şi binecuvântare adâncă adâncă.

 

(Mai ştii când am strâns prescura în serveţelul cu care ţi-ai sters lacrimile şi că prescura a mirosit a smirnă şi mirt?)

 

Atunci am simţit că-n curtea bisericuţei de lemn sfinţii ne ţin trena şi Dumnezeu mila

aşa era şi lumea vedea cu ochiul liber că ne iubim numai cuvintele preotului din strană vorbea de păcat

numai el atingea cerul cu mâna şi ne făcea sufletul şi trupul fărâme.

Scrisoare despre bogatia lumeasca şi saracia spirituala

 

IUBITO, mă tot mir de faptul că-ţti strângi cu disperare comori pe pământ

apartamente în centru maşini la scară şi haine de lux bijuterii şi domenii la ţară

înseamnă că la biserica mergi să-ţi etalezi hainele mulate să atragi priviri şi să starneşti patimi

înseamnă că eşti buzduganul cu care Satana dă-n sufletele bărbaţilor înlăcrimaţi şi întorşi la Domnul

înseamnă că n-ai ochi să vezi că Isus a fost răstignit pe cruce descult şi fara pantofi de lux

n-avea costum de firmă şi mătăsuri când s-a răstignit pentru noi

dormea pe jos, Iubito, când salva lumea, mânca smochine şi spice

vorbea de suflet, Iubito, de ceva ce inima ta nu ştie să vadă.

 

(Mai ştii când ţi-am zis că-n Biblie se scrie de femei, pasiune şi dragoste şi că nimic nu e vulgar?!)

 

Iubito, Isus a ţmbrăţişat lumea cu braţele Sale plăpânde pentru că noi să respiram liberi credinţa

pentru că noi să numărăm norii rătăciţi pe cer şi-n simtiri să împlinim trăirea

dar tu nu şi nu, Iubito, nu şi nu, tu cauti comori pe pământ şi de ceruri nu-ţi pasă

tu strângi averi că să te simti bine-ntr-o lume improprie visului şi poeziei

ai mătăsuri foşnitoare în timp ce apostolii dormeau pe jos şi mâncau pâine şi peşte.

 

(Mai stii când ţi-am zis că-n viata nu e o tragedie să-ţi atingi scopul ci că e una dacă nu ai un unul în viaţă?!)

 

Iubito, cândva mi-am propus să merg până la capătul lumii ca să te caut

dacă nu te găseam aş fi venit pe jos de nicăieri spre niciunde

ca să-mi fie calea de-ntors acasă mai grea şi mai lungă visul mai lung şi durerea mai grea

purtam în buzunare pietre şi-n priviri speranţe deşarte

pentru că atunci când te-am gasit am descoperit rătăcirea în lume.

Scrisoare despre căderea din Rai

 

IUBITO, când ne-am despărţit am simţit că sunt ca un înger alungat din Rai pentru păcat

m-a durut căderea pe pământ şi-am smuls câteva fire de iarbă răzleaţă

m-am răzbunat pe umbrele înserării pe zorii încă nemijiti pe liniştea nopţii

am dat cu pietre-n norii învolburaţi de vânt şi-n liniştea din jur numai eu auzeam zgomotul inimii

sângele îmi pulsa nervos în tâmple şi venele stăteau să plesnească

mirosea a infarct trupul meu dar tu erai deja departe ochii tăi se oglindeau în alte priviri

surâsul spre alte buze mergea spre altă inimă trupul spre alte atingeri.

 

(Doamne, pe Tine nu te-a durut când ai căzut din Rai?)

 

aşa a fost atunci dar eu am uitat să-ţi spun că nu am să renunţ niciodată la ceea ce vreau

am să mă ridic de fiecare dată şi am să merg mai departe poate plângând în ploaie

ca să nu ştie lumea din jur care-s lacrimi şi care picături

până şi viaţa se va plictisi la un moment dat să mă mai doboare, Iubito,

aşa de hotărât sunt să merg mai departe spre tine.

 

(Oraşul acesta m-a luat prizonier, Iubito, şi nici drumuri bune nu are ca să pot fugi din el mai uşor)

 

M-am repliat înfrigurat în propria umbră diformă, Iubito, şi de atunci şi până acum numai asta fac

stau la pândă să-mi vad amintirile trecând zglobii şi rebele pe strada plină de oameni străini

stau la pândă să-mi numar pe degete ultimele trăiri ultimele speranţe

e ca un capăt de lume această noapte acum şi mâine va fi ca un capat de lume dimineaţa

amiaza va fi la fel apoi la fel va fi şi înserarea şi aşa va fi mereu fără tine timpul

simt că secundarul se va înneca în nisipul clepsidrei de fiecare dată când vine ziua naşterii tale

ştiu că va fi negură-n jur că-ntr-o prevestitoare de rău ghicitoare ca-ntr-un vis din care te trezeşti speriat şi transpirat

şi când nu ştii dacă visul e vis sau viaţa e coşmarul care ne ameninţă şi clipa şi zorii.

 

Scrisoare despre cartea vieţii şi foile ei

 

IUBITO, mi-am propus să nu rup nici o filă din cartea vieţuirii mele într-o lume improprie poeziei şi visului

sunt lectii din care-am învăţat chiar şi căzând, Iubito

sunt lectii care mă dor şi palme pe care mi le-a dat viaţa

sunt clipe frumoase sublime printre dureri că o mângâiere cerească de şoapte

ca un alint în pragul casei parintesti ca o îngenunchere la porţile cerului

ca un sarut smuls ploiii atunci când vin pe jos înspre tine.

 

(Mai ştii când am rugat iarna să vina mai încet şi să nu se grabească pentru că nu toţi oamenii au haine groase?!)

 

Iubito, prieten adevarat e cel care te ridică înainte să cazi e cel care îţi ajută când alţii încă n-au văzut c-ai căzut

ăla e omul lui Dumnezeu cel care sta în loc să îl ajungă umbra din urmă

cel care vine-nspre tine când altii pleacă la greu

aşa este lumea facută, Iubito, din îngeri şi demoni mai deşi decât picaturile de ploaie ce mi se strecoară în suflet.

 

(Mai ştii când ti-am zis să nu plângi după trecut pentru că el a plecat şi să plângi după viitorul ce încă n-a venit?!)

 

Iubito, clipa e nesigură şi viitorul probabil la fel cum până şi timpul probabil poate fi posibil

e de trăit momentul, Iubito, e de bucurat ochiul şi zarea

e ca şi cum sinceritatea spusă tare nu face decât să-ţi trieze prietenii mulţi

e ca atunci când iubirea vindecă necondiţionat rănile vieţii când şterge lacrimi şi mângâie priviri.

 

(Mai ştii că ţi-am spus că sunt trist pentru că ne facem cruce cu aceeasi mâna cu care ne ştergem la fund?!)

 

Iubito, într-o bună zi mă vei întreba dacă te iubesc mai mult pe tine sau viaţa

eu îţi voi spune că viata, iubito, că n-am piese de schimb şi nu am decât una singură

tu vei pleca nervoasă pufnind şi jignind

şi nu vei auzi sufletul meu şoptindu-ţi că singura mea viaţă eşti tu.

 

Scrisoare despre curăţenia din casa şi suflet

 

IUBITO, mai ştii când am dat cu aspiratorul amândoi şi când zgomotul gunoiului strâns făcea să pălească liniştea dintre noi

şopteau şoaptele înserării atunci păreau iluzii iluziile serii şi nori hăbăuci treceau pe deasupra oraşului în care eram singurii care făceam curăţenie la acea oră

apoi am spălat pe jos şi vedeam scurgându-se în canalizarea blocului din centru amintiri învălmăşite şi resturi de vis

am dat cu aspiratorul şi ţi-am adunat de pe jos cuvintele aruncate degeaba că nişte pietre erau când ai dat cu ele în mine

că nişte firimituri de la masa cerului ce-a început să ne binecuvânteze vremelnic.

 

(Mai ştii de câte ori am numărat zorii pe degete boante şi de câte ori nu mi-a ieşit numărătoarea pentru că mereu adormeam?!)

 

aşa a fost şi-n acea seara Iubito aşa a fost de parca stateau norii la panda să cearna-nserarea

aşa se strecurau printre noi lupii tineri ai vieţii haiduci rebegiţi de atâta istorie încercau să reinvie în suflet iubirea de ţară

şi noi dădeam cu aspiratorul, Iubito, şi eroii din cărţile multe se prăpădeau de râs când mă vedeau ce fac,

 

(Mai ştii de câte ori ţi-am spus că te iubesc şi te făceai că n-auzi?!)

 

Apoi a trecut vântul maşina de spălat s-a oprit şi-am întins rufele pe balconul cu vedere la stradă

peste drum doi tineri se îmbrăţişau pătimaş şi când ţi-am zis să le facem în ciudă te-ai dus să faci baie de una singură

eu am rămas imaginandu-mi trupul tău gol în palmele mele sânii tăi zdrobiţi de pieptul meu lat

am rămas cu visul pentru că noaptea a venit grăbită şi-a ridicat un nou zid între noi

ca o manta străvezei de ploaie era liniştea atunci ca o catapeteasmă sfâşiată de gândul necurat.

 

(Mai ştii că atunci când m-ai chemat în baie am alunecat de emoţie şi taină?!)

 

Era ca o naştere din pustiu ca un cântec în care pasărea Phoenix nu mai poate să moară decât de una singură

Seherezada era ştirbă şi urâtă nimeni n-o mai dorea pe strada noastră scufundată în beznă

ne-am pus şi-am gătit paste şi ai făcut o salată din care tot tu spuneai că lipseşte tonul

da, la ton mă gândeam şi eu dar la cel care face muzica

la cel care bate ca secundarul ce-nsemnează trecerea noastră pustie prin lume.

 

Scrisoare despre cuvinte şi tăcerea din ele

 

IUBITO, azi s-au înşurubat între noi nişte cuvinte mai groase decât negura nopţii

amici falşi au ţinut trena tăcerii şi ne-au rascolit singurele şoapte avute

că la mezat era scos allfabetul care-ncepe mereu cu litera A orice numărătoare începe cu UNU orice linişte cu un cuvânt apăsat

aşa a fost şi-n sufrageria ta când poemele stăteau la rând să fie citite pentru că mereu cineva avea ceva de spus

aşa a fost atunci când ne-am certat pe amintiri şi nimic când nimicul acoperea cerul şi mi-am trecut printr-un plâns curăţirea

mai urât că zmeii din basmele copilariei citite de mama am fost mai păcatos că îngerii decăzuţi mai adânc decât liniştea joasă.

 

(Mai ştii că afară plouă când eu îmi stingeam în lacrimi privirea?!)

 

Iubito, aşa a fost şi m-am simţit inutil şi mic într-o lume cu reguli la rând prea multe reguli pentru o singură viaţă, mai zic

aşa a fost şi atunci când am stins priviri în marginea zării şi asteptări în tăcerile tale

aşa fost şi aşa va rămâne mereu că o poveste de spus nepoţilor când iarna crapă de ciudă dimineaa

când primavara sfidează nămeţii cu zâmbet şi flori

când vara se coace sub suflet şi şoapte că-n tainele copilăriei de care-am uitat

ca atunci când vine iarăşi toamna şi frigul ne-aduce aminte de lemne de foc.

 

(Mai ştii că era amiază şi noi aveam senzaţia că ziua abia începe când zâmbeşti?!)

 

Iubito, aşa a fost; au fost oameni în jur când am recitat poezii de unul singur sau poate doar singur credeam că sunt cu vorbele mele

mă dureau de parcă aş fi ştiut pe de rost senzaţia maternitatii într-o lume în care alocatia nu ţine de foame

în care soţii se ceartă pe lucruri ce nu existau la facerea lumii şi-a vieţii.

 

(Mai ştii când mă păzeai de păianjeni şi muşte când scriam poezii despre suflet şi şoapte?!)

 

De la geamul din blocul vecin era mereu cineva ce te pândea în buza-nserării

dar atunci când am citit poezii când ne-am certat pe puţinele cuvinte rămase nu mai statea nimeni în stradă şi-n ploaie

mi-era greu să-mi zic trubadur când nu aveam tăcerea la mine şi când, din clepsidra spartă nici măcar nisip nu mai curgea

când pe valea secată se prăvăleau stânci de nicăieri spre niciunde de parcă-n cutremur ar sta esenţa lumii

aşa era atunci şi noi habar n-aveam de ce se-ntamplă-n sufrageria din centru când ploua

ne certam pe nimic inventariam cuvinte şi şoapte şi viaţa trecea trecea trecea făra să ne ceară voie.

 

(Mai ştii că la apus am ramas singur ai stat pe genunchiul operat m-ai apărat de muşte şi m-ai sărutat pe tâmple?!)

 

Iubito, aşa a fost când am simţit că explodam de atâta iubire martori n-am avut pentru că se facuse seară

apoi am aşteptat dimineaţa ca pe o binecuvântare ca pe-un balsam de tămăduit priviri

nu m-am uitat în ochii tăi nu pentru că se lăsase ca un blestem noaptea ci pentru că nu voiam să mă pierd în surâs.

Scrisoare despre daruri şi dragoste neconditionata

 

IUBITO, eu am învăţat să ofer nu fiindcă am prea mult ci pentru că ştiu ce înseamnă să nu ai nimic

ştiu ce gust are foamea şi frigul şi setea de când părinţii-au trecut într-o lume mai bună

ştiu focul dacic mistuindu-mi măruntaiele şi mai ştiu că dacă vei vrea să mă împuşti vreodată

să nu ţinteşti în inimă, Iubito, pentru că acolo sălăşuieşti tu cu dragostea mea cu tot

ar fi prea mult să mor rănit din dragoste de viaţă tocmai acum când am descoperit lumina şi viaţa.

 

(Toată lumea-mi vede greşelile, Iubito, şi nimeni lacrimile durerea şi tristeţea cuibarită în suflet!)

 

mă uit pe geam, Iubito, şi oamenii din jur văd lumina cerului şi eu văd furtuna ce va să vie

ei se bucură acum de înaltul seninului şi eu mă sperii de norii ce vor întuneca soarele şi vor speria lumea mâine

eu strâng din dinţi şi mă ingrijorează faptul că florile vor fi triste-n absenţa razelor care-ţi luminează privirea.

 

(ca şi tine mă-ntreb, Iubito, la ce foloseşte frumuseţea fără inteligenţă, banii fără fericire, zâmbetul fără sentimente şi viaţa fără iubire?!)

 

E uşor să te îndrăgosteşti, Iubito, însă e mai greu să rămâi aşa îţi spun privindu-te-n oglinda din baie

prin aburul cald îţi văd trupul şi îmi imaginez că-ţi îndepărtez cu măini tremurănde ultimii stropi

e ca-ntr-o poveste de dragoste în care dragostea e pusă în rama ţinută sub cheie-n seiful trăirii

e ca-ntr-un blestem, Iubito, pentru că nu exista cuplu perfect

există doar oameni ce trec peste greutăţi şi durere ca să le facă celor răi şi murdari în ciudă.

(Mai ştii că ţi-am zis că un om care are o inimă plină de iubire nu va fi niciodată singur, urât sau sărac?!)

 

Cred că o femeie oferă sex, Iubito, pentru a primi necondiţionat iubire şi mai cred că la multi bărbaţi e invers şi doare

la fel cum cred că va fi iar o dimineaţă apoi o amiază apoi o înserare şi-o noapte adâncă adâncă

nu vor fi toate la fel însă ştiu că de la un moment dat încolo noi vom fi trecuţi absenţi motivaţi în cartea vieţii.