de vorbă cu mine însumi

în fiecare zi exersez cu moartea

uneori ea îmi scrie cuvinte direct pe inimă

alteori ne duelăm în priviri până când privirile cad tocite

gândul îmi rămâne atârnat într-un regret,

iar părul păstrează pentru o vreme miros de timp ars, 

exersez

îmi ţin respiraţia presată între cuvinte,

mă străduiesc, evident, să ţin inima caldă

pentru că dacă adorm, toate cuvintele apatice

mă înconjoară                                            

ştii bine că

nicio poezie nu e adevărată dacă nu sângerează

poezia

e încă un mod de a face viaţa să pară reală

 

îmi plac poeţii

pentru că sunt mai înalţi decât noi...

când intră într-o cameră

ating cerul cu capul

 

îmi plac poeţii pentru că nu le pasă de timp,

zilele aşteaptă înghesuite în jurul lor,

cuvintele se alinează dresate

urmându-i peste tot unde merg

 

de pe frunţile lor se preling cuvinte îndrăgostite

ce caută imediat să se împreuneze

 

poeţii au fost condamnaţi la viaţă

şi după moarte

 

viaţa mea a început la 50 de ani

 

dacă nu ai fi existat, femeie

nu aş mai fi iubit viaţa

eu am murit la naştere

fiind mort, căutam să mă ascund în mama,

timpul rămăsese în urmă,

la un anotimp distanţă,

făceam mereu eforturi să amân ziua de mâine,

să ucid ora care stătea să vină

dacă mă voi naşte însă cândva

am să mă nasc la poarta unei întrebări

mai mare ca o cruce,

am să mă întrupez cumva

să-mi deschideţi uşa îndepărtării

sunt un simplu vânzător de priviri

ruinele sunt mai îndulcite în acest fel

aşa se descarcă o zi în viaţa mea

ca un atac de panică

 

emoţiile mele umblă singure pe străzi

 

lovite, bruscate de pietonii prea grăbiţi

ritmul imaginilor inventează o nouă realitate

emoţiile mele cântă la chitară

şi uneori,

când rămân fără ele,

visele noi se împerechează spontan

sunt atât de mulţi dumnezei

şi fiecare are în el atât de multă teamă

 

 

îmi trezesc singur dimineţile          
                                                          

un zeu aspru în fiecare din aceste dimineţi

îmi joacă la zar sentimentele

 

în fiecare dimineaţă spun cuvinte

ca să-mi maschez tăcerea

 

nu mă încred în zei

timpul a rămas în urmă

nemuritorii au murit deja

ei ne-au dat prima lecţie despre moarte