Poezii de Irina Lazar

Roșu 

Discuția despre noi doi a încetat
Discuția despre mine și el a încetat
De acum va trebui să trăiesc cu mine toată viața
Să-mi imaginez că sunt fluture 
sau că sunt pe malul mării sau, de ce nu,
să văd Pământul de la depărtare
să mă cufund în somn ca într-un ocean ai cărui curenți tulburi

mă poartă spre adânc
spre mine
spre cea din a cărei sânge te-ai înfruptat cândva
în inocența roșie a depărtărilor nu contează cine suntem
roșul înseamnă acum distanță
luminile s-au inversat. 

M-am gândit mult în ultimul timp la mine
Aș putea să-mi trimit scrisori de dragoste. 
În corpul meu se află începutul și sfârșitul
tot aici își află casa o anume inconștiență și durere de care încerc să mă desprind
dar nu mințindu-mă
doar descoperind cu uimire lumea, tu ca fiind tu, de exemplu
nefericirea ca fiind nefericire și nu o umbră lăptoasă aruncată asupra mea din neant
sexul ca fiind sex, fulminant, scânteietor, 
prin sex mă îndrept spre lumină
o cupă cu vin în amurg ca fiind vinul și nu amintirea cuiva
propria ființă ca o pradă. 
Las în urmă ceea ce mă împiedică să mă văd
și caut drumul în hățișul iubirii. 

Extraveral 

Era timpul să ia un extraveral
Seara, alcătuită din cuburi albastre şi castelul absurd
Tăcerile năruite peste mesajele disperate
toate
adunate
deveniseră o povară insuportabilă.

Nimeni nu-i răspundea în atmosfera subliminală
porii infectaţi ai pereţilor continuau fie aceiaşi
pisica se transformase în sfinx egiptean
iar iubitul Departe devenise un fel de Ra.

Mai crezi în mine? 
verde tandem cu griul din poarta deziluziei
măcar nu doare, se gândi
şi închise iar ochii.

 
Amo 

Amanţii se iubeau
Un câmp cu maci
Ardea în depărtările ucise.
Doar se iubeau, 
fără să ceară-n schimb 
nimic
din tot noianul inutil de vise.

girl interrupted 

Niciodată nu m-am învălmăşit atât printre buruienile cerului
Tot ce-ţi ceream era doar speranţă, dar nu
sunt atât de aproape de acel rarissim efect al pierderii
serenissime, 
beau brandy uitând de mine încetul cu încetul
cocota şi-a vopsit deja drumul până la trotuar şi înapoi, foşnesc
nopţile uscate în trupul meu 
nu mai au răbdare, vor să te mintă
vorbim 
între angoase şi melancolii 
e o muzică de fond
mângâi ireal un cap de femeie 
mângâi un scut gata să adune toată scama tăcerilor
zdrobită la pieptul tău 
mi-am adunat ultimele puteri să te sfâşii.

Alb

Într-un moment sublim am uitat că exist
tot atunci mi-am dat seama că tu nu ești decât o mască albă
printre alte măști
Într-un bal în care am vrut să te întâlnesc
o strângere de mână, un good bye contează foarte mult
în răceala lucrurilor
seara păsările se liniștesc, 
bătăile de aripi sau de inimă
dispar încet pe un cer atât de profund 
încât mi-e teamă să-l privesc
prima treaptă e greu de urcat,
a doua există sau nu o vedem
sunt multe scări pe care nu le cunoaștem
așa că ne învârtim în lumea noastră de umbre
sperând să atingem așa neatinsul.

Albastru

O imensă singurătate se ascunde dincolo de stele
Dincolo de noi
Acolo unde ochii nu au privit
Ceea ce e esențial e albastru
În sufletul tău rănit
În teama de întuneric și de locuri părăsite
Necunoscutul te atrage tot la fel cum 
Găurile negre înghit lumina.

Iubirea dacă a fost, puțină
Absorbită de resentimente și de false imagini
La un moment dat s-a transformat într-un soi de fata morgana
Deneb
Focul intens se consumă în beznă
Mi-ai spus că eu nu pot fi o astfel de stea
Nu pot da naștere unei astfel de monstruozități
Lumina însă dă naștere întunericului
Calea noastră e presărată cu monștri obscuri care plâng pe la colțuri
Viitoarea durere. 

Negru

Îmi plac cizmele
reci, ascuţite
ca o lovitură peste ochi 
cizmele ce te trimit în noaptea adâncă
solitudinea, ca o abatere pe o cărare prost luminată
aroma de scorţişoară a depărtărilor
sunete de comete şi de fluturi ce nu pot fi percepute
de urechea noastră
ci numai de acea ureche, pierdută în pădure
tunel către arma crimei sau către o lume în care nu mai poţi intra.

Noua regină 

Să spunem întotdeauna adevărul, ce-i asta
eu l-am spus şi regret
bărbatul acela nu merită, celălalt nu
îmi dau buzele cu ruj, mult ruj, privind în oglindă
gura mea se întinde într-un sărut către lumea cealaltă
mângâiere senzuală
simt cum ceva tresaltă încet poate e inima sau poate
un fel de lucru care se naşte acum pentru a-l privi mâine
m-a adus în patul lui pentru a-mi spune sentinţe iluzorii
am fost regina balului la un moment dat apoi am fost
o biată fetiţă pierdută în întuneric. 

Despre noi
 

La sfârşit ce rămâne?
doar zaţul durerii
atâtea imagini amestecate ce nu se pot suporta
e normal ca din tot ce a fost să se ţeasă un fel de
penumbră 
în care sufletele noastre suferinde tresar
ca două păsări speriate, ghemuite în întuneric.

Dragul meu, tot ce-a fost va rămâne, aidoma umbrei
aidoma părerii, 
iluzii,plăcere, durere şi răni
încet se vor contopi, 
poate nu ştii ce-a fost, poate nu ştiu
noi încă ne temem de noi
la fel cum ultimele noastre cuvinte au fost 
ca lamele unor săbii. 

te quiero, puta 

Mă simt ciudat, de parcă jumătatea mea de nord 
s-a acoperit cu brumă
pământul tremură, frica şi teama, 
desfigurate ca nişte măşti
îmi privesc umbra dornică de alt suflet
umbra mea e un fel de mefisto, poate nu v-am spus
în fiecare noapte devoră timp, şi-l bagă în gură cu pumnul
astazi mi-ai facut un semn ciudat peste umăr, n-o să te uit
oricum
jumătatea mea de sud e angoasată, ţipă după lumină
astăzi te-am rugat, m-am târât chiar în genunchi
te quiero, puta, spuneai 
un ochi mi-a curs în camera aceea, e împrăştiat pe toţi pereţii
un ochi care plânge.