Poezii de Iulia Pațiu

1-
să nu se înstăpânească răul rănile sunt nevăzute Tomii
sunt biserica în care primesc la liturghie Îl primesc pe Iisus cu efect maxim
(Om și Dumnezeu în Lumina adevărată să se arate)
Iisus să-mi devină Cap mă anticipează
(plecând de la nevoile alocate biologic corespunzător cunoașterii)
și mă împărtășesc în Ceremonia secretelor din fructul interzis în coacere
ca Marta așezată la picioarele Lui
ca ucenicul în misiune trimis să-L vestească

.
.
 
cu îngerul pe inimă trag aer în plămâni cum trag în piept enigmele surprizele
și las cale să se împlinească pârgului
scurs de Trup trupului prelins de Sânge sângelui
Lege tocmită din Testament din străvechiul viitor pe lemn greu țesut de Tatăl
în tâlcul sideral arhitectură de celule iertate iertate și neiertate
sămânța pentru schimbarea la față altfel sădită decât în cuiele ruginite

ps
amintirea sărutului ești tu și din beția lui trezirea
botez special de aer apă foc și gând
numelui din suflet dat nume ce din flutur mă preschimbă-n flutur
să trăiesc
la masa duhului cu subconștientul


2-
soare de duminică prin inima mea

în legănări de descântec pe fruntea toamnei gânduri reci
zăpada nudă amestecă parfumul cu vârsta pe frunză
și dincolo spre primăvară nins un vis din priviri nezămislite cu genele smintite

în eclipsa de îngeri din fiecare cer din fiecare gură
Iisus Fiul cu noaptea la altare despicată
din colțul de la baza năruirii pe piatra unghiulară la cântatul cocoșilor
sus sus mai sus
alungă depărtări apropieri alungă și veșnicia care putrezește la margini

nemiloase sudori în cerurile Lui înălțări dintre căderi embrioni dintre atomi
în luciditatea nelocuirilor cu foșnet de fier lasă rugina din cui
un poem neauzit
în vocea din chemare pe palma cu omul în măreția sufletului

indispuse de salivă printre liniile azvârlite de slavă
în valuri gândurile din emoții
răsucesc sufletul caută punctul din inimă pentru versul trupului
amintirea din conturul pe care Dumnezeu Tatăl îl va numi
din fotografia neagră în poza albă

încremenită de duminică împrejurarea literă de lege bandajează săgeata
fereastra fără a fi literă de spirit pustietatea luminează
oxigenul din aer de pretutindeni în plămâni din flăcări cu fiecare dintre
trandafiri respiră mă recuperează
și
ora de înviere se naște

negrul din al cincilea element până la al șaptelea
undeva în lumea în care sunt cruce pentru crucea întunericului
mireasmă pentru numele ce-n recunoaștere se proliferează
din trunchi întrerupe copacul
și
mă sărută pe frunză

noaptea intră în grevă cu vântul
bate toate crengile de lună îndură rece toamna udă tăcută
cernelurile în forme de femei în fond fructe nepârguite
căzute în așternut pe coli confuze
și
în răstignire în osînda văpăii cu tine
unde dragostea la rădăcina cerului se întoarce taina îmi revarsă
în făptura răvășită de sînge soarele mă invocă