Poezii de Liliana Andrei

Timpul...

Clepsidra vieţii curge,
Nu o pot opri!
Nisipul se scurge încet, dar sigur,
Spre veşnicie,
Acolo vom merge cu toţii, într-o zi!

Timpul, trece în fugă pe lângă noi,
Nu aveam cum să-i spunem: "- mai stai!"

Ne trezim într-o zi bătrâni,
Iar viaţa ni se pare a fi, 
O singură zi!
Uneori, timpul, se opreşte în loc,
Pentru a ne trezi!

Prea târziu, prea devreme...
Niciodată n-o să ştim.

Mereu există un ieri peste care am trecut..în fugă,
Un azi în care ne zbatem nesiguri,
Un mâine, la care nu ştim cum vom ajunge!

Clepsidra vieţii nu iartă,
Curge încet, dar sigur,
Spre nemurire!

Clipa

Spune-mi, atunci când clipa trece,
Ce rămâne în urma ei?
Chemarea, strigătul,regretul,
Sau urma unei zile în care, am pierdut poezia?

O mie de cuvinte, s-au pierdut!
Urma paşilor tăi, ecoul vocii tale,
Toate sunt amintire...
Clipele, sunt păsări ce s-au înălţat la cer!

Stelele, numără clipele,
În ani de singurătate,
Sub cerul luminat de luna, veşnic tânără!

Am numărat clipele
În fulgii de nea,
În stropii de ploaie,
În picăturile de rouă,
Erau, o eternitate.
Şi totuşi...le-am pierdut,
În clipa aceea de rătăcire!

Pe-ascuns!

Cum s-o opresc în mine când atâta doare?
E ca o mare-nvolburată,
Ca un ocean ce se zbate-n furtună,
Ca ploaia ce sta să răzbată!

Cum cine?
Lacrima ce izbucneşte din mine...!

Încerc să nu-i dau drumul,
În mine o ascund tot mai adânc.
În colţul ochilor apare însă stingheră,
Încerc să închid ochii, s-o opresc, nu vreau să plâng!

E sentimentul acela ce nu pot să-l opresc,
Mă umplu de lacrimi şi totuşi...zâmbesc!

Mi-e tot mai plină inima de lacrimi,
Le înec în sufletul meu trist.
Le-ascund în spatele zâmbetului mincinos,
Nu mai contează! Tot ce contează este:
"-Astăzi exist!"

Mă voi întoarce

Am să mă-ntorc de fiecare dată,
Chiar dacă doar în gând mă vei chema.
Îmi voi deschide sufletul de-îndată,
Voi fi aşa cum tu nu ai putut spera!

Ai să m-aştepţi ca altădat' în prag de seară,
Cu ochii plini de dragoste şi de dorinţă.
Eu voi veni, va fi ca-n fiecare vară,
Tu îmi vei dărui întreagă pasiunea împreună cu a ta fiinţă!

Voi fi a ta aşa cum ţi-am promis odată,
N-ai să mai baţi la porţi ce se închid,
Iubirea mea ţi-o voi pune la picioare toată,
Nu trebuie să spui decât "- vino" şi inima am să mi-o deschid!

Tu cheamă-mă, iar eu, 
Voi fi a ta,
În zorii zilei, în prag de seară,
Oricând mă vei chema!

Ieri, azi, mâine...

Am încercat să uit cine sunt şi,
Ieri, ca şi azi, 
Să-mi amintesc de tine ,
Cel de mâine!

Îmbătrânit, cu părul albit,
Plin de regrete, poate,
Cu sufletul rănit dar,
Împărţind bucuria clipelor de fericire,
Trăite cândva, chiar lângă mine!

Tu cel de mâine, eu cea de ieri,
Ne-am întâlnit la răscrucea timpului,
Depănăm amintiri...!

Mi-am amintit atunci, cine sunt!
Sunt tot eu, cea care îţi adoră mângâierea,
Cea care îţi soarbe vorbele,
Care îţi iubeşte tăcerea,
Îţi pune mâinile pe tàmplele albite şi, 
Îţi sterge sudoarea frunţii doar cu un sarut!

Nu pot să te văd cel de ...mâine! 
Încă mi-l doresc pe cel de azi,
Blând, plin de pasiune
Iubindu-mă!

Hai să nu ne mai gândim la ieri şi la mâine,
Haide să trăim azi!
S-ar putea ca mâine,
Să nu mai pot regăsi ziua de ieri...!

De câte ori...

De câte ori mă-îmbrac cu gândurile tale,
Cu visele ce doar cu tine le visez, 
Cu pasiunea şi tristetea ce le trezeşti în mine,
De-atâtea ori îmi spun: "- te venerez!"

De câte ori uitare mă cuprinde,
Vreau să mă-ntorc de unde am plecat.
Imi pun o ordine în gânduri şi în mine,
Dar totdeauna uit că azi, eşti supărat!

Tăcerea ta mi-e mantie de ploaie,
Atunci când izbucnesc în lacrimi de trăiri,
Îmi asez sentimentele pe-o foaie,
Opresc doar pe acela ce dă drumul, unui noi iubiri!

Flacără aprinsă

Mi-e dorul tot mai viu în mine, 
Te caut, nu te găsesc.
Îmi pare că, orice vânt care vine,
Aduce cu el, dorul tău nepământesc!

Când nori de ploaie vin pe cerul precum marea,
Când din senin furtuna se porneşte,
O lacrima îmi curge pe obraz,
Iar dorul în mine, din nou încolţeşte!

Mă prind de mâna cu ploaia ce joacă,
În picuri calzi dansând nebuneşte,
Îmi las părul despletit să se ude,
Ploaia îmi sărută faţa, mă iubeşte!

Să dau drumul dorului să plece?
Să uit că în fiecare secundă mi-e dor?
Să alerg prin ploaie în picioarele goale?
Să simt căldura iubirii, cu ea în braţe să mor?

Mi-e dorul aprinsă candela-n suflet,
Nu-l pot stinge oricât mi-aş dori,
Flacăra lui arde încet dar sigur,
Poate doar uitarea o va stinge într-o zi!

Dorinţă...

Buzele tale pline de dorinţă,
Aş vrea, acum să le sărut,
Mâinile calde ce dăruiesc blândeţe,
Îmi doresc să le simt, atât de mult...!

De zile întregi îţi caut prezenţa,
Dar parcă te pierzi cu fiecare clipă,
Din zorii zilei şi până noapte,
Te caut pierdută pe-o umbră de aripă!

Ochii tăi i-am uitat,
Nu le mai ştiu culoarea.
Aş vrea să mă caute cu privirea,
Să le simt astăzi chemarea!

Căldura trupului tău s-a pierdut,
Topită în zile de aşteptare,
Am sperat că-ntr-o zi,
Vei întinde mâinile şi-mi vei da alinare!

Toată fiinta mea te cheamă:
""-Sărută-mă, mângâie-mă, priveşte-mă!"
Încălzeşte-mă cu trupul tău!
Adu-mi iar zilele de fericire!
Ţi-am spus vreodată?
Tu, eşti visul meu!

Abia vizibil!

Miez de ziua, căldură ucigătoare.
Caut umbra copacului singuratic,
Să mă răcoresc!

Mi-e sete, o sete disperată de tine,
De ochii tăi blânzi, de gustul sărutului tău,
Mi-e sete de liniştea din mine! 
Unde să-mi potolesc setea?

Lângă umbra nopţii ce vine.

Mă aşez în aşteptare,
Luna stă ascunsă încă,
Se fereşte de soarele ce o caută cu disperare...!

Îmi potolesc setea gustând din apa speranţei,
Ce curge lin pe lângă noi, în fiecare zi.
Dacă nu sorbim din ea,
Nu vom înţelege niciodată unde ne poartă viaţa,
Cu ce sacrificii dar mai ales,
De ce?

Iau cu mine gustul speranţei.
Pe poteca îngustă, merg fără un punct ales,
Ţin în palme gândurile bune,
Iar sufletul, mi-l modelez, din mers!

Le numesc... sentimente

Încerc să omor în mine sentimente nerostite.
De ce le-aş da drumul, dacă nimeni nu le vrea?
Le ascund cât mai bine, iau masca de om fericit,
Zâmbesc în colţul gurii şi, plâng când nu mă vede careva...!

Mă privesc în oglindă şi, nu mă recunosc.
Unde sunt ochii aceia jucăuşi?
Unde sunt buchete negre , rezleţe?
Unde e zâmbetul ştrengar ce făcea, feţe...feţe?

E doar o faţă tristă, cu ochii goi,
Cu bucle negre, aşezate,
Cu un surâs amar,mereu pierdut,
Dar cu multe gânduri, bine conturate!

De ce să arunc cu sentimentele,
Dacă nimeni nu le vrea?!
Le voi strânge în buchete,
Le voi da viaţă şi într-o zi, vor reveni în viaţa mea!