Poezii de Marina Glodici

Aripile netăcerii

Cu aripi întinse simt că plutesc

În zare în zborul spre Tine,

Cu toată fiinţa simt că trăiesc

Despărţit de tumult şi de lume.

E linişte sacră, libertate şi har

În paşii-mi ce calcă pământul,

Mâinile-n rugă aripi îmi par...

Ceru-mi ascultă cu dragoste cântul.

Departe e acum al lumii talaz

Galaxii mii şi tot mii de ani lumină,

Iubirea îmi spune totdeauna un azi

Şi trăiesc bucuria deplină.

Iscodiri din priviri imi pun întrebări

Îndoilelile aspre mă înconjoară...

Nu-mi pasă ce spun oamenii răi...

Sufletul meu simt că zboară!

La poarta clipei

La poarta clipei...

Se-aud ecouri ca într-un labirint

Uitat de veşnicie...

Lasă ferestrele bucuriei deschise

Să intre surâsul soarelui dreptăţii

Să îşi scrie mesajul pe unda dorului...

Să şteargă cuvintele

Udate de ploile deznădejdii...

Orice ar fi trebuie să aflăm adevărul

Care ne uneşte

şi să aruncăm în neant ipocrizia!

Lasă ferestrele deschise soarelui,

Să poată intra eternitatea!

Citeşte şi ascultă

Citeşte, iubite! Şi-ascultă ce-ţi scriu!

Cu litere mari sau cu litere mici...

Şi printre rânduri să citeşti

Să poţi înţelege mai bine

Ce am în suflet pentru tine.

La mine magnoliile înfloresc

Mereu de dragul tău.Şi lumina îmi scrie sonete cu mâinile albe ale dragostei.

Citeşte! Citeşte în razele de soare

În câmpia plină de flori...

Ele sunt o dedicaţie pentru sufletul tău.

Ascultă râul ce murmură a visare şi a linişte

Acolo ne putem spune fără cuvinte

Că iubirea e veşnică

Şi că bucuria ei ne leagă tacit, gingaş şi tainic...

Aşa ca zorile ce îmbrăţişează lumea cu braţele lor de lumină.

Citeşte şi ascultă!

A fost

A fost o clipă când privirile noastre

Se împleteau în aceeaşi lumină

Şi scriau un poem de iubire.

Iar mâinile noastre unite

Se luptau împotriva nedreptăţii

Urii, invidiei şi a întunericului...

Da! A fost povestea noastră!

A fost momentul nostru!

Nimeni nu are dreptul să adauge sau să scadă la ce a fost...

O sclipire a dragostei curate

Ce ne luminează feţele când privim în urmă.

Alegere

N-am să deplând crâmpeiele de clipe

Şi nici schântei de dor ce mor zburând,

Ci am să las a focului aripă

Să-mi lumineze drumul înspre cânt.

Să împletească diadema rugii mele

Din stele ce sclipesc în ochii mei

Cu lacrima cea sfână a iubirii

Arzând tăcerile în calea ei.

Cântând pe drumul vieţii  

Am libertate, dragoste şi scut

În tot ce fac, în slovă şi în versuri

Eu am ales de Dumnezeu s-ascult.

Visare

Se clatină frunzele verzi de pe ram

Uneori a salut, a uitare ori a visare..

E vară şi parcă răbdare nu am

Să mai aştept să vii pe cărare.

Vântul îmi trimte un dalbu răvaş

O atingere caldă pe umăr...

Îmi spune că mult n-a mai rămas

Şi clipele am început să le număr.

Ca un copil zburdalnic în lan

Mă aşez să privesc bucuros astăzi cerul...

O, Doamne simt că putere îmi dai...

Ochii Tăi îmi alină iar dorul...

Dumnezeu înseamnă a iubi

Ce dragoste au inventat moderniştii?

Şi ce cale de a ajunge la ea?

Iubirea rămâne aceeaşi,

Peste veacuri şi-nţelegerea minţii.

Pentru dragoste nu există mândrie

Şi nici egoismul acest de asfalt

Ea de sine nu vrea să mai ştie

Şi-ntotdeuna are sufletul cald.

Ea aşteaptă-n tăcere şi plânge

Şi iartă uitând ce-a iertat

Şi uneori în lacrimi se frânge

De parcă pariul pe viaţă l-a dat.

Dragostea-i viaţă, e lumină şi har

Oricâte tehnici vor fi inventat

Oamenii o schimbă în fata Morgana

Spunând că sunt prea ocupaţi.

Moderni sau mai clasici

De orice vârstă am fi

Dragostea- i aceeaşi în veci,

Precum Dumnezeu înseamnă a iubi!