Poezii de Marina Glodici

De ziua Limbii Române

Limba română ca o poruncă divină

Din Înaltul Cuvânt şi din poruncă divină

S-a născut pe pământ limba română.

Ca şi râul curat slova din cer a venit

Graiul nostru cel dat fost-a mult prigonit.

Tezaur ne-a fost limba noastră română

Prin ea ne-am vărsat sufletul trudit

Prin doina cântată ce rămâne eternă

Şi ruga prin care spre cer ne-am suit.

Graiul cel vechi l-am păstrat cu onoare

Cântându-ne jalea cu turmele-n vale

Şi-n jocul de horă cel strămoşesc

Intrat-am cu tot sufletul nost’ românesc.

Trăim într-o ţară frumoasă şi demnă

Şi liberă-n lume şi-n vorbă şi-n gând

Iubirea ne-o spunem în limba română

Tuturor oamenilor de pe pământ.

Româneşte

O lacrimă-mi cade pe fila cea veche

A unei istorii scrise cu zbucium

Plâng româneşte. Da. Plâng româneşte...

Gândul îmi zboară la amarul purtat

Pentru libertatea cuvântului dat

De a spune jalea şi bucuria

Durerile toate ce le-nsoţeşte...

Pe româneşte...

Gândesc curat despre oameni

Iertând şi iubind dreptatea mereu

Şimţind atât bucuria dar şi necazul

Poporului meu ...

Da. Gândesc româneşte.

Din mine se ravarsă ca un râu

O dragoste fără hotare...

Da. Simt româneşte...

Şi înaintează mereu înspre oameni

Şi apăr prin fapte şi rugă tot ce iubesc

Tot ce-i strămoşesc, tot ce-i românesc!

Da! Şi ţin ca o vie cunună

Ce inima mea cu bucuire o-nsoţeşte...

Limba maternă din străbuni moştenită...

Limba cea dulce, limba română.

Da. Trăiesc şi vorbesc româneşte!