După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Mirela Balan
- Detalii
- Scris de: Mirela Balan
- Categorie: Poezie
- Accesări: 1
însingurării
Veniţi de luaţi lumină, prieteni! –
din mine.
Nu vă lăsaţi înşelaţi
de stinghereala trupului
ori zbaterea ochiului în zadarul privirii.
Vârsta răspunsurilor se petrece –
mă îmbracă ales în veșmântul
însingurării
aşa cum bănuiam;
iar senzualitatea care încă ne leagă
seamănă milă
în dor de cuvinte.
Rana-i o baltă în fapt.
Priviţi! În ea se ascunde şi
nesfârşirea albastră
cât de calmă, de surdă
şi negura sângelui
clocotind
pământesc
în goana-i nebună-
printre ore - rana devine purgatoriu-
cresc ori descresc?
E tot mai multă lumină…
puţin după facerea lumii
în şopron
pasărea doarme
două suflete
alăturate
migălesc trăiri
în bezna trupurilor
proaspăt primite
se vor împreuna
sau poate
vor visa că se împreunează
oricum ar fi
Dumnezeu despachetează stele
şi le aşază meticulos
deasupra
munţilor neliniştiţi
prelungind
neastâmpărul firii
dimineaţa
pasărea cântă
învestirea
iubirii
bric-à-brac
lumea era alburie
contururi neclare
perforate
cu zimţii clipei apăsătoare
pe dinăuntru celule bolnave
de-atâta tăcere
se înmulţeau perfid
şi haotic
(în aer plutea un presentiment
îl presimţeau cu toţii
îl ignorau cu toţii)
tor-suri
vi-se
a-ripi ne-în-de-a-juns de a-gi-le
oa-me-nii se plâng în ne-şti-re
în-geri par-fu-manţi nu-şi gă-sesc lo-cul
ar-ta în-chi-de fru-mo-sul în im-per-fec-ţi-u-ne
fil-me de-ru-la-te ra-pid
şi tranc via-ţa a-pu-ne
în paralel copilul desenează arborele genealogic
mama are capul mare
cât o zi de rugăciune
iar unchiul deşi nu apare în poză
are în loc de cap
ciorchini din celulele acelea
care dintr-o dată-i împlinesc sorocul
copilul pare să fi înţeles destinul lumii
iar versificatorul
aruncă maşina de scris pe geam
şi-şi priveşte degetele
care parcă nu-i mai aparţin
(îmi spun
c’est pas grave
c’est pas grave
lumina se stinge cu pudoare la fiecare asfinţit
chiar dacă uneori Dumnezeu iartă şi pedepseşte
de-a valma).
Apăsare ce ne poartă în cârdăşie
Mă spovedesc în senzaţii încercând, bănuitoare, să descopăr ce există dincolo de ele.
Din şirul de neajunsuri să ajung la un înţeles care să-mi deschidă ochii a bucurie dimineaţa devreme.
De ce mă neliniştesc oamenii care mă înconjoară?
Ce trebuie, ce pot să învăţ de la ei –
Când port costumul roşu
ştiu că am noroc ;
lumea întoarce capul după mine pe stradă -
e în sfârşit ea neliniştită din pricina mea;
privirile n-au cum să mă deoache
iar gândurile pe care le bănuiesc în spatele privirilor,
îmi satisfac nevoia de eu.
Oare orice adevăr poate fi pronunţat prin evitarea rostirii unui alt adevăr ?
Şi când te gândeşti că nici măcar nu am un costum roşu.
Şi că ultimul meu verb, negat de altfel, nu te include nici măcar potenţial şi pe tine.
Geană
Luz mi-a dăruit un trifoi cu patru foi
imediat după ce pierdusem pruncul.
Spera
ca măcar din noroc
eu și pruncul
să ne regăsim
cândva -
armonia
să dea buzna...
www.soarelemeu.ro
De câteva zile
stau cu urechea lipită de uşă
să intuiesc dacă zgomotul paşilor urcă sau coboară,
se apropie sau se-ndepărtează.
Dreptul la replică ar trebui limitat la câteva minute după încheierea scenei;
timpul nu se dilată pentru nimeni -
evreii erau gazaţi şi în pauza de masă a gardieni-mirenilor;
ce să mai spun de costumul ăsta de blană - afurisitul
când e mai mare, când mai mic,
iar diferenţele de număr
sunt pline ochi cu tristeţe.
Piesa mea se joacă într-o limbă străină zilele astea.
Primeşte aplauze multe
însă puţine scaune din sală
vibrează până-n durerea de măduvă a trunchiului tăiat,
ori până-n aplecarea-i de lacrimă.
Viaţa-i o fotografie mişcată
iar tu, aproapele meu,
cu sistem de referinţă în adevăr şi frumos personalizat,
sau poate inventat chiar de tine,
cu zbateri, neputinţe, prunci şi dureri,
nu faci decât
să-mi arăţi cu degetul singurătatea.
No man’s land
Sufletul, plumb încins,
s-a scurs în picioare
să-mi priponească fuga.
Rămâne mobilă tristeţea
ca un bulgăre de zăpadă udă -
se rostogoleşte
şi creşte la nesfârşit
indiferent de anotimp;
până la urmă va înghiţi oraşul
ca pe un şarpe veninos -
va mistui toate angoasele,
frustrările,
plângerile
mocnind neputincios
în burta-i lividă.
Aceeaşi tristeţe
va vibra timid la final
sieşi frântură de linişte
cât o respirare adâncă
până-n plămân şi înapoi -
o secundă
ce va naşte un văzduh
şi-o poveste:
e luni dimineaţa
iar Dumnezeu
revigorat şi tânăr
îşi hrăneşte calul cu jăratec
şi porneşte
să-şi făurească singur
destinul.
Pe caldarâm, până şi pietrele ar zâmbi
înfiorate sub entuziasmul copitelor.
Mirela Bălan
Debut literar în volumul colectiv ''Lira în patru puncte cardinale'', editura Rovimed Publishers, 2010, ediţie îngrijită de Cristina Ştefan; publicare in antologia de poezie ''Poetica'', editura ArtBook, 2011, ediţie îngrijită de Cristina Ştefan ; ''Aud materia plângând'', plachetă - concurs dedicat poetului George Bacovia la aniversarea a 130 de ani de la naştere, editura ArtBook, 2011; debut in volum: ''Un sărut mai adânc'', editura ArtBook, 2011; “Supradoză”, editura ePublishers, 2014, ”Tirania cercului”, editura ePublishers, 2014.