După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Mirela Orban
- Detalii
- Scris de: Mirela Orban
- Categorie: Poezie
- Accesări: 1
Dialog despre anumite tăceri
m-am săturat să port
combinezonul ăsta morbid
mă târăşte prin casă
şuierând din rărunchi
cinci respiraţii până la baie
zece paşi până în bucătărie
un deşert fără oaze înapoi
du-mă cu tine pe acoperişul lumii
mi-e dor
să ascult cu ochii închişi
spovedania saxofoniştilor
înnoptată la colţ de stradă
cu mine vorbeşti
întreb
crezi că nu ştiu
aştepţi să adorm
apoi evadezi din cuşca de oase
prefăcută în hulub călător
sorbi elixirul fântânilor stelare
după o raită prin spatele lunii
ai uitat
am avut şi eu aripi
ar fi vrut să-mi posede spaţiul interior
dar s-a retras dezamăgită
e la fel
tu doar ştii
tu doar taci.
Podea cu urme călcate-n picioare
(despre zădărnicia uitării)
Împleteam degete pierduţi
prin labirinturi verzi,
descifrând misterele-nceputului.
Câteodată, zidită în
turnuri de cuvinte necoapte destul
aşteptăm dalta să le preschimbe-n cenuşă.
Alteori mă risipeam caldă
în epiloguri nedisimulate
şi te auzeam:
Ne peticim?
Te plimbi desculţă prin mine,
îţi simt respiraţia alergându-mi inima
şi mă faci să te vreau absurd,
fără să clipeşti măcar!
...
Se tot perindau prin mine obsedant,
aşa că, într-o zi
le-am strivit sub file de jurnal,
sute,
smulse din caietele cu spirală
unde-mi adunasem ploile,
dar ele
tot îmi ard tălpile.
Evadare dintr-un avanpost vulcanian
-(în atenţia iubitorilor de SF)-
asta sunt
apostrof după un cuvânt neterminat
sau poate neînceput
suspendat într-o lume fără parfum de camelii
în aerul rarefiat
trecători grăbiţi să prindă verdele
fac slalom printre unghiuri obtuze
şi ascuţişuri perfecte
în sunetul halucinant al claxoanelor
sunt părtaşi ai aceleiaşi specii
sprâncenele li se înclină periculos la mijloc
smogul citadin
le înconjură capetele încorsetate
în centuri de fier
precum frumuseţea gheişelor
mutilată în pantofi ancestrali
port balerini măsura potrivită
dacă mă ridic pe vârfuri
trec cu bărbia în lumea de dantelă
acolo suntem câţiva parii
nici nu-mi doresc mai mult
pâinea o cumpăr tot de la magazinul din colţ
spre apus
concertează viori
Ce bine că mâinile nu-i erau reci
le acoperise cu pământul ud
seminţele germinate străpungeau carnea maturată de ploi
simţise rădăcinile fragede hrănindu-se din atâtea adevăruri
iar deasupra înverzea o grădină
se întreba când va ajunge să pipăie frunzele proaspete
răsfirate pe crengi întortocheate ajunse la ceruri
fiindcă jos cocleau în lutul rece transpiraţii nocturne
ignorat arătătorul arată cu încăpăţânare
spre unde
Când nu eşti
secundele ca într-o hibernare fără sfârşit
lenevesc prin spaţiul intermediar
se mai mobilizează în slow motion ca şi cum nimic n-ar avea de pierdut
liniştea întărâtă gândurile să se ciocnească prin globul de sticlă
haotic zilele sunt ca un pulovăr dintr-o dată prea larg cu mâneci atârnate mult
peste vârful degetelor întunericul şi-a destupat clondirul cu indigo
nu pot mânca mi-e dor mi-e frig evadez
pe străduţe vechi plombate cu amintiri prin ploaie
încep să număr paşii ascuţiţi pe caldarâm sub castanii indecent de goi
unde vei fi poimâine?
Mâinile mamei încă vorbesc
-a fost odată ca niciodată-
noaptea s-a împărţit în două
un click scurt şi
frânturi în sepia uşor decolorate
traversează tavanul
mâinile cu degete de pianistă
împletesc cosiţe-n păr bălai
alungă teama dinaintea încercării
aştern binecuvântare peste zbucium
fata se întreabă cum de pot vorbi
doar mâinile mamei
pesemne are o relaţie specială cu ele
le-a simţit tremurul când au văzut-o
în rochie albă stăteau faţă în faţă
mâinile le plângeau de fericire
de pierdere poate, de drum bun
aici le prinde în propriile-i palme
le pipăie să nu le uite nici o cută
e ciudat că n-au îmbătrânit deloc
apoi îşi îngroapă chipul în căuşul lor inspiră adânc
parfumul pielii îi impregnează fiinţa
lasă un pumn de lacrimi în loc
de recunoştinţă, de durere, de frică uitării poate
sfârşit de film
mă ghemuiesc pe-o parte îi simt braţele
cum mă cuprind degetele lungi murmură prin păr
ametistul de pe inelar străluceşte
atât de linişte
e aici
adorm
N-o să-l găsească ascuns printre merii înfloriți
mi-am împăturit sufletul în patru
l-am învelit în blana de miel cu miros de naftalină
am deschis dulapul cu prosoape chitite la dungă
și i-am făcut loc între ultimul și tejghea
iarna lungă focul în vatră nu va arde orele zilei opace
a rezistat câtorva chircit sub sânul rece în casa dinainte
doar cu ceaiul fierbinte de vis nestrecurat
sorbit cu înghițituri mici printre rândurile citite la lampă
de-abia spre vară s-a deschis respirând căldura lui cuptor
hulpav ca un ocnaș după o gură de aer verde
s-a umplut de miresme
mușcând din gutuia coaptă a privit peste copacii triști
cocorii băteau aerul zdrențuit lăsând locul pustiu
de frunze de cuib de dor
și-a luat aripile și s-a învelit în tăcere
tocmai când crivățul îngheța norii și partea necuvântătoare
ei, lasă,
primăvara de la capătul unei nopți polare
n-o să-l găsească ascuns prin merii înfloriți
Galben de iunie cu urme de incantații subacute
când mă satur de trepanația lumească
mă lipesc de pământul roșu, negru sau galben
căscat indecent înaintea mea
voi fi una cu tăcerile lui
verdele sălbatic mă va copleși crud
din pântecele-mi sterp vor plezni flori de nu-mă-uita
margarete poate sânziene întârziate
roi de fluturi în dans nupțial deasupra
noaptea oglindind infinitul prefăcut în puzderie de stele
împrăștiate aiurea pentru ochiul analfabet
e târziu de iunie
primesc cireșe ciugulite de păsări flămânde
sâmburii îngropați sub talpa unui hoțoman
îmi obstruează traheea
vor lăstări la anul și la mai mulți
eu râd prostește buzele mi se umplu cu zeama trandafirie
și strănut fără formalități
dinspre sat paparude nebune
se pregătesc de ploaie
Intermezzo
mi-e teamă de plecări, peronul rămâne gol
oricât de adânci îmbrățișările privirii, gândului,
brațelor celuilalt oricât de înflorite mușcatele la geamuri
sau trenul de ruginit
nimic nu rămâne lipit de tine se smulg asemeni
ventuzelor extrase prematur de-o soartă ciufută,
locul rămas pulsează dureros chiar dacă
mâine, în curând sau cândva se vor cârpi, în loc,
amintiri.
sunt ca ultimul cuvânt într-o pagină
când te rogi să existe continuarea pe verso,
suspansul debusolant din albul tăcerii
începe să încrețească precum o falie temporală munții,
munții secundelor bătute la toaca ceasurilor întregi și aride,
( nici nu știai că secundele au glas până atunci),
munții cuvintelor nerostite și ai pădurilor nerespirate în doi,
munții albaștri de pe ale căror creste
vă ningeau într-o noapte pleiadele
plecările de-o zi, de-o vară, de-o viață,
escoriații pe suflet
Paria într-un interior tabu
-sau despre călătorii-
Mereu era poftită în camera dinainte
ca și cum locul ei era să adulmece să răsfoiască
să citească povestea nescrisă undeva
Asculta cuminte fără să judece stând turcește
pe covorul moale și cald din iatacul altui suflet printre lucruri necunoscute
dezordonat azvârlite sau așezate într-o ordine desăvârșită
fără suspine răvășite și fără regrete târzii și totuși
în niciunul nu era fericire
Le îmbrățișa tacit pe cele mai multe le trezea furându-le deziluziille
hrană pentru lipsa acută a unor empatii nocturne
Mai devreme sau mai târziu pleca
întristată de singurătatea în care avea să plonjeze iar
Nu primea musafiri nici ea nu trecea mai departe de propriul vestibul
privea cu teamă praful gros așezat pe clanța ușii spre interior
de parcă un șarpe veninos i-ar fi putut mușca glezna subțire
și-atunci făcea stânga-mprejur
alerga
refuzând confruntarea
spre altă gaură neagră