Poezii de Mirela Orban

...interminabile străzi mă înghit

nu le recunosc nu mă recunosc
timpan al paşilor caldarâmul sparge
tăcerea impregnată
în ceaţa unui noiembrie taciturn
pătrunsă indecent prin firidele nelocuite
confuze năluci
intangibile senzaţii
ud de pleoape

dintr-un ochi de geam îmi face semn
o inimă
prin mine străină



în fiecare clipă se joacă la golf secundă cuiva

-carpe diem, căci mâine...-

stă rezemată în coasă
cu ochii pironiţi pe-o fatidică secundă

o reşapează cu ioni negativi
bătuţi la muchie să fie în trend
când o va trimite direct în gaura neagră
căscată din uvertura momentului şoc
prin mişcarea perfectă a crosei
demnă de o campioană
mă dă rateuri a lehamite
când îngerii îi îneacă cu lumină
orbitele descărnate

aşa s-a-ntamplat şi atunci pe valea chioarului
ce ţi-e nişte picioare zdrobite
de carcasa contorsionată
doi kilometri de suflete blocate în drum
agaţă rugăciuni de oglinda retrovizoare  sparta fac semnul crucii
împingând terenul de joc pe o altă pajişte
într-un alt şanţ sau în altă dimensiune

la radio se feliază subţire elucubraţii mondene
pe fundalul unor frivole falseturi                                                         


nu te lăsa smuls pe unde treci

să nu uiţi umbra trupului tău în aşternuturi străine
să scuturi bine cearşaful nici măcar un fir rătăcit
să nu prindă rădăcini
în nopţi seci te va chema să-l hrăneşti
din sfârcul stâng să tragă însetat cu gura despicată de dor
licoarea începutului
şi perna perna unde ţi-ai năbuşit geamătul
când în tine se răzbunau păcatele lumii
scoate-o pe geam şi pălmuieşte-o zdravăn
şoaptele tale gâtuite între pereţii reci
vor zbura că liliecii-n lumina zorilor
aciuindu-se-n cavernă dinapoia pieptului

degeaba vei mai caută întregul
… risipit vei fi