După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Oana Mihaela Pop
- Detalii
- Scris de: Oana Mihaela Pop
- Categorie: Poezie
- Accesări: 4
1. radioactivitate
a trecut de ceva vreme efectul calmantelor...
o vreme am fost cer,
apoi pământ, iarbă
- verde crudă -
acum,
sunt bucata aceea neagră de lut
îngrămădită între rădăcinile
celui mai bătrân copac al timpurilor.
și da...
sunt mută,
oarbă,
surdă
și goală precum întunericul!
am propriul meu Cernobîl,
mă retrag zilnic un centimetru
spre centrul pământului
pentru a feri lumina de exploziile
ce îmi fac pieptul să se cutremure.
a trecut de ceva vreme efectul calmantelor...
s-au deschis larg porțile spitalului
și căile Domnului.
e curent și frig,
nările-mi spun că încă e iarnă,
iar pentru mine
e anotimp de hibernare.
- arome
noaptea asta e mai neagră decât Africa,
are dinți albi
și suflet de gheață.
nici lupii nu mai urlă de ceva vreme
- luna e prea zdrențuită și goală –
e târziu iubite!
să dăm din mâini până ne cresc aripi
și-apoi să ne-ascundem în sânul lui Dumnezeu,
singurul loc unde dragostea are aromă de ciocolată cu piper.
Cred!
- partially me
nu voi spune totul...
nu azi.
ce rost are să mă dezbrac pe mine
de mine,
să las în urmă pielea de flutur
printre dantelele unei lumi dependente de întuneric?
e arșița iubite
și tu știi.
am învățat să mă destăinui
puțin câte puțin
unui timp
ce-așteaptă printre așternuturi în flăcări
cu extinctorul în brațe.
- abandon
iată-mă!
dintre atâţia oameni
ce-şi poartă crengile
ca pe o povară
rănind pământul voit,
mă las să cad eu,
femeia frunză.
mi-e frig iubite...
toamna asta e atât de rece,
atât de imună la vibraţiile inimilor
încât nicio rază de soare
nu i-ar putea încălzi umbra despletită.
urăsc să mă abandonez unui anotimp
în care până şi cerul cade
iar şi iar,
picurând la nesfârşit acelaşi cântec de jale.
- rainy days
ploaia asta topește orice urmă
de mine.
sunt doar ca să nu fiu,
o umbră
ce-și târăște pașii
pe un asfalt în lucru.
și zău de înțeleg de ce mintea mea
derulează înainte și înapoi
același cântec prostesc:
,,un elefant se legăna pe o pânză de păianjen,,.
plouă.
și-n mine se duc războaie
în care somnul
poartă armura strălucitoare
a învingătorului.
învelește-mă iubite
și apoi sărută creștetul viselor
cu atâta pasiune
încât să detonezi
tot zbuciumul unei zile nebune.
- out of me
priveşte-mă!
uitarea îmi mângâie pleoapele obosite,
dezordinea gândurilor
mă aruncă într-o lume
în care toţi vorbesc aceeaşi limbă,
străină urechilor mele.
de undeva,
se aud ţipete.
întind mainile oarbe...
linişte.
braţele-mi sunt goale,
ochii-mi lucesc prea tare
şi încet,
mă las eu pe mine în urmă.
ce rost să mai dau din aripi
când tu, Doamne,
ai ţesut în jurul meu atâtea pânze de paianjeni?
- iedero – ploi
ploile astea s-au cățărat pe noi,
ca o iederă,
privându-ne de oxigen!
în nebunia noastră,
am ajuns să săpăm cu mâinile gheară
în noapte,
nutrind speranța că undeva,
cândva,
vom afla porțile acelea pline de rugină
ce dau spre albastru senin
și ne vom strecura pe gaura cheii
ca niște hoți de amoruri
vărateco - tomnatice.
nu ne mai judecați!
în noi arde dorința
de a ne muta în vecinătatea soarelui,
cu tot cu așternuturi!
- noaptea minții
au murit cuvintele toate, iubite!
azi, nimeni nu mai spune bună ziua,
te rog,
iartă-mă,
mulțumesc,
la revedere!
au murit și bătrânii dascăli care știau
semnele pentru fiecare cuvânt
în care mai pulsa odată viața.
miroase a ...
nu știu a ce miroase!
a neliniște!
ori,
a sfârșit poate!
au murit cuvintele toate, iubite!
și nu ți se pare că de atâta moarte,
au început să crească tot mai multe cruci în noi?
- răbufnire
în orașul ăsta nimeni nu mai simte nimic!
cineva răpește cu bună știință
inimi și zâmbete
și lasă în loc indiferență.
cred că din cauza asta,
azi,
simt dorința nebună
de a ara pământul cu palmele goale
și de-al uda cu picături de sânge.
până la urmă, durerea mă face să mă simt vie.
viermii mai pot aștepta.
- dimineți cu suflet
s-au tatuat pe suflete dimineţile.
au rupt bucăţi din vise,
din nopţile trecute
cu viteza unui marfar
păstrător de cuvinte
nerostite...
ori abia şoptite.
în urma lor,
am rămas noi,
privindu-ne în ochi,
despărţiţi de aburul cafelei
şi al fumului de ţigară,
ţinându-ne de mâini,
iubindu-ne într-un alt mod,
necunoscut nimănui.
s-au tatuat pe suflete dimineţile.
palmele noastre...
respirau sacadat zâmbind complice.