Amintiri pe șevalet

Zile tot mai puțin vizibile, parcă sînt încropite la sfîrșitul cărții de istorie, cu personaje plictisite să mai lupte pentru justa urîțenie a vieții surprinse în cadre fotografice.

Trăim incendiare iubiri printre litere ascunse în caligrafii perfecte pe tastaturi tactile. Am ales întotdeauna un anotimp nepotrivit sau în dragoste și război e totul permis. Splendide metamorfoze se petrec în momentul în care ești derutat de sentimentele ce te invadează în miez de noapte, ce-ți întrerupe somnul sub o amenințare bruscă a unui cataclism sentimental. Confuz și transpirat pe un fond stupid se apropie de frigider să-și potolească setea și nu era sigur cum dă definească asta. Simțea oboseala în vîrful degetelor de prea mult scris. Foi mototolite se făcuseră grămada și nu-și putea stăpîni furia amintirii.

Nu căuta perfecțiunea stilului, nu căuta perfecțiunea scrisului, ci poate astfel ar fi retrăit în mod paradoxal emoția, imaginară, a marii iubiri. A stins pentru a mia oară lampa de vis-a-vis, să poată înăbuși neputința de a retrăi un vis.

Pe pereți, ca într-un cerc vicios, se răsfirau tablouri în tonuri reci. Bărbați și femei în haine stranii și obtuze, se conturau incert pe bulevarde trasate în tușă groasă. În pauza dintre rînduri privea cu sinceritate chipurile care nu-i acordau nicio încredere. Le punea întrebări parcă unor prieteni despre cum se putea conviețui cu un astfel de personaj mereu supus dramelor existențiale, nici măcar reale.

Nu și-ar fi închipuit vreodată că lungile peregrinări prin cîrciumi l-ar fi lămurit despre ambițiile din tinerețe care trezeau în el dorința de a rătăci printre zîmbetele străinilor de pe stradă, de a savura smerenia din ochii copiilor, de hrana servită de surîsul fetelor de facultate, de a înțelege contradicția trezită pe chipurile bătrînilor care nu-și pot ascunde ridurile încrustate pe frunte sau în colțul buzelor. Cu fiecare secundă aerul de rarefia și-i sfîșia plămînii îmbîcsiți de tutun. Dar nu renunța. Mai are mult de trăit.

Savoarea singurătății și-o putea compromite alături de faldurile unei cămăși de noapte, mirosind a mosc și liliac. Însă teama de a pierde îl îndeamnă să se complacă în relativitatea zilei seci de mîine.

Să-ți pierzi echilibrul în timp record e ca și cum în minutul lipsit de neatenție (atenție) îți fuge dimineața de sub pleoape și n-apuci să-ți potolești setea de viață. Timorat din cauza multiplelor răni lăsate de întrebări despre cîte în lună și în stele, se chircește sub clar de lună uitînd în grabă să-și scrie memoriile pe un perete, murdar, din gară. Se cobora recunoscător că niciun repoș din partea universului nu-l supunea să-și sacrifice iluziile despre arta ceaiului servit cu lapte în cești albastre de porțelan.

Cunoscuse sentimente care se intensificau în răcoarea nopților, risca să le rămînă captiv. Încă o dovadă că nu-și permitea să iubească fără îndoiala că nimic din ce-i oferă sărutul iubitei n-are să-i interzică să viseze. Acel gust care te ispitește cu fiecare șoaptă rostită, care ajunge în cotloanele minții cu fixație directă în inimă, și-l dorea închis ermetic în verbe.

Zi de zi sînt rănit, își spune ori de cîte ori trece trin fața oglinzii înțepenite de zeci de ani pe perete. Dispariția îngerilor din prima zi de tomană l-au lăsat cu emoția eterică simțită pe piele, emoție ce-și plimbă nostalgia singurătății ca o șopîrlă, acel framăt senzual, solitar, jumătate șoaptă, jumătate frison.

Se temea de tăcere. Își scria gîndurile cu voce tare, le scria apăsat ca o durere. Smintit de gîndul că tăcerea l-ar apropia de gura ei arzînd de doruri, amețitoare și efemere frumuseți ce-i puteau străbate venele, preferase să-și arunce personajul în ploaie după o lungă călătorie într-un compartiment de tren, în care ea cu o prezență sidefată împrăștie în jurul ei aripi de fluture mirosind a mosc și liliac umplînd tot spațiul visului său.

Recunoaște că detestă să-și chinuie personajul preferat, dar soarele care tocmai de dincolo de deal îl lovește peste frunte ca un fulger. Oricum ea coborîse la stația următoare cu un surîs larg prinzînd mîna care-i întinsese un buchet de crizanteme. Își salvase personajul de la un chin etern.

Era mulțumit în dimineața asta.