CARIATIDA ASFIXIATĂ

Dovlecii păreau butaforiile unor fantasmagonii elucubrante și edulcorate de zâmbetele naiadelor lascive iar tuberculii i se păreau angoase nedefinite.Milenia se lăfăia vituperantă pe un domeniu  imobiliar în care formele apetisante din imaginația unei prietene unde poneii erau niște potentați nu-i dădeau pace, dar ceva ghes da! Tocmai se hotărî să facă un ”date” cu primarul, dar planurile i-au fost date peste cap de un hair-stilist sofisticat , care folosea foarfecele pe post de telefon, iar pe acesta pe post de șoptitor politic într-o cască interesată. Nu e de mirare că se trezi chemat la o comisie de urmărirea ciripitorilor, de unde scăpă numai și numai datorită talentului ei de a minimaliza tot ce augmentau nurii săi. Apelând la niște subterfugii amalgamate făcu nevăzută îmbrăcămintea-i ponosită în fața șefului comisiei, care a știut să-i aprecieze adevărul gol-goluț, la fel ca destui după  aceea, reușind s-o pună de-o agoniseală consistentă. Așa își și făcu vânt până în vârful piramidei. Acolo îi era bine. Nu tu control, nu tu bănuieli. Doar huzur și trai pe vătrai.Când și-a adus aminte de mine și m-a chemat, am rămas perplex:la ușa dădea bilete bărbat-su. Nu voiam să știe ce nu trebuia. Am scăpat de el, povestindu-i că soția lui nu s-a aplecat în fața nimănui fără aprobare de la Eros. Când el m-a întrebat cine-i ăla, i-am explicat că este șeful ei cel mare în fața căruia dacă nu se apleacă nici nu se mai ridică. La nimeni. M-a lăsat în pace, dar și eu pe ea. Așa am aflat că a ajuns o candidă cariatidă asfixiată de ombilicuri peiorative. Principalul e că a știut unde să sufle nasul...