MĂRUL SINGURATIC

Pe  un vârf de deal, înconjurat numai de cer şi pustiu, crescuse un pui de Măr Ionatan. Părea o minune, căzută din cer, menită să înfrumuseţeze singurătatea pustiului. Nu se ştie cine se încumetase să-l răsădească tocmai acolo. Poate doar vântul a luat o sămânţă, pe care a lăsat-o, să cadă acolo. Dornică de lumină a încolţit sub brazda pământului.
          Puiul de Măr a crescut mândru, ocrotit de razele soarelui, care în fiecare zi răsărea de dorul lui pe colină, dându-i  bineţe. Aşa se face că puiul de Măr a crescut înalt şi arătos, îndesindu-şi ramurile verzi. Anotimpurile au plutit peste el, unul câte unul, până când, în sfârşit, i-au apărut primele flori roz-albe, spiriduşi de lumină. Au devenit mere ionatane. Ardeau ca nişte globuri roşii pe ramuri! Aşa, cum visase de mult. Va avea şi el, cu ce să-şi îmbie trecătorii osteniţi şi însetaţi de drum poposiţi sub ramurile lui!
           În vale, dinspre vii şi livezi, se auzeau chiote de cântece şi bucurie. Era toamnă şi venise vremea culesului. Gospodarii îşi adunau roadele bogate din vii şi livezi în panere împletite din nuiele, pe care le stivuiau în pătule lungi, mirosind a răşină şi fân proaspăt cosit. Strugurii erau striviţi sub teascuri, din care ieşea mustul dulce, chilimbariu ca lumina amiezii.

          Mărul singuratic crescut pe colină, privea întristat către forfota muncii din vale. Numai lui nimeni nu se încumetase, să-i culeagă roadele din ramuri.
          Un pui de Urs fugit din pădure, dorind să ajungă, mai repede la prisaca din dumbravă a luat-o pe cărăruia care trece pe sub ramurile Mărului singuratic. Acesta, de cum îl zări, i se îmbujoră obrajii de bucurie, crezând că se găsise cineva, care să-i ceară un măr cu care să-şi astâmpere setea. Drumeţul însă, a trecut pe lângă el fără să-l bage în seamă.
         - Hei, Ursuleţule, de ce nu zăboveşti sub ramurile mele, să te ospătezi măcar cu un măr, că doar e ora prânzului şi bănuiesc, că ai fi flămând şi însetat după atâta drum! Nu se cade, să treci aşa grăbit, de parcă nici nu m-ai fi văzut! i se adresă puiul de Măr supărat.
          - Nu am timp de zăbavă! Singuratic cum eşti, cum de te-ai încumetat, să te cocoţi tocmai aici în sălbăticie!? i-a întors vorba, puiul de Urs.
          - Aşa mi-a fost dat, să cresc singur pe lume!
          - Viaţa fără prieteni îţi va fi mereu o povară! Vei rămâne mereu un copac singuratic ale căror roade nu vor fi căutate de nimeni!
          Într-un fel, Puiul de Urs avea perfectă dreptate. Venind iarna cu gerul ei nemilos, merele au căzut de pe ramuri, putrezind sub nămeţi, fără să fie de folos nimănui. În primăvara următoare, Puiul de Măr s-a trezit din nou singur cu ramurile pline de uscături şi omizi, nefiind nimeni  care să-l îngrijească şi să-l ocrotească. Ba mai mult, îi invadaseră trunchiul şi ramurile, bălăriile, buruienele, tufele de coacăze şi porumbele, încât simţea, că se sufocă! Aproape de rădăcini îşi făcuse muşuroi o cârtiţă, hotărâtă să locuiască aici.
          Doruleţ se culcase devreme, a doua zi în livadă şi în grădină îl aşteptau atâtea treburi, mai ales  că primăvara din anul acesta s-a arătat, a fi mult mai grăbită ca de obicei. Când a ieşit din odaie, a fost întâmpinat de poştaş, Un Piţigoi îmbrăcat într-un veston galben-vişiniu, mai tot timpul grăbit, i-a întins o telegramă scrisă pe-o frunză de vişin,(un fel de S. O. S.). S-a grăbit, s-o citească. Textul era scris în limba arborilor şi florilor, pe care Doruleţ învăţase  s-o cunoască, mai bine ca oricare altul: ,,Pe colină, un Pui de Măr Ionatan singuratic, se află în mare primejdie! Aşteaptă ajutor negreşit de la grădinari iscusiţi, iubitori şi gospodari înnăscuţi decişi să-l ocrotească şi să-l îngrijească!”
          - Este primul ,,S. O. S.” din primăvara aceasta! i se adresă poştaşul, băiatului care stătea smerit şi gânditor, cu telegrama în mână, chibzuind ce are de făcut.  
          - Mulţumesc, poştaşule, şi vezi-ţi liniştit de drum. Telegrama a fost adresată cui trebuie! Doruleţ se grăbi să răspundă cum se cuvine la strigătul de ajutor al celui aflat în primejdie: îşi înşfăcă de sub şopron uneltele şi o porni grăbit către locul cu pricina, fiind însoţit de Patrocle şi albina Alina.
          Când au ajuns, lui Doruleţ aproape că nu-i venea să creadă peisajul sinistru, care i se arăta în faţa ochilor! Puiul de Măr arăta jalnic. Avea ramurile pline de uscături, majoritatea frunzelor fiindu-i mâncate de omizi. Părea îmbătrânit înainte de vreme!
          - Copacii pot muri din picioare, dacă nu sunt îngrijiţi la timp! îşi dădu cu părerea Alina, care colindase atâtea livezi şi grădini, să-şi umple cofele cu polen pentru miere. Puiul de Măr îşi clătină trist ramurile, semn că îi dădea dreptate Alinei.                                                                   
          Fără să mai stea prea mult pe gânduri, Doruleţ se apucă voiniceşte de lucru. Mai întâi a distrus cu sapa şi săpăliga buruienile, iar cu toporişca a tăiat din rădăcini tufele de coacăze şi porumbe. A trasat apoi cu ajutorul hârleţului, un patrulater de pământ cu laturile de un metru, scoţând Puiul de Măr cu tot cu pământ la suprafaţă. Ajutat de câţiva prieteni din sat care-i săriseră în ajutor, l-a transportat într-o platformă trasă de doi căluţi albi, plantându-l în livada lui în apropierea columbarului. În dreapta lui îşi legăna ramurile arătoase un vişin, iar în stânga un cais rămuros şi mult mai în vârstă decât el. Păreau a fi doi vecini cumsecade! Când toate acestea au fost împlinite, Doruleţ, i-a curăţat ramurile de uscături şi omizi. I-a săpat pământul de la rădăcină, turnându-i apă proaspătă de izvor. Acum înfăţişarea Puiului de Măr se schimbase mult. Era parcă mai arătos.
          - Ce bine arăţi, Mărule! i-a spus mai târziu, albina Alina.
          - Da, şi asta numai datorită lui Doruleţ care a primit, să-mi fie prieten! îi răspunse puiul de Măr Ionatan. Uite, Alina, pe ramuri au început  să-mi răsară florile, steluţe vii! Le vezi? Te poftesc să-ţi umpli cofele cu polen. Să pregăteşti în stupi, mierea aşteptată de copii!
          - Voi veni, cum să nu! a strigat veselă, Alina pierzându-se în zbor!...