Mătura Muta și rețeta de clătite

-Aaaaaah! a căscat tare Găleata Leata. Ce plictiseală, fraților... afară plouă, cerul e tare mohorât, iar mie mi-e un sooooomn...Aaaaah! Cred că de la vremea asta mi se trage...
-Dar eu, ce să mai spun, a zis  și Aspiratorul. Toată dimineața am dormiiiiit... de   mi-au înțepenit roțile.
-Hmmm! Aveți dreptate, a intervenit Ceainicul. Hai să facem ceva, să ne dezmorțim puțin!
-Am o ideee! Am o ideeee! a strigat veselă, sărind în sus, Mătura Muta.
-Offf, să te auzim, drăguță! Ce idee ai? Aaaaah! a căscat iar Găleata Leata.
-Păăăăi, să vedeți, ați băgat de seamă ce obosită e Corina, mama lui Andrei? Nu e ușor să crești un copil. Andrei e mic, are abia doi ani și un pic... Haideți să-i facem o surpriză plăcută: să-i facem ceva bun de mâncare!
-Ha, ha, ha! Sigur că da! I-auzi la ea ce idee, a râs cu hohote Tigaia Gaia. Păi știi tu să faci ceva de mâncare? Fetițo, pentru asta trebuie pricepere, nu glumă! Ia spune, ce ai vrea să gătești, mă rog?

-Păiiii, ceva bun... ceva dulce... ăăăă... compot?
-Fugi de aici, drăguță. N-ai văzut borcanul de compot? Stă în frigider. Și mai sunt câteva ca el în cămară. Asta-i surpriză, să-i faci de mâncare compot, când are destul?
-Ăăăă... clătite, hai să facem clătite, au zdrăngănit fericite Tacâmurile din sertar. Ce buuuuune sunt, după ce le servim, ne lingem muuuult și bine pe dințișori...
-Ura, ura! Să facem clătite! Să facem clătite! au strigat în cor obiectele din casă.
-Mare scofală, a bombănit Mașina de spălat. În fiecare zi rufele mele sunt clătite. Clătite, parfumate și curate.
-N-ai înțeles, tu, surată, a râs Aragazul. Noi nu vorbim de rufe clătite, ci de felul de mâncare, clătite. Clătite, tu! Dulci, calde, aromate, rulate, umplute cu ciocolată sau cu dulceață de căpșuni, mneaaam, mneaaam... Din alea, din farfurie, pe care le mănâncă Corina și Andrei. Vai, dar grea ești de cap!
-Gata, nu vă mai certați! a strigat Ceainicul. Ia să vă aud, cine știe ce trebuie să folosești ca să faci clătite?
-Știu eu! Știu eu! a strigat Ghiveciul din fereastră. Mama lui Andrei pune lapte în castron.
-Lapte? Bravoooo! Ca să faci clătite trebuie să avem lapte. Frigiderule, avem lapte?
-Zzzzzzzzzzzzz, este lapteeeee, a răspuns Frigiderul cu glas răgușit.
-Mai departe, mai departe, cine mai știe? a întrebat Ceainicul. Ce se mai pune în clătite?
-Usturoi? a încercat timid Aspiratorul. Ce credeți, se pune usturoi?
-Nu, nu! a zis Mătura Muta. Nu prea cred... Furculițo, ce crezi?
-Eu zic... îîîîî... zic... Știți ce, clătitele nu prea aveau gust de usturoi!
-Păi, atunci să le punem vreo două linguri de piper! a încercat iar Aspiratorul.
-Ce credeți, clătitele au piper?
-Nu, nu, nu! au strigat obiectele în cor.
-Ce vorbești tu? Clătitele nu au piper, așa să știi, sigur nu au piper! a sărit ofensată Tigaia. Nu ai auzit că sunt dulci, clătitele sunt dulci, nu iuți ca piperul. V-am spus eu să nu vă băgați unde nu vă fierbe oala, gătitul e lucru complicat.
-Păi, atunci, ce să mai punem în clătite? a întrebat îngândurat Aspiratorul.
-Orez?
-Nu, nu, nu!
-Cartofi cumva?
-Nu, nu, nu!
-Atunci....castraveți?
-Nu, nu și iar nu! Cine a mai auzit de clătite cu castraveți!
-Mă scuzați că vă întrerup, s-a auzit glasul măturii Muta. Eu am văzut că mama lui Andrei se uită într-o carte atunci când gătește mâncarea. Cred că acolo se află scrise toate lucrurile care trebuie amestecate pentru a face clătite. Se numesc... rețete.
-Hopa, dar știi că ești deșteaptă, drăguță? s-a mirat Găleata Leata. Ia uite la ea, ce idee bună a avut! Unde e cartea, căutați cartea cu rețete de mâncare!
-Scââârț! E la mine! a strigat Bufetul, deschizând un sertar. Dar...degeaba este, că nu știu să citesc... Noi nu avem noroc, să mergem la școală, așa ca oamenii, ca să învățăm să citim. Nici măcar o rețetă de mâncare bună nu știm să citim, of!
-Stați așa, că m-am gândit mai bine! a zis Ceainicul. Știu cum să rezolvăm problema. Întrebăm pe fiecare obiect în parte. De exemplu, Frigiderule, ce-i dai tu mamei lui Andrei când face clătite?
-Zzzzzzz, a răspuns Frigiderul, eu îi dau lapte, o picătură de unt și trei ouă.
-Ahaaaaa! Ați văzut? Așa trebuie să facem, s-a bucurat Ceainicul.
-Bufetule, spune-ne te rog, tu ce-i dai mamei lui Andrei?
-Scâââârț.... păi, am uitat! Ăăăăă.....stați așa că știu: deschid ușa... și îi dau.... făină, zahăr, ulei....și....zahăr vanilat!
-Bravoooo! Bravoooo! au strigat obiectele din casă. Acum știm tot ce ne trebuie ca să facem clătite!
-La treabăăăă! a strigat Ceainicul. Castronule, amestecă ouăle cu laptele, făina, untul, zahărul și zahărul vanilat. Tu, drăguță Tigaie, pune-ți câte un strop de ulei, sari cu burta pe flacăra aragazului și coace clătitele. Iar dumneata, Ghiveci de flori, să strigi de sus de la fereastră când vezi că s-a copt clătita și trebuie întoarsă. Dumneata, drăguță Farfurie Florată, așază-ți clătitele aromate una peste alta, iar tu, Lingura cea mlădie, să faci bine să le ungi cu dulceața cea bună de căpșuni, din aceea care-i place lui Andrei.
    Și treaba a mers ca pe roate! Clătitele se rumeneau una după alta, tigaia le cocea frumos, iar Ghiveciul le supraveghea atent de sus, de pe geam și striga:
-Un, doi, trei! Se întoarce clătita! Un, doi, trei! Clătita rumenita!
Ceasul de pe perete anunța solemn:
-Tic-tac! Mai sunt douăzeci de minute! Andrei și mămica lui vor sosi în curând acasă!
   De prisos să vă spun că totul era gata atunci când cei doi au intrat în casă.
-Mmmmm, ce bine miroase a clătite, a spus mama  intrând în bucătărie. Cine le-o fi făcut?
   Obiectele din casă au tăcut. Priveau fericite printre gene pe Andrei și pe mămica lui, cum mănâncă clătite buneee, buneee... Poftă bună!