Timpul

Timpul este partenerul nostru de viață, secunda din el devine clipa cea mai sfântă, pe care încercăm să o prețuim cât putem de mult, dându-i o valoare, de care ne bucurăm ca și copiii de existența sa în viața noastră!
- Bună ziua Timpule!
Mă gândii să-l salut, căci de câte ori trece pe lângă mine, nu reușesc de-ai sta în cale ca să mai vorbesc un pic, cu el.
Trecu iute și de data aceasta, ca de obicei, și-și căută de drum, gândeam că nu m-a auzit și vroiam să-l salut din nou, dar el mă văzuse destul de bine și îmi ghicise gândul, își întoarse capul, făcând gestul plecăciunii, ca și cum mi-ar fi dat de înțeles că mi-a răspuns. Eram mulțumită și pentru atât, acel gest fugar oricum a fost mai bun decât o nepăsare. Și fiindcă veni vorba despre nepăsare, fără să vreau îi zării făptura, se furișă nebuna pe lângă mine, se apropiase cât putu de aproape, dar nu-i merse, căci Timpul fu el care îi luase locul. Căuta toate modalitățile acea nepăsare, de a se strecura ca să-mi pătrundă în suflet, dar și acolo se lovise de poarta Timpului, era bine încuiată.
- Of! Nepăsare, nepăsare, îi zic, degeaba te zbați chiar dacă Timpul poate fi dus departe și poarta o poți găsi întâmplător deschisă tu nu poți intra în sufletul meu, nu e loc liber, și apoi niciodată n-a fost pentru tine, dacă mai ții tu minte.

Știu că ești curioasă să poți pătrunde și să-mi răscolești cămăruța sufletului, dar nu o să-ți meargă. Au fost momente când te căutam eu singură ca să-mi dai câteva clipe din făptura ta, crezând că mă voi simți, așa, un pic mai bine, dar atunci nu ai avut tu îndrăzneala de-a intra, știai și singură, că nu a fost niciodată locul potrivit pentru tine, mai ales că acolo ai fi dat nas în nas cu adevărul, dreptatea și sinceritatea. Tu și singură știi că ești polul opus a acestor trei forțe strâns legate între ele. Of nepăsare, nepăsare lingușitoare mai ești, pătrunzi ușor în sufletele celor slabi din fire și faci din ei stană de piatră. Ție îți este mai ușor să supravețuiești pe când dreptatea, adevărul și sinceritatea nu au căi de șovăire , ninge, plouă ei trebuie să meargă înainte, ca și ostașul la datorie...
Trecu iute timpul, îl zării, pentru o secundă îmi păruse că se opri din mersul său cadențat. Mă gândeam că-mi rezervase câteva clipe ca să stăm un pic la taifas, dar de unde să-l iau? Permanent e în mișcare, e grăbit, aleargă ca și nebunul. De fapt el ne dăruie clipele sale, una câte una, toate sunt diferite, una mai nouă decât alta, noi le adunăm cu prudență, le așezăm la loc de cinste, de unde ele vor radia și vor da un nume acelui timp trecut, după care noi vom zice:
- Prin acel timp au rătăcit și pașii noștri.