AL TREILEA OCHI

Se spune că omul are un al treilea ochi.
Mulţi îi spun intuiţie, alţii îl situează undeva între cei doi ochi de pe frunte, iar alţii îl numesc „ochiul inimii”, care poate fi reactivat prin rugăciune şi o viaţă creştină.
Şi numai acest ochi – al treilea le vede pe toate bune, pe când ceilalţi doi pe care-i purtăm ştiu să privească din colţul în care se vede nimic sau năzăriri. Însă acest ochi nevăzut este şi unicul care lucrează cu distanţa şi devine acel ochi ascuns cu care văd sfinţii sau ajung să vadă aşa cum văd îngerii. Numai că acesta se deşteaptă cu condiţia să se închidă cei de din afară. Asta însă nu înseamnă că trebuie să devenim orbi la propriu, dar să începem să privim spre interiorul nostru. Şi despre acest lucru ne spune şi Domnul: „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi plin de lumină” (Matei 6. 22). Şi, după cum observăm, Iisus nu se referă la ochii noştri trupeşti, dar spune „ochiul tău”, şi aici cred că vorbeşte anume despre acel ochi al inimii.

Dar despre el se mai spune că ar fi însuşi ochiul divin, iar cel care începe să vadă cu el se poate vedea pe sine însuşi. Şi, spre deosebire de cel lumesc, acesta nu doarme şi nu se închide niciodată. Doar că până la activarea celui de-al treilea ochi avem încă mult de lucrat, poate chiar toată viaţa.