După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
AR TREBUI SĂ RĂSPUNDĂ!
- Detalii
- Scris de: Nicolae DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Dodon vrea să ne convingă că el a fost un conducător mai bun ca Ștefan cel Mare. „O să vă convingeți că președintele Dodon (zice el despre sine – n.n.) a fost cel mai bun din istoria Moldovei”. Această afirmație a făcut-o în discursul său din ultima zi de președinție.
Poporul, însă, crede cu totul altceva.
Și nu doar al nostru.
Jurnalistul rus Alexandr Nevzorov spusese că timp de patru ani de zile dodonul nostru a deținut un record sumbru, el fiind „cel mai prost președinte de stat din lume”. Iar la pierderea alegerilor, același ziarist a scris: „O dată cu înfrângerea lui Dodon, Rusia a pierdut Moldova pentru totdeauna.”
Rușii care își doresc dodoni în fruntea fostelor republici unionale, regretă cel mai mult nealegerea lui.
Manifestele sale dinainte de scrutinul prezidențial, traduse în găgăuză și rromă și împrăștiate prin toată republica, care amenințau că dacă nu va câștiga dânsul alegerile va fi război civil, mai pot fi văzute zăcând legate în suluri pe sub scaunele din sălile de așteptare ale mai multor gări raionale.
Timp de patru ani de zile acest președinte dus cu pluta a tot încercat să-i învețe pe lingviști limba, pe istorici – istoria, pe medici -medicina și pe artiști – cum să creeze.
Acum câțiva ani, de la înălțimea impertinenței sale, la un post de televiziune, îl întrebase obraznic, tuituindu-l, pe unul din cei mai mari compozitori ai lumii Eugen Doga: „Ce operă ai creat tu?!”
Ca și cum acest pigmeu ar fi dânsul creator de „opere geniale.”
Se părea că întreaga republică devenise ostateca inepțiilor lui.
După ce parcă am scăpat de el, iată că dânsul nu ne lasă în pace.
„V-am spus că va fi haos!”, ne arată la televizor din deget, ca să avem mustrări de conștiință și să ne cerem scuze că n-am votat pentru el.
Dodon nu se poate resemna cu faptul că a trebuit să predea cheile de la beciurile de la Condrița, cu lipsa armatei de lingușitori pe care se obișnuise să-i vadă în preajma lui și, gâdilat de gândacii care-i forfotesc în permanență prin căpățână, el continuă emisiunea aiurită „Președintele răspunde”, în cadrul căreia răspunde la întrebări pe care nu i le pune nimeni.
Fostul demnitar vrea să dea ceasul înapoi, crezând că-i mai poate păcăli o dată pe alegătorii naivi și neinformați.
El se mai crede soarele epocii.
Iar aici nu mai e vorba de orgoliu, ci de psihiatrie.
El are capul plin de idei, precum dovleacul uitat în zăpadă – de semințe, cărora crede că trebuie să le dea glas.
Și-apoi, al cui președinte o mai fi azi Dodon? Al partidului socialiștilor? Dar mai avem în republică încă 65 de partide. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă fiecare dintre ei ar fi la fel de obraznici, ar avea tupeul lui și ar vorbi neîntrebați în câte o emisiune „Președintele răspunde”.
Pe cine îl mai interesează azi ce crede Dodon despre ce se întâmplă la Poșta Veche, în republică, pe glob?!
De aceea propun ca titlul emisiunii să fie ușor modificat.
Ea trebuie să-și spună: „Președintele răspunde în fața instanței”.
Or, el trebuie să răspundă pentru actele grave de corupție, pentru banii primiți de la proletariatul din Bahamas, da la Plahotniuc, de la Șor, de la Erdogan, de la Putin, dar mai ales fiindcă timp de patru ani și-a bătut joc de această așchie de pământ românesc ca un păgân, furând-o, sărăcind-o, umilind-o, el cu adepții săi.
Iar dânsul avea planuri mari. V. Pușcaș, S. Pavlovschi și alți juriști de curte i-au alcătuit o nouă variantă a Constituției, prin care acest terchea-berchea intenționa să se declare președinte al Republicii Moldova, ca Putin în Rusia, Lukașenco în Belarus – pentru următorii 50 de ani, tot noua variantă permițându-le copiilor și nepoților lui să-l moștenească, atunci am fi avut la sigur în istorie și un Dodon al II-lea și un Dodon al III-lea etc.
Unde au dispărut pancartele care până la alegeri împânziseră republica de la un capăt al ei la celălalt: „Vrem un președinte puternic!?”
Ce s-a întâmplat?
Nu-l mai doriți puternic?
Sau îl doriți puternic doar pe Dodon?!
Iar nouă nu ne rămâne decât să așteptăm seară de seară emisiunea „Președintele răspunde”, pe care vom privi-o cu drag, cu condiția ca cel cu răspunsurile să stea pe banca acuzaților.