Maiu-nvecinat fiindu-le propice. Celor care mai au drag de slova tipărită. Și trec pragu` Bibliotecii ”Dinicu Golescu”, din urbea Pitești, căutând-o vrednic. Eu voi semnala acuma vreo patru. Cronologic și succint. Doar curiozitatea vrând a stârni. Măcar spre a frunzări volumele-n speță, cândva, după gust...
  Întâi, ”Fericirea e un ac de siguranță”. Vorbe cu tâlc strânse laolaltă de Răzvan Exarhu. Teleast cunoscut care, iată, a dat-o pe scris. Despre una, alta din viața curentă. A populației autohtone, emancipată nepotrivit. Găunos și necioplit. Prezentator lămuritor,  Octavian Mihail Sachelarie, director al instituției gazdă...
  Apoi, ”O mie și una de femei”. ”Un roman senzual și fermecător”. Plin de ”erotism și tragic”. Autor, Ion Munteanu, de pe plai doljean. L-au comentat în fel și chip numitu` director, da` și Augustin Doman, șef la o revistă veche argeșeană. Alexandru Iosub, meșter dirijor la Craiova. Ionel Bușe, filosof oltean universitar. Ioan Lascu, tot din Bănie, critic literar mai mereu prin ziar. Jan Dumitrașcu, conducător la filarmonica loco. Opu-i consistent, vom vedea, în timp, de-i și rezistent. Lectura, firește, ne va lămuri. Și vânzarea lui, atât cât va fi...


  ”Fantoma din moară”, dintr-o comună gorjeană, urmând. Poveste de veac douăzeci, din vremea comunistă. Pe foaie pusă de Doina Ruști. P-acolo, doamna, născută. Astăzi, profă-n București, predând la studenți. Au prezentat, ca și altădat`, Denisa Popescu, Tavi Sachelarie. Tot ei înfățișând cu larghețe ”Partida de vânătoare”. Creație nouă, abia tipărită, semnatar, de Capitală, Stelian Tănase. Sexagenaru` știut are spor la condei și s-a ținut de promisiunea din iarnă. Revenind  cu Jean Harris, util. Traducătoare americană de ficțiune dâmbovițeană. Soață de inginer piteștean, grăitoare de limba română cutezător. Da` și cu Doru Mareș, om de teatru și publicist. Ambii vorbind riguros, amplu și elogios despre invitat și opera sa...
  Și Ion, și Doina, Răzvan, Stelian au adus detalii, îndreptățit. Ispitind inevitabil, cu sârg, la citit. Sper că, printre file, nițel oi umbla. Și, poate, voi consemna dacă se va merita...