Muzica zilelor noastre

Șlagăre și colinde...

...de Sfânt Nicolae, la Filarmonica Pitești. Amintind de refrene-ndrăgite decenii la rând ori de vechi tradiții cândva prigonite. Orchestra loco, pricepută deplin și la d-alde d-astea, evoluând ferm, entuziast sub direcția bucureșteanului Tudor Andrei. Nepot de compozitor regretat, în vogă ani buni altădat`. George Grigoriu, făurar de hituri constant fredonate, și-o voce-n vivacele trio frățesc, alături de Angel și Cezar. Fiica sa, Andreea, textieră harnică, e soața pianistului Tudor Ionel. Dirijor și autor, cu folos conducător al big-bandului Radio, în momentul ăsta...
Inspirat, Andrei veni laolaltă cu tatăl util Ionel. Versat, acesta, și meritat la claviatură cu vârf și-ndesat. Este om de bază și, cert, un aport avu din belșug la concert. Dă siguranță la maxim pe scenă, soliștii tot timpu` fiind la dânsul atenți. Spectacolu` câștigând astfel în trăinicie, efervescență și armonie, vădit...

Ne-am bucurat că s-a cântat nuanțat, variat, colorat. Andra și Adina, Diana, Janina și Marius, de fel sau localnici din urbe, conservatoriști deja rutinați, au smuls aplauze vii, aprecieri, felicitări de la public, duium. Eu vrând lumii să-l semnalez, mai degrabă, pe... basistul înmănușat. Știut chiar din vremea ”Academicii”, trupa celor doi Romcești. Tegu Eugen îl cheamă, electrica sculă sunându-i ș-acuma grozav. L-am recunoscut de îndată auditiv. Căci vibrația chitării sale o simți, pe măsură, în abdomen și rockerii înțeleg ce și cum. Ea împletindu-se nimerit atât cu bateria, trosnită meșteșugit de Dan Pirici, cât și cu broderia sonoră atrăgătoare a lu` Tudor senior, la pian. Și instrumentiști, și vocaliști unindu-se vrednic într-o seară de sărbătoare a popului indigen de nivel. Agreabilă clar, repetabilă cu alți intrepreți cât mai des. O sugerez apăsat și cred că va fi, din nou, minunat. N-am dreptate, melomani argeșeni?